Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Întâistătătorul Bisericii Ruse a săvârşit slujba Vecerniei celei Mari în catedrala Hristos Mântuitorul

Versiune pentru tipar
8 ianuarie 2012 22:07

În seara zilei de 8 ianuarie 2012, în Duminica a 30-a după Rusalii, după Naşterea lui Hristos şi în ziua pomenirii Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a săvârşit slujba Vecerniei celei Mari în catedrala Hristos Mântuitorul.

Preafericirii Sale i-au coslujit: mitropolitul Iuvenalie de Krutiţî şi Kolomna; mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; mitropolitul Atanasie de Cyrene, reprezentantul Patriarhiei de Alexandria pe lângă Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; mitropolitul Iov (Tâvoniuk); mitropolitul Victor de Tver şi Kaşin; arhiepiscopul Grigorie de Mojaisk; arhiepiscopul Arsenie de Istra; arhiepiscopul Evghenie de Vereia, preşedintele Comitetului Educaţional al Bisericii Ortodoxe Ruse, rectorul Şcolilor Duhovniceşti din Moscova; arhiepiscopul Teognost de Sergheev Posad, stareţul Lavrei Sfinta Treime a Cuviosului Serghie; episcopul Arkadie (Afonin); episcopul Nicon (Mironov); episcopul Serafim (Zalizniţki); episcopul Tihon de Vidnoe; episcopul Teofilact de Dmitrov; episcopul Antonie al Moraviei, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Sârbe pe lângă Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; episcopul Roman de Serpuhov; episcopul Serghie de Solnecinogorsk, şeful Secretariatului Administrativ al Patriarhiei Moscovei; episcopul Ieronim (Cernîşov); episcopul Tihon de Podolsk, preşedintele Direcţiei Economico-Financiare a Patriarhiei Moscovei; episcopul Sava de Voskresensk; episcopul Nicolae de Balaşiha; arhimandritul Alexie (Polikarpov), stareţul mănăstiri stavropighiale de bărbaţi cu hramul Cuviosului Daniil Stâlpnicul din oraşul Moscova; arhimandritul Tihon (Şevkunov), stareţul mănăstirii stavropighiale de bărbaţi cu hramul Întâmpinării Domnului din oraşul Moscova; arhimandritul Ştefan (Dispirakis), reprezentantul Patriarhiei Ierusalimului pe lângă Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii; arhimandritul Teoctist (Dimitrov), reprezentantul Patriarhiei Bulgare pe lângă Patriarhul Mosovei şi al Întregii Rusii; protoiereul Vsevolod Ciaplin, preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţii dintre Biserică şi Societate; protoiereul Vladimir Divakov, secretarul Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii pe oraşul Moscova; protoiereul Mihail Riazanţev, chelarul catedralei Hristos Mântuitorul; protoiereul Nicolae Balaşov, vicepreşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei; egumenul Sava (Tutunov), adjunctul şefului Direcţiei Executive a Patriarhiei Moscovei; protopopi şi membri ai Consiliului Eparhial al oraşului Moscova, clerici din capitală.

La serviciul divin s-au rugat: parohul catedralei Botezul Domnului din oraşul Moscova protopresbiterul Matei Stadniuk, preşedintele Departamentului Sinodal Informaţional V.R. Legoida, directorul Întreprinderii Industrial-Artistice «Sofrino» Е.А. Parhaev, egumenele mănăstirilor stavropighiale, sfinţiţi slujitori din Moscova, membri ai consiliilor parohiale din parohiile capitalei, colaboratori ai instituţiilor sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ruse, moscoviţi şi oaspeţi ai capitalei.

În timpul serviciului divin a fost expusă vederii o Evanghelie veche pentru Sf. Masă din timpul împărătesei Elisabeta Petrovna, aceasta fiind transmisă în dar prin testamentul pururea pomenitului mitropolit Pitirim de Volokolamsk şi Iuriev din mănăstirea Cuviosului Iosif de Voloţk catedralei Hristos Mântuitorul pentru slujbele praznicale mai speciale. Evanghelia este scoasă doar de două ori pe an: la Vecernia Mare din a doua zi de Crăciun şi la Vecernia Mare din a doua zi de Paşti.

După încheierea serviciului divin, în numele plinătăţii Bisericii Ortodoxe Ruse mitropolitul Iuvenalie de Krutiţî şi Kolomna l-a felicitat pe Preafericitul Patriarh Kiril cu marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos:

«Sanctitatea Voastră, Preafericite Stăpâne şi Părinte!

Primiţi felicitările sincere cu sărbătoarea Naşerii lui Hristos din partea Sfântului Sinod, din partea Întregii Plinătăţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, din partea ierarhilor, clericilor, monahilor şi mirenilor din Patrie şi de pretutindeni.

Vă dorim sincer şi fierbinte o slujire Patriarhală cu succes, o slujire mântuitoare şi multă milostivire de la Pruncul cel Dumnezeiesc în activitatea Voastră Patriarhală şi slujirea închinată binelui Sfintei Ortodoxii, Plaiului nostru Rusesc ocrotit de Dumnezeu şi întregului popor.

Această felicitare a coincis cu ziua de duminică, şi noi, amintindu-ne de întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc de la Avraam până la David, ne aducem aminte şi de întrutotslăvita Înviere a Domnului, şi de viaţa Bisericii în timpul celor două milenii, şi în special de istoria Sfântă milenară a Bisericii noastre Ortodoxe Ruse.

Ne bucurăm, Preafericirea Voastră de faptul că în condiţiile de libertate deplină prezentă în pământul nostru, Dumneavoastră, adresându-Vă turmei multimilionare, o chemaţi permanent să caute în primul rând Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, pentru că Tatăl Ceresc ştie toate necesităţile noastre şi îşi revarsă mila asupra rugăciunilor înălţate de oamenii cei credincioşi.

Preafericirea Voastră, fie ca sub Conducerea Voastră Patriarhală pe care o realizaţi cu înţelepciune, Biserica noastră să înflorească, să se înmulţească roadele slujirii ei, şi să emane mireasmă de bun miros asemenea acestor minunaţi trandafiri. Primiţi aceste flori ca semn al dragostei şi al respectului nostru faţă de Dumneavoastră. Întru Mulţi Ani, Preafericite Părinte!»

După aceasta Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat celor prezenţi cu un cuvânt Patriarhal de învăţătură.

În final, potrivit tradiţiei, Preafericitul Patriarh Kiril a fost felicitat cu Naşterea Domnului din partea arhiereilor, clericilor şi a mirenilor.

Serviciul de Presă al Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie