În data de 20 septembrie 2011 în reşedinţa de lucru a Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii de pe stradela Cistaia a avut loc întîlnirea Sanctităţii Sale cu prim-vicepremierul Guvernului Federaţiei Ruse V.A. Zubkov.
Salutîndu-l pe oaspete, Sanctitatea Sa a apreciat foarte mult meritele Dlui V.A. Zubkov, a preşedintelui Consiliului de Curatori al Fondului de Binefacere înfiinţat pentru renovarea mănăstirii stavropighiale de bărbaţi a Noului Ierusalim, merite deosebite obţinute în faţa Statului şi a Bisericii.
Ca atenţie pentru ajutorul acordat lucrărilor de restaurare ale mănăstirii Noului Ierusalim şi în legătură cu aniversarea vîrstei de 70 de ani Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse l-a decorat pe vice-premierul Guvernului Rus cu ordinul Sfîntului Binecredinciosului Cneaz Daniil al Moscovei - gradul I. Preafericitul Părinte de asemenea i-a înmînat Dlui V.A. Zubkov chipul icoanei Maicii Domnului Vladimirskaia.
Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse i-a exprimat dlui V.A. Zubkov recunoştinţa pentru eforturile depuse pentru restaurarea sfinţeniei: «Mănăstirea Noul Ierusalim ocupă un loc deosebit în istoria poporului nostru, a ţării noastre, a culturii noastre, şi desigur, şi în istoria Bisericii. În afară de aceasta, mănăstirea a suferit mari pierderi inclusiv şi în timpul războiului; şi restaurarea acestui monument - nu este doar o problemă a Bisericii, ci şi a Statului. Dumneavoastră din partea statului coordonaţi această lucrare extraordinară, şi noi putem vedea astăzi şi rezultatele ei. Totul decurge conform planului, şi suntem siguri că mănăstirea va fi restaurată exact în termenul stabilit şi la cel mai înalt nivel».
«Urmărind, aşa cum se şi cuvine unui înalt demnitar de stat, un singur scop - binele Patriei şi a poporului său, Dumneavoastră conlucraţi în mod activ cu Biserica pentru atingerea acestui scop», - a spus Preafericitul Patriarh Kiril adresându-se Dlui V.A. Zubkov.
Serviciul de Presă al Patriarhului Kiril al Moscovei şi Întregii Rusii