Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Interviul Sanctității Sale Patriarhul Chiril acordat publicației franceze „Le Figaro” în ajunul vizitei în Franța

Interviul Sanctității Sale Patriarhul Chiril acordat publicației franceze „Le Figaro” în ajunul vizitei în Franța
Versiune pentru tipar
3 decembrie 2016 09:00

În ajunul vizitei la Eparhia de Korsun, care se va desfășura în perioada 3-7 decembrie 2016, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a răspuns la întrebările unei din cele mai importante publicații franceze „Le Figaro”.

Paris

― Ce importanţă prezintă pentru Patriarhia Moscovei inaugurarea catedralei ruseşti în centrul capitalei Franţei?

― În timpul prigonirii credincioşilor în ţara noastră Parisul a dat adăpost multor oameni ruşi, care erau nevoiţi să abandoneze Patria. Locuind dispersaţi, compatrioţii noştri conştientizează în mod special că Biserica le ajută să se simtă ca aparținând unui popor unit şi în rugăciune pot depăşi divergenţele care sunt fireşti într-un mediu multietnic şi multicultural, şi anume un astfel de mediu este enoria Bisericii Ortodoxe Ruse. Aici, în Paris, este lumea unei mişcări permanente a studenţilor, businessmenilor, persoanelor de cultură şi artă, a turiştilor. Fiecare dintre ei trebuie să aibă posibilitatea să viziteze biserica unde va găsi nu doar spaţiu pentru rugăciune, dar şi un cerc de oameni duhovniceşte apropiaţi.

Sunt convins că şi construcţia bisericii este un eveniment în viaţa culturală a francezilor, care întotdeauna au manifestat interes faţă de cultura rusă, inclusiv iconografie, arhitectura bisericească, cântul bisericesc. În acest sens biserica şi centrul sunt nu doar un loc de rugăciune, dar şi un teren de comunicare interculturală pentru un cerc larg de interese. Noi credem că o astfel de comunicare sub bolţile bisericii poate fi mai simplă şi mai deschisă decât cea pe care o efectuează politicienii. Cred că anume o astfel de comunicare lipseşte popoarelor noastre.

― Astfel de proiecte sunt realizate şi în alte oraşe ale Europei şi ale lumii. Este oare Biserica Rusă parte a unei strategii pentru reprezentanţa Rusiei după hotare?

― Biserica Ortodoxă Rusă nu reprezintă Rusia, precum nu reprezintă ea şi alte ţări care se referă la domeniul responsabilității ei păstoreşti, inclusiv Belarus, Ucraina, Moldova, Japonia, China. Biserica Îl reprezintă doar pe Hristos, aduce cuvântul adevărului, vestit oamenilor de către El. Şi aici nu poţi amăgi pe nimeni. Dacă se întâmplă altminteri, aceasta nu mai este Biserică, dar o organizaţie de desfăşurare a expoziţiilor cu tematică religioasă. Credeţi-mă, într-o astfel de organizație nimeni nu va merge pentru rugăciune, precum nu se mergea pentru rugăciune în muzeele de ateism în perioada sovietică, deşi acolo puteau fi plasate icoane minunate şi obiecte de cult.

Bineînţeles, fiecare catedrală de peste hotare este o personificare a creştinismului originar estic, păstrat cu grijă de popoarele Rusiei istorice, la fiecare fiind un singur „naş de botez” – întocmai cu apostolii cneazul Vladimir al Kievului, care a creştinat Rusia în apele Niprului.

Biserica nu poate avea nici un fel de altă strategie, decât mărturia lui Hristos şi Evanghelia. Relaţiile politice pot fi mai bune sau mai rele, însă biserica întotdeauna va fi deschisă pentru oamenii ortodocși de orice etnie şi convingeri politice, unindu-i în rugăciunea către Dumnezeu.

― Construcţia catedralei a fost finanţată de Federaţia Rusă. Nu este prea aproape de politică Biserica Rusă?

― Politica, dacă presupunem prin acest cuvânt lupta pentru putere şi influenţă, este acolo unde este adusă de oameni prin acţiunile lor. Inclusiv şi acolo unde nu îi este locul.  Nimănui nu îi trece prin minte să ducă negocieri politice cu soţia şi copiii, cel puţin dacă există dorinţa de a păstra familia. Tot aşa şi Biserica nu poate deveni participantă la vreo negociere de ordin politic, indiferent cât de mult şi-ar dori aceasta acei care nu văd frumuseţea şi caracterul mântuitor al creştinismului.

Da, Biserica este mai aproape de stat şi societate decât a fost în vremurile când clerul şi credincioşii erau în lagăre de concentrare, erau plasaţi cu de-a sila în spitale de psihiatrie, bisericile erau aruncate în aer sau transformate în grajduri pentru vite. Sper că nu această situaţie este dorită de acei care ne reproşează „apropierea de puterea politică”.

Nivelul relaţiilor dintre stat şi Biserică în ţara noastră este în mare măsură aidoma celui european. În Rusia, dacă vorbim de stat, unde locuieşte majoritatea enoriașilor Bisericii Ortodoxe Ruse şi se află organele direcţiei centrale bisericeşti, nu există Biserică de stat, precum, de pildă, în Marea Britanie şi Danemarca. La noi Biserica nu efectuează funcţiile publice pentru înregistrarea căsătoriilor, ca într-un şir de ţări din Nordul Europei. Statul nu îndeplineşte pentru noi funcţia de agent de colectare a impozitelor pentru biserică, ca în Germania. Preşedintele Rusiei nu aprobă numirea episcopilor, precum o face preşedintele Franţei în Alsace, în conformitate cu Concordatul din anul 1801. Mai mult ca atât, preoţii noştri nu primesc salariu de la statul Rusia, deşi în Belgia clericii o primesc.

Relaţiile dintre Biserică şi stat sunt create în condiţii de independenţă şi conlucrare în acele domenii care satisfac interesele cetăţenilor ortodocşi. Nivelul libertăţii de care ne folosim  este fără precedent nu doar în comparaţie cu perioada sovietică, dar şi cu perioada sinodală în Imperiul Rus, când Biserica a fost redusă până la nivelul unui minister pentru probleme duhovnicești.

Rusia

― Nici o altă Biserică nu trece printr-o creştere atât de mare, precum a voastră. În ultimii 25 de ani au fost deschise 30 000 de biserici. Dar creşte de asemenea şi numărul credincioşilor?

― Permiteţi-mi să precizez, în ultimii 25 de ani au fost deschise circa 30 000 de biserici şi doar în ultimii şapte ani – 5 000 de biserici.

Renaşterea vieţii bisericeşti în ţările Rusiei istorice a devenit o minune adevărată, o depăşire a vremurilor sumbre ale luptei cu Dumnezeu. Renaşterea creştină simbolizează  lepădarea liberă de concepţia ateistă, care timp de decenii a otrăvit viaţa poporului. Această experienţă este actuală nu doar pentru noi, dar şi pentru toate statele, care în zilele noastre încearcă să revizuiască moştenirea creştină, să creeze un om nou care este, cică, lipsit de superstiţii religioase. Uneori vedem cu mirare că clişeele şi stereotipurile seculariste, care capătă răspândire într-un şir de state europene, se apropie prin conţinut de cele întâmplate în perioada sovietică. Aceasta nu poate să nu îngrijoreze.

Creşterea numărului credincioşilor este indivizibilă de zidirea bisericilor. Fiecare biserică care este construită sau renovată în locurile în care locuiesc oamenii, se umple neîntârziat de enoriaşi. Este îndeosebi de ilustrativ în marile oraşe, unde în zi de duminică mulţime de familii cu copii se adună pentru participarea la slujbele dumnezeieşti de duminică.

Ţinând cont de creşterea atât de vertiginoasă a numărului de parohii, noi acordăm o importanţă deosebită pregătirii cadrelor pentru hirotonirea în treaptă de preot. Tema reformării învăţământului teologic este percepută ca una de prioritate. Preoţii, îndreptaţi pentru lucrul în parohii, trebuie să fie cu studii şi dezvoltaţi multilateral.

― Înseamnă oare aceasta că Rusia într-un anumit sens şi-a recăpătat sufletul după o perioadă de comunism şi ateism?

― Sufletul poporului nostru nu a fost pierdut chiar şi în anii de prigoane crunte antibisericeşti. Fiind lipsiţi de posibilitatea de a căpăta cunoştinţe referitor la propriile rădăcini prin sistemul învăţământului laic, formal fiind ateişti, compatrioţii noştri nu au devenit nişte fiinţe care cu pas cadenţat se îndreptau spre viitorul luminat făgăduit de ateişti. Eroismul poporului în cel de al Doilea război mondial, realizările în domeniul științei şi ale tehnicii au devenit acte de jertfire de sine, care au putut fi înfăptuite doar de oamenii care au rămas creştini în structura lor internă. Nu există astfel de idealuri ateiste de dragul cărora omul s-ar despărţi de viaţă în favoarea dragostei pentru aproapele. Doar dacă nu există veşnicia, cum se poate în mod benevol să-ţi jertfeşti viaţa?

Însă moştenirea ateismului, cu toate acestea, se manifestă în activitatea unor oameni sau grupuri sociale. Frica în faţa Bisericii şi a creştinismului, care poartă caracter de fobie, se trage din perioada sovietică, când timp de decenii erau stigmatizate comunitățile de credincioşi, lipsindu-i de dreptul la libera alegere, izgonindu-i din spațiul public.

Atrageţi atenţia, cât de nervos unii din ţara noastră reacţionează la realizarea dreptului Bisericii, recunoscut de Consiliul Europei, de a returna bisericile, care au fost sechestrate ilegal de la credincioşi.

Civilizaţiei creştine care este sufletul Europei, dacă vreţi, îi ameninţă provocările comune ale secularismului radical şi ale consumatorismului, când centrul vieţii omeneşti se mută din biserică în supermarket, când sunt puse la îndoială ideile familiei tradiționale, ale moralei evanghelice. În epoca tehnologiilor informaţionale noi trăim într-un spaţiu unic de comunicare, pe care suntem chemaţi să îl umplem cu dragoste, caritate şi virtute, dar nu cu patimile proprii şi dorinţele ce înjosesc demnitatea umană.

― Aţi fost ales la catedra Patriarhului din Moscova acum opt ani, devenind succesorul lui Alexii II. Ce priorități în slujire aveţi?

― Mărturia şi afirmarea Adevărului lui Hristos este întotdeauna o prioritate şi un conţinut de bază în slujirea Bisericii. Nu sunt doar cuvinte frumoase. Fără aceasta nu mai are sens nimic. Aceasta este principalul. Dacă e să vorbim cum e mai bine de realizat această mărturie în condiţiile în care azi se află Biserica Rusă, voi menţiona câteva momente. Eu privesc reforma conducerii bisericeşti ca una din prioritățile de bază. Conţinutul ei principal constă în crearea noilor eparhii în Biserica Ortodoxă Rusă. Numărul de eparhii în anul 2009 era de 159, azi – de 296. Creşterea numărului lor este condiţionată, inclusiv, de distanţele rusești care făceau imposibilă conducerea duhovnicească reală a eparhiilor, ale căror dimensiuni erau comparate cu dimensiunile statelor europene.

Creşterea numărului de eparhii înseamnă schimbarea calitativă a vieţii Bisericii. Acum arhiereul poate în mod fizic să viziteze parohiile eparhiilor lor, să se roage împreună cu credincioşii, să le acorde timp. Fiecare eparhie devine centrul de atracţie a puterilor sănătoase obşteşti, dezvoltă proiecte de ordin social, de învăţământ, pentru tineret şi alte proiecte, de care mai înainte nici nu era vorba.

În esenţă, un număr suficient de eparhii personifică deschiderea Bisericii, accesibilitatea arhiereilor conducători, deschide perspective pentru o viaţă adevărate comunitară. Cred că în eparhiile de proporţii arhiereii nici nu îi cunoşteau pe nume pe clericii lor, însă acum situaţia s-a schimbat.

Despre ameliorarea calităţii învăţământului teologic am vorbit mai sus şi această sarcină este legată indivizibil de dezvoltarea mărturiei bisericeşti, de lucrul cu tineretul, de fortificarea prezenţei Bisericii în spaţiul social, informaţional. M-am ocupat de aceste probleme şi până la alegerea mea, conducând Departamentul pentru relaţiile externe bisericeşti şi cunosc această problemă din interior. O persoană instruită – de la activistul parohial şi până la arhiereu - înţelege fără explicaţii în plus ce trebuie să facă azi, ca vestea creştină să atingă inima omului contemporan.

Orientul Mijlociu

― Ce rol poate juca Biserica Ortodoxă Rusă în apărarea creştinilor în Pământul Sfânt?

― Prin eforturile multor comunităţi creştine, susţinute de un şir de state, inclusiv de Federaţia Rusă, situaţia catastrofală a creştinilor mai mult nu este trecută sub tăcere. Sunt cunoscute declaraţiile politicienilor şi diplomaţilor din Rusia şi SUA, care au numit prigonirea creştinilor ca fiind un genocid. Această apreciere corespunde pe deplin cu realitatea, coincide cu aprecierea noastră, expusă mai sus. În mod special trebuie să subliniem declaraţia făcută de mine împreună cu Papa de la Roma Francisc în timpul întâlnirii din Cuba. Una din pietrele din vârful unghiului acestei declaraţii este chemarea pentru apărarea creştinilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Creştinii au devenit cu adevărat ostatici în situaţia războaielor civile şi a tulburărilor, care sunt aduse în această regiune din afară. Politica de amestec în treburile statelor din regiune a adus vărsare de sânge şi suferinţe în viaţa comunităţilor creştine care mai înainte se simţeau într-o securitate relativă. Este adevărat, în special, pentru Iran.

Arma Bisericii este cuvântul şi noi vom continua să chemăm la pace şi încetarea violenţei, la stabilirea dreptăţii în regiunea Orientului Mijlociu. Dacă aceste cuvinte vor găsi reflectare în inima oamenilor care sunt responsabili în luarea deciziilor, aceasta va schimba situaţia.

― Cum Patriarhia Moscovei îşi imaginează lupta cu islamul radical?

― Noi luptăm nu împotriva islamului într-o versiune sau alta, noi luptăm împotriva ateismului militant care nu are dreptul să se identifice cu vreo religie în genere, inclusiv şi cu islamul. Şi această luptă o ducem umăr la umăr cu musulmanii care văd în omorurile îngrozitoare, săvârşite chipurile în numele islamului, o bătaie de joc de propria religie. Noi înţelegem că omul care îşi adoptă dreptul de a omorî în numele lui Dumnezeu, trebuie să fie oprit, inclusiv, dacă e nevoie, cu puterea armelor.

Toarnă apa la moara radicalismului religios acei care luptă cu manifestările religiei în spaţiul public, împiedică dezvoltarea învăţământului religios de stat. Doar deficitul cunoştinţelor adevărate despre religie oferă un câmp enorm în activitatea celor care racolează pentru statul islamic. Nu putem să nu spunem despre faptul că spre radicalismul religios oamenii sunt împinşi de schimonosirea noţiunilor despre moralitatea tradiţională, egalarea virtuţii cu păcatul. Susţinerea generală a comunităţilor tradiţionale religioase este cea mai bună profilaxie împotriva extremismului religios, este protecţia oamenilor împotriva ideologiei ateiste a statului islamic care se răspândeşte ca o viroză.

Ortodoxia Ecumenică

― La Soborul Panortodox din iunie 2016 a trebuit să participe toate Bisericile Ortodoxe. Nu s-a reuşit să se adune toate. Care este ieşirea din impas?

― Totalurile desfăşurării Soborului din Creta nu oferă nici un fel de concluzii dramatice privind starea relaţiilor dintre Bisericile Locale. Bisericile păstrează comunicarea frăţească, euharistică, împărtăşesc aceleaşi dogme ale Ortodoxiei. Da, Biserica noastră ca şi un şir de alte Biserici nu a participat la Soborul din Creta, însă noi am avut posibilitatea să îi  vedem pe unii din confraţii noştri în timpul Liturghiei slujite în comun şi la acţiunile festive la Moscova [cu prilejul aniversării a 70 de ani din ziua naşterii Sanctităţi Sale Patriarhul Chiril – nota redacţiei]. Noi nu am adoptat documente, nu am dus tratative oficiale, dar ne-am simţit în comun ca şi la multe alte acţiuni, fiind în diferite ţări, ca o Biserică Ecumenică unică. Ce poate fi mai mult decât atât?

Procesul antesobornicesc va continua, el nu s-a oprit şi noi cu confraţii din Bisericile Locale nu încetăm să căutăm căile de fortificare a unităţii.

Biserica Catolică

― Întâlnirea Dumneavoastră cu Papa Francisc în Cuba este fără îndoială un eveniment istoric. Dar promite oare o apropiere în continuare? Nu a provocat în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse o reacţie adversă care blochează o evoluţie ulterioară?

― Relaţiile noastre cu Biserica Romano-Catolică întotdeauna se află în mişcare, noi susţinem un dialog în format multiplu. Poziţiile noastre pe marginile acelor probleme care cer eforturi comune, sunt unice şi nu cer apropiere. Noi suntem gata ca în comun să ne opunem distrugerii valorilor tradiţionale familiale, încercărilor de a ne impune un secularism militant, care ameninţă identitatea creştinilor. Niciodată  Biserica Rusă Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică nu vor fi indiferente faţă de destinul creştinilor de orice confesiune, care sunt supuşi prigoanelor, indiferent de locul în care se produce. Există mulţime de alte domenii pentru acţiuni comune.

Critica din interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse care se referă la colaborarea noastră cu catolicii, de regulă, are ca pricină insuficienţa de informare privitor la conlucrarea noastră. Cu toate acestea, istoria relaţiilor noastre bilaterale este îngreuiată de acţiunile uniaţilor de pe urma cărora au avut de suferit mulţi credincioşi ortodocşi, inclusiv în Ucraina. Această problemă rămâne la ordinea zilei şi trezeşte o îngrijorare explicabilă în rândul enoriaşilor noştri.

Noi nu încercăm să ascundem diferenţele în dogme, nu ascundem că ele sunt importante. Corelând, noi vom păstra intacte tradiţiile noastre. Doar sarcina noastră nu este de a ne schimba unii pe alţii în timpul dialogului, dar de a schimba în comun lumea din jurul nostru, care este plină de suferinţă şi nedreptate, care ameninţă demnităţii omului date de Dumnezeu.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie