Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat mănăstirea Noul Neamţ „Înălţarea Domnului”

Preafericitul Patriarh Chiril a vizitat mănăstirea Noul Neamţ „Înălţarea Domnului”
Versiune pentru tipar
9 septembrie 2013 19:40

La 9 septembrie 2013 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a sosit la mănăstirea Noul Neamţ „Înălţarea Domnului” în satul Chiţcani, în apropiere de Tiraspol.

Sanctitatea Sa a fost însoţit de: mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, mitropolitul de Odesa şi Ismail Agafanghel, arhiepiscopul de Tiraspol şi Dubăsari Sava, membrii delegaţiei oficiale a Patriarhiei Moscovei, care au venit împreună cu Întâistătătorul în vizita la Biserica Ortodoxă a Moldovei.

Întâistătătorul Biserici Ruse a mers în biserica „Înălţarea Domnului”, unde Preafericitul Stăpân a fost salutat de locţiitorul mănăstirii arhimandritul Paisie (Cecan).

Salutându-l pe arhimandritul conducător al mănăstirii, mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, pe părintele locţiitor şi fraţii, Preafericitul Patriarh Chiril a spus:

„Aş vrea să vă salut cordial pe toţi şi să-mi exprim bucuria în legătură cu vizitarea slăvitei mănăstiri Noul-Neamţ. Această mănăstire este legată de nevoinţele stareţului Paisie Velicicovshi, care la finele veacului al XVIII-lea a condus lavra Neamţ. Monahii acestei lavre, fugind de prigoană, au fondat aici, pe malurile Nistrului, mănăstirea Noul Neamţ, care a fost chemată să continue tradiţia ascetică a stareţului Paisie. Această tradiţie a avut o importanţă enormă nu doar pentru monahismul moldovenesc, dar şi pentru cel rusesc – este suficient să ne amintim că anume cuviosul Paisie a tradus din limba greacă în slava bisericească „Filocalia” – carte, care s-a aflat la baza educării duhovniceşti a întregului nostru popor ortodox. Era cartea de căpătâi a cuviosului Serafim de Sarov.

Cuviosul Paisie a fondat baza acelei lucrări duhovniceşti, care a căpătat denumirea de stăreţie. El a fost fondatorul tradiţiei stăreţiei – a tradiţiei înaltei îndrumări duhovniceşti, a grijii deosebite duhovniceşti atât faţă de monahi, cât şi faţă de mireni. Noi ştim că tradiţia sfântului Paisie s-a răspândit în toată Biserica Rusă. Voi aduce doar două exemple: Pustia de la Optina, cunoscută prin stareţii săi şi lucrarea ascezei, în special în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, şi mănăstirea sfântului Serafim din Diveevo, aceea, care a fost creată pe locul nevoinţei cuviosului Serafim de Sarov. Aceste mănăstiri au îmbibat în sine tradiţie ascezei, care se urca la stareţul Paisie Velicicovschi.

Lucrarea duhovnicească, pe care a propovăduit-o stareţul Paisie, nu se poate curma în Biserica Ortodoxă. Ce trebuie să facem, ca tradiţia stăreţiei adevărate – nu a pseudostăreţiei, nu a stăreţiei efectuată de monahi tineri, care uneori se mai întâlneşte printre tinerii monahi – să trăiască şi să acţioneze? Nu există o altă cale decât a educa în această tradiţie pe monahii noştri, a chema pe monahi să gândească nu la cele pământeşti, dar la cele cereşti. Noi ştim că datorită anumitor circumstanţe – în primul rând, legate de construcţia, restaurarea, renaşterea mănăstirilor – foarte mulţi monahi se pomenesc atraşi în activitatea pur economică. Într-un anumit moment al istoriei, când au fost restaurate mănăstirile distruse, aceasta era necesar. Dar acum, sper, noi am intrat în acea perioadă a dezvoltării noastre duhovniceşti, când mănăstirile trebuie să acorde o atenţie mai mare vieţii duhovniceşti. Iar pentru ca viaţa duhovnicească să nu fie viaţa unui contabil, să nu îngusteze cunoştinţele omului, să nu formeze trufia şi sentimentul de superioritate asupra altora, să nu se transforme în pseudostăreţie, trebuie de îndeplinit trei condiţii, care se coboară la sfântul Paisie: trebuie de gândit, de citit şi de rugat.

Sfântul Paisie a fost o persoană cu studii înalte. El cunoştea limbi, el aparţinea la două culturi – romană şi slavă. Pe lângă aceasta, el cunoştea şi greaca, prin urmare, aparţinea lumii greceşti. Şi recepţionând multe de la aceste izvoare culturale, el a realizat o oarecare sinteză, care a fost propusă de el în forma unei deosebite tradiţii ascetice. Nu se poate, făcând trimitere la sfântul Paisie, să refuzi la lectură. Nu se poate, făcând trimitere la sfântul Paisie, să refuzi la studii. Şi, bineînţeles, nu se poate, acceptând autoritatea sfântului Paisie, să te dedici în totalitate grijilor lumeşti. Rugăciunea, meditarea, liniştea, lucrarea interioară, conştientizarea celor citite, îngrădirea de ispitele lumii acesteia – iată acestea ne-a lăsat ca testament sfântul stareţ Paisie Velicicovschi.

Adineaori, pe piaţa din Tiraspol, am vorbit despre faptul că o condiţie obligatorie a păstrării integrităţii personalităţii umane este capacitatea a se apăra de ispite şi tentaţii, care azi sunt aduse în viaţa noastră duhovnicească de stihiile lumii acesteia. Aceste stihii nu pot fi refractate de înaltele ziduri mănăstireşti şi de porţile închise. Aceste stihii pot fi transmise prin Internet, prin telefoane mobile, prin comunicarea cu oamenii. Astăzi se cere de la noi o veghere deosebită duhovnicească. Aş vrea să vorbesc anume despre aceasta, în sfântul locaş, care păstrează şi care este chemat să păstreze tradiţia ascetică a sfântului Paisie Velicicovshi.

Fie ca viaţa voastră să treacă în rugăciune, în concentrare duhovnicească, în curăţenie, în îndeplinirea făgăduinţelor. Păstraţi-vă, de asemenea, de la acţiunea patimilor politice, care rup societatea umană. Cine, dacă nu Biserica, trebuie să ducă lumii mesajul împăcării? Cine, dacă nu Biserica, adresându-se Crucii lui Hristos şi contemplând suferinţele Lui, trebuie să învingă păcatul în societatea umană, a cărui urmare sunt suferinţele? 

Dea Dumnezeu ca tradiţia sfântului Paisie aici, în acest locaş, în mod deosebit să înflorească. Eu mă bucur de posibilitatea să vă văd pe voi pe toţi şi să transmit mesajul meu: păstraţi pacea între voi şi cu cei din jur. Fiţi comunitatea împăciuirii. Păstraţi poruncile sfântului Paisie. Creşteţi duhovniceşte. Deveniţi vatră a vieţii duhovniceşti şi atunci în jurul vostru, după cuvântul sfântului cuviosului Serafim de Sarov, se vot mântui mii. Pentru rugăciunile sfântului stareţ Paisie Velicicovschi să păzească Domnul mănăstirea Noul Neamţ „Înălţarea Domnului” în pace duhovnicească, bunăstare, puterea duhului, forţa rugăciunii şi a dragostei!”

În amintirea despre aflarea la mănăstire Întâistătătorul Biserici Ruse a transmis icoana cuviosului Serafim de Sarov.

Pe locul odihnei de veci a episcopului Dorimedont (Cecan) Preafericitul Patriarh Chiril a oficiat litia pentru cei adormiţi.

Apoi Întâistătătorul a vizitat biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi a dat binecuvântare fraţilor.

***

Mănăstirea de călugări Noul Neamţ „Înălţarea Domnului” este situată în satul Chiţcani, raionul Slobozia, a Republicii Moldoveneşti Transnistrene, la 5 km de la Tiraspol şi la 10 km de la Bender. Este unul din centrele importante duhovniceşti al Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Istoria mănăstirii este legată strâns de lavra Neamţ de după Prut, care a fost unul din cele mai mari centre duhovniceşti al cnezatului Moldova. La finele secolului al XVIII-lea în fruntea mănăstirii s-a aflat cuviosul Paisie (Velicicovshi), care a alcătuit statutul mănăstirii. În secolul al XIX-lea, în timpul domniei lui Alexandru Cuza, în România au început prigoniri împotriva Bisericii, a fost efectuată secularizarea domeniilor mănăstireşti, puterea laică se amesteca în viaţa internă a mănăstirilor. În acest timp mulţi monahi au părăsit lavra Neamţ. O parte dintre ei au trecut peste râul Prut, ca să creeze o nouă mănăstire.

În ianuarie 1864 ţarul Alexandru II a confirmat proiectul fondării în moşiile lavrei Chiţcani şi Copanca a mănăstirii de călugări Noul Neamţ „Înălţarea Domnului”.

Construcţia complexului mănăstiresc a durat circa 50 de ani. Catedrala şi clopotniţa mănăstirii „Înălţarea Domnului”, care intră în componenţa ansamblului mănăstiresc, au fost proiectate în anul 1864 de un arhitect necunoscut din Sanct-Petersburg. Mai târziu, la începutul secolului al XX-lea, au fost ridicate celelalte construcţii: trapeza, spitalul, bucătăria de piatră şi un bloc de două etaje pentru chilii, precum şi clopotniţa de asupra porţilor. În anul 1861 mănăstirea a căpătat în proprietate 1859 de desetine de păduri, iar în anul 1862 – satul Chiţcani.

În componenţa ansamblului mănăstirii intră 4 biserici: catedrala „Înălţarea Domnului” (de vară), biserica „Adormirea Maicii Domnului” (de iarnă), biserica „Sfântul Nicolae” (a seminarului), „Înălţarea Sfintei Cruci” (de trapeză). Pe lângă biserici şi chiliile fraţilor, în mănăstire mai sunt: un hotel pentru pelerini, un muzeu bisericesc, o bibliotecă în care până în zilele noastre s-au păstrat documente, miniaturi şi cărţi vechi din secolele XV-XIX, o tipografie şi un atelier de iconografie.

Clopotniţa mănăstirii, la vremea sa, a fost cea mai înaltă în Moldova. Ea are 69 de metri în înălţime şi constă din 5 nivele. La 7 km de la mănăstire este situat un schit în cinstea mucenicilor Vichentie şi Dorimedont.

În mai 1962, prin decizia Consiliului de Miniştri al URSS, mănăstirea de la Chiţcani a fost închisă. Pe teritoriul ei a fost dislocat un spital de tuberculoză, iar în clopotniţă – muzeul Gloriei militare a operaţiei Iaşi-Chişinău. Treptat clădirile mănăstirii degradau, icoanele, cărţile, vasele bisericeşti şi instalaţiile erau delapidate.

În anii 1990 mănăstirea a fost reconstruită prin eforturile arhimandritului (ulterior episcop, actualmente adormit) Dorimedont (Cecan).

Serviciul de comunicare al DREB/Patriarchia.ru

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie