La 25 august 2012 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a condus ceremonia inaugurării taberei ortodoxe pentru copii a Mitropoliei de Mordovia în apropiere de mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din s. Makarovka, în suburbia or. Saransk, şi a Festivalului republican al tineretului ortodox din Mordovia.
Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către participanţii la solemnitate cu un cuvânt de salut.
Stimate Nicolai Ivanovici! Stimate Vladimir Dmitrievici! Înaltpreasfinţia Voastră, stăpâne Varsonufii! Dragi părinţi, fraţi şi surori! Scumpi tineri, dragi copii!
Cu o mare bucurie privesc la ceea ce văd acum. Un an în urmă împreună cu stăpânul Varsonufii am trecut pe aici, el îşi împărtăşea gândurile, planurile şi cu bucurie îmi imaginam tabloul taberei amenajate pentru copii. Însă cele văzute astăzi au întrecut toate aşteptările şi toate închipuirile, create de acea discuţie cu stăpânul Varsonufii. Într-adevăr, ceea ce vedem astăzi – este un loc minunat pentru odihnă, pentru studii, pentru comunicarea copiilor şi tineretului nostru. Aş vrea să-i mulţumesc cordial puterii administrative a Mordoviei, stăpânului mitropolit Varsonufii, tuturor celor, care au investit mijloacele lor, energia, grija, pentru ca pe pământul mordov să apară un loc atât de minunat – nu doar o tabără, dar un centru adevărat pentru tineret, unde poţi şi să te odihneşti, şi să lucrezi; un teren minunat pe fundalul unui peisaj frumos, unde poţi efectua o activitate mare duhovnicească, educativă şi patriotică cu tineretul.
Aş vrea să spun tuturor tinerilor că generaţia voastră are multe de făcut în condiţii deloc favorabile. Câmpul informaţional nu este întotdeauna binevoitor, nu întotdeauna onest, nu întotdeauna orientat spre idealurile vital importante – astăzi poate într-un mod cel mai negativ să influenţeze asupra concepţiei omului, să-l lipsească de valorile şi idealurile lui. Generaţiile precedente erau protejate, deşi, se prea poate, nu în deplină măsură; generaţia tânără de az nu are nici un fel de protecţie. Dumneavoastră vă atingeţi de computer, de telefonul mobil, de ipad şi în faţa voastră se deschide o lume a informaţiei, unde există mult bine, dar şi mult rău. Şi nimeni nu o să vă spună, unde este bine şi unde este rău; ce trebuie de privit şi ce trebuie de citit, ce trebuie de închis şi de uitat, împotriva la ce trebuie să ne formăm o protecţie în minte, în inimă – nimeni nu o să vă spună, în afară de voi înşivă.
De aceea viaţa generaţiei tinere actuale se deosebeşte de viaţa generaţiilor precedente ale tinerilor – din cauza responsabilităţii enorme, a responsabilităţii personale pentru sine, pentru sănătatea proprie duhovnicească şi fizică, pentru familia viitoare, pentru destinul Patriei şi pentru destinul Bisericii. Niciodată rolul tânărului şi chiar al copilului nu a fost atât de responsabil la scară globală precum este astăzi. De aceea eu vă chem să conştientizaţi această responsabilitate, să nu acceptaţi ispitele, să nu credeţi minciunii şi să vă sprijiniţi pe ceea ce vă oferă să aveţi în mâini busola care vă va arăta calea vieţii, spaţiul vieţii. O astfel de busolă este credinţa noastră, principiile morale creştine, dragostea faţă de Patrie, dragostea faţă de părinţi, dragostea faţă de familie, dragostea faţă de casa părintească, dragostea faţă de baştină, dorinţa şi hotărârea de a schimba lumea înconjurătoare spre mai bine. Să vă dea Dumnezeu, având în mână această busolă, întotdeauna să mergeţi pe calea cea dreaptă.
Încă trebuie să mai ţineţi minte că omul, cât de puternic ar fi, întotdeauna are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Recent a avut loc Olimpiada care a dat de înţeles la nişte lucruri care în viaţa de zi cu zi poate nu sunt prea clare. Ies la start, încep competiţia oameni care parcă sunt antrenaţi la fel, însă unii câştigă, iar alţii pierd. Şi specialiştii spun că nu este suficient să ai doar o pregătire tehnică – mai este nevoie de o forţă interioară, de puterea voinţei, puterea duhului. Dar cum de format această putere, dacă nu există idealuri? Nu este cu putinţă, dacă te dedai la toate ispitele vieţii – să mănânci mai mult, să bei mai mult, să cheltui mai mult, să te odihneşti mai mult şi să lucrezi mai puţin.
Puterea duhului se formează într-un mod deosebit, şi unul din factorii care influenţează la formarea duhului, este credinţa omului, convingerile lui morale şi rugăciunea. Când ne adresăm cu rugăciune la Dumnezeu şi muncim în sudoarea frunţii, atunci ajutorul Lui în îmbinare cu eforturile noastre dă cele mai bune rezultate, fie în sport, fie în viaţa personală şi familială, în economie, în ştiinţă, în artă – pretutindeni. Aş vrea din toată inima să vă doresc capacitatea a merge pe calea dea dreaptă în viaţă, să conştientizaţi responsabilitatea proprie pentru voi înşivă, pentru familiile voastre, pentru copiii voştri, responsabilitatea pentru viitorul ţării şi a Bisericii.
În pomenirea vizitei mele aş vrea să vă aduc în dar această icoană a lui Hristos Mântuitorul, pictată conform unui subiect din Evanghelie. Când la Mântuitor au venit nişte copii, cineva, dorind a-l scuti pe Domnul nostru Iisus Hristos de atenţia supărătoare a copiilor, a început să alunge copiii. Atunci Domnul a spus cuvintele care au rămas pentru vecie pecetluite în Evanghelie, cuvintele, pe care le cunoaşte toată lumea: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor” (Mt. 19:14). Fie ca această icoană să se păstreze în tabăra voastră minunată. Iar pentru voi toţi aş vrea să transmit binecuvântarea mea Patriarhală în chipul acestei iconiţe mici a Maicii Domnului de la Kazani. Păstraţi-o la voi, iar în momentele grele ale vieţii rugaţi-vă în faţa acestei icoane. Cred că în conformitate cu curăţenia rugăciunii şi conform puterii credinţei, Maica Domnului vă va ajuta. Să vă păzească Dumnezeu.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii