Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

„Cuvântul păstorului”. Emisiunea din 20 octombrie 2012

Versiune pentru tipar
20 octombrie 2012 10:51

Există oare motiv pentru afirmarea că în Rusia Biserica şi statul concresc? La această întrebare a telespectatorului Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril răspunde într-o emisie ordinară a programului de autor „Cuvântul păstorului”, care a fost difuzat la 20 octombrie 2012.

Bună dimineaţa, dragi telespectatori!

La adresa emisiunii noastre a sosit următoarea întrebare: „Spuneţi, vă rog, dacă este vreun temei în afirmarea că se produce concreşterea Bisericii şi a statului în Rusia? Cum s-a ajuns că la sesiunea PASE chiar a fost discutată această problemă şi că a fost intenţia de a introduce acest punct în rezoluţia finală? Este ceva fără precedent!” Din scrisoarea lui Dmitrii Konovalov, Sanct-Petersburg.

Eu am avut posibilitatea nu o singură dată să vorbesc despre faptul că tema concreşterii Bisericii şi a statului în condiţiile actuale în spaţiul teritorial canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse este un mit. Această teză poate fi uşor demonstrată, deoarece pentru a vorbi de concreştere, trebuie ca să fie citat sau Patriarhul, sau decizia Sfântului Sinod sau a Soborului Arhieresc şi să fie demonstrat că Biserica are drept scop concreşterea şi realizează acest obiectiv.

Dacă vom lua toate documentele, în care se vorbeşte despre relaţiile dintre Biserică şi stat, inclusiv Bazele concepţiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse, de care Biserica se conduce, organizându-şi relaţiile sale cu statul, nimic asemănător nu vom găsi. Deoarece Biserica, trecând prin anii de grea cumpănă ai secolului al XX-lea, analizând totul ce s-a petrecut cu ea în secolul al XX-lea, cauza multor evenimente întâmplate le-a considerat acele relaţii dintre Biserică şi stat, care s-au format în imperiul Rus. Pe atunci Biserica era o Biserică a statului, se numea departament al mărturisirii ortodoxe, era parte a maşinii statului. Şi, firesc, când în rezultatul revoluţiei s-a prăbuşit maşina de stat, tot atunci şi Bisericii i-a fost aplicată lovitura de graţie. Drept că nu doar din motivul că a fost parte din maşina statului, cât mai degrabă din motivul că învăţătura Bisericii, propovăduirea ei nu coincidea cu idealurile celor care au hotărât să construiască pe fundamentul  distrus al vieţii vechi un edificiu nou.

De ce dar apare astăzi acest mit? Apare din următoarele motive. Acei care nu sunt interesaţi categoric de întărirea poziţiilor Bisericii, de creştinizarea poporului nostru, de luminarea duhovnicească a poporului nostru, sperie societatea şi oamenii cu această concreştere. Chipurile, Biserica va juca un rol al unui oarecare instrument ideologic, care, desigur, va influenţa asupra alegerii oamenilor şi îi va lipsi de libertatea lor atât de preţioasă. Această sperietoare este, în primul rând, pentru intelectualitate. „Doriţi să vă pierdeţi libertatea? Doriţi din nou să reveniţi la perioada sovietică, însă într-un alt context ideologic? Iată ameninţarea reală din partea Bisericii Ortodoxe Ruse. Ea poate să vă lipsească de libertate!” De aceea răspândirea mitului despre concreştere este una din modalităţile de luptă cu Biserica.

Iar acum se iscă întrebarea, de ce a apărut acest mit, doar pe loc drept nu ar fi putut apărea. Scopul este clar – lupta cu Biserica. Dar ce a servit drept cauză?

Ţin bine minte că despre noi au scris aceeaşi presă neprietenoasă şi aceiaşi autori care azi insistă asupra mitului despre concreşterea Bisericii cu statul, în anii 90, dar şi în anii 2000, vorbeau că Biserica a suferit eşec în misiunea sa – nu există valul de convertire la creştinism; religiozitatea se află la nivelul de 1-2%; este un mit că Rusia este o ţară ortodoxă, iar poporul rus este ortodox. Încă relativ recent se publicau aceste date statistice inventate şi Bisericii i se reproşa că a suferit un fiasco deplin în misiunea sa. Şi dintr-o dată, într-un anume moment – noi ştim când a avut loc aceasta – s-a schimbat tonalitatea. În locul reproşurilor îndreptate Bisericii cu privire la pasivitatea ei, în locul povestirilor inventate despre insuccesul misiunii ortodoxe, au început să vorbească despre faptul că Biserica concreşte cu statul, că ea se amestecă în toate treburile. De ce? De ce o minciună se schimbă cu alta? Deoarece cei care răspândesc această minciună au văzut starea reală a lucrurilor, au văzut succesele Bisericii. Astăzi, când cele mai sceptice sondaje sociologice afirmă că Biserica se bucură de încrederea a 73% de cetăţeni ai FR, aceasta nu poate lăsa în pace pe cei care îşi pun drept scop să coboare nivelul acestei încrederi, să-l reducă la 1-2%, la care au visat în anii 90 şi la începutul anilor 2000.

Ce se utilizează în calitate de teză falsă că Biserica concreşte cu statul? Câteva fapte. În primul rând,  este o realitate că la serviciile divine sunt prezenţi personalităţi politice. Faptul că arhiereii sunt în relaţii bune cu guvernatorii. Faptul că în Biserică au început să vină persoane, care ocupă funcţii înalte.

Parcă aceste fapte mărturisesc despre concreştere? Poate această mărturiseşte despre faptul că poporul nostru devine ortodox? Nu concreşterea, dar succesul misiunii! Acest succes este încă departe de faptul, cum am dori să-l vedem. Trebuie încă multe de făcut. Mai rămâne un mare procent de oameni pe jumătate îmbisericiţi sau care abia încep să fie îmbisericiţi. De aceea se loveşte în programul „200 de biserici”, în genere se loveşte în programul construcţiei bisericilor, în deschiderea de noi eparhii – deoarece toate acestea stimulează dezvoltarea vieţii bisericeşti. Eu deja la vremea cuvenită m-am adresat în mod public către acei care răspândesc acest mit, ca ei să aducă exemple concrete cu privire la concreştere. Au apărut astfel de publicaţii. Autorii dau buzna într-o uşă deschisă, fără a se ruşina încearcă să folosească în calitate de dovezi aceea ce este dovadă a contrariului, dar nu a faptului ce vor să spună.

De exemplu, predarea Bazelor culturii ortodoxe în şcoală. Însă Biserica a propus ca să fie predate nu doar Bazele culturii Ortodoxe, dar şi alte culturi, şi ca să fie predată etica laică. Noi ştim că în unele regiuni Bazele culturii ortodoxe nu au fost alese de majoritatea oamenilor. Este o deplină libertate a alegerii! Dar chiar şi predarea disciplinei, menţionate mai sus, care nu este religioasă – ea nu este „legea lui Dumnezeu”, este un obiect culturologic, nu este predată de preoţi, după cum are loc în ţările din Europa Occidentală, dar de pedagogi laici şi procentul nu este atât de mare, ca să-i speriem pe toţi – este adusă în calitate de exemplu al vieţii Bisericilor creştine. Atunci haideţi să privim mai atent la experienţa vieţii Bisericilor din Europa Occidentală – cu cât mai multe exemple de predare mai eficientă a disciplinelor religioase decât în ţara noastră!

De ce nu se vorbeşte despre concreşterea bisericii cu statul în Polonia, în Statele Unite, unde pe banii contribuabililor sunt întreţinuţi capelanii? De ce nimeni nu se indignează de faptul că Preşedintele Statelor Unite îşi depune jurământul pe Biblie? Vă puteţi imagina ce ţipete, ce scrâşniri de dinţi ar fi, dacă ceva asemănător s-ar produce în Rusia! Dar capelanii în armată? Cu mare greutate a fost adoptată decizia. Până acum au fost circa douăzeci de preoţi pentru întreaga armată a Rusiei.

Fie-vă ruşine! Dar utilizaţi aceste argumente, încercând să demonstraţi concreşterea – și parcă sunteți oameni serioşi... Este ruşine a citi toate acestea.

Şi alt argument: „proprietatea imobiliară se returnează Bisericii”. Doar Rusia a fost de acord în anii 90, de altfel, cu cerinţele aceluiaşi PASE, ale Consiliului Europei cu privire la returnarea imobilelor cu destinaţie religioasă, expropriate în mod neligitim. În anii 90 totul s-a soldat doar cu vorbe. Guvernul de atunci a emis o ordonanţă cu privire la transmiterea bunurilor. Aceasta s-a făcut în calitate de răspuns formal, pentru a demonstra Occidentului: „noi de asemenea îndeplinim recomandările Consiliului Europei”: dar de facto în conformitate cu dispoziţia ceea nici o clădire nu a fost returnată. Şi, în sfârşit, sunt adoptate legi care  transpun această situaţie într-o stare normală. Există cerinţa Consiliului Europei, noi suntem membrii Consiliului Europei şi adoptăm decizia de a le returna. Doar este vorba nu de clădiri cu destinaţie comercială – este vorba de biserici, de cele mai multe ori semidistruse, pentru care se cer încă mijloace enorme ca să fie restaurate. Nu, ei folosesc argumente în folosul concreşterii!

Nu sunt sigur că după această emisiune vor înceta aceste publicaţii proaste, fără noimă. Fiindcă doar trebuie de repetat, de repetat, ca să intre în conştiinţa concetăţenilor, dar şi ca să semene dezinformare în toată lumea, inclusiv în PASE că, chipurile, „concreşte” Biserica Ortodoxă Rusă.

Biserica Rusă cu nimeni nu concreşte, inclusiv şi cu statul, însă ea poartă responsabilitatea pentru starea morală a poporului său, pentru susţinerea culturii duhovniceşti şi morale. Şi în acest sens ea se va afla în dialog cu orice fel de putere, pentru ca prin colaborare cu puterea să slujească înaltelor scopuri, care stau în faţa ei. Biserica nu s-a ferit de colaborare chiar în timpurile sovietice – acolo, unde aceasta a fost cu putinţă, acolo, unde măcar într-un anume fel se putea de utilizat instrumentele dialogului pentru afirmarea moralităţii, a spiritualităţii în viaţa poporului nostru. Biserica nu se va clinti de pe această cale şi în zilele noastre, indiferent de puterea care ar fi în Rusia, deoarece Biserica nu este o forţă de opoziţie.

Dar poate toată această gălăgie este din cauza că Biserica nu este o forţă de opoziţie? Se prea poate, s-ar fi oprit toate învinuirile, dacă Biserica ar fi ridicat drapelul luptei cu puterea, precum i-au propus unele personaje de după graniţă?

Biserica nu se va ocupa de revoluţii – aceasta nu este treaba ei. Ea se va afla în dialog cu puterea în numele prosperării duhovniceşti şi morale a societăţii. Ea respinge categoric orice fel de învinuiri inventate cu privire la clericalizare şi la „concreştere” şi declară aceasta în voce tare pentru toată lumea.

Dea Dumnezeu ca aceste cuvinte, cel puţin, să ruşineze pe cei care nu se sinchisesc să semneze cu propriile lor nume minciuni şi clevetiri în adresa Bisericii Ortodoxe Ruse.

Cu aceasta termin emisiunea noastră şi fie binecuvântarea lui Dumnezeu cu voi cu toţi.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie