Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

În duminica Triumfului Ortodoxiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala Hristos Mântuitorul şi l-a hirotonit pe arhimandritul Ambrozie (Munteanu) în treapta de episcop de Neftekamsk

În duminica Triumfului Ortodoxiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Sfânta Liturghie la catedrala Hristos Mântuitorul şi l-a hirotonit pe arhimandritul Ambrozie (Munteanu) în treapta de episcop de Neftekamsk
Versiune pentru tipar
4 martie 2012 15:15

La 4 martie 2012, în prima duminică a Postului Mare, duminica Triumfului Ortodoxiei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a săvârşit Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare şi rânduiala Triumfului Ortodoxiei la Catedrala Hristos Mântuitorul.

În timpul Liturghiei, arhimandritul Ambrozie (Munteanu) a fost hirotonit episcop pentru eparhia de Neftekamsk şi Belebei.

Sanctităţii Sale i-au coslujit: mitropolitul Iuvenalie de de Krutiţî şi Kolomna; mitropolitul Vichentie al Taşkentului şi Uzbekistanului; mitropolitul Varsonufie de Saransk şi Mordovia, şeful Direcţiei executive a Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Nikon de Ufa şi Sterlitamak; arhiepiscopul Arsenie de Istra; arhiepiscopul Eugeniu de Vereia, preşedintele Comitetului didactic al Bisericii Ortodoxe Ruse; arhiepiscopul Teognost de Serghiev Posad, stareţul Lavrei Sfânta Treime a cuviosului Serghie; episcopul Nikon (Mironov); episcopul Tihon de Vidnoie; episcopul Teofilact de Dmitrov; episcopul Ştefan de Turov şi Mozîr; episcopul Ignatie de Broniţî, preşedintele Departamentului sinodal pentru tineret; episcopul Petru de Ungheni şi Nisporeni; episcopul Roman de Serpuhov; episcopul Serghie de Solnecinogorsk, secretarul administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul Tihon de Podolsk, preşedintele Direcţiei financiar-administrative a Patriarhiei Moscovei; episcopul Nicodim de Edineţ şi Briceni; episcopul Sava de Voskresensk, stareţul mănăstirii stavropighiale Novospassk; episcopul Nicolae de Birsk; episcopul Irineu de Orsk şi Gai; episcopul Nicolae de Balaşiha; ierarhi şi clerici ai Bisericilor Ortodoxe Locale: arhiepiscopul Nifon de Filopopol, reprezentantul Patriarhului Antiohiei la Patriarhia Moscovei; episcopul Antonie al Moraviei, reprezentantul Patriarhului Serbiei la Patriarhia Moscovei; arhimandritul Ştefan (Dispirakis), reprezentantul Patriarhului Ierusalimului la Patriarhia Moscovei; arhimandritul Vahtang (Liparteliani) (Biserica Ortodoxă Georgiană), cleric al bisericii sfântul Gheorghe din Malâe Gruzinî; arhimandritul Teoctist (Dimitrov), reprezentantul Patriarhului Bulgariei pe lângă Patriarhul Mosovei şi al întregii Rusii; protoiereul Alexei Iuşcenco, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse a Plaiurilor Cehiei şi Slovaciei la Patriarhia Moscovei şi, de asemenea, protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii pentru oraşul Moscova; protoiereul Mihail Riazanţev, chelarul catedralei Hristos Mântuitorul; protoiereul Nicolae Balaşov, vicepreşedintele Departamentului pentru relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; clerici şi mireni ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

La serviciul divin au asistat: reprezentantul Patriarhului Alexandriei la Patriarhia Moscovei, mitropolitul Atanasie de Cirene; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Elene în Federaţia Rusă, Mihail Spinellis şi membrii delegaţiei eline; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Slovenia în Federaţia Rusă, Ada Filip-Slivnic; Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polonia în Federaţia Rusă, Wojciech Zajączkowski.

După sfârşitul Sfintei Liturghii, Preafericitul Patriarh Kiril l-a îndrumat în calea slujirii arhiereşti pe episcopul Ambrozie şi i-a înmânat toiagul de arhiereu. Potrivit tradiţiei, nou hirotonitul ierarh a dat credincioşilor prima binecuvântare arhierească.

Mai apoi, Întâistătătorul Bsericii Ruse a săvârşit rânduiala Triumfului Ortodoxiei, după care a adresat un cuvânt de învăţătură celor prezenţi.

După slujbă, la catedrala Hristos Mântuitorul a avut loc o recepţie oficială cu ocazia sărbătorii Triumful Ortodoxiei. La eveniment au participat arhipăstorii şi clerul care au coslujit Sanctităţii Sale, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe Locale şi ambasadorii ţărilor străine prezenţi la Liturghie.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Materiale la temă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania [Patriarhul : Mesaje de salut și adresări]

De sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

De sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul” și a condus hirotonia arhimandritului Gherasim (Șevțov) în treapta de episcop de Vladikavkaz și Alania

Slujirea Patriarhului dD sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Hirotonia arhimandritului Gherasim (Șevțov) în treapta de episcop de Vladikavkaz și Alania

În Duminica Lăsatului sec de brânză Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul” [Patriarhul : Predici]

În Duminica Lăsatului sec de brânză Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” [Patriarhul : Predici]

Toate materialele cu cuvintele-cheie