Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Raportul Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril ţinut la adunarea de fondare a Societăţii pentru literatura rusă

Видео: Роман Самсонов, Лев Брусенцов, Александр Бригадов.
Versiune pentru tipar
9 martie 2016 17:43

La 9 martie 2016 a avut loc şedinţa lărgită a Consiliului Patriarhului pentru cultură, consacrată creării Societăţii pentru literatura rusă. Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a prezentat un raport.

În pofida dificultăţilor pe care le înfruntă azi ţara noastră, multe se fac pentru a atrage atenţia la viaţa culturală a poporului nostru. Apar intenţii şi proiecte creatoare, după opinia mea,  multe din ele bazându-se pe experienţa predecesorilor care prin eforturi comune au realizat rezultate importante în domenii însemnate pentru societate. Astfel, în anul 2012, prin eforturile statului, ale savanţilor şi ale personalităţilor vieţii publice, a fost renăscută Societatea istoricilor din Rusia, care a fost până la revoluţie locomotiva studierii şi popularizării istoriei ţării. Acum patru ani a fost creată Societatea militaro-istorică a Rusiei, care educă actualmente generaţia tânără pe baza pildelor eroismului militar al strămoşilor noştri.

În anul 1992 la iniţiativa academicianului D.S. Lihaciov a fost renăscută Societatea amatorilor de literatură rusă, ale căror şedinţe se desfăşurau în Casa-muzeu a Marinei Ţvetaeva. Societatea a dus o activitate eficientă graţie în mare parte energiei şi entuziasmului secretarului său Raisa Nicolaevna Kleimenova. Însă, din păcate, după decesul ei în anul 2010, organizaţia şi-a încetat practic activitatea, cel puţin, la scara vizibilă a ţării.

Luând în considerare anvergura schimbărilor care au avut loc în aceşti şase ani în societatea şi învăţământul nostru, consider corect şi oportun să redăm Societăţii amatorilor de literatură o viaţă nouă, completând ordinea ei de zi cu sarcini urgente. Noi ne-am întrunit azi ca să ne unim eforturile în păstrarea celor mai importante segmente ale moştenirii naţionale – literatura şi limba rusă, care sunt un fundament de nădejde pentru dezvoltarea de succes a Rusiei nu doar în secolul al XXI-lea, dar, dacă va binecuvânta Dumnezeu istoria omenirii, pentru multe secole înainte. Bineînţeles, şi limba, şi literatura rusă trebuie să fie recepţionate ca elemente dintre cele mai importante ale sistemului de învăţământ din ţară.

Şcoala rusă tradiţională este o parte indispensabilă a civilizaţiei ruse, un principiu formator de bază care este un criteriu moral-spiritual, o bază moral-spirituală formată istoriceşte. În calitate de Întâistătător al Bisericii nu pot să nu menţionez că civilizaţia noastră e generată din înţelegerea creştină a existenţei, din credinţa ortodoxă care educă frumuseţea sufletului poporului, impregnată în literatura şi arta rusă. Educarea dragostei pentru viaţa virtuoasă din fragedă copilărie era pusă la temelia pedagogiei. Este uimitor - o viaţă virtuoasă ca o condiţie iminentă a formării personalităţii! Acceptarea principiilor duhovniceşti în educare atât în familie, cât şi în şcoală era chezăşia educării morale a generaţiei tinere şi nu era nici un fel de contrapunere – ceea ce era învăţat la şcoală, aceea era însuşit şi acasă.

Învăţământul rus presupunea dezvoltarea, după cum se spunea în vechime, a „raţiunii şi a capacităţilor sufletului” cu ajutorul, pe de o parte, a ştiinţelor exacte, în special evidenţiind matematica, pe de altă parte – a limbii ruse, a literaturii clasice, a istoriei, a limbilor vechi şi moderne, a Legii lui Dumnezeu. Toate acestea formau o conştiinţă sănătoasă naţională, un înalt nivel al moralităţii şi, ca urmare, a fidelităţii faţă de Patrie.

Astfel de asociaţii existau în Rusia şi înainte. După cum am menţionat azi, în anul 1811 în Rusia a fost creată Societatea iubitorilor de literatură rusă care şi-a propus drept scop „a contribui la succesele literaturii naţionale ca mijloc principal pentru răspândirea luminismului”. La şedinţele Societăţii şi-au expus primele sale scrieri F.I. Tiutcev şi A.I. Polejaev. Unul din fondatorii Societăţii Vasilii Lvovici Puşkin citea la şedinţe poezii ale nepotului său Alexandr. Prin eforturile Societăţii, care a unit savanţi şi literaţi, personalităţi de stat şi obşteşti, timp de 119 ani de existenţă a sa au fost publicate mii de opere de vază ale criticilor literari şi lingviştilor ruși, învăţământul filologic rus a devenit unul de succes în toată lumea, iar studierea profundă a celor mai bune opere ale literaturii ruse a intrat temeinic în învăţământul şcolar. Iată un exemplu minunat de iniţiativă obştească şi de dezvoltare a şcolii ca instituţie de stat. Anume graţie acestui fapt, în pofida la toate încercările şi transformările care s-au prăbuşit pe societatea rusă în perioada sovietică, s-a putut păstra şi dezvolta o cultură foarte înaltă şi s-a putut de a nu pierde succesiunea tradiţiei naţionale milenare.

Şcoala naţională în perioada sovietică, trecând prin izolarea faţă de Biserică, a trăit includerea „abordării de clasă” faţă de învăţământ, tot felul de „metode de laborator” în  învăţământ, despre care îmi povestea cu groază mama. Pe cât ţin minte, era vorba despre faptul că de lecţii se pregătea nu fiecare în parte, dar în „laborator”, adică cu toţi împreună. Prin urmare, cineva punea virgule, cineva tăia frunze la câini sau se ocupa de alte lucruri importante. Ca urmare, cineva ştia câte ceva, dar de fapt generaţia care a învăţat în anii 20 – începutul anilor 30 era analfabetă, inclusiv analfabetă din punctul de vedere literar. Însă în anii înainte de război a fost o întoarcere la tradiţia de până la revoluţie în învăţământ, cel puţin, s-au întreprins paşi decisivi. Din nou au început să fie afirmate principiile ştiinţifice şi sistemice în învăţământ, orientarea la dezvoltarea armonioasă a personalităţii. Şcoala medie sovietică a început să corespundă structural gimnaziului imperial, împrumutând de la el multe, inclusiv plinătatea predării disciplinelor de instruire generală.

Orice şcolar sovietic putea recita cu uşurinţă scrisoarea Tatianei, un fragment din „Borodino”, să citeze din Griboiedov, Dostoievskii, Nekrasov, Tolstoi, Gorkii, de aceasta convingându-mă recent, plimbându-mă pe malul strâmtorii Magellan înainte de călătoria în Antarctica şi comunicând cu membrii delegaţiei. Noi pe rând citam „Cântecul despre albatros” – totuşi ceva rămânea în memorie din timpul anilor de şcoală chiar şi la oamenii în vârstă. Citind aceste opere, conştientizându-le, copiii cunoşteau lumea, li se forma înţelegerea despre bine şi rău, despre adevăr şi minciună, despre onestitate şi crimă, era însuşită experienţa generaţiilor premergătoare, se dezvolta cultura vorbirii şi a gândirii, se obţinea gustul artistic; în sfârşit, ei se împărtăşeau la istoria naţională.

În Rusia se transmitea în mod tradiţional literaturii misiunea deosebită, înaltă, în vederea dezvoltării intelectuale, estetice şi moral-spirituale a personalităţii. Predecesorii noştri înţelegeau că limba şi literatura maternă participă la formarea identităţii culturale a personalităţii, determină legătura cu istoria poporului, cu generaţiile premergătoare. Fără de  această legătură se distruge succesiunea culturală, prin urmarea şi cea valorică. Doar poporul este o comunitate de oameni, nu doar cei trăitori, dar şi comunitatea generaţiilor prezente şi trecute. Noţiunea de „popor” îi uneşte pe oameni atât pe orizontală - cei care sunt în viaţă, dar şi pe verticala istorică.

Cele spuse sunt corecte, dar nu doar referitor la limba şi literatura  rusă, dar în genere referitor la şcoală ca noţiune şi ca instituţie.

Nu voi trece cu tăcerea că sunt îngrijorat de numărul crescând al adresărilor din partea diverselor persoane – părinţi şi învăţători, personalităţi ai culturii şi savanţi, care trag alarma în legătură cu scăderea bruscă a cunoştinţelor elevilor, în special în domeniul literaturii şi limbii ruse. Scade vertiginos alfabetizarea – ca să ne convingem, este de ajuns să citim   înscrierile în reţelele de socializare. Noi cu bucurie salutăm revenirea în şcoală a practicii de a scrie compuneri, însă nu putem spune că în învăţământ situaţia este îmbucurătoare. Noi am încetat să mai fim, după cum am mai spus, una din ţările cele mai citite şi punctajul la EUS (examenul unic de stat - n.r.) la limba rusă este scăzut.

Despre ce vorbeşte această stare de lucruri şi ce urmări poate avea? Fără îndoială, elevul care nu îşi cunoaşte limba şi nu este ataşat la cultura naţională şi, în primul rând, la literatură, este rupt de propriile rădăcini. Îi este mai greu să conştientizeze şi cu atât mai mult să simtă coparticiparea sa la acea verticală istorică cu propriul popor, cu marile evenimente din trecut, să împărtăşească idealurile morale, duhovniceşti şi culturale cu eroii naţionali şi personalităţile de vază.

Societatea contemporană este obişnuită să spună că generaţia tânără este individualistă, pragmatică, rău posedă verbul matern, nu preferă să citească. Eu am posibilitate să comunic cu tineri şi eu văd cum li se aprind ochii, când vorbesc despre pildele din trecut, inclusiv despre pildele din literatură, când deodată află ceea despre care, din păcate, nu ştiu din şcoală. Un interes viu faţă de toate acestea există, altminteri nici nu poate fi. Noi nu trebuie să excludem că moştenirea genetică transmite nu doar potenţe fizice sau intelectuale, dar şi înclinaţii, şi chiar idealuri, formate de generaţiile predecesoare. Ce trebuie să facem ca să deschidem aceste potenţe? Trebuie de acordat ajutor copiilor şi cred că acest ajutor trebuie să înceapă de la şcoală, inclusiv de la elaborarea unei abordări serioase faţă de predarea limbii şi literaturii ruse.

Consider că Societatea ce se creează și care constă, inclusiv, din specialişti de vază din domeniul limbii şi literaturii ruse, va putea să-şi aducă contribuţia la soluţionarea sarcinilor care stau în faţa şcolii în domeniul predării acestor discipline. Se cunoaşte că azi se propun pentru discutarea în societate anumite idei care îşi au atât părtaşi, cât şi adversari. Este bine că sunt propuse diverse idei, dar este foarte important ca să fie un loc, destul de neutru şi binevoitor, pentru asigurarea unei discuţii competente şi respectuoase, pentru a putea ajunge la decizii care corespund speranţelor multor oameni, la decizii care în mod real vor ajuta şcolii noastre să depăşească fără doar şi poate criza şi să iasă la acel nivel de predare a limbii şi literaturii ruse, care în mare parte va contribui nu doar la renaşterea, dar şi la dezvoltarea de mai departe progresivă a culturii noastre şi, ceea ce e cel mai important, la dezvoltarea de mai departe progresivă  de ordin moral, duhovnicesc a personalităţii, ca generaţiile viitoare a ruşilor să fie capabile să diferenţieze binele de rău, adevărul de minciună, onestitatea de crimă, ca să fie apţi să construiască o ţară paşnică, dreaptă şi prosperă. Să ne ajute în aceasta Dumnezeu.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă