Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

V.R. Legoida: Nu este corect să numim Soborul Panortodox drept unul Ecumenic

V.R. Legoida: Nu este corect să numim Soborul Panortodox drept unul Ecumenic
Versiune pentru tipar
12 martie 2014 15:22

Într-un interviu oferit agenției de informații „Interfax-Relighia” președintele Departamentului Sinodal informațional V.R. Legoida a relatat despre rezultatele adunării Întâistătătorilor și reprezentanților Bisericilor Ortodoxe, care s-a desfășurat săptămâna trecută la reședința Patriarhului Constantinopolului, la Fanar, în Istanbul.

Scopul principal al reuniunii a fost pregătirea către Soborul Panorotodox. Potrivit șefului Departamentului Sinodal, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe în cadrul adunării au reușit să ajungă la un numitor comun cu privire la convocarea în primăvara anului 2016 a Soborului Panortodox. „Delegația Bisericii Ortodoxe Ruse condusă de Preafericitul Patriarh Chiril a jucat un rol foarte important în realizarea acestui obiectiv”, a subliniat V.R. Legoida. „La adunare a fost adoptată hotărârea de a intensifica pregătirile pentru convocarea Soborului. Deja în toamna anului curent își va începe lucrările comisia specială Interortodoxă compusă dintr-un arhiereu și un consilier din partea fiecărei Biserici autocefacele. Se preconizează ca, către primăvara anului viitor comisia va pregăti terenul pentru deschiderea Consfătuirii Panortodoxe antesobornicești. Aceasta va trebui să ajungă la un acord privind problemele finale care urmează să fie abordate și să fie ultima etapă în calea spre Soborul Panortodox”.

„Trebuie să remarcăm în mod deosebit că Întâistătătorii și reprezentanții Bisericilor au susținut univoc poziția adoptată inițial de Biserica Rusă, potrivit căreia toate deciziile viitorului Sobor Panortodox trebuie să fie luate pe bază de consens” a adăugat președintele Departamentului Sinodal infornațional. „Aceasta înseamnă, că dacă o anumită hotărâre nu va fi susținută chiar și de una dintre Biserici, ea nu va fi acceptată, adică nici o Biserică nu va rămânea în minoritate. Aceasta este o tradiție bisericească veche, care caracterizeză sobornicitatea și care o distinge pe ultima de democrația parlamentară, unde la adoptarea deciziilor domină principiul majorității voturilor. În plus, desfășurarea Soborului este importantă și ca un exemplu viu de restaurare a comunicării interortodoxe care o vreme îndelungată a fost pusă în dificultate de diverși factori”.

Răspunzând la întrebarea, dacă viitorul Sobor este sau nu Ecumenic, V.R. Legoida a explicat: „Soborul, pregătirea căruia a intrat în faza finală, poartă denumirea de Sfânt și Mare, uneori fiind numit și Panortodox. Denumirea lui drept Ecumenic nu poate fi acceptată și nu este corectă. Ultimul Sobor Ecumenic a fost convocat în anul 787, la Niceea, și de atunci astfel de Soboare nu au mai avut loc. După schisma din anul 1054 în Occident continuau să se desfășoare Soboare, denumite acolo „ecumenice”. Cu toate acestea, în Est ele nu erau recunoscute ca atare...”.

„Se preconizează ca la viitorul Sobor Panortodox din anul 2016 să participe reprezentanți și Întâistătători ai tuturor Bisericilor Ortodoxe autoceface recunoscute”, a spus în încheiere V.R. Legoida.

Patriarchia.ru

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie