La 22 mai 2014 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a condus ceremonia solemnă a alegerii și decorării laureaților premiului Patriarhului pentru literatură „Sfinții Chiril și Metodie”. După terminarea prezentării pretendenților, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către cei prezenți cu o alocuțiune.
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Preacinstiți părinți, dragi frați și surori! Doamnelor și domnilor! Hristos a Înviat!
Astăzi ne-am adunat ca să alegem și să decorăm pe laureații premiului Patriarhului pentru literatură „Sfinții întocmai cu apostolii Chiril și Metodie”, cea ce coincide în mod tradițional cu ziua pomenirii lor.
În anul 2014 amatorii literaturii ruse sărbătoresc în toată lumea un eveniment foarte important și semnificativ: se împlinesc 215 de ani din ziua nașterii lui Alexandr Sergheevici Pușkin. Pentru admiratorii talentului lui Pușkin orice dată, legată de numele său, este semnificativă. După cum a spus cândva Apolon Grigoriev – iar cuvintele lui au intrat pentru totdeauna în istoria literaturii ruse – „Pușkin este totul pentru noi”. Deoarece prin creația sa Pușkin a conferit o anumită tonalitate, a găsit paradigma ce determină în continuare direcția generală a dezvoltării întregului scris al Rusiei. El nu doar a ridicat simțitor ștacheta măiestriei literare, dar a indicat și asupra înălțimii și a responsabilității de scriitor.
De aceea anume pe baza exemplului moștenirii literare a geniului nostru aș vrea să vorbesc din nou despre criteriile alegerii laureaților premiului Patriarhului pentru literatură.
Să ne aducem aminte de poezia lui Pușkin „Proorocul” în care se descrie schimbarea duhovnicească a omului, care pășește pe calea slujirii de prooroc și care, poezia, într-o măsură anumită poate fi de asemenea referită și la descoperirea de către om a propriului talent, inclusiv și a darului de literat:
De dorul duhului ̓nsetat,
̓̓n pustia neagră-am căutat…
Calea unui scriitor adevărat este o căutare permanentă a Adevărului, este dorința perpetuă de a te ridica de asupra pustiei negre - chiar și atunci, când această pustie capătă dimensiuni colosale și începe să fie percepută de conștiința omului ca o putere colectivă, la cerințele căreia trebuie neapărat să te modelezi, ca să fii prosper și de succes în viața aceasta.
Nu întotdeauna, după cum ne arată istoria și literatura, această cale este dreaptă, nu întotdeauna te poți ridica de asupra acestei pustii și în puține cazuri persoana ce posedă darul scriitoricesc, este în stare să se ridice la Cer. Însă adresarea către lumea interioară a omului, un psihologism special al literaturii ruse și tendința ei către cele de sus o evidențiază printre alte literaturi.
Pentru scriitorul rus este caracteristică dorința de a-și împărtăși cititorului clarviziunile, cercetările și dubiile sale, de a chibzui despre problemele „veșnice”, despre sensul vieții, despre predestinația omului, de a pune în fața cititorului coliziuni morale și a oferi soluționarea lor, iar uneori, chiar fără a propune o soluție, a plasa această coliziune într-un astfel de context, care ajută cititorului, fără a-i sugera răspunsul, să facă o alegere corectă conceptuală. Anume astfel de opere – opere ce posedă un conținut profund artistic, capătă recunoașterea contemporanilor și a generaților următoare, rămân în memoria recunoscătoare a poporului.
„Umple-te de voia Mea!”, cheamă glasul proorocului lui Dumnezeu în rândurile scrise de Pușkin. Pentru un poet, scriitor, este importantă dorința de a nu te împotrivi voinței Creatorului și în creație, și în viață. Nu întotdeauna îi este ușor persoanei de a îndeplini această poruncă, însă pictorul este din nou chemat să conștientizeze că nici în creație, nici în viață, nu este admisibil să arunci provocări Creatorului, contrapunându-te pe sine voinței Lui. „Porunca Domnului, o, muză, - fii docilă”, spune poetul în poezia „Monumentul”. Sper că pentru pretendenții la Premiul Patriarhului aceste cuvinte nu sunt niște sunete lipsite de înțeles.
Mă voi referi la încă o condiție necesară pentru ca scriitorul, poetul, dramaturgul, să poată pretindă la premiul Patriarhului pentru literară. Este vorba despre faptul că este apreciată nu doar o singură operă luată aparte, dar întreaga operă și că la adoptarea deciziilor are importanță și personalitatea autorului, și poziția sa socială, contribuția sa la discutarea pannațională a celor mai importante probleme ale contemporaneității. Răspunsul îl putem găsi, din nou, în creația lui Pușkin. Prin spusele lui Mozart, poetul ne vorbește că „geniul și răutatea! Sunt două lucruri incompatibile”.
În aceeași tragedie Pușkin amintește celor care sunt înzestrați cu vreun talent de creație, despre acțiunea dăunătoare a viciilor asupra sufletului omului. Acțiunea lor devastatoare este îndeosebi de periculoasă asupra celor, care prin intermediul operelor artistice sunt în stare să influențeze asupra minților și inimii altor persoane. Invidia, reproșurile înaintate Cerului, conform opiniei personajului pușkinist, aduc daune celui care reproșează și celui care invidiază, le distrug sufletul său și subminează forțele de creație.
Aș vrea să vă doresc tuturor scriitorilor noștri și, în primul rând, pretendenților la premiul Patriarhului, să-și dezvolte cu succes talentul său creativ, înțelegând responsabilitatea în fața lui Dumnezeu și oameni pentru fiecare cuvânt scris sau rostit.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii