Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după Liturghia săvârșită în bisercica „Toți Sfinții care au strălucit în pământul Rusiei” din Novokosino, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după Liturghia săvârșită în bisercica „Toți Sfinții care au strălucit în pământul Rusiei” din Novokosino, or. Moscova
Versiune pentru tipar
25 septembrie 2016 23:01

La 25 septembrie 2016, în Duminica a 14-a după Cincizecime, înainte de Înălțarea Sfintei Cruci, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit rânduiala sfințirii mari a bisericii „Toți Sfinții care în pământul Rusiei au strălucit” din Novokosino, or. Moscova.

În biserica nou-sfințită Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie cu traducerea pentru surdo-muți pentru reprezentanții a 47 de comunități ortodoxe din întreaga țară.

După încheierea slujbei dumnezeiești Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril s-a adresat către credincioși cu un cuvânt de învățătură. 

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Iubiți părinţi! Mult stimate părinte Mihail, parohul acestei sfinte biserici! Iubiți fraţi şi surori!

Duminica de azi se numeşte Duminica înainte de Înălţarea Sfintei Cruci. Ceea ce se citeşte în biserică – Sfânta Scriptură, rugăciunile – are în centru spusele despre Crucea Domnului, deoarece atât de mult a dorit Domnul şi atât de mult a iubit neamul omenesc, încât L-a jertfit pe Fiul Său Unul-Născut ca oamenii să dobândească mântuirea. Noi ştim cât de tragică a fost jertfa Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ce poate fi mai îngrozitor decât moartea chinuitoare pe cruce? Unii pun întrebarea: „Parcă nu se putea altfel de adus mântuire oamenilor? Doar Dumnezeu este atotputernic. De ce a trebuit să omoare Propriul Fiu pe Cruce?” Dumnezeu a îngăduit această moarte – Însuşi Domnul înainte de suferinţele Sale spunea că o legiune de îngeri poate veni în apărarea Lui. Însă Dumnezeu nu trimite o legiune de îngeri. El Îl lasă pe Fiul Său în faţa răutăţii omeneşti, a minciunii, a clevetirii şi, în sfârşit, Îl lasă în singurătate în grădina Ghetsimani şi pe îngrozitoarea Golgotă.

La întrebarea „Oare nu se putea altminteri de îndreptat viaţa oamenilor?” nu este răspuns. Noi nu ştim de ce Dumnezeu a ales suferinţele ca armă a mântuirii. El nu a ales armă a mântuirii mintea omenească. El nu a ales armă a mântuirii studiile omeneşti. El nu a ales armă a mântuirii zâmbetul, veselia, bucuria. El alege armă a mântuirii nenorocirea, suferinţele, scârbirile şi nimeni dintre oameni nu poate răspunde la întrebarea, dacă ar fi fost posibil un alt mod de mântuire. Unul Dumnezeu ştie de ce s-a întâmplat aşa, dar noi putem înţelege ceva în această istorie groaznică, tragică şi măreaţă a mântuirii neamului omenesc.

Noi trebuie să înţelegem că suferinţele oamenilor au o semnificaţie deosebită pentru plinătatea vieţii omeneşti. Noi nu putem calcula cantitatea necesară de bucurie şi scârbire în viaţa umană, noi nu putem determina ce volum de suferinţă este necesar ca omul să trăiască, fără a-şi pierde identitatea, păstrând starea sufletului, determinată de Dumnezeu. Noi pur şi simplu trebuie să ne închinăm capul în faţa tainei Dumnezeieşti şi fiecare dintre noi ar trebui să cadă pe gânduri cu privire la aceasta. Doar pe fiecare îl vizitează scârbirile, iar pe mulţi – scârbiri inevitabile. Există scârbiri şi suferinţe care pot fi ocolite, dar uneori suferinţele şi scârbirile sunt inevitabile: când omul se naşte orb sau pierde vederea; când omul se naşte cu incapacitatea de a auzi sunete sau îşi pierde auzul în urma unei maladii sau a unei întâmplări nefericite. Aceste suferinţe sunt inevitabile tot aşa, precum inevitabilă pentru Fiul lui Dumnezeu a fost Crucea lui Hristos, însă prin Suferinţa de pe Cruce Domnul a mântuit întreaga lume şi ne-a deschis uşile Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cu mintea noastră slabă noi putem înţelege doar o mică părticică din această taină şi putem spune că fără de suferinţe şi scârbiri, se vede, nu poate exista mântuire şi nu poate fi fericire omenească. Suntem fericiţi doar atunci, când avem experienţa scârbirii. Răpiţi această experienţă a scârbirii şi a suferinţelor din viaţa omenească şi omul nu va şti ce înseamnă fericirea. El va călca în picioare fericirea sa, el se va obişnui cu ea, precum oamenii se obişnuiesc cu automobile bune, locuinţe confortabile, haine frumoase. Fericirea o observăm doar atunci când avem un alt punct de vedere. De suferit suferim nu din cauza bolilor. Uneori suntem nedreptăţiţi de colegii noştri şi chiar de confraţii din Biserică. Deseori se întâmplă în lumea politicii, în producere, în lumea culturii şi a artei. Uneori ne gândim: „De ce s-a întâmplat aşa? Din ce cauză eu aud prost, iar vecina aude bine?” Şi noi repetăm aceeaşi întrebare pe care oamenii o adresează lui Dumnezeu: „De ce ai ales Crucea pentru a-l mântui pe om?” Aceasta este voia lui Dumnezeu şi dacă vom înţelege cu claritate că scârbirile şi suferinţele sunt parte componentă a vieţii omeneşti, că ele niciodată nu vor dispărea, dar vor fi prezente până la sfârşitul lumii acesteia, vom înţelege că acesta este planul lui Dumnezeu pentru lume şi om.

Omului aflat în scârbiri îi este greu întotdeauna. El trebuie să găsească puteri care l-ar susţine. Şi, probabil, cea mai mare putere este puterea Crucii Domnului. Cei care au pierdut sănătatea, cui îi sunt încălcate drepturile, cine are probleme la serviciu – luaţi în mână Crucea Domnului şi conştientizaţi că Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul Omului şi cu voia lui Dumnezeu a suferit pentru oameni. Dar mai este ceva ce ne întăreşte în mod deosebit în scârbirile noastre. Dacă Hristos Însuşi a suferit, dacă El a trecut prin experienţa celor mai mari suferinţe care s-au finalizat cu moartea, prin urmare, toţi acei care sunt în scârbiri şi suferinţe sunt suflete apropiate Lui. Ele se unesc cu El prin aceste suferinţe. În suferinţe omul capătă o relaţie specială cu Dumnezeu şi aceasta o ştie aproape fiecare. Când ne aflăm în scârbe, apare necesitatea să ne rugăm, noi mergem la biserică, Îl rugăm pe Dumnezeu; iar când totul este bine – uităm. Este minunat că Domnul Care a luat asupra Sa suferinţe îngrozitoare este întotdeauna cu cei care suferă, cu cei care scârbesc şi El în mod deosebit aude rugăciunile care provin din inima cuprinsă de durere.

Iată de ce noi numim Locașul lui Dumnezeu – spital. Iată de ce Domnul, creând Biserica, comunitatea de oameni ce cred în El, a poruncit ca această comunitate să fie o comunitate a vindecării. Noi ştim că primele fapte ale apostolilor au fost legate de vindecarea sănătăţii oamenilor – a celei trupeşi şi a celei sufleteşti. În Biserică omul capătă vindecare, deseori cea fizică, de la sfintele moaşte şi alte lucruri sfinte, de la  primirea Sfintelor Taine ale lui Hristos. Chiar dacă vindecarea nu survine, el capătă tămăduirea sufletului, el obţine importanta experienţă de comunicare cu Dumnezeu prin propria scârbire. Această stare poate fi comparată cu fenomenul de rezonanţă, când coincid frecvenţele undelor şi acţiunea fizică se măreşte. Înainte vreme, când  podurile erau din lemn, soldaţilor li se interzicea să bată pasul pe ele, deoarece dacă frecvenţele coincideau, puterea lor devenea atât de mare, încât puteau să distrugă podul. Când suntem pe aceeaşi undă cu Mântuitorul suferind, când Îi adresăm rugăciunea noastră, noi de asemenea intrăm în starea de rezonanţă duhovnicească şi puterea rugăciunii noastre se măreşte.

Este un fapt minunat că Ziua internaţională a persoanelor fără auz şi cu auzul slab a coincis azi cu duminica înainte de Înălţarea Sfintei Cruci a Domnului. Sunt bucuros că în Biserica noastră a început un lucru păstoresc serios cu acei care slab văd, slab aud sau sunt lipsiţi în totalmente de auz şi văz. Astăzi în Biserică sunt 47 de comunităţi a persoanelor cu auz slab şi 57 de parohii în care se efectuează lucrarea păstorească cu persoanele ce au auz slab, inclusiv 9 parohii care se ocupă de persoanele care nu văd şi nu aud. Le aduc mulţumiri cordiale preoţilor noştri care poartă această slujirea păstorească extrem de grea, care cere înţelepciune, curaj duhovnicesc şi o dragoste enormă, o anumită co-răstignire a preotului cu copiii săi duhovniceşti, depăşirea durerii şi a suferinţelor sufleteşti.

Astăzi Patriarhul a săvârşit prima slujbă cu traducerea pentru surdo-muţi. Aş vrea să-i aduc mulţumiri stăpânului Panteleimon – în Departamentul Sinodal pentru slujirea socială pe care îl conduce astăzi se efectuează lucrul cu persoanele ce au văzul şi auzul slab. Există un grup care coordonează acest lucru la scara întregii Biserici. Eu le aduc mulţumiri azi fraţilor - lucrători care se ostenesc în acest domeniu păstoresc minunat şi care azi cu mine au săvârşit slujba dumnezeiască, sosind la Moscova din diverse oraşe ale Rusiei. Sunt bucuros să vă văd pe voi pe toţi, fraţilor. Slujirea voastră îmi este aproape de inima mea. Înţeleg importanţa acestei trude şi vă chem pe voi, pe tot episcopatul să atragă o atenţie deosebită la fraţii şi surorile noastre care au problem de sănătate. Ei sunt membrii Bisericii noastre şi noi trebuie să facem totul ce depinde de noi ca să nu le lipsească nimic pentru a se simţi membri cu drepturi depline ai comunităţii creştine ortodoxe. Să continuăm acele osteneli care sunt azi începute şi fie ca ajutorul lui Dumnezeu să însoţească Preasfinţiţii arhipăstori, cinstiţii părinţi care se ostenesc în această direcţie a activităţii duhovniceşti şi păstoreşti. Fie ca ajutorul lui Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu să susţină pe acei oameni care din diverse pricini au ajuns să fie limitaţi în auz sau văz, dar în inimă păstrează credinţa.

Şi la urmă aş vrea să spun următoarele. Când omul vede rău sau aude slab, el are greutăţi în a comunica cu lumea înconjurătoare. Dar nu este un pericol de moarte, în special în zilele noastre, când există tot felul de tehnologii care ajută la stabilirea legăturii cu cei din jur, chiar în lipsa unei priviri agere sau a unui auz bun. Dar ceea ce e cu adevărat îngrozitor este atunci când omul este orb şi surd duhovniceşte, când aude voci omeneşti şi vede feţe ale oamenilor, dar nu poate auzi glasul lui Dumnezeu în inima lui, nu poate simţi prezenţa lui Dumnezeu în propria viaţă. Astfel de surzi şi orbi sunt mult mai mulţi decât persoane ce au handicap de vedere sau auz.

De aceea sarcina noastră primordială ca a unei Biserici a lui Dumnezeu este de a acorda ajutor contemporanilor noştri de a căpăta acel auz şi acea vedere, fără de care nu se poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu se poate fi cu adevărat fericiţi. Să ne ajute Domnul să săvârşim slujirea noastră cu smerenie, cu nădejde în voia Lui şi cu sprijinul în puterea Lui, ca oamenii să descopere pentru sine lumea lui Dumnezeu chiar şi în acele cazuri, când le este limitată vederea sau auzul fizic.

Aş vrea încă odată să vă mulţumesc, părinte Mihail, fraţilor acestei sfinte biserici, tuturor fraţilor care au co-slujit azi cu mine şi care se ostenesc, cârmuind păstoreşte pe cei ce aud  şi văd slab. Întru pomenirea sfinţirii acestei sfinte biserici aş vrea să aduc în dar această icoană cu moaşte. Aici sunt Alexandru Svirski, Antonie Dymski şi Martirie Zelenetski – mari nevoitori, părinţi cuvioşi ai nord-vestului Rusiei. Pentru rugăciunile lor să păstreze Domnul şi această sfântă comunitate în cinstea Tuturor Sfinţilor care au strălucit în pământul Rusiei. Vă felicit pe toţi cu prilejul sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou