Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ajunul duminicii Biruinţa Ortodoxiei, după priveghere la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ajunul duminicii Biruinţa Ortodoxiei, după priveghere la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”
Versiune pentru tipar
23 martie 2013 23:55

La 23 martie 2013, în ajunul duminicii I din Postul cel Mare, Biruinţa Ortodoxiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat privegherea la mănăstirea stavropighială de călugări „Întâmpinarea Domnului”, or. Moscova.

După terminarea liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Scumpe părinte Tihon! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Sunt bucuros că avem posibilitatea să încheiem prima săptămână a Postului cel Mare cu privegherea solemnă la mănăstirea „Întâmpinarea Domnului”.  A fost o săptămână deosebită, în special pentru cei care au avut posibilitate să viziteze biserica. Dar şi pentru cei, care nu au avut această posibilitate, însăşi amintirea, însăşi gândul despre faptul că am păşit pe tărâmul Sfintei Patruzecimi, fără îndoială, a pus o amprentă bună şi pe gânduri, şi pe fapte. Mulţi oameni anume în prima săptămână a Postului cel Mare iau decizii importante referitor la schimbările din viaţa lor.

Despre aceste schimbări aş vrea să spun câteva cuvinte. Păcatul, care se manifestă în multe vicii, întotdeauna aduce rău omului. Este uşor să demonstrăm. Se cunoaşte că firea păcatului în mod deosebit, cu plinătate deosebită se arată în astfel de vicii ca mândria, minciuna şi răutatea. Se cunoaşte, de asemenea, că mândria generează alte vicii, aşa ca mânia şi invidia. Iar acum haideţi să ne întrebăm: mânia şi invidia pot aduce omului pace, linişte, bucurie, odihnă? Nu. Însă toate acestea sunt manifestările mândriei, care nu se percepe de multe persoane ca fiind un păcat.

Dar dacă e să vorbim despre minciună? Urmările minciunii sunt făţărnicia, linguşirea, dedublarea personalităţii. Poate fi oare fericit omul, care duce două vieţi, care este scindat, lipsit de integritate interioară, care gândeşte una, dar spune alta? Un astfel de om nu poate fi nici fericit, nici puternic.

Dar dacă e să vorbim de răutate? Răutatea este o manifestare deosebită a păcatului. Domnul l-a creat pe om după chipul Său, dar în Dumnezeu nu este răutate. Înseamnă că răutatea în noi nu este de la Dumnezeu, răutatea în noi e de la puterea cea întunecată. Şi dacă răutatea cuprinde în totalitate pe om, dacă îi formează gândurile, sentimentele şi faptele, atunci acest om devine profund nenorocit.

Haideţi să încordăm la maximum memoria noastră şi să ne amintim: am văzut vreo dată fericit pe vreun om rău? El poate fi prosper la exterior, poate fi bogat, poate ocupa o situaţie înaltă, dar poate fi oare fericit, poate oare să ducă o viaţă paşnică, liniştită, plină de bucurii, înconjurat de oamenii apropiaţi lui, oameni iubiţi? Omul rău nu are oameni iubiţi, deoarece dragostea şi răutatea sunt incompatibile.

Dar ce obţinem? Păcatul aduce omului doar nenorocire, altfel nu poate fi.

Viciile au uneori aspectul unor plăceri oarecare sau, după cum spun sfinţii părinţi, ele aduc oamenilor plăceri false. Toate acestea, la urma urmei, se soldează cu nenorociri, scârbiri şi suferinţe omeneşti. De aceea a călca pe calea virtuţilor – înseamnă a păşi pe calea ce ne duce spre o viaţă fericită. A merge pe calea păcatului – înseamnă a păşi în întâmpinarea încercărilor, scârbirilor, nenorocirii. De aceea cei care pe parcursul acestor şapte zile au adoptat hotărârea de a-şi schimba viaţa cea plină de păcat la cea virtuoasă, au procedat corect. Iar acei care încă nu au adoptat o astfel de decizie, în special, referitor la unele din cele mai chinuitoare vicii, trebuie să o  facă pe parcursul Postului cel Mare.

Dar ce se referă la viaţa virtuoasă? Cum să dobândim o astfel de viaţă? Nu este simplu – pentru aceasta trebuie să urmăm câteva condiţii şi iată că azi aş vrea să medităm împreună cu voi la una din aceste condiţii, necesare pentru formarea modului virtuos de viaţă.

Omul, după cum spun savanţii, este o fire socială. Persoana se formează prin comunicarea cu alte persoane. Mediul social este mediul vital al omului, de aceea o influenţă enormă asupra lui o exercită comunicarea cu alţii. Prin comunicare noi nu doar căpătăm informaţie – de exemplu, învăţând la şcoală., la institut sau pur şi simplu citind cărţi, acumulând cunoştinţe. Prin comunicare noi încă mai percepem o anumită energie – este, s-ar putea spune, o influenţă psihologică a unei persoane asupra alteia. Fiecare ştie - comunicarea cu alte persoane, la urma urmei, nu este fără urmări duhovniceşti, deoarece, având o anumită energie – bună sau rea, noi o răspândim, supunând influenţei acestei energii pe cei, care ne înconjoară. În afară de aceasta, prin comunicare noi preluăm modele de comportament şi noi ştim, cât de importantă este pilda, în special, pentru educarea copiilor. Fără exemplu nu este cu putinţă să educi pe om aşa, cum îţi doreşti.

Dar ce se întâmplă, când suntem înconjuraţi de oameni răi? Ioan Gură de Aur vorbeşte minunat despre influenţa omului rău asupra celor din jurul său. El spune că dauna de la un om rău nu este mai puţină decât de la muşcătura unui şarpe. Şi aceasta este cu adevărat aşa. Noi bine ştim că nu trebuie să comunicăm cu bolnavii infecţioşi, dar dacă comunicăm, atunci cu o mare prudenţă, precum o fac medicii. Ei îşi pun mască, iar dacă infecţia e foarte periculoasă – chiar şi îmbrăcăminte specială, ca infecţia să nu se atingă de corp. Dar dacă omul este infectat duhovniceşte, dacă el răspândeşte infecţie duhovnicească, iar noi nu o vedem? Doar această infecţie este invizibilă şi a o recunoaşte momentan nu este cu putinţă – numai pe baza urmărilor.

Acelaşi Ioan Gură de Aur compară influenţa oamenilor răi asupra persoanelor sănătoase duhovniceşte cu o infecţie, care se răspândeşte de la cei bolnavi şi afirmă că și contaminarea de pe urma leprei şi contaminarea de la omul rău sunt nişte fenomene comparabile, doar că într-un caz este rănit trupul, iar în celălalt caz – sufletul.

Nouă ce ne rămâne să facem, cum să deosebim duhurile? Cum să recunoaştem persoanele? Una din condiţiile de formare a modului virtual de viaţă este alegerea apropiaţilor, cunoscuţilor, prietenilor – a acelui cerc îngust de oameni, care sunt alături şi care, intrând cu tine în contact nemijlocit, te vor influenţa indubitabil. Aceasta este îndeosebi de important ca să ţină minte oamenii tineri, deschişi pentru comunicare, dar, neavând experienţă de viaţă, deseori nu pot dintr-o dată aprecia omul, nu pot deosebi adevărul de minciună, nu pot vedea făţărnicia sau nu pot înţelege că persoana aceasta răspândeşte o infecţie duhovnicească periculoasă. De aceea alegerea anturajului, alegerea prietenilor, în special alegerea însoţitorului de viaţă are o importanţă enormă pentru om şi în multe privinţe îi determină capacitatea de a merge pe calea virtuţilor.

Însă în vremurile noastre cercul comunicărilor la fiecare om poate fi nelimitat. Noi trăim în aşa-numita societate informaţională deschisă, asupra noastră se răspândeşte un torent enorm de informaţii şi cât rău este în această informaţie, cât pierzător, otrăvitor pentru suflet, câtă infecţie duhovnicească! Ce să facem? Acelaşi lucru ca şi în cazul alegerii prietenilor: să alegem cu prudenţă ce să citim, iar ce să nu citim, ce să privim şi ce să nu privim.

Eu îmi amintesc o discuţie care a avut loc odată cu şefii posturilor noastre de televiziune. Când am spus, exprimând îngrijorarea multor persoane că, spre regret, pe unele posturi sunt difuzate emisiuni care aduc daune duhovniceşti directe personalităţii şi trebuie ceva de făcut cu aceasta, am auzit ca răspuns următoarele: „nu vrei – nu privi. Fiecare spectator, fiecare persoană poate alege prin apăsarea butonului”. Ei iată, eu vreau să repet ceea ce a spus conducătorul unui post de televiziune de la noi: „nu priviţi”. Prin apăsarea de buton separaţi-vă de infecţia duhovnicească. Eu sunt aproape convins că aceste cuvinte vor trezi un torent de critici şi cineva se va gândi să spună: „omul trebuie să fie deschis la informaţie, nu se poate să ne închidem”. Răspunsul este simplu: nu privi, dacă vezi în aceasta un pericol, nu citi, dacă simţi că în sufletul tău intră păcatul. Iar dacă despre aceasta vorbesc persoanele laice, responsabile de mijloacele mass-media, nouă Însuşi Dumnezeu ne-a poruncit să ne înarmăm cu o astfel de abordare în selectarea informaţiei.

Cândva am citit un fragment dintr-un articol al unuia din autorii care răspândesc infecţie duhovnicească - el se plânge că iată, cică, scrie–scrie, vorbeşte–vorbeşte, iar oamenii totuna merg la biserică! Şi trage concluzia: probabil, ei nu ne citesc. Eu aş vrea să răspund acestei persoane următoarele: eu chem să nu fiţi citit nici dumneata, nici alţi scriitori şi jurnalişti asemenea, ca oamenii să-şi poată păstra autonomia, libertatea interioară. Aceasta nu este slăbiciune, dar o abordare raţională în determinarea celor cu care trebuie să comunici, iar cu cine nu se cuvine să ai nimic de a face. Cred că exemplul omului sănătos într-un salon infecţios va ajuta oamenilor să înţeleagă logica unor astfel de raţionamente, chiar şi celor, care tare nu ar fi dorit ca oamenii credincioşi să renunţe la utilizarea produsului informaţional, care poartă în sine bacilii unor maladii duhovniceşti incurabile.

De comunicare depinde în mare măsură modul nostru de viaţă – de la alegerea prietenilor, cunoscuţilor, însoţitorilor de viaţă, de faptul ce citim, ce privim. Timpul nostru cere o cercetare gândită, pătrunzătoare, clarvăzătoare asupra lumii înconjurătoare. Fără toate acestea este greu să-ţi formezi un mod de viaţă virtuos – acel modus vivendi care îi aduce pe oameni nu la o fericire aparentă, nu la „jucărele” care sunt prezentate ca valori autentice, dar la valori adevărate ale existenţei, la acele valori, pe care Dumnezeu a dorit să le împarte împreună cu noi, creându-ne după chipul Său şi chemându-ne la asemănarea cu Sine. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie