Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii sfintei muceniţe Tatiana în biserica de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Kiril de ziua pomenirii sfintei muceniţe Tatiana în biserica de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova
Versiune pentru tipar
25 ianuarie 2012 23:00

La 25 ianuarie 2012, de ziua pomenirii sfintei muceniţe Tatiana şi a celor împreună cu dânsa pătimiţi la Roma, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în biserica Sfânta muceniţa Tatiana de pe lângă Universitatea de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov”. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile voastre! Stimate Victor Antonovici! Înaltcuvioşia Voastră, părinte Maxim! Dragi fraţi şi surori!

Pentru mine este o mare bucurie să slujesc în această biserică din mai multe motive, despre care am vorbit anterior. Atingerea de comunitatea universitară, de aceşti pereţi istorici întotdeauna transpun sufletul într-o situaţie deosebită, umplând conştiinţa de gânduri speciale. Astăzi m-am rugat pentru universitate în măsura posibilităţilor – atât de tare, cât poate un om; fiindcă de la conştiinţa tineretului, de la concepţia lui de viaţă, de la vectorii pe care şi le propune în viaţă va depinde viitorul ţării noastre, al Bisericii noastre, iar într-un anume sens şi viitorul neamului omenesc. Fiindcă dacă tineretul, noua generaţie, va putea să înţeleagă ceea ce e mai important, să înţeleagă despre ce e nevoie pentru a duce o viaţă demnă, atunci lumea va fi salvată. Însă a înţelege aceasta este foarte complicat, fiindcă aproape totul lucrează împotriva unei astfel de concepţii asupra lumii şi asupra omului, care este unica vitală, deoarece este nimic altceva decât expresia voinţei lui Dumnezeu despre lume şi om.

Deţinând libertatea, omul poate merge împotriva voinţei lui Dumnezeu şi o face deseori. Dacă e să privim la întreaga istorie mondială, putem vedea, cum această acţiune împotriva voinţei lui Dumnezeu finalizează prin războaie, revoluţii, cataclisme, sânge omenesc şi nedreptate omenească. De altfel, totul ce aduce suferinţă de obicei apelează la dreptate, la fericirea omenească, la libertatea omului – este suficient să privim istoria Europei, şi nu doar a Europei, din ultimii 300 de ani. Anume aceste lozinci, care tulburau sângele, excitau simţămintele, împingeau pe oameni la crime, niciodată nu au fost înfăptuite astfel, ca omul cu adevărat să dobândească libertatea şi ca să se înscăuneze cu adevărat dreptatea.

Putem vorbi până la nesfârşit despre acestea, însă oamenii, în special cei tineri, sunt astfel creaţi că primul gând care îi uluieşte deseori pune stăpânire pe conştiinţa lor. Iar dacă acest gând de multe ori se repetă în reţelele sociale, la televiziune, în ediţiile de presă, în acest caz acestea sunt percepute ca o axiomă. Şi dacă cineva la un moment dat cheamă oamenii să-şi sacrifice propria viaţa în numele acestor pseudoidealuri, se găsesc şi dintre aceia care sunt gata să şi-o sacrifice... Cum să nu ne rătăcim în toate acestea? Cum să păstrăm acea orientare care este plăcută lui Dumnezeu şi care este, doar ea, vitală pentru personalitate şi pentru întreaga civilizaţie umană? Anume exemplul mucenicilor ne oferă o anumită înţelegere a acestei probleme.

Ce este mucenicia? Mucenicia este limitarea maximă a propriei personalităţi. Este o încordare a tuturor puterilor pentru atingerea acestui scop care este cel mai important şi primordial. Cel mai mare număr de mucenici în istorie a fost pentru credinţă, fiindcă oamenii întotdeauna au recepţionat voinţa lui Dumnezeu şi legea lui Dumnezeu ca o manifestare a Adevărului absolut şi îşi mobilizau toate puterile ca să apere acest adevăr. Însă e bine cunoscut faptul că omul are posibilitate limitată de a suporta durerea fizică. Sunt astfel de noţiuni ca şoc de durere, pierderea cunoştinţei, nebunia. De ce dar nici într-o relatare a vieţilor sfinţilor nu se spune despre faptul că mucenicul a pierdut cunoştinţa de la şocul de durere sau a înnebunit? Pentru că nici un fel de puteri omeneşti nu sunt suficiente de a depăşi suferinţele fizice îngrozitoare. Însă împreună cu mucenicii era Domnul, El stătea alături, El le întindea mâna, El le dădea harul Său şi de aceea, murind cu demnitate şi uluind imaginaţia călăilor, mucenicii săvârşeau cea mai importantă cauză a vieţii lor – ei confirmau legea lui Dumnezeu ca lege supremă a existenţei omului.

Va fi incorect să gândim că Domnul a acţionat ca un analgetic, că El anihila durerea fizică, că mucenicii nu simţeau nimic. De altfel, în secolul al II-lea în Biserică a apărut o erezie, conform căreia Hristos nu a suferit pe cruce, fiindcă Dumnezeul nu poate suferi, deoarece El este, cică, nepătimaş. Însă Biserica a condamnat această învăţătură. Biserica se închină în faţa mucenicilor, fiindcă ei au suportat o durere inimaginabilă, însă forţa duhului, întărită de Însuşi Dumnezeu, a fost mai tare decât durerea fizică.

Probabil că a fost încă o condiţie obligatorie a acestei forţe invincibile a mucenicilor. Astăzi noi cu Dumneavoastră am auzit un fragment din epistola apostolului Iacov, care rareori este citită în Biserică, un mic fragment din capitolele 3 şi 4. Acolo găsim minunatele cuvinte: ”Izvorul sărat nu poate să dea apă dulce” (vezi: iac. 3:12). Dar cum rămâne cu pluralismul de opinii? Cum rămâne cu variabilitatea comportamentului uman, asupra căruia insistă modul contemporan de gândire? El presupune o îmbinare concomitentă a ambelor aspecte: poţi fi un om amoral, poţi obijdui pe apropiaţii tăi, dar concomitent să ceri justeţea mondială. Astfel căpătăm situaţia când dintr-un izvor curge şi apă sărată, şi apă dulce. Dar nu există să fie aşa. Apa dulce poate izvorî doar din izvorul în care nu este apă sărată.

Dar ce semnifică toate acestea, dacă aceste imagini le vom transpune în sfera antropologiei contemporane? Semnifică doar una: că personalitatea umană trebuie să fie integră, unitară; că nu poate exista nici un fel de divizare, separare a personalităţii, nici un fel de schizofrenie intelectuală şi duhovnicească. Nu poţi fu cuvios într-un auditoriu şi păcătos în altul. Nu poţi insista asupra justeţei într-un loc şi în mod cinic şi crud să o încalci în altă parte. Iată că mucenicii erau anume acele personalităţi integre, unitare, ei deţineau ceea ce Biserica numeşte neprihănire. Desigur, neprihănirea este în primul rând păstrarea purităţii şi integrităţii morale. Însă nu doar atât! Integritatea personalităţii umane nu poate fi fără înţelepciune, iar neprihănirea este anume acea înţelepciune care determină această integritate a personalităţii umane. Omul care duce o viaţă integră, care este o personalitate integră, posedă puterea de a apăra dreptatea – a o apăra astfel, încât chiar dacă eşti nevoit să treci prin încercări îngrozitoare şi prin mucenicie, el depăşeşte durerea şi suferinţa şi îşi înfăptuieşte misiunea.

Cât este de important să înţelegem cu toţii astăzi, şi nu doar tineretul, că schimbarea societăţii noastre nu poate fi efectuată fără renaşterea morală a personalităţii! Este cu totul imposibil nu doar din punct de vedere al logicii umane, nu este posibil din punct de vedere al proniei lui Dumnezeu despre lume şi om. Dumnezeu nu a dorit aceasta şi de aceea orice fel de făţărnicie, dedublare, orice fel de jonglare cu diferite adevăruri, orice fel de atracţie în luptă a oamenilor pentru atingerea scopurilor sale meschine sub lozinca unor idei înalte – toate acestea sunt împotriva adevărului lui Dumnezeu. Iar pentru a putea deosebi duhurile, noi trebuie să formăm această integritatea interioară, la care ne cheamă apostolul Iacov. Noi trebuie să fim izvoare de apă dulce, adică potabilă, care poate fi băută, dar nu izvoare de apă amară, sărată. Şi doar atunci omul este capabil să înfrumuseţeze lumea din jurul său, când el este izvor de apă vie.

Aş vrea din toată inima să doresc Universităţii de Stat din Moscova, corpului ei didactic, studenţilor ca voi, ocupându-vă de cercetări ştiinţifice foarte importante, studiind ştiinţele, să nu pierdeţi niciodată din vedere aceste scopuri strategice ale existenţei umane, fiindcă atunci şi ştiinţa poate să se transforme într-o cauză a răului şi a pericolului, după cum ştim prea bine. De aceea educaţia trebuie să meargă mână în mână cu învăţământul. Tineretul nostru trebuie să fie dezvoltat din punct de vedere intelectual, să aibă studii foarte bune, să fie competitiv în domeniul profesional şi totodată puternic duhovniceşte, care iubeşte pe Dumnezeu şi îşi iubeşte Patria.

Vă mulţumesc cordial, stimate Victor Antonovici, pentru înalta onoare pe care mi-a acordat-ă Consiliul ştiinţific al Universităţii de Stat din Moscova. În timpul cel mai apropiat am să vă comunic despre o dată posibilă a vizitei mele la universitate. Va fi cu adevărat o zi deosebită în viaţa mea, graţie respectului şi dragostei către instituţia de învăţământ superior pe care o port în inima mea.

Astăzi în această biserică a fost săvârşită Dumnezeiasca liturghie şi totodată hirotonit un episcop tânăr – contemporanul multor pedagogi tineri şi se prea poate al unor studenţi, care îşi va duce slujirea în Orientul Depărtat al Rusiei, în Nikolaevsk-pe-Amur. Actualmente noi mărim numărul de eparhii pentru ca şi cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la conştiinţa fiecărui om. Torente de har Dumnezeiesc trebuie să se strămute nu doar prin vasele principale sanguine, dar şi să ajungă la capilare, pentru ca organismul sufletului omenesc să nu moară şi să nu fie paralizat. Sarcina principală constă în faptul ca şi cuvântul lui Dumnezeu să devină înţeles şi convingător pentru fiecare om. Anume acestei sarcini este consacrată slujirea arhiereilor nou hirotoniţi, precum şi a celor care de mulţi ani la rând îşi duc slujirea lor.

În încheiere aş vrea din toată inima încă odată să felicit Universitatea de Stat din Moscova, pe toţi studenţii, cu ocazia zilei sfintei muceniţe Tatiana, zi care a devenit sărbătoare naţională a tineretului din Rusia. Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu pentru rugăciunile sfintei muceniţe Tatiana să fie cu Universitatea de Stat din Moscova şi cu toate instituţiile de învăţământ superior din Patria noastră. Să vă păzească Domnul pe voi pe toţi!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou