La 3 decembrie 2016, în ajunul zilei de duminică şi a sărbătorii domnşti „Intrarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Biserică”, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârşit Utrenia privegherii în biserica din Paris cu hramul în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi. După încheierea slujbei dumnezeieşti Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioşi cu un cuvânt de învățătură.
Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Iubiți părinţi, fraţi şi surori!
Cu un sentiment aparte am săvârşit slujba bisericească în această sfântă biserică în ajunul sărbătorii „Intrarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Biserică”.
Pentru prima dată Domnul m-a adus în această biserică în depărtatul an 1969, cu 47 de ani în urmă. Biserica de atunci nu a suferit schimbări – oamenii s-au schimbat. Am întâlnit aici în floarea vârstei pe enoriaşii primului val al emigraţiei ruse. Erau oameni minunaţi, purtători ai culturii ruse, inclusiv a celei duhovnicești, care mi-au împărtăşit mie, pe atunci fiind un ieromonah cu totul tânăr, experienţa lor de viaţă în străinătate, povestind despre istoria prezenţei bisericeşti ruse la Paris.
Istoria aceasta m-a uluit tare mult atunci şi eu am înţeles că acea cale pe care a parcurs-o Biserica noastră în străinătate, era un simbol vădit al acestei căi complexe. Iar când a fost construit un edificiu de locuit, în care actualmente se află la parter biserica, proprietarul pământului pe care a fost ridicată clădirea a fost de acord ca biserica să fie plasată aici, dar cu o condiţie - ca din exterior nimic să nu amintească de aceasta. Şi iată că deja timp de 85 de ani (cu începere din anul 1931) aici se află catedrala episcopală a Bisericii Ortodoxe Ruse la Paris.
Când în anul 1930, în urma condiţiilor politice create, vlădica mitropolit Evloghii care cu binecuvântarea Patriarhului Tihon şi a Sinodului a păstorit parohiile ruseşti în Europa Occidentală, a considerat că nu este posibil să-şi continue slujirea în Biserica noastră şi a plecat în altă jurisdicţie – după el au plecat foarte mulţi. Însă în mod uimitor au rămas şase oameni care au spus că în nici un caz nu vor părăsi Maica-Biserică care era răstignită în Patrie, sângerând. Şi au rămas. Erau oameni minunaţi: teologi, filozofi, slujitori ai altarului. În scurt timp în jurul lor s-a creat o comunitate de fii fideli ai Bisericii-Mame. Ea a fost păstorită de vlădica Elevferii (Bogoyavlenski) care în acea vreme era exarhul Patriarhului Moscovei în Ţările Baltice. În acest timp Patriarhul nu mai era – puterea nu permitea alegerea unui nou Patriarh.
Vlădica Elevferii s-a aflat în Paris puţin timp. După el parohia a fost condusă de vlădica Veniamin (Fedcenkov) care mai târziu a plecat în America şi a devenit mitropolit. După vlădica Veniamin deja un timp destul de îndelungat această parohie a fost păstorită de mitropolitul Nicolai (Eriomin). Vlădica Nicolai era un om simplu, un sufletist, o persoană caldă, era un rugător şi în jurul lui s-a adunat un număr destul de mare de enoriaşi. Oamenii se trăgeau către el, s-a format o parohie unită şi puternică. După decesul vlădicăi, pentru un timp anumit eparhia şi parohia au fost conduse de vlădica mitropolit Antonii (Bloom), care de asemenea nu a rămas mult timp aici şi a plecat în Marea Britanie, unde şi-a continuat slujirea. Iar în fruntea Eparhiei de Korsun a venit vlădica Petru (Lulié), un vestit canonist, teolog, de origine franceză. Am fost prezent la hirotonirea lui în catedrala „Sfânta Treime” din Lavra „Sfântul Alexandru Nevski” în Petersburg, l-am cunoscut bine şi apreciam foarte mult cunoştinţele dumnealui în domeniul dreptului canonic. Deseori participam împreună la diverse conferinţe.
Exarh al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii în Europa Occidentală a devenit atunci pururi pomenitul mitropolit Nicodim – părintele meu duhovnicesc. După moartea stăpânului slujirea Exarhului a fost preluată de mitropolitul Filaret, actualmente Exarhul onorific al Belarusei, iar apoi de vlădica Mitropolit Vladimir, adormit întru Domnul, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Aceasta este istoria Exarhatului nostru în Europa Occidentală.
