Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 5-a din Postul Mare după Liturghia la biserica în cinstea icoanei Mântuitorului Nefăcută de mână omenească pe Setuni

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 5-a din Postul Mare după Liturghia la biserica în cinstea icoanei Mântuitorului Nefăcută de mână omenească pe Setuni
Versiune pentru tipar
6 aprilie 2014 17:37

La 6 aprilie 2014, în duminicaa 5-a din Postul Mare, a cuvioasei Maria Egipteanca, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie a sfântului ierarh Vasile cel Mare la biserica în cinstea icoanei Mântuitorului Nefăcută de mână omenească, pe Setuni, de pe lângă cimitirul Kuntsevo. După încheierea Liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Preasfințiile Voastre, cinstiți stăpâni! Înaltpreasfinția Voastră, părintele Nicolai, parohul acestei sfinte biserici! Cinstiți părinți, frați și surori!

Cu un deosebit sentiment de bucurie am oficiat azi Dumnezeiasca liturghie în această biserică în cinstea icoanei Mântuitorului Nefăcută de mână omenească pe Setuni, una din primele biserici în orașul Moscova, care au fost returnate Bisericii Ortodoxe după ani lungi de prigoniri. Eu țin minte această biserică la un an după revenirea mea, în anul 1990, când aici abia au început lucrările de reconstrucție. Țin minte cu cât entuziasm și câtă bucurie oamenii au recepționat faptul că sfânta relicvă este returnată Bisericii. Deși la exterior biserica avea răni îngrozitoare, provocate de distrugeri, de ura omenească, de uitarea omului și de crime, sfânta relicvă rămânea sfânta relicvă. Și astăzi, sărbătorind 25 de ani din ziua, când s-a săvârșit această acțiune istorică, noi putem mărturisi cu bucurie că biserica în cinstea icoanei Mântuitorului Nefăcută de mână omenească pe Setuni este din bisericile cele mai  amenajate din orașul Moscova. Aici vedem nu doar o biserică minunată la exterior, dar și o viață parohială bine organizată, inclusiv corul, școala duminicală și multe programe parohiale, de care am luat cunoștință înainte de venirea mea aici și am fost bucuros să aflu ce se săvârșește aici.

Astăzi Biserica lui Dumnezeu poartă o responsabilitate deosebită nu doar cu privire la sufletele omenești, deși este cea mai principală responsabilitate a Bisericii, dar și pentru organizarea vieții pământești a oamenilor, deoarece viața pământească este o oarecare pregătire pentru viața veșnică. Și dacă în viața pământească este multă dezordine, nedreptate, nenorocire omenească, indiferența oamenilor față de  nenorocirile altora și mute altele, ceea ce îngreuiază viața oamenilor, atunci și pregătirea pentru viața veșnică devine foarte și foarte grea, deseori îndemnând pe oameni  nu la desăvârșire, dar la smerenie.

Vorbind astfel, nu am în vedere lipsa slăbiciunilor omenești. Scârbirile, nenorocirile omenești întotdeauna vor exista atâta timp, cât va fi în viață omul și cât timp va exista neamul omenesc. Deoarece scârbirile și nenorocirile, incluse în existența umană, se trag nu din păcatele noastre, iar viciul cel mare, acea mare facere de rău, săvârșită la începutul istoriei omenirii, se trage din păcatul primilor oameni, intrând în istoria omenirii, în viața oamenilor, prin urmare și în viața fiecăruia dintre noi. Păcatul întotdeauna este însoțit de durere. Infectată de păcat, societatea umană poartă în sine suferințele ca o  realitate existentă. Și se prea poate, cea mai importantă întrebare care trebuie să stea în fața unei persoane credincioase și la care ea trebuie să aibă un răspuns clar, constă în următoarele: cum să recepționăm aceste suferințe, aceste scârbiri, care sunt o realitate a vieții omenești, care nu pot fi excluse din viață?

Citirea din Evanghelia de azi este plină de învățătură (Mc. 10:32-45). Doi ucenici apropiați Mântuitorului, Iacov și Ioan, I se adresează, după ce Iisus le-a spus ce scârbire mare Îl așteaptă în Ierusalim – despre faptul că va fi prins, și-L vor biciui, Îl vor scuipa, Îl vor batjocori, Îl vor chinui, apoi Îl vor răstigni, dar după trei zile va învia. Se prea poate, că pentru prima dată vorbea ucenicilor Săi atât de clar despre suferințele Lui și, s-ar părea, răspunsul ucenicilor ar fi trebuit să fie adecvat. Ei ar fi trebuit să manifeste dragostea, se prea poate, dorința și hotărârea se împărtășească cu Învățătorul lor suferințele Lui sau în alt mod să-și manifeste solidaritatea, încercând să-l ocrotească pe Mântuitor de suferințe. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat să fie. Din contra, cei mai apropiați ucenici, Iacov și Ioan, s-au apropiat de El și Î-au spus: „Dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta, și altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Domnul le-a răspuns: „Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?”, având în vedere potirul Sângelui Său și botezul în Sângele Său. Și Îi răspund Iacov și Ioan: „Putem”. Și atunci Domnul spune: „Paharul pe care Eu îl beau îl veți bea și cu botezul cu care Mă botez vă vreți boteza!, știind sfârșitul lor mucenicesc. „Dar a ședea de-a dreapta Mea, nu este al Meu a da”.

Cum să înțelegem aceste cuvinte minunate? Sfântul Simeon Noul Teolog, un scriitor minunat din perioada bizantină veche, un sfânt părinte al Bisericii, spune cuvinte minunate: „Dumnezeu îl va face primul pe acela, precum a făgăduit, care cu răbdare și mulțumire va primi batjocura și bătaia”. Iată de ce Domnul, răspunzând apostolilor despre faptul cine va sta de-a dreapta și de-a stânga Lui, a legat această întâietate de faptul de a bea cupa suferințelor Lui. Se prea poate, oamenilor contemporani care viețuiesc în iureșul evenimentelor le vine greu să înțeleagă sensul cuvintelor Domnului.  Însă sensul acesta este mare și mântuitor: primul în ochii lui Dumnezeu devine acela, care cu demnitate suportă scârbirile și suferințele, ce sunt o realitate în această lume.

Într-adevăr, întotdeauna vor fi boli, întotdeauna va fi moarte, întotdeauna va fi nedreptate omenească, întotdeauna vor fi suferințe ale oamenilor – multe vor mai fi, până la sfârșitul veacurilor. Pe parcursul istoriei nu a fost vreodată ca suferințele să plece din viața oamenilor. Bineînțeles, oamenii mereu au visat la raiul pe pământ, au creat utopii politice despre făurirea unei anumite societăți, unde totul va fi drept, unde toți se vor bucura de echitate. Dar chiar și aceste utopii încercau să evite tema suferinței, deoarece creatorii lor înțelegeau că suferințe vor fi întotdeauna și că aceasta nu depinde de organizarea societății, nici de organizarea statală, nici de faptul cum este organizată economia sau politica, nici de faptul, cât de dezvoltată este caritatea în societate. Suferința este ceea ce aparține firii omenești și ea va fi întotdeauna. Mai mult ca atât, anume de această stare a omului Dumnezeu leagă întâietatea lui în ochii Săi, precum ne spune atât de minunat despre aceasta Evanghelia de azi și Simeon Noul Teolog.

Ce înseamnă aceasta pentru noi? Înseamnă următoarele. Când Domnul ne vizitează prin scârbiri, iar deseori și  prin suferințe, noi nu trebuie să fim fricoși, nu trebuie să pierdem credința. Mai mult ca atât, noi niciodată nu trebuie să cârtim împotriva lui Dumnezeu. Noi trebuie să acceptăm suferințele ca o realitate și niciodată să nu ne comparăm cu alții – cică acesta este mai rău decât mine, dar nu suferă. Doar noi nu știm ce se întâmplă în viața și în sufletul altor oameni. Sarcina noastră este de a întâmpina scârbirea personală în mod destoinic și să nu permitem acestei scârbiri să distrugă integritatea personalității noastre, să ne slăbească, să ne facă  nenorociți. Noi trebuie să purtăm crucea noastră cu fidelitate în fața voinței lui Dumnezeu, ținând minte că purtarea cu demnitate a crucii este condiția necesară a unei întâietăți autentice. Nu a celei deșarte, care se formează pe baza obiceiurilor omenești, a conjuncturii politice sau a cantității banilor, dar a unei întâietăți adevărate în fața lui Dumnezeu, doar ea având valoare netrecătoare.

Noi o pomenim azi pe Maria Egipteanca – o femeie minunată, a cărei viață nu a avut scârbiri deosebite în timpul tinereții sale. Ea ducea o viață veselă, depravată, dar într-un moment anume Domnul i-a ajutat să înțeleagă pericolul unei atare vieți. Ce face atunci ea? Ea singură se pune în situația, care o poartă prin multe scârbiri și suferințe grele trupești. Ea pleacă în pustiu, unde suferă și zăpușeală, și frig. Ea rămâne fără apă și fără mâncare, hrănindu-se doar cu ierburi și mărăcini și astfel trăiește mulți ani, consacrându-și întreaga viață comunicării cu Dumnezeu. Și ce se întâmplă cu ea? Ea depășește și scârbirile, și suferințele. Ea devine o ființă asemănătoare îngerilor. Zosima, un monah din mănăstirea cuviosului Gherasim de pe malul râului Iordan, întâlnindu-se cu această femeie în pustiu, a văzut cum în timpul rugăciunii ea se ridica de asuprea pământului, a văzut cu proprii ochi cum a trecut pe apa Iordanului la celălalt mal, ajungând cu adevărat la o viață aidoma îngerilor, la întâietatea în fața lui Dumnezeu. Maria a trecut prin scârbiri și suferințe neîndoielnice, despre care singură a povestit lui Zosima cu atâta demnitate, cu atâta credință și cu atâta recunoștință lui Dumnezeu că a dobândit această întâietate.

Mulți oameni, trăind în această lume, își iau de bună voie asupra lor sarcini deosebite, adică o anumită greutate, în mod conștient – ca să treacă prin încercări, ca să obțină har în fața lui Dumnezeu. O astfel de sarcină, o astfel de încercare este viața monahală, viața strictă călugărească. Călugărul se situează de bună voie în situația care pare insuportabilă pentru un om obișnuit. Este refuzul la tot – de la bunurile materiale și de la mâncarea pe săturate, și de la viața confortabilă; este refuzul de la propria voință. Dar, trecut cu destoinicie prin aceste încercări, omul  dobândește întâietatea în fața lui Dumnezeu, dar, mai simplu spunând, mântuirea, moștenind viața cea veșnică.

Dar nu doar despre viața veșnică omul află în răspunsul căpătat de la Dumnezeu. Această viață devine plină de un sens profund, de bucurie, de o fericire autentică. Toată această deșertăciune, care ne oferă o fericire văzută, dar atât de rapid trecătoare, pleacă undeva după orizonturile privirii noastre; și omul capătă în comunicare cu Dumnezeu fericirea adevărată, o bucurie netrecătoare în Împărăția  Cerurilor.

Toate acestea le-am aflat din citirea Evangheliei, din pomenirea nevoinței sfintei Maria Egipteanca. Noi suntem departe, bineînțeles, de la acea nevoință și, se prea poate, nici nu se cere să repetăm această nevoință  în condițiile unui oraș mare. Dar noi trebuie să ținem minte că atunci când Domnul îngăduie să avem scârbiri și ne poartă prin suferințe și încercări, noi trebuie să primim aceste scârbiri cu răbdare și mulțumire lui Dumnezeu; și se prea poate, noi în multe ne vom egala cu acei care de bună voie iau asupra lor scârbiri, ca să fie mai aproape de Domnul și să capete bunăvoința Lui.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Sfânta Treime” a Mănăstirii din Solovki

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după privegherea săvârșită în Catedrala episcopală „Icoana Maicii Domnului de Kazan” din Sankt-Petersburg

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Cuviosului Serafim de Sarov după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Sfântului Serafim din Diveevo

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Pustiei Sarovului

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după săvârșirea Te-Deum-ului în fața monumentului Sfântului întocmai cu Apostolii cneaz Vladimir la Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii Sfintei întocmai cu Apostolii cneaghinea Olga după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Novotorjsky „Sfinții Mucenici Boris și Gleb”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfântul și Dreptul Alexie Mecev” din Vișneaki, or. Moscova