Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Preafericitului Patriarh la masa rotundă „Spiritualitate. Moralitate. Lege”

Discursul Preafericitului Patriarh la masa rotundă „Spiritualitate. Moralitate. Lege”
Versiune pentru tipar
28 martie 2012 17:04
La 28 martie 2012 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a participat la lucrările mesei rotunde„Spiritualitate. Moralitate. Lege” la Universitatea MAI a Federaţiei Ruse din or. Moscova.

Vă mulţumesc, Raşid Gumarovici.

Aş vrea să încep discursul meu cu evaluarea acelor date statistice, pe care ni le-aţi prezentat astăzi în legătură cu numărul colaboratorilor organelor de drept decedaţi. Numărul acestor victime este comparabil cu numărul victimelor din acţiunile militare. Ce semnifică 400 de ofiţeri decedaţi? Dacă e să confruntăm această cifră cu informaţia privind acţiunile militare din afara hotarelor Rusiei, atunci cifrele vor fi chiar mai mari decât numărul militarilor decedaţi în regiunile unde au loc conflicte militare.

Pentru a înţelege ce semnifică aceste victime, haideţi să ne gândim ce se întâmplă în ţara noastră. Este evident că se desfăşoară un război latent, nedeclarat cu societatea noastră a celor care nu doresc să trăiască în conformitate cu legea. Este foarte uşor a demonta poliţia şi alte organe de drept; este cel mai uşor a face aceasta, în caz dacă există neajunsuri în activitatea lor, exact la fel cum este destul de uşor a demonta Forţele Armate. Dar este evident că rezultatul va fi tragic pentru toată ţara. Ţara va pierde pe sine însăşi. De aceea, când vorbim despre reformare, fie in sistemul organelor de drept, fie în cel al Forţelor Armate, trebuie să ne gândim în primul rând la metodele şi mijloacele acestei reformări, deoarece răspunsul la exclamaţiile de indignare ale oamenilor poate deveni radical, negândit şi, urmărind scopuri pozitive, să capete, de fapt, consecinţe ireparabile pentru întreg poporul. Este teza mea: totul ce este necesar de reformat, trebuie de reformat, însă reformarea nu trebuie să semnifice autodistrugerea şi nu trebuie să semnifice coborârea potenţialului de rezistenţă, fie sub ameninţările externe, fie sub cele interne. Dacă reforma duce în sine slăbirea acestui potenţial, aceasta nu este reformare, aceasta are o altă determinare, pe care nu aş vrea să o numesc în acest auditoriu.

Aş vrea să menţionez curajul şi eroismul oamenilor care în timp de pace, când mulţi din noi şed acasă, se ocupă de afaceri profesionale, frecventează teatrele, se odihnesc în concediu, ies la luptă faţă în faţă cu duşmanul şi deseori mor în această confruntare. Iar noi nici măcar nu cunoaştem numele lor, atât de repede în blocul de informaţii trece această ştire şi ţara nu coboară în bernă drapelele, când cu sutele sunt omorâţi oamenii care stau la apărarea fiecăruia din noi. De aceea aş vrea să deschid această discuţie prin cuvintele de recunoştinţă profundă, adresate acelor oameni care îşi înfăptuiesc datoria, rămânând fideli jurământului lor – iau cu asalt teroriştii ascunşi, salvează populaţia paşnică, riscându-şi viaţa, jertfindu-şi viaţa, rămânând invalizi pe viaţă...

Iar acum să trecem la problemele în discuţie. Ele sunt la suprafaţă – şi ceea ce s-a petrecut la Kazani, şi ceea ce se petrece în multe alte locuri; iar pentru a soluţiona aceste probleme, noi trebuie să elaborăm o metodologie corectă. În primul rând, ce este un miliţian (permiteţi-mi să utilizez un cuvânt mai obişnuit) sau un poliţist (în terminologia actuală) – pentru  un om obişnuit care merge pe stradă? Unde acest om simplu vede un reprezentant al puterii? În consiliu local sau în administraţia locală el nu vine, dacă nu are vreo necesitate şi cu puterea se ciocneşte doar atunci, când vede persoana în formă de poliţist. Pentru marea majoritate a oamenilor, care nu se adresează în structurile puterii, care nu au nimic cu procesul politic – aceştia anume sunt reprezentanţii puterii, acesta este chipul puterii. Cum este miliţianul, aşa şi este puterea din punctul de vedere al majorităţii.

Iată din ce cauză problemele care au loc în mediul justiţiei, al celor care poartă uniforma, care intră în tangenţă nemijlocită cu populaţia, atât de dureros se răsfrânge în inimile oamenilor şi pot atrage urmări politice din cele mai periculoase – doar este vorba de discreditarea puterii ca instituţie. Cred că aceste lucruri întotdeauna erau înţelese – şi pe vremea ţarului, şi în timpurile sovietice, şi astăzi noi cu toţii înţelegem aceasta. Anume de aceea omul nu îmbracă uniforma pur şi simplu, doar nu este o deghizare – uniforma se îmbracă atunci, când omul aduce jurământ. Nu este întâmplător că acele persoane care sunt purtătorii puterii, nu este întâmplător că acele persoane care sunt simbolul puterii, aduc jurământ, iar încălcarea jurământului – este încălcarea legii. Pe timpuri jurământul era făcut în faţa simbolurilor religioase. Ortodocşii făceau jurământ într-un fel, musulmanii – în alt fel, dând cuvântul nu doar în faţa societăţii, nu doar în faţa cărţii, care se numeşte Statut sau Constituţie, faţă de care cetăţenii pot avea o atitudine cu totul diferită, dar şi în faţa simbolurilor, care erau pentru persoana care jura o autoritate netrecătoare. Aceasta avea loc anume pentru a-l impune pe purtătorul puterii a nu săvârşi acţiuni care ar distruge statalitatea.

Referitor la poliţia actuală de asemenea trebuie de determinat ce anume aşteaptă cetăţeanul de la poliţist. Dacă e să nu luăm în considerare critica de proporţii, dacă e să nu luăm în considerare filmele proaste despre poliţie, care prin esenţa lor discreditează această slujire înaltă, dacă e să laşi faţă în faţă pe omul simplu, cetăţeanul, şi reprezentantul puterii în persoana poliţistului, ce anume este prezent în conştiinţa omului care se uită la poliţist, mai ales în situaţia, când omul are nevoie de ajutor? Anume faptul că în persoana poliţistului cetăţeanul poate găsi  protecţie: el va fi protejat, problemele lui vor fi soluţionate în mod calificat şi just. Dar dacă nu se petrece nici una, nici alta, nici a treia, dacă în probleme nimeni nu se descurcă sau se descurcă necalificat sau, ceea ce e cel mai rău, în mod criminal, dând predilecţie nu datoriei, nu înfăptuirii jurământului, nu găsirii dreptăţii, dar  făcând faţă la mita pe care au primit-o din stânga şi din dreapta – atunci are loc distrugerea autorităţii miliţiei (poliţiei) şi, prin urmare distrugerea autorităţii puterii.

Unii vorbesc despre faptul că astăzi există o oarecare criză a puterii şi încep să critice eşaloanele de vârf ale puterii. La noi anume aşa se procedează: dacă ceva se întâmplă, dintr-o dată expediază scrisori la Preşedinte, iar uneori astfel de scrisori din Administraţia Preşedintelui sunt retransmise la Patriarhie. O aşa psihologie avem: dintr-o dată la Preşedinte, dintr-o dată la cel mai înalt nivel. Aproximativ aşa se procedează şi referitor la reacţia privind lipsa de ordine în organele de drept – imediat se apelează la eşaloanele superioare ale puterii, astfel problema, de care astăzi ne ciocnim în societatea noastră, devine foarte acută.

Din nou făcând abstracţie de responsabilitatea politică a poliţistului – o responsabilitate colosală de ordin politic pentru ţară, pentru institutele puterii, pentru stabilitatea în stat, vom sublinia că poliţistul mai poartă o responsabilitate colosală şi de ordin moral. El poate fie să curme răul în societate, fie să-l înmulţească. Iar dacă sistemul începe să reproducă răul, să înmulţească răul, să fortifice răul, atunci se aduce un prejudiciu enorm personalităţii, societăţii şi statului.

Iar acum permiteţi-mi să-mi împărtăşesc gândurile despre faptul de ce există şi fenomene negative de rând cu faptele de eroism, cu manifestarea sacrificiului în slujirea Patriei a multor şi multor colaboratori ai organelor de drept, de rând cu manifestarea unei puteri interioare uimitoare, aş spune a unei forţe duhovniceşti, a curajului, a eroismului. Probabil, fiecare om măcar odată în viaţă a avut ocazia să se întâlnească cu vreo persoană agresivă, care era gata să folosească puterea împotriva voastră. Este un moment, când este nevoie de o concentrare maximă a atenţiei, a puterii fizice şi a hotărârii de a opune rezistenţă. Tu înţelegi că ai în faţă un criminal şi aceasta prezintă un stres enorm. Ei iată că poliţiştii noştri trec printr-un astfel de stres în fiecare zi de multe ori. Şi apare întrebarea: ce trebuie de făcut ca acţiunile poliţiştilor să nu aducă societăţii prejudiciu de ordin moral, să nu discrediteze puterea, să nu surpe fundamentul statalităţii? Poliţiştii au de a face cu cele mai bolnăvicioase, periculoase manifestări ale caracterului omenesc. Este suficient să mergem cu poliţiştii în acele apartamente, unde sunt chemaţi. Deschideţi uşa şi veţi vedea că este o boală, că oamenii nu trebuie să trăiască în aşa mod: conflicte familiale, care ajung până la ameninţări cu moartea sau sinucidere, murdărie, stupefiante, alcoolism, locuinţe care nu seamănă cu locuinţe omeneşti. Iată toate acestea nu sunt altceva decât terenul de activitate cotidiană a poliţistului. Iar interogările criminalilor, comunicarea cu lumea interlopă? Dar contactele cu cei care oferă mită, ce întrec de multe ori salariile poliţiştilor? Este un mediu absolut nefavorabil din punct de vedere al moralităţii, este, de fapt, un izolator infecţios. Însă atunci când în izolatorul infecţios vine medicul, el posedă anumite mijloace de protecţie – bandaje, alte procedee; în afară de aceasta, astfel de medici acordă o atenţie deosebită întăririi propriei imunităţi, înţelegând că se pot infecta.

Iar când în această infecţie se pogoară un tânăr cu o experienţă mică de viaţă, când el vede partea din spate a vieţii – ce şoc pentru el, chiar şi în plan estetic, ce lovitură suportă persoana respectivă! Frumuseţea va salva lumea; dar ce face urâţenia, dacă e să continuăm logica lui Dostoevski? Urâţenia distruge lumea, distruge personalitatea umană. Anume într-un astfel de context al urâţeniei – din punct de vedere moral-duhovnicesc, estetic, cultural – trăieşte poliţistul. Este foarte uşor să te contaminezi de toate acestea. Parcă noi pe supermani îi îmbrăcăm în formă de poliţist şi îi îndreptăm încolo, unde este murdărie, descompunere, unde este gangrenă duhovnicească, unde este holeră şi ciumă, transmisibile mult mai uşor decât holera şi ciuma cea adevărată? Noi îndreptăm încolo pe fetiţe şi băieţi tineri. Ce fel de pregătire duhovnicească au căpătat? Doar vorba nu este de mânuirea armelor, nu despre faptul cât pe puternici muşchi ai sau cum poţi utiliza procedeele de luptă marţială. Problema constă în faptul, ce capacitate de rezistentă ai la această maladie, cât este de înalt nivelul imunităţii tale

Eu consider că o enormă responsabilitate pentru pregătirea colaboratorilor din organele de drept, precum şi a celor care poartă epoleţi, care merg la apărarea Patriei lor, trebuie să o aibă organizaţiile religioase tradiţionale. Şi iată de ce. Nu pentru că preoţii au mai multă logică şi mai multe cunoştinţe, ca să convingă studentul că este inadmisibil să dai ori să primeşti mită sau să te abţii de unele fapte. Învăţământul religios şi spiritual adevărat presupune pogorârea omului în altă experienţă a vieţii, la fel precum citirea modelelor excelente ale literaturii mondiale, luarea cunoştinţei de cele mai bune piese de teatru, de cinematografie, când omul se cufundă într-o altă experienţă a vieţii, atât de atractivă, încât doreşte să imite totul ce a văzut.

Eram relativ tânăr când a fost difuzat pentru prima dată filmul „17 clipe ale primăverii”. Când l-am vizionat, am fost cuprins atât de mult de experienţa pozitivă a eroului, încât doream să-l imit chiar şi în detalii. Era un exemplu uimitor de atractiv. Nu mai vorbesc – daţi-mi voie să mă destăinuiesc – de ceea ce este cel mai important în viaţa mea. Niciodată nu aş fi stat în faţa Dumneavoastră în odăjdiile acestea şi în acest rang, dacă în viaţa mea cel mai atrăgător chip nu ar fi fost cel al lui Hristos şi nu ar fi fost Evanghelia. Iar aceasta are loc nu doar la nivel intelectual – aici este inclus factorul emoţional, estetic. Profesionalii vor vorbi despre film că e reuşit, fiindcă regia a fost bună, actorii buni, scenariul bun. Este, să zicem, o explicaţie de ordin tehnic. Iar la final, cum ar spune inginerii, avem un product de o putere enormă estetică şi morală a acţiunii asupra personalităţii. Acelaşi lucru are loc când omul se pogoară în tradiţia duhovnicească a poporului său – nu în mod formal, în rezultatul citirii lecţiilor, dar participând în mod personal.

În această educaţie duhovnicească trebuie să fie atrasă Biserica, trebuie să participe cei mai buni reprezentanţi ai literaturii, teatrului, cinematografiei – deşi am un enorm număr de întrebări privitor la ceea ce are loc astăzi şi în domeniul cinematografiei, şi în domeniul teatrului. La timpul meu mă străduiam să nu pierd nici o piesă în MHAT. Mă îndoiesc dacă aş face-o acum, chiar dacă aş avea timp. Nimeni nu vrea să facă critică, cu atât mai mult nu trebuie să referim cele spuse doar la un singur teatru. Însă când vezi unele „opere” la televizor, înţelegi că ele nu sunt în stare să educe nu doar un poliţist sau un apărător al Patriei, dar pur şi simplu un cetăţean sănătos – ca el să aibă un psihic sănătos, ca să fie în stare să creeze o familie, să-şi iubească soţia, copiii, să prelungească neamul omenesc...

Iar acum permiteţi-mi să trec la ceea ce e mai important. Dacă noi dorim ca să avem o poliţie, care ar demonstra chipul autoritar al ţării, noi trebuie să înţelegem clar că aceasta nu este sarcina stimabilei universităţi, în care ne aflăm acum, aceasta nu este nici sarcina respectabilului Raşid Gumarovici cu echipa sa, aceasta este sarcina care se află în faţa întregii societăţi şi, în primul rând, în faţa componentei raţionale a societăţii. Deoarece la soluţionarea acestei probleme trebuie să participe toată lumea.

Eu deja am vorbit despre necesitatea participării la acest proces a Bisericii, a altor religii tradiţionale din Patria noastră. Dar trebuie să fie atrasă şi literatura, artele plastice, cinematografia, teatrul. De fapt, anume astfel în vremurile sovietice căutau să educe respectul faţă de organele de drept  şi nu era nimic rău în aceasta. Cei mai buni actori erau invitaţi pentru a juca eroi pozitivi şi scenariile erau scrise în aşa fel, ca eroul să fie de partea ordinii de drept. Iar în „operele de artă” contemporane – în ghilimele iau aceste cuvinte – deseori nu poţi înţelege, cine este eroul principal? Cine este eroul pozitiv? Unde este limita dintre bine şi rău? Totul s-a amestecat şi poliţiştii-miliţieni arată astfel, încât ţi-e greaţă să-i priveşti şi ţi-e silă să asculţi toate aceste dialoguri care sunt însoţite de băutul alcoolului în cabinetele de lucru.

Problema este mult mai serioasă, decât a oferi ajutor organelor de drept. Trebuie de acordat ajutor întregului nostru popor, tineretului nostru. Noi în permanenţă vorbim despre aceasta, dar lucrurile nu se mişcă deloc. Optimismul meu nu e mare şi eu înţeleg că după întâlnirea noastră de astăzi nu se va schimba ceva imediat în politica dusă de televiziune, în crearea filmelor cinematografice, în apariţia cărţilor noi. Dar nu pot să nu o spun, fie ca aceasta să fie voce în pustiu. Cel puţin, întâlnirea de astăzi va fixa că o astfel de voce a fost şi eu nădăjduiesc foarte mult că această voce va fi susţinută.

Am ajuns la cele din urmă în planul discursului meu, dar nu în ultimul rând în esenţă. „Spiritualitate, moralitate, lege” – se prea poate că Dumneavoastră aţi pus consecutivitatea dată în cuvintele acestea întâmplător, reieşind că aici va fi Patriarhul, va fi muftii, va fi rabinul, prin urmare, trebuia ca toate acestea să persiste. De fapt, Dumneavoastră aţi elucidat o mare filozofie, o problemă istoriosofică. Legea întotdeauna se baza pe moralitate; în caz dacă erau adoptate legi amorale, societatea le respingea. Ultimul exemplu de proteste împotriva legilor amorale – cred că ultimul în istoria umanităţii, în caz dacă nu se va produce în mod radical înnoirea morală a oamenilor – au fost protestele împotriva legilor apartheidului în Africa de Sud.

Dar din ce cauză legea amorală a fost întotdeauna respinsă de către oameni? Fiindcă există o astfel de noţiune precum firea morală a omului, un consens anume de ordin moral. Oamenii credincioşi răspund la acest fenomen în felul următor: Dumnezeu a dorit ca omul să aibă o esenţă morală. Oamenii necredincioşi încearcă să explice aceasta prin evoluţie, încă prin ceva. Şi de fiecare dată se împiedică, aici întotdeauna logica se surpă. Eu de multe ori am vorbit despre faptul că marxism-leninismul a fost un sistem foarte bine organizat, dar a avut un loc vulnerabil – este problema moralităţii. Conştiinţa şi moralitatea nu puteau fi explicate de marxişti, deoarece dintr-o dată alunecau într-un domeniu foarte vulnerabil, în care erau uşor învinşi de către oponenţi.

Acest consens moral întotdeauna a persistat în societate. Priviţi ce se spune în Declaraţia generală a drepturilor omului: drepturile omului pot fi limitate în acel caz, dacă ele intră în contradicţie cu organizarea morală a societăţii. Toate acestea presupun prezenţa unui consens de ordin moral. Însă astăzi noi trăim în timpuri straşnice, care sunt numite postmodernism – din punct de vedere religios este ceva ce ne apropie de finalul tragic, când pentru prima dată în istorie este pierdut consensul moral. Astăzi ni se impune noţiunea de autonomie absolută a personalităţii umane, care singură pentru sine determină sistemul valorilor morale şi nimeni nu este în drept să spună că un sistem al valorilor morale este mai rău decât altul. Uitaţi-vă la disputele în jurul blasfemiei în catedrala Hristos Mântuitorul: „Dar de ce vă indignaţi? Ce este rău în aceasta? Nimic rău nu este”...

În societatea noastră majoritatea oamenilor încă mai sunt părtaşi ai ideii de consens, dar se face totul ca acest consens moral să fie distrus. Iar dacă va fi distrus consensul moral, atunci ce fel de legi vor rămâne? Moralitatea este unicul fundament, care este astăzi în stare să unească societatea noastră, mai mult decât atât – neamul omenesc. Este unicul lucru care poate uni şi împăca pe ruşi cu americani, pe africani cu populaţia din America Latină, dacă ar exista probleme între ei. Dacă există consens de ordin moral, din el creşte un sistem comun legislativ, incluzând apărarea drepturilor omului, aşa cum au determinat foarte corect şi clar „părinţii-fondatori” ai ONU. Dar cât timp a trecut după crearea ONU, iar factorul moral ca factor unificator şi consolidant al oamenilor, care determină legislaţia, a dispărut.

Să luăm problema aşa-numitelor legi ghender. Astăzi adoptarea legilor ghender devine aproape că o carte de vizită în Uniunea Europeană. Nu există legi ghender – nu sunteţi un european în deplinul sens al cuvântului. Dar ce semnifică adoptarea legilor ghender? Este refuzul de la noţiunea de apartenenţă biologică a sexului. De acum înainte apartenenţa la sex este un fenomen social, persoana singură îşi poate construi apartenenţa la sex. Aceste legi se bazează pe un consens moral în societate? În nici un fel. Dar cum sunt adoptate? Prin putere, presiunea Internetului şi a televiziunii asupra opiniei publice, prin impunere, înfricoşare.

Prin urmare: dacă noi cu Dumneavoastră vom distruge această legătură dintre spiritualitate, moralitate şi lege, haideţi să uităm tema onestităţii poliţiei, haideţi să uităm în genere tema vitalităţii societăţii. Este vorba de viitorul civilizaţiei umane. Eu nu ştiu dacă acest teren este potrivit pentru a face cunoscut aceste gânduri, însă eu într-un fel sau altul le fac cunoscut de multe ori şi, luând în considerare că astăzi pe noi ne ascultă un mare număr de oameni, aş vrea ca cele spuse să aibă un răsunet foarte mare. Este vorba despre însăşi existenţa societăţii umane, dar nicidecum de existenţa poliţiei ca un mijloc eficient de constrângere.

Din aceste considerente în primul rând noi trebuie să ne gândim astăzi despre faptul ca legile să se bazeze pe un consens al moralităţii. În al doilea rând la ce trebuie să ne gândim – la faptul ca tineretul nostru, inclusiv  acela care este gata să dea jurământ, trebuie nu numai să însuşească conştiinţa de drept, dar să capete o pregătire morală, duhovnicească, care ar forma o imunitate, ar oferi „respiratoare”, pe care, îmbrăcându-le oamenii, ar putea intra în încăperile cu un pericol infecţios avansat, fără a contamina pe sine şi pe apropiaţii săi. Fără aceasta nici un fel de ridicare a salariului, nici un fel de detectoare de minciună nu vor acţiona.

Vă mulţumesc, Raşid Gumarovici, că mi-aţi acordat cuvântul să vorbesc primul şi aş vrea să menţionez că această problemă trebuie soluţionată de toţi împreună – de conducerea organelor de drept, de partea cea mai bună a colaboratorilor noştri, care desigur se gândesc la toate câte s-au spus, de reprezentanţii religiilor tradiţionale, de opinia publică, de reprezentanţii de vază ai ştiinţei, culturii, învăţământului din ţară. Noi toţi împreună, bazându-ne pe un consens al moralităţii, vom putea să schimbăm starea morală a societăţii noastre spre mai bine, inclusiv vom putea să acţionăm asupra situaţiei în organele de drept. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV Jocuri Olimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Patriarhului cu prilejul sărbătoririi Zilei tineretului ortodox

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril către sportivii ruși - participanți la cele de-a XXIV-lea Jocuri Olimpice și cele de-a XIII-lea Jocuri Paralimpice de iarnă din Beijing

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu desfășurarea acțiunii caritabile „Ziua milostivirii și compasiunii față de toți cei care se află în închisori”

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la Congresul internațional al profesorilor și lectorilor de limbă rusă

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit la înmânarea toiagului arhieresc Preasfințitului Gherasim, episcop de Vladikavkaz și Alania

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat participanților la solemnitățile din Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie cu prilejul zilei de pomenire a Sfântului Serghie de Radonej

Mesajul Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafercitului Patriarh al României Daniel cu prilejul aniversării întronării

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfântul Alexandru Nevski”

Adresarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul Zilei treziei