Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Înălţarea Cinstitei Cruci a Domnului în biserica „Sfântul ierarh Nicolae” din Pyjy

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Înălţarea Cinstitei Cruci a Domnului în biserica „Sfântul ierarh Nicolae” din Pyjy
Versiune pentru tipar
27 septembrie 2013 17:19

La 27 septembrie 2013, de sărbătoarea Înălţarea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat cinul marii sfinţirii a bisericii în cinstea sfântului ierarh Nicolae, Făcătorul de Minuni, în Pyjy, or. Moscova, şi Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfinţită. După terminarea liturghiei Preafericitul Patriarh Chiril s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Stimate stăpâne Alexandr! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Cu o mare bucurie am oficiat azi sfinţirea uneia dintre cele mai vechi biserici din Moscova, a vestitului locaş sfânt „Sfântul ierarh Nicolae” în Pyjy - a altarului său principal în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Această solemnitate s-a amplificat cu oficierea unei hirotonii arhiereşti.

Astăzi cu adevărat am trăit minute speciale, harice, ale săvârşirii acestui serviciu divin – a rugăciunii de obşte în ziua, când Biserica pomeneşte Crucea lui Hristos. Crucea se află în centrul convingerilor noastre, în centrul concepţiei noastre creştine, însă ea trebuie să fie şi în centrul perceperii lumii de către noi.

Anume acest lucru este greu de dobândit. Noi cunoaştem la nivel de raţiune, folozofie, teologie, cunoaştem de ce Crucea este în centru. Însă a trăi în propria experienţă faptul de a plasa în centrul vieţii noastre scârbirea, suferinţele – este foarte dificil. Doar omul este chemat la fericire, la plinătatea vieţii, iar suferinţele sunt o anumită limitare a acestei plinătăţi, a vieţii predestinate de Dumnezeu. De aceea şi are loc uneori tulburarea minţii, nemaivorbind de cea a sentimentelor, când noi singuri trecem prin cruce, prin suferinţe, prin devastare, prin scârbire.

În aceste momente puţini îşi aduc aminte de Crucea lui Hristos, deoarece crucea proprie acoperă totul – ea devine de mărimea unei vieţi. Toate celelalte ajung la periferie, iar în centru rămâne propria suferinţă. Şi cât de des purtarea propriei cruci este însoţită de neînţelegere, cârtire împotiva lui Dumnezeu, iar deseori şi de înrăire, complicaţii în relaţiile cu apropiaţii şi depărtaţii şi chiar de pierderea credinţei.

Pentru ca noi să putem purta mai uşor crucea noastră, trebuie foarte bine să înţelegem un adevăr – faptul că anume prin Cruce Dumnezeu a dorit să salveze lumea. Cât de minunat au răsunat azi cuvintele apostolului din Prima Epistolă către Corinteni: „Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune. Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (vezi: 1 Cor. 1:21-24).

Dumnezeu a dorit ca prin nebunia propovăduirii, adică prin nebunia cuvintelelor despre Cruce, să mântuiască în mod real lumea. Apostolul Petru nu se jenează să numească propovăduirea creştină „nebunie”, iar în traducere în limbajul contemporan – „demenţă”. Este o nebunie să-i spui omului că prin suferinţe el se mântuieşte. Doar noi cu toţii fugim de suferinţe, precum au fugit anticii; nici o filozofie, nici o religie nu propune oamenilor calea Crucii, calea suferinţelor pentru dobândirea mântuirii.

Dar iată la ce trebuie să mai atragem atenţia. După cum a spus apostolul Pavel, lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu. Apostolul ştia despre ce vorbea. El era, fără îndoială, o persoană cultă şi era înzestrat cu un talent ieşit din comun – era un om genial. Bineînţeles, posedând cunoştinţe vaste, el ştia bine despre toate căile neamului omenesc, pe care oamenii încearcă să-L cunoască pe Dumnezeu. Şi cultele antice îngrozitoare, legare de aducerea de jertfe omeneşti, şi aşa-numitele marile religii naturale, şi, în sfârşit, mitologia greacă şi romană, legată strâns de filozofia grecilor şi a romanilor, care pe vremea ceea prezenta nivelul cel mai înalt al raţiunii şi al studiilor – toate acestea nu au oferit omenirii cunoaşterea lui Dumnezeu.

Este uimitor că pe aceste căi ale cunoaşterii divinităţii se întâmplau de toate, apăreau oameni inspiraţi, geniali, ale căror cuvinte fascinau mii şi milioane de oameni. Noi ştim că unele din aceste religii există şi până în zilele noastre şi milioane de oameni, ca şi mai înainte, încearcă să meargă pe căile lor, pentru a găsi şi a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Însă apostolul Pavel spune că lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu. Toată înţelepciunea a fost epuizată, astfel încât a apărut o învăţătură deosebită precum ateismul. Doar negarea lui Dumnezeu de asemenea a apărut pe aceste căi ale căutării lui Dumnezeu; şi acei care se numesc pe sine ateşti nici nu bănuiesc că pentru ei întrebarea principală este întrebarea despre Dumnezeu, deşi ei se numesc pe sine oameni, care Îl neagă pe Dumnezeu. Toate aceste viziuni, uneori geniale, încordarea creativă, lucrul minţii, a voinţei, a sentimentelor aşa şi nu i-a adus pe oameni la cunoaşterea lui Dumnezeu. Tot potenţialul omenesc a fost utilizat, iar scopul nu a fost dobândit.

Anume despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel. Când lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a fost pe plac lui Dumnezeu să mântuiască lumea nu prin puterea omenească, dar prin nebunia propovăduirii. În această propovăduire există cea mai mare pocăinţă în toată istoria omenirii, constatarea acelui fapt că raţiunea nu a putut cuceri aceste înălţimi şi niciodată nu le va cuceri, deoarece calea către Dumnezeu trece prin altceva, deşi raţiunea, fără îndoială, întotdeauna îl însoţeşte pe om, chiar şi în aceste noi căi descoperite întru Hristos ale cunoaşterii lui Dumnezeu.

Ce fel de cale este aceasta? Este calea pe care Hristos a dus după Sine pe oameni către mântuire. Hristos a venit şi pentru dragostea Lui a suferit pentru noi. El nu a devenit nici mare filozof, nici mare politician, nici împărat, nici rege, El nu a devenit măcar o persoană bogată. El se afla la treapta cea mai de jos a societăţii, El era acolo, de unde nimic bun nu putea proveni. Iată din ce cauză arhiereii, cărturarii şi Pilat nu au putut accepta gândul despre faptul că de la Omul, Care stătea în faţa lor, poate proveni adevărul. Adevărul era asociat cu eforturile oamenilor, cu studiile, cu situaţia în societate, cu cunoştinţele, cu puterea – însă în faţa lui Pilat stătea un Om învins, Care nu avea nici o putere, iar El mai vorbeşte despre adevăr! Noi ştim, că prin această învingere a Sa, prin această înjosire creşte arborele mântuirii. Domnul nu întâmplător a refuzat la forţa omenească, pentru ca fiecare dintre noi să înţeleagă: mesajul adus de Domnul – nu este un mesaj al omului, deoarece el intră într-o contradicţie logică cu tot ce a fost până la Hristos, cu concepţia, cu filozofia vieţii oamenilor, toate acestea demonstrează originea Divină a Evangheliei şi noi trebuie să avem încredere faţă de tot, ce ne învaţă Domnul – anume din motivul că mântuirea noastră nu provine de la puterea omenească, dar de la neputinţa omenească deplină, doar mântuirea vine nu de la om, dar de la Dumnezeu.

Probabil, nu este cu putinţă să ne imaginăm o mai mare înjosire, scârbire, neputinţă, decât răstignirea pe cruce. Este un semn al înfrângerii totale, a lipsei oricărei puteri. Nu este întâmplător că toţi s-au lepădat de Hristos – şi acei, care încă recent strigau „Osana!”, uluiţi de învierea lui Lazăr, de asemenea au plecat la o parte, deoarece cele petrecute cu Mântuitorul au arătat clar tuturor, că El nu deţine nici o putere. Iată prin această nebunie a propovăduirii Dumnezeu mântuieşte lumea. El spune că mesajul, pe care El l-a adus, mesajul, plin de un sens măreţ de ordin moral şi duhovnicesc, nu este de la om, dar de la Dumnezeu.

Iată ce ne mai propune Domnul, ca noi să înţelegem că lucrurile stau anume aşa. El ne propune să luăm asupra noastră crucea noastră şi să-L urmăm. El propune să nu ne ascundem, să nu ne temem de scârbire, dar să o recepţionăm în acel mod, în care El ne-a propus prin viaţa Sa să acceptăm orice scârbire. Noi ştim, cum în profunzimea scârbirilor omeneşti are loc învierea personalităţii umane. Noi, oamenii ruşi, cunoaştem creaţia lui Dostoevski – acesta este motivul principal, pe care marele scriitor l-a dorit să-l spună şi l-a spus oamenilor. Şi cuvintele lui provin nu din vreo filozofie, dar din experienţa vieţii. Creştinismul este o putere măreaţă, care e în stare să transforme societatea umană, neamul omenesc, deoarece nu este puterea omului, dar puterea Domnului şi noi trebuie, fără multă înţelepciune, în nebunie, în simplitatea inimii să acceptăm acest mesaj, să răspundem la el şi prin mintea noastră, dar, cel mai important, prin inima noastră, străduindu-ne să înfăptuim ceea, la ce Domnul ne-a chemat şi să urmăm acea cale, pe care El a mers. Iar noi ştim că aceasta este calea biruinţei, este calea învierii.

Iată şi această biserică, cândva închisă şi defăimată, acum este renăscută – nu din cauza că cineva a ordonat să fie renovată, nu din motivul că cineva a depus eforturi deosebite, dar pentru că aşa a fost credinţa poporului şi necesitatea ca această biserică să fie deschisă. Parcă aceasta nu este mărturia faptului că din poporul nostru răstignit, din Biserica noastră răstignită pe Golgota istorică îngrozitoare cresc lăstari, plini de neputinţă, germenii noii vieţi?

Foarte multe în istorie demonstrează puterea neîndoielnică a Evangheliei şi fie ca ziua de azi să ne întărească în credinţă în faptul că omul se mântuieşte prin puterea lui Dumnezeu. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica a 25-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala episcopală „Hristos Mîntuitorul” din or. Kaliningrad

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită cu prilejul aniversării întronării Sfîntului Ierarh Tihon după Te-Deum-ul săvîrșit la Mănăstirea Donskoi

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlinul Moscovei

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala „Hristos Mîntuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala „Hristos Mîntuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala „Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” din Kremlinul Moscovei

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvîrșită în Catedrala epsicopală „Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” din or. Rostov-pe-Don

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica a 18-a după Cincizecime după Dumnezieasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea de călugări Svenski

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra Sfântului Alexandru Nevski din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Acoperământul Maicii Domnului”