Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Alocuţiunea Preafericitului Patriarh Chiril la ceremonia de deschidere a celui de-al XVII-lea Sobor mondial al poporului rus

Alocuţiunea Preafericitului Patriarh Chiril la ceremonia de deschidere a celui de-al XVII-lea Sobor mondial al poporului rus
Versiune pentru tipar
31 octombrie 2013 15:56

La 31 octombrie 2013, în Sala soboarelor bisericeşti la Catedrala „Hristos Mântuitorul” din or. Moscova, şi-a început lucrările cel de-al XVII-lea Sobor mondial al poporului rus „Rusia este ţară-civilizaţie. O societate solidară şi viitorul poporului rus”. Ceremonia de deschidere şi prima şedinţă în plen a fost condusă de şeful SMPR, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril.

Stimate Serghei Borisovici! Stimat Prezidiu! Dragi participanţi la cel de-al XVII-lea Sobor mondial al poporului rus!

Astăzi s-a propus pentru discuţie o temă extrem de profundă şi importantă: „Rusia este ţară-civilizaţie. O societate solidară şi viitorul poporului rus”. Permiteţi-mi să spun de la bun început că Rusia este o formaţiune culturală multietnică, având dimensiuni concrete istorice şi geografice, legată de Vechea Rusie. Într-un anume sens Rusia este sinonimul Vechii Rusii. Astăzi noi avem o altă realitate geopolitică, când în spaţiul acestei Rusiei istorice au apărut state independente, multe dintre care sunt, de asemenea,  moştenitoare ale acestei Rusii istorice. De aceea, când vorbesc despre Rusia, eu întotdeauna vorbesc despre un mare spaţiu civilizaţional. Deoarece astăzi în cadrul Soborului multe probleme vor fi discutate referitor la Federaţia Rusă, prin „Rusia” noi vom subînţelege în primul rând Federaţia Rusă – cu problemele, speranţele şi concepţia ei de viitor.

Prin esenţă, prin însăşi formularea temei sunt trasate trei sarcini, legate strâns între ele. Prima: a conştientiza locul Rusiei în soarta omenirii. A doua: a propune o formă armonioasă a organizării societăţii. A treia: după posibilitate de dat pronosticarea pe mâine, de privit în viitor. Fiecare dintre aceste sarcini fundamentale merită o discuţie aparte detaliată, dar este absolut clar că ele nu pot fi postate izolat una de alta.

Meditând asupra acestor probleme, îmi permit să mă adresez la experienţa de 20 de ani de cugetări, pe care le-am acumulat în cadrul Soborului mondial al poporului rus.

Fiecare creştin în viaţa sa îşi pune întrebarea sau, cel puţin, trebuie să şi-o pună.

Întrebarea: „Ce îmi porunceşti, Doamne, să fac în această viaţă? Care este planul Tău pentru mine şi viaţa mea?” Aceeaşi întrebare o putem pune şi cu referire la comunităţile umane. De exemplu, care este planul lui Dumnezeu pentru Rusia? Ce ne porunceşte nouă Dumnezeu ca moştenitori, continuatori ai unicei Sfinte Rusii şi ai tradiţiilor Lumii ruse să săvârşim în  perioada pe care ne-a hărăzit-o? Este oare Rusia o civilizaţie deosebită, unică, independentă, egală cu Occidentul, India sau China? Doisprezece ani în urmă, în anul 2001, la cel de al VI-lea Sobor cu genericul „Rusia: credinţă şi civilizaţie. Dialogul epocilor”, noi ne-am adresat deja la această problemă. După opinia noastră, răspunsul poate fi doar afirmativ. Puţini oameni, care se interesează de filozofia istoriei, se vor găsi care s-ar îndoi de acest lucru.

Doar o singură enumerare a numelor cercetătorilor ruşi şi străini, care au recunoscut Rusia în calitate de comunitate independentă, originală, este impunătoare. În această listă se vor pomeni persoane foarte diferite – astfel ca Nicolai Danilevski, Arnold Toynbee, Oswald Spengler. Dar parcă apariţia la începutul secolului al XX-lea a filozofiei ruse  -  o direcţie vie, originală în ştiinţa umanistică – nu este oare o dovadă a unui principiu autentic creator al civilizaţiei noastre, care este în stare să ofere propria viziune asupra lumii, să spună omenirii propriul cuvânt? Nu este întâmplător că şi gânditorii de azi, şi activiştii politici se adresează anume la înţelepciunea celor care au format corpusul acestei filozofii religioase remarcabile de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.

Fără îndoială, argumente şi mai convingătoare, decât operele filozofice şi ideile teoretice ale istoricilor, sunt faptele reale, adică experienţa istorică a Rusiei, realizările ei remarcabile în domeniul culturii şi tehnicii, capacitatea ei să dea un răspuns irepetabil la scară națională la provocările timpului, rolul ei unic în momentele hotărâtoare ale istoriei omenirii.

Din aceste considerente, la întrebarea dacă Rusia este o civilizaţie independentă în familia de civilizaţii de pe planetă, noi suntem datori să dăm un răspuns afirmativ. Da, Rusia este o ţară–civilizaţie, cu propriile sale valori, cu propriile caracteristici ale dezvoltării sociale, cu modelul propriu al societăţii şi al statului, cu propriul sistem de repere istorice şi duhovniceşti.

Încă la cel de al VI-lea Sobor mondial al poporului rus această întrebare a fost pusă de mine în alt mod: Putem să ne considerăm şi în continuare o mare civilizaţie, am păstrat noi oare acest drept? Doar resursele noastre financiare sunt de multe ori mai puţine decât resursele financiare ale Occidentului, iar potenţialul demografic este mai jos de multe ori decât potenţialul Indiei sau al Chinei.

Această problemă rămâne actuală şi azi. Deşi în ultimul deceniu şi jumătate în Rusia s-au produs schimbări spre mai bine, în special, în economie şi în demografie, ele nu sunt încă suficient de convingătoare pentru acei compatrioţii ai noştri, care şi-au pierdut credinţa în forţele creative ale ţării şi ale poporului lor. Şi aici noi intrăm într-un spaţiu al semnificaţiei, unde acţionează cu totul alte argumente, decât dimensiunile bogăţiilor materiale acumulate sau numărul populaţiei.

Valoarea oricărei civilizaţii constă nu în faptul câte miliarde de dolari valorează produsul ei general în anul trecut, şi nu în faptul, câţi adepţi are la ziua de azi. Valoarea oricărei civilizaţii constă în faptul ce aduce ea omenirii. În faţa oricărei civilizaţii se află întrebarea: este ea oare în stare să reflecte în gânduri, simţăminte, cuvinte şi fapte acel adevăr peren, care are importanţă în veşnicie?

Rusia ca ţară-civilizaţie are ce să ofere lumii. Este experienţa noastră de construire a relaţiilor echitabile şi paşnice interetnice. Nu au fost în Rusia popoare-dominante şi popoare-robi. Rusia niciodată nu a fost închisoarea popoarelor, aici nu au fost popoare de calitatea întâi sau a doua. Nu  aici se ascunde oare opunerea profundă a poporului oricăror manifestări de fascism, care propune o cu totul altă concepţie a relaţiilor interetnice? Însă, pe lângă aceasta, noi ca şi civilizaţie, avem o cu totul altă experienţă a existenţei multipolare şi multiorganizaţionale. Noi avem tradiţia înfrânării, atât de importantă în situaţia unui deficit de resurse ce se apropie şi a unei crize ecologice acute. Este concepţia valorilor morale, care nu permie să se devalorizeze instituţia familiei şi să se săvârşească distrugerea reperelor de orientare a personalităţii, precum şi relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, determinate de Dumnezeu.

O idee naţională deosebită, care trece ca un fir roşu prin toată istoria şi cultura noastră pe parcursul a multor veacuri este ideea solidarităţii umane. Din timpurile Creştinării Rusiei cuvintele Mântuitorului despre faptul că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In. 15:13), aidoma camertonului, aranjau gândurile şi sentimentele strămoşilor noştri pentru slujirea idealului evanghelic al moralităţii. Ivan Andreevici Ilyin, reprezentantul acelei filozofii, despre care am vorbit supra, determina statul exclusiv prin noţiunea de solidaritate, numindu-l „uniunea organizată a oamenilor duhovniceşte solidari”. Acest model de relaţii umane pogoară la acea imagine a Bisericii ca fiind trup, pe care o găsim în epistolele sfântului apostol Pavel: „Acum sunt multe mădulare, însă un singur trup. Şi nu poate ochiul să zică mânii: N-am trebuinţă de tine; sau iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă cinste le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (1 Cor. 12:20.25). Cuvintele apostolului descoperă planul lui Dumnezeu pentru om şi pentru oricare comuniune a oamenilor: noi cu toţii suntem chemaţi la o colaborare frăţească şi la grija unuia faţă de altul.

Însă în lumea contemporană prevalează un alt model al organizării societăţii – este modelul conflictului. La baza lui este pus sistemul contrapunerilor permanente, al concurenţei şi al luptei, care, cică, sunt inevitabile şi necesare pentru progres. Idealul nostru, din contra, este o societate solidară, o societate a simfoniei sociale, unde diverse pături şi grupuri, diferite popoare şi comunităţi religioase, diverşi participanţi ai proceselor politice şi economice nu sunt concurenţi care luptă între ei, dar colaboratori. Şi concurenţa într-o asemenea societate solidară este încurajată ca o competiţie, dar nu ca o luptă pentru supravieţuire. Sfântul Serghii de Radonej ne învaţă „ca privind la Sfânta Treime, să biruim scindarea nesuferită a lumii acesteia”. Bază a vieţii în comun şi a acţiunilor în comun este un fundament al valorilor comune, fundamentale, inclusiv al celor care au fost formulate de cel de al XV-lea Sobor mondial al poporului rus în anul 2011.

Tendinţa către solidaritate determină întreaga cale istorică a Rusiei, legând împreună diferite epoci. Valorile de solidaritate pătrund în întreg spaţiu cultural al Patriei. Din aceste considerente un proiect al nostru în viitor trebuie să fie o societate solidară ca alternativă a societăţii de conflict permanent.

Când vorbim despre Rusia ca despre o civilizaţie aparte, noi nu doar constatăm un fapt, dar conştientizăm chemarea noastră istorică, formulăm sarcina pentru viitor atât a noastră, cât şi a urmaşilor noştri. Nicolai Iacovlevici Danilevski, pomenit de mine mai sus, menţiona: pentru ca „o civilizaţie, caracteristică unui tip original cultural-istoric, să poată să ia naştere şi să se dezvolte, este necesar ca popoarele, care aparţin la ea, să se bucure de independenţă politică”. Însă azi, în secolul al XXI-lea, doar  suveranitatea politică nu este suficientă pentru apărarea hotarelor civilizaţionale şi pentru îndeplinirea rolului adecvat al unei anumite civilizaţii în lume. În documentul de totalizare al celui de al XV-lea Sobor mondial al poporului rus, care a avut genericul „Hotarele istoriei – hotarele Rusiei”, se menţiona că azi este corect să vorbim nu doar despre suveranitatea hotarelor de stat, dar şi despre suveranitatea spaţiului umanitar – spaţiul gândurilor, al simbolurilor duhovniceşti, al dezvoltării social-culturale. Pe acest fundal crearea propriilor instrumente ale cunoaşterii – de ordin sociologic, politologic, culturologic – devine o sarcină de o importanţă enormă. Iată de ce Soborul mondial al poporului rus poate şi trebuie să devină un centru intelectual, care uneşte în jurul său oameni, capabili să pună şi să soluţioneze astfel de probleme.

Încă o treaptă, probabil superioară, a afirmării suveranităţii Rusiei ca ţară-civilizaţie unică este suveranitatea duhovnicească. La baza ei se află valori, care sunt împărtăşite de majoritatea societăţii noastre. „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa” (Pilde, 4:23), spune cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta este drept atât cu referire la o persoană luată aparte, atât şi la popor în întregime. Nu o singură dată în istoria Rusiei ţara se ridica din ruine datorită faptului că oamenii şi-au păstrat credinţa şi conştiinţa propriei datorii faţă de Dumnezeu, unul faţă de altul şi faţă de urmaşi. Dar nici economia, nici ştiinţa, nici apărarea, nici cultura nu sunt posibile să existe acolo, unde oamenii şi-au pierdut motivaţia pentru slujire unii altora, şi-au pierdut conştiinţa unor îndatoriri indiscutabile faţă de societatea în care trăiesc. O astfel de societate, unde oamenii îşi pierd motivaţia pentru a colabora unii cu alţii, se divizează în atomi. La aceasta contribuie ideea hipertrofiată a individualismului, care într-adevăr este o provocare şi un antipod al ideii de solidaritate al societăţii. Cu toate acestea, o societate solidară niciodată nu trebuie să suprime individualitatea, deoarece este puternică doar prin corelaţia oamenilor liberi.

Fără îndoială, persoanele de diferite concepţii şi convingeri nu înţeleg întotdeauna la fel valorile sociale. Există nuanţe, există spaţiu pentru discuţie, pentru dialog. Nu este posibil, însă, nici un fel de dialog cu acei care încalcă în mod brutal aceste valori, le iau în derâdere, le calcă în picioare, care distrug pacea interetnică şi interreligioasă.

Astăzi negarea valorilor a devenit una din manifestările forţelor celor mai periculoase ale distrugerii duhovniceşti. În această situaţie apărarea valorilor – este apărarea suveranităţii noastre duhovniceşti. Acei care în trufia şi egoismul lor se înalţă de asupra societăţii, distrugându-i valorile, trebuie să primească un răspuns clar în consens cu vocea interioară a majorităţii poporului nostru - un răspuns de ordin intelectual, volitiv, duhovnicesc, activ.

Sfântul ierarh Nicolai Serbski mărturiseşte: „Dacă vom privi înapoi la viaţa poporului rus, începând de la cneazul Vladimir şi până în zilele noastre, vom vedea că el a mers pe calea, la care a fost scos de duhul său şi de modelul botezătorului său”. Aceste cuvinte nu sunt doar o metaforă. Valorile fundamentale general-naţionale, despre care, în special, s-a vorbit la cel de al XV-lea Sobor mondial al poporului rus, sunt profund  înrădăcinate în caracterul naţional al poporului rus. Formându-se pe parcurs de veacuri sub influenţa creştinismului ortodox, este până în zilele noastre o dominantă social-psihologică, chezăşia păcii şi concordiei în societatea noastră.

Deseori acei care neagă relicvele noastre sfinte şi valorile, transpun sentimentele lor şi asupra poporului rus, care este creatorul principal al civilizaţiei noastre, purtătorul idealurilor ei. Aceste puteri parcă încearcă să susţină totul ce ar putea să-l slăbească, să-l divizeze, să-l dezorienteze din punctul de vedere conceptual şi moral. Se pare că aceste cercuri se tem cel mai tare pe lume de renaşterea adevărată a civilizaţiei noastre, de renaşterea pe baza credinţei, legate de viaţă, de activitatea importantă socială.

Actualmente, la Soborul mondial al poporului rus, noi trebuie să spunem clar şi fără echivoc: simfonia etniilor, care conferă civilizaţiei noastre un aspect inconfundabil, nu este cu putinţă fără participarea ruşilor. Dialogul dintre popoare, chemat să aducă armonie în relaţiile interetnice, nu îşi va realiza scopul fără participarea vocilor ruseşti, al factorului rusesc. Consider că Soborul este o organizaţie suficient de matură şi influentă pentru ca să reprezinte poporul rus pe platformele discuţiilor interetnice.

Milioane de ruşi, care ţin la identitatea lor, trebuie să simtă că doleanţele lor îşi găsesc un ecou fierbinte, inclusiv la nivel cotidian, economic, inclusiv la nivel de dialog cu puterea, care trebuie să fie glasul sufletului poporului, îndeplinitoarea speranţelor lui, a aşteptărilor, a preferinţelor conceptuale.

Haideţi să recunoaştem cele evidente: conştiinţa naţională dezvoltată şi unitatea poporului rus sunt baza permanentă a integrităţii Rusiei şi a unităţii civilizaţiei noastre polietnice. Ignorarea intereselor ruşilor, scoaterea problemei ruşilor din domeniul public duce la creşterea în avalanşă a manifestărilor marginale şi agresive.

Foarte periculoasă poate deveni perspectiva înstrăinării ruşilor şi în special a tineretului rus, de stat, de structurile statale şi de conducerea businessului. În viitorul apropiat aceasta poate să devină un factor important al instabilităţii, care ar aduce o ameninţare bazelor principale ale civilizaţiei noastre. Ciocnirile, care au avut loc recent în cartierul moscovit Biriuliovo, demonstrează că surzenia puterii faţă de cerinţele poporului, nedorinţa de a căuta soluţionarea în comun a problemelor migraţiei şi ale criminalităţii, legate de ea, iar deseori şi comportamentul provocator al celor veniţi, deja acum aduc situaţia la hotarul critic. Dacă poziţia majorităţii ruse şi în continuare va fi ignorată, în câştig vor rămâne doar distrugătorii Rusiei, provocatorii din ambele părţi, care nu renunţă la încercările lor de a ciocni cu frunţile etniile şi religiile.

Noi respingem poziţia celor care consideră că Rusia trebuie să fie o ţară doar exclusiv a ruşilor şi doar exclusiv pentru ruşi. Dar noi, de asemenea, nu vom fi de acord cu acei, care doresc să o vadă ca pe o „Rusia fără ruşi”, lipsită de personalitate etnică şi religioasă, care şi-a pierdut sentimentul de solidaritate şi unitate. Un astfel de scenariu ar putea fi însoţit de urmări catastrofale nu doar pentru statul nostru, dar şi pentru întreaga lume.

Cu toate acestea aş vrea să subliniez, că nici o persoană, care aparţine unui alt popor în Rusia, nu trebuie să fie limitată în propriile drepturi, în propriile posibilităţi. O condiţie obligatorie a concordiei interetnice trebuie să fie, în primul rând, realizarea drepturilor popoarelor ţării noastre la dezvoltarea etnoculturală, iar poporul rus, care a creat statul rus, nu poate fi exclus din acest proces. Şi în al doilea rând, formarea unei comunităţi multietnice civile şi civilizaţionale, conştientizarea de către toţi oamenii, care aparţin la diverse etnii şi popoare, a coparticipării lor la o societate unită, la o ţară unită, ca fiecare să se poată mândri cu faptul că este cetăţean al Rusiei Libere.

Noi ştim că resursele duhovniceşti şi cele de valoare, care îi sunt înmânate poporului nostru, ţării noastre şi întregii familii a popoarelor din Rusia, nu o singură dată au determinat calea omenirii pe la răscruci decisive ale intersecţiilor istoriei, în momentele importante  ale timpului. Aşa a fost înainte vreme, aşa trebuie să fie şi în viitor. De aceea, sarcina primordială a Soborului mondial al poporului rus, sarcina primordială a noastră a tuturor care ne-a adunat aici, este de a păstra şi de a multiplica această moştenire civilizaţională, pe care o avem astăzi, transmiţând-o altor generaţii care vin în urma noastră. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Patriarchia.ru

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat mitropolitului Kievului Onufrii cu prilejul aniversării a cinci ani de la întronare

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat artistului poporului din URSS O.A. Strijenov cu prilejul aniversării a 90 de ani din ziua nașterii

Mesajul de salut al Patriarhului adresat participanților la sărbătorirea în cinstea Icoanei Maicii Domnului de Smolensk ce a avut loc la Smolensk

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat șefului Consiliului de Miniștri al Italiei Giuseppe Conte cu prilejul aniversării a 55 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Președintelui Federației Ruse V.V. Putin cu prilejul Zilei Creștinării Rusiei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Președintelui Republicii Belarus A.G. Lukașenko cu prilejul Zilei Creștinării Rusiei

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat locțiitoarei Mănăstirii stavropighiale „Sfântul Prooroc Ioan Înaintemergătorul” egumena Afanasia (Groșeva) cu prilejul aniversării a 80 de ani din ziua nașterii

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Președintelui Guvernului Federației Ruse D.A. Medvedev cu prilejul Zilei Creștinării Rusiei

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preaasfințitului Vasilii (Kulakov), episcop de Nikolaevsk

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat mitropolitului de Riga Alexandr cu prilejul aniversării a 30 de ani de la hirotonia arhierească