Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril rostită după încheierea Sfintei Liturghii din duminica 16-a de după Înălţarea Sfintei Cruci de la mănăstirea Banceni

Predica Preafericitului Patriarh Kiril rostită după încheierea Sfintei Liturghii din duminica 16-a de după Înălţarea Sfintei Cruci de la mănăstirea Banceni
Versiune pentru tipar
2 octombrie 2011 22:45

La 2 octombrie 2011, în duminuca a 16-a după Pogorârea Sfântului Duh,  în duminica după înălţarea Sfintei Cruci, Prea Fericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a săvârşit sfinţirea catedralei Sfânta Treime de la mănăstirea de călugări Înălţarea Domnului din Banceni şi a oficiat  Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfinţită. După terminarea serviciului divin Înaintestătătorul s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Cuvioase stăpâne Onufrii! Înalţi reprezentanţi ai puterii de stat! Dragi ctitori! Părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut pe toţi şi vă felicit cu o mare sărbătoare care se săvârşeşte acum pe acest pământ. Sfinţirea acestei catedrale măreţe umple sufletul cu bucurie, fiindcă mărturiseşte despre credinţa vie a oamenilor. Niciodată nu se înalţă către cer bisericile cu turlele de aur, dacă nu este o puternică mişcare de jos – de la oameni către cer şi către Dumnezeu. Atunci în acest torent colosal sunt antrenaţi mulţi oameni. Posibil, cei cărora prin minte nu le-ar fi trecut să construiască o biserică, sunt atraşi din cauza că simt aici o putere – puterea credinţei, puterea rugăciunii care ajunge la cer, care uneşte cu Dumnezeu şi care revine la oameni prin harul lui Dumnezeu.

Duminica de azi se numeşte în limba Statutului bisericesc duminica după Înălţarea Sfintei Cruci şi de aceea citirile evanghelice şi apostolice sunt dedicate Crucii lui Hristos (Gal. 2:16-20; Mc. 8:34-91). Fiecare ştie că Dumnezeu a mântuit neamul omenesc prin Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin răstignirea pe cruce. Însuşi cuvântul „mântuire” este polisemantic şi, de cele mai dese ori, se vorbeşte despre acele semnificaţii care sunt mai anevoie de înţeles: răscumpărare, reconstituirea creaţiei, unirea omului cu Dumnezeu... Toate acestea sunt adevăruri incontestabile, mari, indiscutabile, dar nu întotdeauna înţelese omului. Însă ceea ce am auzit azi în Evanghelie, tuturor le este clar şi pe înţeles: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să - Mi urmeze Mie” (Mc. 8:34).

De ce Domnul a adresat oamenilor anume aceste cuvinte? De ce, pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să-ţi iei crucea şi, mai mult ca atât, să te lepezi de sine? Este greu de făcut, fiindcă fiecare om vede lumea prin sine însuşi. Fiecare din noi se postează în centrul lumii, fiindcă nu există altă lume decât aceea pe care o vedem, auzim, percepem, mirosim, înţelegem. Cum e posibil să te lepezi de sine, să te lepezi de această concepţie de percepere a lumii înconjurătoare, să-ţi iei crucea, adică suferinţele şi să urmezi lui Hristos? Pentru ce este nevoie de aceasta?

Este foarte important să înţelegem pentru ce este nevoie de aceasta. Fiecare cu bucurie acceptă bunătatea. Bunătatea este ceea ce colorează viaţa noastră în cu totul alte culori şi conferă semnificaţie acestei vieţi. Fiecare cunoaşte că a face bine nu este simplu, dar, dacă ai făcut un lucru bun, ce urmă luminoasă rămâne în suflet! Şi fiecare ştie că a face răutate este un lucru rău: când facem o faptă rea noi simţim apoi mustrări de conştiinţă – orice rău pe care îl comitem lasă în suflet o urmă grea şi periculoasă.

Şi, s-ar părea, ce este mai simplu – fă bine! Doar şi Domnul a venit în lume şi ne-a învăţat să facem bine. Dar de ce El nu a zis: ”Faceţi fapte bune şi Îmi veţi urma Mie?” De ce El ne-a spus:” „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să - Mi urmeze Mie”? De ce Domnul nu a spus: „Eu am venit pentru ca toţi oamenii să facă fapte bune”? De ce El a zis:” Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”? (Mt. 18:11)

În înţelegerea acestor adevăruri, în descoperirea acestei taine – se află cheia pentru înţelegerea a ceea ce este Viaţa cu literă mare, adică viaţa conform legii lui Hristos. Desigur, Domnul ar dori ca noi toţi să săvârşim binele. Însă păcatul a intrat în viaţa oamenilor în zorii istoriei omenirii şi într-o măsură considerabilă a influenţat asupra firii omeneşti. Nu întâmplător apostolul Ioan scrie în întâia sa epistolă: ”Lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (vezi: 1 In. 5:19), iar apostolul Pavel spune nişte cuvinte uimitoare: „Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Rom. 7:19).

Prin ce putere noi atât de des – în pofida concepţiei noastre, convingerilor, educaţiei – nu facem aceea ce dorim, dar facem rău? Pentru că păcatul persistă în firea noastră şi, cât ai propovădui binele, nu vom face bine, fiindcă păcatul este mai puternic. Dacă el apăsa pe apostolul Pavel, care în mod direct mărturisea aceasta în faţa întregii lumi: ”nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”, atunci ce să mai facem noi? Iată de ce Domnul nu a spus ”Eu am venit ca să faceţi fapte bune şi să - Mi urmaţi Mie” – fiindcă acestea nu ar fi cuvintele care ar fi umplute cu putere şi sens. Însă doar Domnul a răscumpărat păcatele omenirii prin Cruce! Prin suferinţele Sale El a scos de pe noi vina pentru păcatul originar, deşi firea omenească nu s-a schimbat, fiind alterată de păcat.

De ce Domnul ne propune să trecem pe aceeaşi cale pe care El a trecut, să luăm asupra noastră crucea şi să ne lepădăm de sine? Pentru că fără lepădarea de sine şi fără acceptarea crucii nu poate fi nici un fel de bine. Doar păcatul îl postează pe om în centrul vieţii, centrul propriei existenţe; şi copilaşul mic trage plăpumioara la sine, şi mâna este făcută astfel ca degetele să se îndoaie către corp. Omul care vieţuieşte conform acestor legi ale firii va face totul pentru sine. Dar de ce este nevoie pentru a face bine? Ce este binele? Aceasta este o facere nu pentru sine. Nu se numeşte facerea de bine înmulţirea bogăţiei personale. Nu se numeşte facerea de bine căpătarea puterii. Nu se numeşte facerea de bine asigurarea propriei persoane cu confort – facerea de bine se numeşte doar aceea ce facem noi pentru alţii.

Putem noi oare face bine fără sacrificii? Fără o lepădare, cât de mică, de sine? Doar binele noi îl facem întotdeauna din contul propriu – şi în acest sens ne lepădăm de sine, măcar pentru o mică fărâmă şi într-un moment dat ne dezicem de ceea ce ne este cel mai drag şi spunem: „Eu voi da, voi sacrifica, voi face – voi împărţi cu acest om povara lui sau dragostea mea”.

De ce cele mai sfinte noţiuni ale existenţei noastre – cum este dragostea - sunt legate de jertfire de sine? Nu poate exista dragoste fără jertfă – aceasta o ştie fiecare cine trăieşte în familie. Doar atunci când ne dăruim altuia, doar atunci există dragoste. De aceea nu întâmplător Domnul a zis: „ Lepădaţi-vă de sine şi luaţi-vă crucea. Numai atunci Îmi veţi urma Mie. Numai atunci veţi putea face bine, de altfel cuvântul „bine” se transformă într-o moralizare deşartă şi proastă, în care oamenii nu cred şi pe care îl calcă în mod cinic”.

Iată ce înseamnă Crucea lui Hristos. Iată ce semnifică lepădarea de sine. Aceasta înseamnă schimbarea naturii relaţiilor umane, schimbarea calităţii vieţii omeneşti, când binele devine firesc, deşi presupune ceva nefiresc din punct de vedere al logicii vieţii omeneşti, petrecute în păcat.

Într-adevăr, de ce trebuie să fac anumite lucruri cuiva, mai ales dacă nu cred în Dumnezeu? Dacă cu sfârşitul acestei vieţi se termină totul, ce sens mai are binele pe care îl fac, pentru ce este nevoie de el – doar să fac aparenţe sau să-mi asigur dividende politice, căci nu se încadrează acest bine în concepţia mea despre lume, în sistemul de valori, apropiate mie. Însă Hristos răstoarnă acest sistem vicios al valorilor. Printr-o modalitate minunată El oferă pe Cruce iertare întregului neam omenesc şi ne cheamă – prin purtarea crucii, prin capacitatea de a ne limita pe noi înşine, consumul nostru, ambiţiile personale, puterea proprie – să slujim altui om, făcând bine. Şi ce bucurie şi pace vine în inima omului care a făcut măcar un pas pe calea pe care Hristos i-a propus-o! Nici o religie din lume nu vorbeşte despre căile realizării binelui adevărat, fiindcă această taină a vieţii este descoperită doar prin Crucea lui Hristos.

Noi ne aflăm cu voi în mănăstirea, unde foarte multe puteri şi mijloace sunt depuse pentru ajutorarea orfanilor. Noi ştim că şi în afara zidurilor mănăstirii sunt ajutaţi şi cei săraci, şi cei nenorociţi. Însă ajutorul adevărat vine odată cu dragostea. Nici un fel de instruire a asistentelor medicale, nici un fel de salarii ale celor care îngrijesc de cei bătrâni şi muribunzi nu pot umple sufletul cu dragoste. Dar cât de mult învie virtutea, dacă ea se realizează conform legii lui Hristos, dacă omul se leapădă de sine, se jertfeşte, ia asupra sa această cruce! Atunci binele trăieşte, înfloreşte, se afirmă în lumea aceasta.

Şi când spunem că de la Hristos s-a început o nouă eră, noi avem în vedere nu doar numărarea nouă a anilor. Noi avem în vedere o concepţie nouă de viaţă, o nouă abordare a vieţii, o nouă înţelegere a omului. Şi acest caracter inovator nu încetează niciodată de a fi inovator. Această revelaţie, această inspiraţie niciodată nu se va epuiza, pentru că odată cu lepădarea de sine a omului – chiar nu în măsură deplină, măcar parţial, odată cu luarea crucii sale şi urmarea lui Hristos, lumea începe să se schimbe, feţele oamenilor se schimbă şi existenţa noastră socială se umple de o mare semnificaţie socială.

Aş vrea în ziua sfinţirii acestei sfinte biserici să vă mulţumesc din inimă pe Dumneavoastră, Înaltpreasfinţia Voastră, cuvioase părinte Longhin, locţiitorul acestui sfânt locaş, pentru faptul că între aceste ziduri Dumneavoastră împreună cu voluntarii, călugării, maicile, împreună cu ctitorii voştri minunaţi înfăptuiţi chemarea Domnului şi vă lepădaţi de sine, şi luaţi crucea, pentru a ajuta pe orfani, bolnavi şi neputincioşi. De fapt, aceasta şi este chipul prezenţei Bisericii în lume. Biserica nu caută pe ale sale, nu caută putere, nu caută averi, nu caută dominaţie. Ea doar caută posibilităţi – interne, duhovniceşti şi externe, materiale, administrative – care sunt necesare în condiţiile vieţii noastre, pentru ca dragostea lui Hristos să poată fi realizată în relaţiile cu cei apropiaţi şi cei depărtaţi, mai ales cu cei neputincioşi şi cei ce au nevoie de ajutor.

Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra eparhiei de Cernăuţi şi Bucovina, cu multe biserici şi mănăstiri, cu un popor evlavios şi credincios, la care nu încetează să ardă ochii în timpul Sfintei şi Dumnezeieştii liturghii. Când am văzut astăzi aceste mii de oameni care treceau pe lângă fereastra chiliei mele, îndreptându-se dis-de-dimineaţă spre lăcaş, pentru a împărtăşi această bucurie, atunci şi inima mea se umplea de bucurie. Păstraţi credinţa ortodoxă, nu permiteţi la nici un fel de forţe să vă scindeze, să semene tulburări, să vă contrapună unul altuia. Iar dacă într-o măsură oarecare cineva va izbuti să o facă – rugaţi-vă puternic, pentru ca Domnul să aplece mila Lui către cei ce rătăcesc, pentru ca şi lor să fie deschisă această măreaţă poruncă care se află la baza relaţiilor omeneşti: ”Leapădă-te de sine, nu insista, nu cere, nu lupta pentru scopurile şi valorile tale vremelnice, omeneşti. Leapădă-te de sine, ia-ţi crucea şi urmează - Mi Mie. Şi atunci vei săvârşi doar bine, schimbând viaţa lumii înconjurătoare”.

În pomenirea vizitei mele în acest sfânt locaş aş vrea să vă aduc în dar icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fie ca sub Acoperământul ei Domnul să păzească această sfântă mănăstire şi biserica aceasta care s-a înălţat cu turlele de aur către cerul albastru, precum şi pe voi toţi, dragii mei fraţi şi surori.

Fiecăruia din voi aş vrea să vă înmânez astăzi această mică iconiţă a Sfintei Treimi cu binecuvântarea Patriarhului, pentru ca fiecare să aibă posibilitate să o aducă în casă şi să se roage în faţa acestei iconiţe pentru poporul său, pentru Biserica noastră şi pentru Patriarh care poartă o responsabilitate deosebită în faţa lui Dumnezeu, în faţa oamenilor şi în faţa istoriei pentru unitatea Bisericii noastre, pentru păstrarea credinţei ortodoxe.
Iar Dumneavoastră, Înaltpreasfinţia Voastră, ca recunoştinţă pentru multele trude arhipăstoreşti, aş vrea să vă aduc în dar această panaghie cu chipul Maicii Domnului. Fie ca sub Acoperământul Ei în pace să decurgă slujirea Dumneavoastră arhipăstorească întru mântuirea şi bucuria întregii Biserici. Domnul să vă păzească.

Aş vrea să-l mulţumesc din inimă pe Prezidentul Ucrainei Victor Feodorovici Ianukovici pentru participarea dumnealui personală în ridicarea acestui sfânt locaş şi în construcţia acestei sfinte biserici. Din păcate, din cauza unor circumstanţe importante Victor Feodorovici nu a avut posibilitate să fie astăzi împreună cu noi. Dar el i-a încredinţat lui Iurii Anatolievici Boiko, ministru din Guvernul Ucrainei, să-l reprezinte la această minunată festivitate.

Astăzi noi ne rugăm pentru Prezidentul Ucrainei, pentru ca Domnul să-i dea sănătate sufletească şi trupească, înţelepciune, curaj, tot ceea ce e necesar pentru purtarea marii responsabilităţi în făurirea statului Ucrainean, în ridicarea nivelului duhovnicesc şi cel material al oamenilor.

Noi ne rugăm şi pentru Prea Fericitul Vladimir, mitropolit al Kievului şi al întregii Ucraine, care a dorit să fie aici în această zi împreună cu mine în mijlocul vostru, dragii mei, cu enoriaşii săi. Dar din cauza bolii care astăzi în mare măsură a trecut, Prea Fericitul nu a putut să fie împreună cu noi, dar cred că şi cu gândul, cu sufletul, cu rugăciunea el este cu noi aici, în locaşul acesta în momentul sfinţirii acestei măreţe catedrale, rugându-se împreună cu enoriaşii săi.

Recunoştinţa mea deosebită părintelui Longhin – omul care într-o mare măsură întruchipează totul despre ce am vorbit adineaori; în smerenie, în simplitatea inimii şi totodată în credinţa puternică şi principialitate, el cu jertfire de sine slujeşte pentru unitatea Bisericii noastre şi cauzei renaşterii mănăstirii Înălţarea Domnului din Banceni. De aceea în ziua sfinţirii bisericii Sfânta Treime consider posibil de a-i înmâna înaltul ordin al Bisericii Ortodoxe Ruse.

<…>

Fie ca Domnul să păzească Ucraina! Fie ca Domnul să păzească poporul ei cuvios! Domnul să păzească Bucovina, Biserica, întotdeauna prezentă şi purtătoare a slujirii sale, şi pe voi toţi, dragii mei fraţi şi surori, pentru mulţi şi fericiţi ani!

Serviciul de Presă al Patriarhului Kiril al Moscovei şi Întregii Rusii

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou