Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Preafericitului Patriarh Kiril în programul de televiziune „Cuvântul păstorului” din 7 aprilie 2012

Discursul Preafericitului Patriarh Kiril în programul de televiziune „Cuvântul păstorului” din 7 aprilie 2012
Versiune pentru tipar
8 aprilie 2012 11:00
Libertatea creştinului, nevoinţa prin post în zilele noastre, împotrivirea la păcat în condiţiile unei presiuni fără precedent din partea mijloacelor mass-media – pe marginea acestor şi altor teme Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse îşi expune gândurile în ediţia următoare programului de televiziune „Cuvântul păstorului” care a ieşit în emisie la 7 aprilie 2012. Bună dimineaţa, dragi telespectatori. La adresa emisiunii noastre a sosit o scrisoare, care m-a mişcat foarte mult pur omeneşte, m-a emoţionat. Aş vrea să o dau citirii. Bună ziua, Preasfinţia Voastră. În acest an împlinesc 16 ani. Părinţii mei îmi interzic să merg la biserică, deoarece consideră că biserica face din oameni nişte zombi. Ei cred că acolo pe oameni îi storc de bani. Eu merg la biserică, deşi ei îmi interzic să o fac. Ei spun că poţi să crezi doar în suflet. Eu nu pot exista fără Dumnezeu, pe mine sufletul mă trage să merg la biserică. În curând se va începe Postul cel Mare. Preasfinţia Voastră, ce să fac? Ermakov Artiom, Transnistria, oraşul Dnestrovsc. Să mergi la biserică, Artiom. Dacă sufletul te trage să vii în casa Domnului, ascultă de această voce interioară. Iar părinţilor explică că în biserică din oameni nu se fac zombi. Zombarea este supunerea totală a personalităţii omului altei personalităţi a omului. Iată într-o serie întreagă de secte totalitariste omul este zombat, atunci el încetează a mai fi personalitate, când pentru el dumnezeul este guru – învăţătorul, îndrumătorul, ale cărui cuvinte el le îndeplineşte fără cârtire, inclusiv şi fapte necugetate: de exemplu, îşi vinde averea, vinde totul ce îi aparţine, abandonează familia, vine în această organizaţie, dă totul în mâinile lui guru. Un astfel de comportament este periculos, deoarece o persoană zombată şi influenţabilă poate fi împinsă la unele fapte extrem de periculoase pentru societate. În biserică nu are loc nimic asemănător – anume din cauza că la baza adresării omului către Dumnezeu, în baza comunicării omului cu Dumnezeu este libertatea. Doar Domnul ar fi putut prin puterea Lui să ne impună pe toţi să mergem la biserică, să credem în El, să facem ceea ce ne învaţă. Însă Domnul nu conduce astfel cu voinţa noastră, El ne lasă posibilitatea ca noi singuri să alegem. Tu vii în biserică, asculţi ce se spune acolo, observi totul ce se petrece şi deschizi sufletul în întâmpinarea la ceea ce influenţează pozitiv asupra sufletului tău. Nimeni nu are dreptul să-ţi înrobească conştiinţa ta, nimeni nu are dreptul să îndrepte acţiunile tale în acea direcţie pe care o consideră dreaptă – tu singur faci alegerea. De aceea Biserica este o oarecare insulă a libertăţii duhovniceşti – fiindcă lumea, de care nu se tem părinţii tăi, astăzi este organizată în aşa fel, ca să atragă pe oameni într-un mod de a gândi şi într-un anume fel de acţiuni, pentru a înrobi voinţa şi conştiinţa oamenilor. Pentru această înrobire lucrează un imperiu enorm financiar, mijloacele mass-media, ceea ce noi numim deseori cultura contemporană, iar deseori – chiar pseudocultură. Acest torent informaţional, care zombează conştiinţa omului contemporan, nu este posibil să-l comparăm cu eforturile Bisericii, deseori slabe, abia auzite. Trebuie de temut anume de o astfel de zombare din afara zidurilor bisericii. Din această cauză şi sufletul tău se trage la biserică – posibil că inima ta simte că acest loc este acela unde este Dumnezeu, iar unde este Dumnezeu, acolo este libertate, acolo este pace, acolo este bucurie. Nici bani nu stoarce nimeni acolo. Doar spre deosebire de grupurile pseudoreligioase, unde există alocaţii concrete de membru, uneori foarte substanţiale, unde banii sunt colectaţi conform unei liste de nume, în biserică nu se întâmplă nimic asemănător. Poţi sta tot serviciul divin, te poţi ruga, mărturisi, împărtăşi, fără a achita nici o copeică. Mai mult ca atât, dacă este nevoie de a săvârşi vreo taină sau un ritual, dacă te adresezi către preot şi îi spui că nu ai bani, nimănui nu îi va trece prin minte să te refuze. Sper că părinţii tăi aud ceea ce vorbesc. De aceea vreau să mă adresez nu doar ţie, dar şi lor. Voi vedeţi frică acolo, unde nu este frică, voi vedeţi pericol, acolo unde nu este pericol. Se prea poate, într-un sens anumit poziţia voastră referitor la fecior, un fiu minunat, care cu inima a simţit ceea, ce mulţi din colegii lui nu pot simţi astăzi, este dictată de ceva ce în conştiinţa voastră a venit de afară. S-a creat o impresie falsă, incorectă, că în biserică nu există libertate, că în biserică se zombează conştiinţa oamenilor, că în biserică vă storc de bani. Iar semnale de acest tip sunt atât de multe, încât trebuie să ai cu adevărat putere interioară şi libertate, ca să nu te supui influenţei tuturor semnalelor negative, care sunt îndreptate asupra conştiinţei omului credincios. Domnul a spus cuvinte minunate: „ Lăsaţi copiii să vină la mine” (Mt. 19:14). Ei cu inimă curată îl simt pe Dumnezeu şi, aflându-se în biserică, sunt capabili să-şi educe sufletul în aşa fel, ca pentru totdeauna să rămână liberi de la cele mai straşnice influenţe, de la cea mai straşnică zombare, care sunt în cantităţi mari în lumea contemporană. Mai sunt încă două întrebări – ele au referinţă la tema pe care o discutăm acum, dar se referă la Postul cel Mare. Preasfinţia Voastră, noi am intrat într-un domeniul tainic al Postului cel Mare, din nou se citeşte rugăciunea de pocăinţă a sfântului Efrem Sirul, iar lumea nu devine mai bună, tot aşa ca şi însuşi omul nu devine mai bun. S-ar putea că omul să fi devenit chiar mai rău decât a fost 300 sau 500 ani în urmă. Dar ce trebuie să înţelegem, că într-adevăr urmează să păşim pe calea îndreptării a propriei persoane? Este suficientă oare doar scârbirea pentru propriile păcate, dacă a te ruga cum trebuie nu poţi, a îndeplini poruncile Bisericii te leneveşti? Din scrisoarea Galinei Dmitrievna Baraşkova, oraşul Moscova. Şi a doua întrebare analogică primei. Spuneţi, vă rog, în ce constă truda principală sau jertfa postului? Căci în aparenţă a–l ţine a devenit mai simplu, chiar poţi spune mai uşor decât 20-30 de ani în urmă. Sunt atâtea biserici la Moscova şi la noi, la Piter, şi produse de post sunt câte vrei în magazine. Atunci în ce constă nevoinţa? A devenit totul foarte confortabil... Din scrisoarea lui Nicolai Petrovici Guşcin, Sanct-Petersburg. În ce constă , într-adevăr, specificul nevoinţei postului la omul secolului al XXI-lea? Sunt de acord cu Dumneavoastră, că a ţine post a devenit mai uşor, mai confortabil, chiar plăcut. Oamenii scapă de kilogramele în plus, se simt mai bine, trecând la alimente vegetariene. Toate acestea în condiţiile contemporane aproape nu sunt legate de încordarea puterilor, de un efort supernatural. Este chiar diferit de cum a fost în copilăria mea proprie, despre care eu îmi amintesc deseori, când unicele alimente erau cartoful, terciul şi varza murată. Uite atunci într-adevăr îţi era foame, atunci înfrânarea în mâncarea de frupt era, se prea poate, chiar un act de eroism – nu chiar enorm, însă el, totuşi, crea un anume efort, mai ales în copilărie. Astăzi totul este altfel şi, cu adevărat, unde se află punctul de efort maxim al puterilor noastre duhovniceşti? Noi devenim mai buni sau mai răi? În prima întrebare este spus foarte just: nu există mărturii a faptului că omul care a trăit 300 sau 500 de ani în urmă a fost mai rău sau mai bun decât noi. Unora chiar le pare că generaţiile anterioare au fost mai bune din punct de vedere al moralei, ceea ce nu putem spune cu certitudine. Dumnezeu va judeca pe fiecare om şi fiecare generaţie. Dar nici nu putem spune că a posti este mult mai uşor în zilele noastre, fiindcă trebuie să înţelegem în ce constă dificultatea perioadei postului. Noi trăim într-o lume, din care nu putem pleca. Noi trăim într-o lume deschisă, ale cărui torente informaţionale pătrund în casa noastră, în dormitorul nostru. În multe case televizoarele se află chiar lângă pat; omul se deschide pe sine pentru toate curentele veacului acestuia. Iar dacă e să privim mai cu atenţie ce oferă astăzi lumea contemporană omului ce posteşte, putem trage o concluzie foarte tristă – toate acestea prezintă o colosală ispită la nivel de gând, la nivel de simţire, la nivel de voinţă. Niciodată omul nu a fost supus unor astfel de tentaţii – care lovesc nu în faţă, dar pe din dos, pătrunzând în subconştient, formând o anumită atitudine negativă faţă de valorile creştine, aproape fără participarea omului însuşi. Recent am inclus întâmplător televizorul. În Rusia, unde majoritatea oamenilor sunt ortodocşi, nişte femei tinere discută cu umor o temă. De la început aceste feţe mi-au trezit simpatie – într-adevăr, oamenii erau cu spirit, având o bună reacţie. Dar când am pătruns în sensul discuţiei, m-am îngrozit. Mi-e incomod să vă spun despre ce era vorba. Mi-e incomod să utilizez chiar şi acele cuvinte, pe care cu uşurinţă le foloseau acele femei, lucrând pentru un auditoriu de multe milioane de oameni, majoritatea constituind ortodocşi, pentru un auditoriu, în care este un număr enorm de copii şi adolescenţi. Mă voi strădui să spun foarte voalat despre ce era vorba: a intra în relaţii intime trebuie de la prima întâlnire sau de la a doua? Iar concluzia întregii emisiuni se reducea la următoarele – delectează-te cu sexul. Şi doar nu este o singură emisiune. 24 de ore din 24 pe zeci de posturi de televiziune asupra noastră se prăbuşeşte acest torent informaţional, care distruge starea potrivită postului. Ce fel de mâncare? Ce fel de scrumbie? Ce fel de bucată de unt? Noi ne ciocnim de o colosală acţiune asupra sufletului nostru, iar pentru a birui această acţiune, omul trebuie să depună eforturi enorme. Astăzi este cu mult mai greu de postit. Dar cred că şi rezultatul postului este nespus mai mare. Omul care este în stare să înfrunte atracţia răului, amplificat de întreaga putere a civilizaţiei tehnice contemporane, devine cu adevărat liber şi într-adevăr capătă ceea la ce Domnul ne cheamă – el obţine comunicarea cu El, prin urmare, plinătatea vieţii şi viaţa veşnică. Cu aceasta eu închei emisiunea noastră. Pe curând. Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii
Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie