Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica iertării după liturghia Dumnezeiască în biserica din Blaguşa „Marele mucenic Dumitru din Salonic”

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica iertării după liturghia Dumnezeiască în biserica din Blaguşa „Marele mucenic Dumitru din Salonic”
Versiune pentru tipar
26 februarie 2012 14:30

La 26 februarie 2012, în duminica lăsatului de sec de brânză (Duminica iertării), Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat cinul sfinţirii mari a bisericii din Blaguşa „Marele mucenic Dumitru din Salonic” şi liturghia Dumnezeiască în biserica nou sfinţită. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioase părinte Andrei, parohul acestei sfinte biserici! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut cordial şi vă felicit cu ziua de duminică, cu o zi deosebită. Este ultima duminică înaintea Postului mare - Duminica iertării, când Biserica pomeneşte un eveniment care s-a întâmplat la începutul istoriei omenirii – izgonirea primilor oameni din rai. Ce a semnificat acel eveniment, pe care îl putem imagina în chip vizibil  prin povestirea Bibliei, ilustrările pictorilor, însă nu ne putem imagina în mod real? Cuvântul lui Dumnezeu a adus până la noi un mare adevăr despre faptul că omul a fost izgonit de Dumnezeu ca răspuns la neacceptarea conştientă şi raţională de către om a legii vieţii lui Dumnezeu. În aceasta constă esenţa acelei imagini pe care Biblia ne-o oferă, povestind despre izgonirea primilor oameni din rai.

Omul nu a vrut să păzească legea lui Dumnezeu, porunca lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi oferă posibilitatea deplină a trăi conform propriei voinţe. Izgonirea din rai este oprirea harului lui Dumnezeu. Omul capătă o deplină autonomie de la Dumnezeu. Nici un fel de puteri Dumnezeieşti nu se mai revarsă deja asupra omului, el singur devine stăpân al propriei sorţi. El capătă libertate nu de păcat, dar de Dumnezeu. Noi cunoaştem ce a urmat mai departe. Mare importanţă a Bibliei constă de faptul că ea redă tablouri din trecut, pe care le uneşte printr-o relaţie singulară de cauză-efect şi ajută să înţelegem din ce cauză omul care a păcătuit, despărţit de Dumnezeu, a trecut prin nenumărate suferinţe, prin distrugerea propriei personalităţi, prin distrugerea de ordin moral în tot neamul omenesc.

Prin multe sute, dar poate, chiar mii de ani, căci cronologia biblică este convenţională, neamul omenesc a realizat în această existenţă, autonomă de Dumnezeu, o astfel de stare, încât esenţa lui morală, comportamentul lui social au devenit incompatibile cu însăşi viaţa. Păcatul a adus pe oameni şi toată civilizaţia umană la colaps, la sfârşitul lumii. Deja este imposibil de a trăi mai departe, deoarece păcatul întotdeauna poartă după sine moartea; şi pericolul autodistrugerii civilizaţiei umane a fost atât de mare, încât Dumnezeu intervine în această istorie omenească, trimite asupra neamului omenesc marele potop şi apa potopului întrerupe fărădelegile umane.

Noi cunoaştem că şi după potop oamenii, rupţi de harul lui Dumnezeu, de comunicarea cu Dumnezeu, nu au putut să se abţină de păcat. În mileniile următoare din nou se adună păcatele, din nou ameninţând neamul omenesc în acel moment când oamenii, se prea poate, au vieţuit la fel  ca şi cei care au murit în apele potopului mondial, Domnul nu mai trimite asupra pământului pedeapsa sa, dar Îl dă pe Fiul Său Unul Născut, Care se face om care vieţuieşte conform legii lui Dumnezeu, reconstituind în personalitatea Sa ceea ce a pierdut Adam, Care pentru fidelitate lui Dumnezeu Tatăl merge la suferinţe şi moarte, la clevetiri şi înjosiri, răscumpărând prin Sângele Său preacurat şi fără de păcat păcatele neamului omenesc.

Astfel se restabileşte prin Mântuitor acea legătură care a fost distrusă de Adam. Dumnezeu din nou revarsă harul Său asupra oamenilor – asupra celor care nu doresc să plece din rai. Aceasta nu semnifică că cei care trăiesc în comunicare cu Dumnezeu sunt oameni fără de păcat, sfinţi, neprihăniţi. Dar aceasta semnifică că chiar şi asupra oamenilor păcătoşi şi slabi, însă care doresc să trăiască conform legii lui Dumnezeu, care mărturisesc păcatul său, se revarsă harul lui Dumnezeu.

Noi cunoaştem că în istoria omenirii au fost astfel de perioade, când dorinţa de a trăi conform adevărului lui Dumnezeu cuprindea un număr mare de oameni, state întregi. Nici un stat nu a fost în stare să realizeze în deplină măsură adevărul lui Dumnezeu, însă regii cuvioşi, fiind conştienţi de aceasta, aveau tendinţa ca existenţa socială, legile care se adoptau să contribuie nu doar la organizarea materială a vieţii, dar şi la creşterea duhovnicească a oamenilor.

Dar într-un anumit moment al istoriei (unii spun că aceasta a avut loc circa 500 de ani în urmă, dar poate şi mai mult) în conştiinţa oamenilor tot mai mult şi mai mult  a început să ia amploare ideea de separare de Dumnezeu, acea separare pe care au dobândit-o într-un mod atât de radical primii oameni, alungaţi din rai. Ideea unei autonomii depline şi a unei libertăţi depline de Dumnezeu a început treptat să intre în concepţia despre viaţă, în filozofie, în filozofia politică, în legislaţie. Toate acestea au dus la faptul că statele s-au dezis de orice grijă privitor la viaţa duhovnicească a oamenilor şi noi cunoaştem la ce a adus această dezvoltare socială – la revoluţii, la războaie, la întunecarea minţilor.

Astăzi mulţi compatrioţi de ai noştri, în pofida pildelor istorice îngrozitoare ale pericolului existenţei autonome fără Dumnezeu, doresc din nou să impună această separare, insistând asupra faptului că în concordanţă cu această orânduirea a lumii ateiste trebuie să vieţuiască tot neamul omenesc – de parcă nu ar fi existat potopul mondial, de parcă nu ar fi existat venirea în lume a Mântuitorului. Însă noi, învăţaţi de cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ţinem minte că orice separare a omului de Dumnezeu, orice postare a omului în centrul existenţei, orice încercare a omului de a-şi atribui dreptul de a determina ce este bine şi ce este rău, duce la zguduiri nenumărate şi îngrozitoare pentru tot neamul omenesc. Apare întrebarea: dar cine sunt oamenii, care astăzi propovăduiesc acest drept, mai mult ca atât, necesitatea de a locui fără Dumnezeu? Oare niciodată nu au deschis Biblia, oare nu cunosc istoria? Cunosc, au deschis, dar repetă ceea ce a săvârşit Adam, fiind supuşi unei tentaţii şi ispite diavoleşti.

Astăzi intrăm în Postul mare şi nu întâmplător în această zi pomenim izgonirea primilor oameni din rai. Postul Mare trebuie să ne înveţe că orice separare de Dumnezeu, orice pierdere a sentimentului religios, orice pierdere a ceea ce este rugăciune şi pocăinţă, semnifică moartea duhovnicească a omului. Şi Postul Mare ni se dăruieşte ca noi, încordând voinţa şi raţiunea noastră, să putem să ne întărim în înţelegerea faptului că plinătatea vieţii omeneşti, pacea, bucuria, bunăstarea, prosperitatea pot fi doar atunci, când omul îşi coordonează voinţa sa  cu voinţa lui Dumnezeu, când trăieşte conform legii lui Dumnezeu.

Postul cel Mare este o şcoală de bunăvoinţă, de înţelepciune Dumnezeiască, o şcoală de rugăciuni, de pocăinţă – aceasta este cel mai important. Noi însoţim această perioadă prin limitare la mâncare, la distracţii nu din cauza că limitarea în sine are valoare, nu din cauza că este un instrument eficient, dar din cauza că este un instrument necesar al influenţării asupra minţii şi asupra sentimentelor noastre. Să nădăjduim că câmpul Postului mare în acest an îl va trece un număr şi mai mare al compatrioţilor noştri şi un număr mai mare de oameni din propria experienţă vor simţi acţiunea harică a tot ce se descoperă omului prin post, vor căpăta înţelepciune, putere duhovnicească şi, cel mai important, posibilitatea de a vedea har şi milă, pe care Dumnezeu le trimite asupra întregii Sale creaţii.

Faptul că ne găsim astăzi în biserica care a trecut printr-o istorie atât de dificilă, trebuie să ne înveţe multe. Într-adevăr, după închidere această biserică a fost prefăcută în loc de distrugere a obiectelor sfinte bisericeşti. Probabil acei oameni care lucrau aici, care topeau cupele, distrugeau împodobirile de pe altar erau convinşi că niciodată pe acest loc nu se va mai săvârşi rugăciunea, deoarece toată forţa statului şi a societăţii ateiste era de partea lor. Însă această pildă demonstrează încă odată următoarele: dacă omul însuşeşte dreptul de a spune ce este adevărul, binele şi răul, atunci cuvântul lui nu are plinătate şi putere absolută şi ceea ce este adevăr într-o perioadă istorică anumită, nu este atare în altă perioadă sau în alt loc. Doar adevărul lui Dumnezeu este veşnic şi neschimbător, iar omul care nu se izolează pe sine de Dumnezeu printr-o separare falsă, dar care se uneşte cu Dumnezeu prin gând şi inimă, care percepe adevărul lui Dumnezeu, concomitent percepe şi capacitatea a deosebi binele de rău şi dreptatea de minciună. Şi fie ca Postul cel Mare care vine să ne ajute ca prin raţiune şi inimă să ne înrădăcinăm anume în înţelegerea lui Dumnezeu, a omului şi a istoriei umane.

<…>

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou