Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Chivotul cu părticele din Veşmântul Domnului şi Cuiul din cinstita Cruce a Domnului este scos din altarul catedralei Hristos Mântuitorul pentru închinare

Chivotul cu părticele din Veşmântul Domnului şi Cuiul din cinstita Cruce a Domnului este scos din altarul catedralei Hristos Mântuitorul pentru închinare
Versiune pentru tipar
8 aprilie 2012 14:46

La 8 aprilie, în duminica a 6-a din Postul cel Mare, de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat liturghia sf. Ioan Gură de Aur în catedrala Hristos Mântuitorul.

După terminarea serviciului divin a avut loc scoaterea solemnă din altar a chivotului cu părticele din Veşmântul Domnului şi Cuiul din cinstita Cruce a Domnului.

Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o scurtă predică, în care a menţionat în special:

„Noi ştim că recent anume în faţa acestor relicte, celor mai sfinte, ale creştinismului mondial a fost săvârşit un act de blasfemie, de crimă duhovnicească. Sfintele relicte nu au avut de suferit de la această acţiune, însă au suferit oamenii. Eu ştiu cât de mult doare sufletul poporului nostru. Mii şi mii de scrisori sosesc pe adresa Patriarhului. Şi pentru a confirma măreţia acestor relicte sfinte care s-au atins de trupul dătător de viaţă al Însuşi Mântuitorului, care în mod material au coparticipat la aducerea Jertfei de sânge pentru păcatele tuturor – astăzi noi în mod solemn le scoatem din altar în centrul catedralei.

<...>

Fie ca aceste relicte sfinte să se afle în această biserică pentru zilele ce urmează, inclusiv în prima zi de Paşte. Fie ca poporul nostru să vină la ele cu  o mare rugăciune pentru Biserica noastră, pentru păstrarea Ortodoxiei, pentru Patria noastră, pentru curmarea valului de blasfemii şi hule, care au lovit dureros în inimile credincioşilor”.

Preafericitul Patriarh Kiril a binecuvântat pe credincioşi cu chivotul, apoi el a fost aşezat în centrul bisericii. Preafericitul Stăpân a oficiat lângă chivot un scurt Te Deum.

Sfintele relicte vor fi expuse în catedrala Hristos Mântuitorul pentru închinare în rugăciune a credincioşilor până pe data de 16 aprilie inclusiv. Apoi chivotul va fi  adus în eparhia de Penza, unde credincioşii se vor putea închina la relictele sfinte.

***

Veşmântul Domnului

Istoria acestei relicte sfinte se trage din timpurile vieţii pământeşti a Mântuitorului. Conform povestirii evanghelice, cămaşa Lui – veşmântul Domnului – i-a revenit unui ostaş după tragerea  la sorţ , a cui să fie – ca să se împlinească Scriptura:” Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”(In. 19:24).

Până la secolul al XVII-lea veşmântul Domnului s-a păstrat în catedrala Patriarhală din oraşul Mţhet, vechea capitală a Georgiei. În anul 1617 Georgia a fost ocupată de şahul persan Abbas, ai cărui soldaţi au devastat biserica şi i-au transmis Veşmântul şahului. În anul 1624 şahul i l-a propus în dar ţarului Mihail Romanov. În curând Veşmântul a fost adus la Moscova şi stabilit în catedrala Patriarhală Adormirea Maicii Domnului din Kremlin. Din acel moment a fost stabilită sărbătorirea Aşezării cinstitului Veşmânt al Domnului nostru Iisus Hristos la Moscova, care se săvârşeşte pe data de 23 iulie. Mai târziu Veşmântul a fost divizat în câteva părţi care au ajuns în catedrala Sfânta Sofia de la Kiev, la mănăstirea Ipatievsk de la Kostroma, la Iaroslavli şi în două biserici din Sanct-Petersburg.

Un fragment din Veşmântul Domnului a fost transmis de V.V.Putin Preafericitului Patriarh Alexii la 19 noiembrie 2007, în zilele sărbătoririi aniversării a 90 de ani de la restabilirea instituţiei Patriarhului în Rusia. Până nu demult un fragment din Veşmântul Domnului, păstrat într-un chivot de argint, s-a aflat în colecţia muzeelor din Kremlin (de la Moscova).

Cuiul din cinstita Cruce a Domnului

Crucea Dătătoare de Viaţă a Domnului împreună cu patru cuie a fost recuperată de împărăteasa Elena în secolul al IV-lea.

Cu timpul, cuiele au fost răspândite în întreaga Europă. Din primele secole ale creştinismului erau făcute numeroase copii ale acestor cuie, în care erau puse şi părticele adevărate şi, în consecinţă, cuiele de asemenea erau venerate ca relicte sfinte.

Cuiul care se păstrează în catedrala Hristos Mântuitorul a fost transmis Bisericii Ortodoxe Ruse din colecţiile muzeelor din Kremlin (or. Moscova) pe data de 29 iunie 2008.

După liturghie şi Te Deum-ul de mulţumire oficiat cu ocazia terminării Soborului Arhieresc şi a sărbătoririi aniversării a 1020 de ani de la Botezul Rusiei, Preşedintele Federaţiei Ruse D.A. Medvedev a înmânat 9 relicte sfinte Patriarhului Alexii. Printre ele se afla şi Cuiul de la Cinstita Cruce a Domnului.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele știri

În Duminica Lăsatului sec de brânză Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

În Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

De sărbătoarea Întâmpinării Domnului Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Hristos Mântuitorul” din Moscova

În Duminica Vameșului și a Fariseului Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

A avut loc consfătuirea de lucru a Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu locțiitorul Lavrei „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie episcopul de Serghiev-Posad și Dmitrov Foma

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril cu prilejul aniversării întronării

La cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Liturghia la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

De ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Liturghia la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

În Duminica după Nașterea Domnului Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a săvârșit Dumnezieasca Liturghie la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

De sărbătoarea Nașterii Domnului Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a săvârșit Vecernia Mare în Catedrala „Hristos Mântuitorul”