Referitor la Eparhia de Korsun şi această biserică, după vlădica Petru (Lulié) peste un încoace a venit vlădica Gurii (Şalimov), care actualmente locuieşte la Moscova, la odihna bine meritată, apoi fiind înlocuit de vlădica de Vilnius şi Lituania Inochentie, care actualmente se află aici. După vlădica Inochentie eparhia a fost păstorită de vlădica Nistor care este în deplină sănătate. Aceasta este istoria arhipăstoriei Eparhiei de Korsun.
Nu întâmplător enumer toate acestea, deoarece fiecare nume este o istorie. Fiecare nume este o contribuţie la menţinerea vieţii duhovniceşti a omului rus aici, la Paris, şi fiecare şi-a adus contribuţia sa.
În toţi aceşti ani multe s-au schimbat: au plecat din viaţă acei oameni minunaţi cu care m-am întâlnit aici în depărtatul an 1969. Iar apoi când Domnul m-a chemat la slujire în calitate de preşedinte al Departamentului pentru relaţiile externe bisericeşti, de două ori am condus Eparhia de Korsun: în anul 1991 şi 1999 şi, bineînţeles, deseori veneam în vizită la Paris, de aceea ţin bine minte ce prezenta pe atunci viaţa bisericească. Niciodată nu a fost atâta lume în această biserică, precum putem vedea acum.
Aş vrea să amintesc şi pe parohii minunaţi. Nu voi enumera pe toţi, dar nu pot să nu-l amintesc pe părintele Alexandr Turintsev. Era o persoană minunată de o enormă cultură laică, având vaste cunoştinţe teologice. Putea cita din memorie pasaje întregi din Lermontov, Puşkin – cu plăcere, cu ochii închişi nu pur şi simplu cita, el povestea cum puţin o puteau face. Am cunoscut un scriitor destul de celebru – rus, sovietic în acea vreme, care se interesa foarte mult de viaţa din străinătate. Şi acest scriitor, făcând cunoștință cu părintele Alexandr Turintsev, mi-a spus apoi: „Să ştiţi, pur şi simplu în faţa părintelui Alexandr trebuie de pus un magnetofon şi veţi avea timp de o seară o jumătate de carte scrisă”. Era o persoană cu vaste cunoştinţă.
Aş vrea să-l salut de asemenea pe părintele Nicolai Rebinder care azi este parohul acestei bisericii în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi.
Viaţa emigraţiei ruse nu era simplă. Cu mila lui Dumnezeu actualmente totul s-a schimbat. După cum ştiţi, pe cheiul Branly este construită o măreaţă catedrală episcopală pe care cu mila lui Dumnezeu o vom sfinţi mâine. Dar indiferent cât de splendidă, de minunată ar fi această catedrală, ca simbol al noii Rusii şi al Bisericii Ruse renăscute, niciodată din istoria bisericească a secolului al XX-lea nu va dispărea şi nu va pleca în umbră rolul, semnificaţia şi însuşi chipul acestei modeste biserici în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi de pe strada Pétel, începută de la un garaj şi care a reflectat în sine istoria grea a străinătăţii ruse din secolul al XX-lea.
Aş vrea să vă doresc tuturor ajutorul lui Dumnezeu, evlavie, pace sufletească. Păstraţi credinţa ortodoxă în inimi tot aşa cum au păstrat-o primele generaţii ale emigraţiei ruse. Ei trăiau în sărăcie, în scârbiri, însă credinţa o păstrau cu râvnă şi nu doar credinţa, dar şi cultura, şi limba. Eu uneori sunt uluit cum tineretul de azi, venind în străinătate şi neînvăţând cum se cade limba ţării, încep să vorbească cu accent în rusă, cu intonaţii străine şi cât de minunat vorbea ruseşte emigraţia rusă, cât de excelent vorbeau copiii acestor persoane. Ei erau cu adevărat patrioţi în sensul bun al cuvântului, care păstrau dragostea pentru ţară, pentru Biserică, pentru propriul popor şi fiind păstrătorii minunatei culturi ruse.
Dea Dumnezeu ca toţi oamenii ruşi ortodocşi, care azi, aflându-se în străinătate, se consideră oameni îmbisericiţi, care frecventează bisericile, să aibă această pildă a emigraţiei vechi în faţa ochilor şi să nu permită în nici un caz propriilor copii să-şi piardă limba şi cultura. Este datoria voastră, puteţi locui unde doriţi, dar nu trebuie să rupeţi relaţiile duhovniceşti, culturale cu propriul popor – este foarte periculos pentru integritatea omului, pentru identitatea lui culturală. De aceea să ne ajute nouă tuturor Dumnezeu ca să păstrăm credinţa, să păstrăm cultura rusă, limba rusă, să frecventăm bisericile şi să facem fapte de milă la care ne cheamă Domnul.
Serviciul de comunicare DREB/Patriarchia.ru