Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Preafericitul Patriarh Kiril a vizitat catedrala în cinstea Înălţării Sfintei Cruci în or. Lesosibirsk

Preafericitul Patriarh Kiril a vizitat catedrala în cinstea Înălţării Sfintei Cruci în or. Lesosibirsk
Versiune pentru tipar
13 septembrie 2012 15:12

La 13 septembrie 2012 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril, care se află în vizită de Prim sfânt ierarh la Mitropolia de Krasnoiarsk, a părăsit or. Eniseisk şi a sosit în or. Lesosibirsk.

Sanctitatea Sa a fost însoţit de mitropolitul de Krasnoiarsk şi Acinsk Panteleimon, guvernatorul regiunii Krasnoiarsk L.V. Kuznetsov, episcopul de Eniseisk şi Norilsk Nikodim, conducerea raionului Eniseisk al regiunii Krasnoiarsk şi membrii delegaţiei oficiale a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a aflat în biserica nou construită în cinstea sfântului apostol Andrei, unde s-a adresat cu un cuvânt de salut către cler şi enoriaşi. Preafericitul Patriarh a mulţumit pe ctitori şi constructori, care au depus eforturi susţinute pentru ca în Lesosibirsk să apară o biserică de proporţii, a doua la număr în oraş. Sanctitatea Sa a exprimat o recunoştinţă deosebită directorului complexului de prelucrare a lemnului din Novoeniseisk V.V. Şelepkov.

Apoi Preafericitul Patriarh Kiril a vizitat catedrala orăşenească în cinstea Înălţării Sfintei Cruci. Pe piaţa din faţa catedralei, construită pe malul râului Enisei în cartierul Kedrovyi park, Întâistătătorul Bisericii Ruse a fost întâmpinat de parohul bisericii protoiereul Dimitrii Hartsyz, primarul oraşului Lesosibirsk B.A. Zolin, clerul Eparhiei de Eniseisk, conducătorii şi colaboratorii întreprinderilor industriale ale oraşului Lesosibirsk, ctitorii, care au participat la construcţia catedralei, pedagogii şi elevii gimnaziului ortodox, profesorii şi cursanţii corpului de cadeţi, surorile de caritate din comunitatea de surori „Sfântul ierarh Luca” (Voino-Iasenetskii), de credincioşi.

În catedrală au fost cântaţi troparii Cinstitei şi de Viaţă Dătătoarei Cruci a Domnului şi condacul Înălţării Sfintei Cruci.

De pe treptele catedralei Preafericitul Patriarh Kiril s-a dresat cu o predică către locuitorii oraşului Lesosibirsk.

În amintirea vizării oraşului Preafericitul Stăpân a transmis în dar catedralei icoana Sfintei Treimi cu o inscripţie memorabilă. Credincioşilor au fost împărţite iconiţe ale Maicii Domnului de la Kazani cu binecuvântarea Patriarhului.

Preafericitul Patriarh Kiril şi-a exprimat recunoştinţa episcopului Nicodim pentru trude. „În ziua de astăzi Eniseiskul şi Lesosibirskul nu sunt doar nişte localităţi ale regiunii Krasnoiarsk, dar sunt centre ale unei eparhii minunate, care are un mare viitor. Şi nu doar datorită faptului că aici sunt spaţii enorme, dar şi graţie faptului că aici se află un potenţial enorm – şi natural, şi uman. Aş vrea să vă doresc, stăpâne Nicodim, ajutor de la Dumnezeu în slujirea extrem de responsabilă, adusă Bisericii şi Patriei, în vederea întăririi vieţii duhovniceşti a poporului nostru, care locuieşte în aceste întinderi siberiene”, a spus Întâistătătorul.

Primarului or. Lesosibirsk B.A. Zolin, şefului raionului Eniseisk S.V. Ermakov, şefului administraţiei raionului Eniseisk I.A. Mihailov, primarului or. Eniseisk I.N. Antipov, Preafericitul Patriarh Kiril le-a dăruit icoane ale sfintei Matrona de Moscova şi cărţi despre mănăstirile stavropighiale ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

Cu un cuvânt de răspuns s-a adresat B.A. Zolin, care a adus în dar Sanctităţii Sale un tablou cu imaginea catedralei în cinstea Înălţării Sfintei Cruci.
Apoi Preafericitul Patriarh Kiril a comunicat cu locuitorii oraşului, adunaţi la sobor.

Mâine dimineaţa Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse va pleca pe calea aerului din aeroportul Krasnoiarsk Emelianovo spre Japonia.

***

Catedrala în cinstea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului în or. Lesosibirsk este una din cele mai mari biserici din Siberia. Este fondată în anul 1995. Construcţia a durat 7 ani. Este construită în tradiţiile arhitecturii vechi ruse (moscovite), în timpul lucrărilor de construcţie au fost reconstituite şi folosite metodele de zidire cu cărămidă, utilizate de meşterii ruşii din Evul Mediu.

13 cupole care simbolizează pe Mântuitor şi cei 12 apostoli se văd bine din partea Eniseiului. Cupola principală are o înălţime de 67 de m. Clopotniţa bisericii (11 clopote - de la 8 kg până la 4,6 tone) se află sub cupola principală şi se încununează cu o arcadă. Catedrala se află pe un soclu înalt: la etajul de la soclu sunt situate biserica pentru botezuri, un muzeu, trapeza, încăperi de serviciu.

În biserică sunt trei altare: în cinstea Înălţării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului, în cinstea icoanei Maicii Domnului de la Vladimir şi în cinstea Familiei ţariste pătimitoare. Altarele sunt sfinţie de cinul arhieresc la 12 octombrie 2002.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii 

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie