Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a vizitat concertul pe Piața Roșie la Moscova, consacrat Zilei scrisului și culturii slave

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril a vizitat concertul pe Piața Roșie la Moscova, consacrat Zilei scrisului și culturii slave
Versiune pentru tipar
24 mai 2014 17:41

La 24 mai 2014, după serviciul divin la catedrala Hristos Mântuitorul, or. Moscova, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a vizitat concertul pe Piața Roșie la Moscova, consacrat Zilei scrisului și culturii slave.

În Rusia în acest an concertele festive au avut loc concomitent în multe orașe mari, formând un concert mare unic. În diverse colțuri ale țării au fost realizate emisii televizate în direct de pe Piața Roșie. Acțiunile festive au fost transmise de postul de televiziune „Rusia”.

A răsunat comunicarea crainicului: „Astăzi, 24 mai, noi marcăm sărbătoarea scrisului și culturii slave și întreaga noastră țară multimilionară -  de la Kaliningrad și până la Vladivostok, de la Murmansk și până la Vladikavkaz – a ieșit pe piețele principale ale orașelor Rusiei, unindu-se într-un cor unic enorm, care va interpreta azi cele mai preferate cântece ale noastre!”

Înainte de începerea concertului, de pe scena principală Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către participanții la solemnitate, menționând că una din manifestările principale ale vieții interioare este cuvântul cântat. De aceea organizatorii sărbătorii Zilei scrisului și culturii slave au decis ca una din acțiunile principale ale solemnităților să fie sărbătoarea cântecului pentru întreaga Rusie.

În încheierea discursului său, Preafericitul Patriarh Chiril a salutat-o pe A.N. Pahmutova, o celebră compozitoare contemporană. Preafericitul Stăpân a felicitat-o pe Alexandra Nicolaevna cu ocazia jubileului, marcat în acest an.

A.N. Pahmutova, organizatorii și participanții, la rândul lor, l-au felicitat pe Preafericitul Patriarh Chiril cu ocazia zilei ocrotitorului ceresc.

Președintele Federației Ruse V.V. Putin i-a felicitat în emisie directă din Sanct-Petersburg pe cetățenii ruși cu ocazia sărbătorii, iar pe Preafericitul Patriarh - cu ziua Îngerului:

„Bună ziua, dragi prieteni!

Vă felicit cordial cu ocazia unei mari sărbători - Ziua scrisului și culturii slave. În această zi noi cinstim memoria unor luminători remarcabili – frații Chiril și Metodiu, care și-au adus o contribuție inestimabilă în dezvoltarea limbii noastre, care au creat o bază minunată, un fundament umanist, ce unește toate popoarele slave.

Apărută ca o tradiție religioasă, această sărbătoare capătă o importanță tot mai mare la scară națională, civică, ce unește toate popoarele țării noastre. În văzul nostru a luat naștere o tradiție minunată a cântării corale, răsună cântece, care unesc întreaga noastră Rusie măreață, deoarece în aceste cântece se regăsește istoria poporului nostru, cultura poporului nostru, sufletul poporului nostru.

Noi marcăm azi încă o sărbătoare – ziua Îngerului Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii Chiril. Să-l felicităm pe Sanctitatea Sa și să-i dorm mulți ani.

Vă felicit cu ocazia sărbătorii!”

Șeful statului a fost prezent la concertul corului mixt pe piața Isakievski la Sanct-Petersburg.

Emisii în direct au fost realizate de asemenea din Sevastopol, Vladivostok și Vladikavkaz.

La concertul  festiv de la Moscova au fost prezenți: mitropolitul de Krutitsy şi Kolomna Iuvenalii, locţiitorul Patriarhului la Eparhia de Moscova; mitropolitul de Sanct-Petersburg şi Ladoga Varsonufii; mitropolitul de Istra Arsenii, primul vicar al Preafericitului Patriarh pentru or. Moscova; ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse, conducători ai instituțiilor sinodale ale Patriarhiei Moscovei, delegații ale Bisericilor Ortodoxe Locale, precum și vicepreședintele Dumei de Stat a AF a FR A.D. Jukov, vicepreședintele Guvernului FR S.E. Prihodko, ministrul culturii FR V.R. Medinski, viceprimarul Moscovei în Guvernul Moscovei pentru problemele dezvoltării sociale L.M. Peceatnikov,preşedintele Consiliului de tutelă a programului complex cu destinaţie specială „Cultura duhovnicească şi morală a generaţiei în creştere a Rusiei” S.V. Medvedeva, reprezentanții religiilor tradiționale ale Rusiei.

La concertul de pe Piața Roșie au participat: Orchestra militară centrală a Ministerului apărării al FR, dirijor militar al Forțelor armate al FR, artist al poporului FR general - locotenentul Valerii Halilov, ansamblul popular rus academic de Stat „Rusia” ce poartă numele „Ludmila Zykina” (conducătorul artistic și dirijorul principal Dmitrii Dmitricenko), soliști bine cunoscuți ai teatrelor muzicale din țară, actori populari de cinema și estradă, cele mai bune colective corale populare și academice din Rusia.

Sărbătoarea a fost organizată de Biserica Ortodoxă Rusă, Ministerul culturii Federației Ruse și Guvernul or. Moscova.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă