Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril ținută după pavecernița mare în ziua de marți a primei săptămâni din Postul Mare la catedrala „Arătarea Domnului”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril ținută după pavecernița mare în ziua de marți a primei săptămâni din Postul Mare la catedrala „Arătarea Domnului”, or. Moscova
Versiune pentru tipar
16 martie 2016 08:35

Seara, la 15 martie 2016, în ziua de marți a primei săptămâni din Postul cel Mare, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat pavecernița mare cu citirea Canonului Mare de pocăință al cuviosului Andrei Criteanul la catedrala „Arătarea Domnului” în Elohovo, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către enoriași cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Postul este timpul lucrului asupra propriei persoane, al cărui scop este desăvârşirea omului. Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur, vorbind despre post, ne învaţă: „Desăvârşiţi-vă, precum un plugar lucrează pământul – dezrădăcinaţi păcatul, aidoma neghinei”.

Cuvintele spuse în mod metaforic ale sfântului ierarh Ioan ne ajută să înţelegem ceva extrem de important din cele pe care trebuie să le cunoaştem atunci când păşim pe tărâmul postului. Ce semnifică neghina şi buruienile? Sunt plante care împiedică seminţelor de cereale să aducă roada scontată. Sunt plante care absorb în sine energia pământului, substanţele folositoare şi cerealele atât de mult slăbesc, încât deseori un câmp care este semănat cu grâu sau secară, arată ca o câmpie necosită. Se întâmplă acest lucru, deoarece puterea buruienilor este mai mare decât cea a cerealelor. Dacă nu îi ajuţi seminţei bune să crească şi să se întărească, iarba rea o va omorî.

Ioan Gură de Aur compară neajunsurile noastre omeneşti, păcatele noastre, cu buruienile. Ele cresc cu o mai mare uşurinţă, decât virtuţile noastre, ele absorb mai repede energia firii noastre, iar dacă nu vom smulge aceste buruieni, omul devine sterp, incapabil pentru fapte bune. Tragedia existenţei noastre constă în faptul că oamenii deseori nu înţeleg ce se întâmplă cu dânșii. Ei devin  duhovniceşte inapţi de a aduce rod anume din cauza că toate puterile firii lor le dau pentru ca spinii, buruienile să crească în sufletul lor, nimicind germenii cei buni. Iar când în câmp sunt multe buruieni, este inutil de a semăna seminţele cerealiere – ele nu vor răsări.

Uneori omul care vieţuieşte în păcate, incapabil de a face analiza propriei vieţi, mânat de vocea conştiinţei, încearcă să facă ceva, să-şi acorde ajutor, de pildă, săvârşeşte pe neaşteptate vreo faptă bună, gândind în sinea sa: „Voi face această faptă şi vor fi uitate păcatele mele, voi săvârşi vreun lucru demn şi toată viaţa mea păcătoasă va fi dată uitării”. Însă aşa ceva nu se poate întâmpla. Pe câmpul pe care a crescut iarba rea, grâul nu creşte.

Ce-i de făcut? Anume acestui lucru este dedicată o bună parte a luptei duhovniceşti, pe care o poartă omul. Bineînţeles, cele spuse nu semnifică că faptele bune nu sunt necesare.  Va fi o mare greşeală să aşteptăm - hai dintr-o dată să rup buruienile, iar apoi voi săvârşi şi fapta bună. În acest caz cu siguranţă că nu o vei mai face, deoarece nu vei putea scoate cele mai periculoase buruieni. Faptele bune trebuie săvârşite chiar şi conştientizând propria păcătoşenie, chiar şi fără a nădăjdui prea mult că aceasta te va ajuta imediat. Totuşi şi printre neghină creşte grâu, de aceea facerea de bine, fără îndoială, este o anumită modalitate de a face curăţenie măcar într-o mică porţiune a câmpului din interior.

Cu toate acestea, acţiunile date nu aduc acel rod pe care le poate aduce facerea de bine, dacă păcatele şi neajunsurile omului nu îi întunecă viaţa. Ce e de făcut cu aceste neajunsuri? Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă ca noi, văzând propriile neajunsuri, trebuie puţin câte puţin să dorim să le îndreptăm. Ce cuvinte corecte! Nu într-o clipită, nu din fugă, nu prin intermediul unei activităţi furtunoase şi de scurtă durată, dar încetul cu încetul. Sfântul ierarh ne dă un sfat care cu siguranţă nu este pe deplin realizabil în timpul nostru, ceea ce mărturiseşte despre faptul că ascultătorii sfântului ierarh Ioan au trăit într-o altă epocă. Pentru ei acest sfat era foarte realist, pentru noi – nu este, deşi însăşi ideea, spusă de sfântul părinte, este cu desăvârşire dreaptă. Gură de Aur a spus următoarele: „Când îţi vezi neajunsul, strădui-te să îl îndepărtezi în luna curentă, apoi îndreaptă un alt neajuns în următoarea lună, iar în luna a treia apucă-te de un altul”.

Nu reuşim noi ca în decurs de o lună să ne îndreptăm neajunsurile noastre. Însă gândul sfântului ierarh Ioan Gură de Aur că neajunsurile sunt îndreptate nu într-un moment, dar pe parcursul unui timp mai îndelungat este foarte corect. Cunoaştem că în strategia militară există o atare noţiune precum orientarea loviturii principale. Nu se poate să mergi în atac pe întreaga linie a frontului – nu vor ajunge puteri şi duşmanul poate, distrugând pe o porţiune armatele în ofensivă, să le înconjoare şi să le învingă. Tot aşa se întâmplă şi în lupta duhovnicească, nu se cade a merge în atac pe un front vast, încercând să îndrepţi totul în tine, şi încă într-un timp scurt. Trebuie să învăţăm să alegem un scop  principal, probabil că fiecare dintre noi ştie care ţel este mai important pentru el. Şi, încordându-ne propriile puteri, să ne rugăm şi să chemăm ajutorul lui Dumnezeu pentru a corecta acel neajuns principal al nostru, care cel mai mult împiedică în viaţa duhovnicească.

Uneori se întâmplă că acest neajuns principal este cel mai greu de învins. Se apucă omul de îndreptarea lui, înţelegând nenorocirea sa, dar trece o lună, a doua, a treia, dar el nu poate învinge neajunsurile şi ca urmare – depresie, deziluzie, recunoaşterea incapacităţii sale de a birui păcatul. De aceea în nici un caz nu trebuie în calitate de prim pas să alegem cel mai dificil scop. Trebuie să alegem ceva mai simplu – ceea ce deranjează conştiinţa, dar ceea ce e în puterile noastre să învingem. Şi atunci, înaintând de la simplu la compus, acţionând puţin câte puţin, după spusele sfântului ierarh, vom urca, de parcă am păşi pe trepte.

Aceste legi ale vieţii duhovniceşti trebuie să le cunoască fiecare om ortodox. Şi dacă eforturile întreprinse şi în timpul Postului Mare noi le vom susţine cu rugăciunea, mărturisirea păcatelor, împărtăşania Sfintelor Taine ale lui Hristos şi facerea de bine, atunci noi, fără îndoială, vom urca treptele. Deseori aceste trepte sunt atât de mici, încât vor fi abia vizibile pentru noi, însă dacă ele totuşi duc spre cer, înseamnă că a noastră cale este dreaptă şi mântuitoare. Să ne ajute Domnul în această lucrare duhovnicească! Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie