La 8 iulie 2012, în Sala roşie a Catedralei “Hristos Mântuitorul”, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril s-a întâlnit cu delegaţia de tineret din şase eparhii ale Bisericii Ruse din Străinătate, care a sosit în Rusia în cadrul programului de sărbătorire a aniversării de cinci ani de la restabilirea unităţii canonice a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Aş vrea să vă salut cordial, stăpâne Feodosii, şi pe Dumneavoastră, stăpâne Pantelimon, şi tineretul nostru din Biserica Rusă din Străinătate.
Sunt bucuros să vă văd pe toţi şi mă bucur că prin voia lui Dumnezeu şi cu ajutorul sfinţilor noilor mucenici şi mărturisitori, în aceasta eu sunt convins, se dezvoltă relaţiile dintre partea occidentală a lumii Ruse cu acea parte, care se află pe teritoriul istoric al Sfintei Rusii. Să dea Dumnezeu ca toate acestea să continue.
Aici, în Rusia, veţi vizita locurile sfinte, legate de familia ţaristă mucenică. Şi în legătură cu sărbătorirea zilei pomenirii sfinţilor cuvioşi cneazul Petru şi cneaghina Fevronia, care este, de asemenea, şi o sărbătoare de stat – Ziua familiei, a dragostei şi a fidelităţii – fără să vreai îţi aduci aminte minunata pildă a familiei sfântului ţar-mucenic Nicolai II şi a soţiei lui. Iată un exemplu de familie, când relaţiile dintre soţ şi soţie sunt zidite nu pe principii egoiste, când fiecare vrea să capete de la celălalt mai multă atenţie, mai mulţi bani, mai mult confort, dar când relaţiile dintre soţ şi soţie sunt făurite pe principiul jertfei, când unul se dă altuia pe sine însuşi. Anume în aceasta, după opinia mea, constă cheia spre fericirea omenească.
Cum putem determina, dacă este bun soţul sau rău, dacă soţia este bună sau rea? Omul este creat astfel, încât el trage la sine totul. Şi mâna omului trage spre sine, şi chiar pruncul trage plăpumioara spre sine.
În aceasta nu este nimic păcătos – aşa a dorit Domnul să zidească pe om, iar dacă ar fi fost altfel, omul ar fi fost un sistem lipsit de viaţă, el ar fi murit. Iar faptul că omul parcă trage totul asupra sa – este o tendinţă firească. Pentru a înţelege, dacă soţul este bun sau rău, dacă soţia este bună sau rea, noi folosim – iraţional, fără a ne da seama – anume acest criteriu „ce am eu?”. Noi nu îl formulăm astfel niciodată, dar îl simţim în interiorul nostru. Un şef bun este acela, la care aţi venit şi el v-a auzit. Un pedagog bun este acela, căruia i-aţi pus o întrebare, i-aţi povestit despre problemele voastre, iar el vă acordă timpul său, vă ajută, se dăruieşte vouă. Lui îi este greu, el are treburile sale, copiii săi, iar el vă dedică vouă timpul său, şi voi spuneţi: „Ce om minunat”, pentru că el v-a dat ceea de ce aveaţi nevoie.
Dar ce va fi, dacă vă apropiaţi de pedagog sau de şef, îi puneţi o întrebare, îl rugaţi ca să facă ceva, iar el vă spune: „mă scuzaţi, am puţin timp”? Iar când aceasta se repetă a doua şi a treia oară, spuneţi despre el: „Ce om fără inimă, e un om rău”.
Iată pentru a înţelege dacă soţul este bun sau rău, dacă soţia este bună sau rea, trebuie să determinaţi, ce este în stare să facă acest om pentru Dumneavoastră. Dar concomitent trebuie să determinaţi ce sunteţi singur să faceţi pentru celălalt. O familie bună este aceea, unde soţul se dedică pe sine soţiei, iar soţia se dedică pe sine soţului. Aceasta şi este dragostea.
Ceea ce în lumea contemporană se înţelege a fi dragoste – îndrăgostirea, voluptatea – este un produs care se alterează repede. Oamenii în vârstă cunosc din propria experienţă a vieţii de familie, că toate acestea trec repede. Ce îi leagă, dar, pe oameni? Pe oameni îi leagă dragostea adevărată, care întotdeauna îşi are temelia în sacrificiu.
Anume acest exemplu a fost arătat de familia ţarului Nicolai II şi a soţiei lui. Este un sacrificiu până la mormânt, până la momentul îngrozitor al execuţiei, este o dragoste, care trece hotarele acestei existenţe şi trece în altă lume.
De aceea este minunat că astăzi aţi început programul cu o rugăciune aici, în biserică. Sunt foarte bucuros că împreună ne-am rugat şi că aceasta s-a înfăptuit de ziua sfinţilor cuvioşi cneazul Petru şi cneaghina Fevronia. Dumneavoastră sunteţi tineri, cu toţii vă veţi aranja viaţa, iar rugăciunea îndreptată acestor sfinţi, care sunt ocrotitorii familiei, ai dragostei, ai fidelităţii, are o foarte mare putere.
Aş dori ca voi să păstraţi în amintire cuvintele pe care vi le-am spus astăzi – pentru a făuri relaţii corecte cu aleşii voştri, pentru a înţelege clar, ce este chezăşia fericii omului. Tragerea funiei spre sine, lupta cu soţul, cu soţia niciodată nu aduce la fericire, întotdeauna este nevoie de a-ţi sacrifica propria fiinţă.
Aş vrea să mai vorbesc şi despre faptul, că veţi participa la festivalul nostru „Pentru viaţă - 2012”, dedicat cercetării diferitelor tehnologii sociale, care ar fi putut susţine instituţia familiei. Aţi sosit din ţări străine, unde este foarte puternică secularizarea, unde domină idealuri mondene, liberale, unde noţiunea de păcat nu există. Există noţiunea de lege – dacă încalci sau nu legea, dar noţiunea de păcat nu există, iar aceasta duce la pierderea reperelor de orientare în viaţă.
Odată am avut ocazia să spovedesc în Stanford pe un profesor, un american de origine elveţiană. Tata lui a fost rus, mama – elveţiană, s-a născut în Uniunea Sovietică, dar degrabă a plecat, toată viaţa şi-a petrecut-o în America şi era un matematician celebru – conducea catedra de matematică aplicată la Universitatea de la Stanford.
Eu l-am întrebat: „V-aţi mărturisit vreo dată?” El a răspuns: „Niciodată”. Răspunsul lui vroia să arate că el este un savant adevărat, de nivelul laureatului Nobel. A răspuns cu un oarecare snobism ştiinţific, cu privirea de sus în jos – astfel de obicei privesc savanţii la noi, cei muritori. Eu îi spun: „Dar aţi dori?” – „Da, aş dori să mă mărturisesc”. – „Atunci spuneţi, vă rog, cu ce aţi păcătuit”. – „Eu? Eu nu am păcătuit cu nimic”. „Cum se poate una ca asta? Aţi avut soţie, aţi înşelat-o, ea a murit, iar Dumneavoastră aţi trăit cu o altă femeie”. – „Dar parcă aceasta este păcat?” – Eu îi spun: „Ei, apoi cu a doua soţie de asemenea nu aţi putut mult să trăiţi şi aţi început să convieţuiţi cu a treia, care de asemenea a murit. Şi cauza nu este în faptul că ele au suferit atât de mult din cauza plecării Dumneavoastră, dar ceva în viaţa lor s-a întâmplat, iar Dumneavoastră nu aţi avut suficiente puteri ca să vă sacrificaţi, ca să fiţi cu aceste femei bolnave până la urmă”.
A fost o convorbire foarte lungă şi eu nu sunt sigur că l-am convins în faptul că este păcătos, că aceasta este păcat, pe care trebuie să-l spovedească. Aceasta de loc nu înseamnă că persoana ceea avea inimă aspră. Eu l-am iubit foarte mult, se poate de spus că era aproape prietenul meu. Dar ceea ce cu adevărat îi încurca omului să-şi poată vedea păcatul, era lipsa sacrificiului din partea lui.
În societăţile în care trăiţi, noţiunea de păcat dispare, dar împreună cu ea dispar şi alte noţiuni foarte importante, se distruge instituţia familiei. Instituţia familiei poate exista doar atunci, când există o temelie morală. Altminteri toate aspectele trebuie stipulate în contractele prenupţiale, dar şi contractele prenupţiale nu ajută – oamenii divorţează. Poţi păstra familia doar în cazul, când este puternic sentimentul moral.
Noi astăzi conştientizăm că criza familiei este o problemă foarte dureroasă şi pentru societatea rusă, şi pentru Ucraina, şi pentru Bielarus – pentru tot spaţiul Sfintei Rusii. De aceea noi depunem toate eforturile posibile, pentru ca măcar să oprim acest proces periculos de distrugere a relaţiilor în familie. Sper că veţi aborda aceste teme, este un punct bun de tangenţă cu fraţii şi surorile noastre tinere din străinătate.
În afară de aceasta, mi se pare că va fi foarte folositor pentru Dumneavoastră să luaţi cunoştinţă de serviciul de caritate care există la noi, cel puţin de exemplul oraşului Moscova. O mie şi jumătate de voluntari lucrează la Moscova atât de jertfelnic, încât aceasta inspiră şi pe oamenii care sunt departe de Biserică. Cunoaşteţi că ceva timp în urmă la noi au fost incendii îngrozitoare şi anume voluntarii noştri au fost primii care au acordat ajutor celor care au avut de suferit de pe urma incendiilor. Acest exemplu a fost atât de impresionant şi a fost atât de viu mediat în mijloacele de informare în masă, încât mulţi oameni s-au asociat la această activitate. Consider că aceasta a fost o contribuţie foarte importantă a Bisericii pentru viaţa duhovnicească a societăţii noastre.
Aţi luat cunoştinţă de activitatea clinicii „Sfântul Alexii” şi de centrul, unde avem grijă de mamele tinere, şi de autobusul „Caritate”, care strânge pe cei fără de adăpost, care, din păcate, au apărut în mare număr.
Aş vrea să vă doresc ajutor de la Dumnezeu în lucrarea voastră pentru binele Bisericii, în viaţa voastră personală, în studiile voastre, ca Domnul să vă ajute să vă ridicaţi din putere în putere. Mă bucur că împreună am ridicat rugăciuni. Să vă ajute Dumnezeu în toate. Fiecăruia din voi aş vrea să înmânez câte o iconiţă a preacuviosului Serghie de Radonej cu binecuvântarea mea şi cartea mea care a fost editată recent. Să vă mântuiască Dumnezeu.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii