Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Interviul Preafericitului Patriarh Kiril dat reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă din Polonia

Interviul Preafericitului Patriarh Kiril dat reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă din Polonia
Versiune pentru tipar
16 august 2012 20:00

La 14 august 2012, în ajunul vizitei în Polonia ce se începe joi, 16 august, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a răspuns la întrebările corespondenţilor mijloacelor de informare în masă poloneze.

- Sanctitatea Voastră, ne puteţi spune ce consideraţi a fi scopul principal al vizitei Dumneavoastră în Polonia?

- Însăşi vizita este un eveniment ieşit din comun. Aşa s-a întâmplat că Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii în decursul întregii istorii nu a călcat niciodată pe pământul Poloniei. Au fost, desigur vizite în Polonia de către viitorii Patriarhi, dintre care am fost şi eu, însă în treaptă de Patriarh nimeni niciodată nu a vizitat Polonia. Acest singur fapt conferă deja vizitei o mare importanţă şi mă cufundă într-o atmosferă cu totul deosebită. Eu încerc să cuprind în mine trecutul, prezentul şi viitorul. Eu încerc să-mi răspund însumi la întrebarea pe care mi-aţi pus-o. Şi eu nu am un răspuns definitivat, dar am o oarecare intuiţie, un anumit sentiment, că a sosit timpul, când acest pas trebuie făcut.

După întronizare Patriarhul, conducătorul fiecărei Biserici Ortodoxe, conform obiceiului, întreprinde vizite în alte Biserici Ortodoxe. Şi iată că şi pentru mine a sosit timpul să-l vizitez pe confratele meu Mitropolitul Sava, care conduce Biserica Ortodoxă din Polonia. Voi fi fericit să ofiiez serviciul divin împreună cu el, împreună cu episcopatul ortodox, cu poporul credincios. Dar totodată eu înţeleg că Polonia este o ţară catolică în acel sens că ea aparţine culturii catolice occidentale, în acel sens că majoritatea absolută a populaţiei aparţine Bisericii Catolice. Vizita mea de asmenea poate fi privită într-un sens mai larg al relaţiilor ortodoxo-catolice.

- Adică scrisoarea („Adresarea comună către popoarele Rusiei şi Poloniei” – red.) nu este obiectivul principal, este doar o parte a vizitei? Sau, totuşi, deoarece în Polonia totul se orientează la această scrisoare cu privire la concelierea popoarelor rus şi polonez, pentru Dumneavoastră ea este de asemenea importantă?

- Consider că este evenimentul central din punct de vedere al relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxă şi Catolică şi din punct de vedere al relaţiilor dintre ţările noastre. Dar eu nu aş dori să plasez la periferia vizitei mele evenimentul important din punct de vedere duhovnicesc pentru mine – întâlnirea cu oamenii ortodocşi în Polonia.

- Adică, după opinia Dumneavoastră, se poate compara această scrisoare, în care se vorbeşte despre conciliere, cu scrisoarea episcopilor polonezi către episcopii germani din anii 60? S-ar putea să fie, după, părerea Dumneavoastră, o cotitură similară?

- Eu nu aş vrea să compar, deoarece istoria este întrucâtva alta. Dar iată ce mi se pare foarte important: pe parcursul istoriei de multe veacuri a relaţiilor dintre ţările noastre, au fost multe scârbiri, precum au şi fost multe bucurii. Deseori fiecare din noi – reprezentantul unei sau altei ţări – anume în persoana vecinului său a văzut cauza tuturor nenorocirilor, iar pe pacursul acestor veacuri multe s-au adunat.

Apare întrebarea – dar ce e mai departe? În acel timp, când lumea se globalizează, când întreg globul pământesc se transformă într-un apartament strâmt, când se dezvoltă şi se vor dezvolta relaţiile economice dintre ţările noastre – ce să facem cu această moştenire? Să simţim nostalgie pentru scârbiri? Permanent să zgândărim rănile? Permanent să vorbim despre faptul cât sunt de îngrozitoare? Adică, suntem nevoiţi şi să comercializăm, şi să comunicăm, dar mai bine să nu avem de a face cu ei? Cred că a sosit timpul când cu toţii trebuie să ne gândim că e necesar a schimba însăşi tonalitatea relaţiilor – nu între ţările noastre, dar între popoarele noastre.

Pentru a schimba această tonalitate, trebuie să pronunţăm un singur cuvânt: „Iartă-mă”. Iertarea nu semnifică uitarea. Spunându-ne unii altora cuvântul „iartă”, noi nu uităm de istorie, dar sperăm că ea va genera un alt climat. Şi în acest climat vor activa savanţii şi istoricii – nu pentru a folosi faptele istorice pentru aţâţarea de mai departe a urii, duşmăniei, înstrăinării, dar anume în contextul concilierii celor două popoare să privim la trecutul nostru complex, dramatic.

- Eu ştiu că timp de trei ani de lucru asupra acestei adresări nu s-a putut ajunge la un numitor comun în opinia asupra istoriei, dar Dumneavoastră totuşi consideraţi că Rusia este gata să spună polonezilor „iertaţi-ne” şi, viceversa, polonezii sunt gata a cere ruşilor iertare?

- Această întrebare trebuie să fie adresată nu atât mie, cât oamenilor. Poate că ar fi bine de făcut un sondaj sociologic. Însă întrebarea adresată mie în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse ar putea suna în felul următor: care este rolul Bisericii în toate acestea? De ce participaţi la acest proces? Răspunsul va fi: atunci cine? Care altă organizaţie, care altă putere este în stare să o facă, bizuindu-se pe valorile comune (iar acestea sunt valorile creştine), bazându-se pe textul Evangheliei, pe chemarea a Însuşi lui Dumnezeu de a cere unul altuia iertare, pentru ca Însuşi Dumnezeu să ne ierte? Cine mai este în stare să propună acest proiect îndrăzneţ popoarelor noastre?

- Dar Dumneavoatră personal veţi cere iertare de la polonezi?

- Eu voi semna documentul, precum o va face şi înaltul reprezentant al Bisericii Catolice şi cu aceasta este spus totul. Este vorba de faptul că iertarea reciprocă schimbă atmosfera duhovnicească, scade, dacă vreţi, gradul emoţiilor negative, schimbă spre mai bine atmosfera emoţională în relaţiile mutuale. Dar mai departe va depinde, desigur, şi de Biserică, şi de popoare. Eu cred că începutul lucrării a celor două Biserici trebuie să fie susţinut de oameni, inclusiv şi de instituţiile societăţii civile, şi de guverne, şi de reprezentanţii businessului, ai culturii, ai învăţământului, ştiinţei, doar cele două părţi – sunt nici măcar vecini istorici, mai degrabă sunt două realităţi, care se aflau în permanentă difuzie, în interpătrundere permanentă. Este greu chiar a trasa anumite hotare între ţările noastre, deoarece hotarele se schimbau în fiecare secol, şi încă de câteva ori, de aceea între noi există mult comun. Într-adevăr, este o soartă comună istorică, este mult comun în percepţia noastră a lumii şi a omului, la urma urmei, în acea mentalitate, pe care noi o numim mentalitate slavă.

- În calitate de conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse ce probleme sau neînţelegeri cu Biserica catolică le consideraţi soluţionate şi care mai rămân la ordinea zilei şi trebuie soluţionate?

- La ordinea zilei rămân multe probleme teologice, care ne-au parvenit din timpurile străvechi, din timpul divizării creştinismului în Bisercile Orientului şi Occidentului. În cadrul relaţiilor ortodoxo-catolice există o comisie teologică, care se ocupă de aceste probleme. Dar pe mine în primul rând mă interesează problemele, care sunt actuale pentru credincioşii noştri. Dacă veţi opri vreun polonez evlavios pe străzile Varşoviei sau un la fel de evlavios ortodox pe străzile Moscovei şi îi veţi întreba despre aceste probleme vechi teologice, care rămân la ordinea zilei, cât sunt ele de importante pentru viaţa actuală a oamenilor – atunci nu ştiu ce va spune evlaviosul polonez, dar ortodocşii de la Moscova, se prea poate, nici nu vor înţelege, despre ce este vorba. Nu toţi cunosc istoria, nu toţi cunosc şi nuanţele acestor polemici teologice.

Ce nelinişteşte în mod real pe oameni? În mod real îi nelinişteşte situaţia creştinilor în lume, păstrarea valorilor creştine. Astăzi are loc transformarea revoluţionară a vieţii duhovniceşti pe întreaga planetă. Şi care este acum locul creştinismului? Creştinismul ca şi mai înainte este sarea pământului şi lumina lumii sau el demult este pus de anumite forţe în pivniţă şi după el este închisă uşa? Cât de mult poate omul contemporan, bazându-se pe valorile creştine, să-şi motiveze faptele sale în viaţa personală, familială, socială, politică, de stat? În ce măsură creştinismul rămâne a fi putere? Aceasta este cel mai important.

În ultimii ani au avut loc multe întâlniiri de diferit ordin, conferinţe, tratative cu partea catolică şi astăzi vă pot spune că în problemele apărării valorilor creştine în viaţa Europei, ale apărării culturii creştine în Europa şi în toată lumea Bisericile Ortodoxă şi Catolică sunt aliaţi şi în multe privinţe sunt pe aceleaşi poziţii conceptuale.

- Poate avea loc întâlnirea Dumneavoastră cu Papa de la Roma?

- Într-un anume moment – se prea poate.

- Dar a determina timpul e încă devreme?

- Da, e încă devreme.

- Dacă Sanctitatea Voastră îmi va permite, atunci iată o întrebare, care se referă la vizita Dumneavoastră în Polonia şi la relaţiile, se poate spune personale, dintre polonezi şi ruşi. Ce a servit drept imbold ca Biserica Ortodoxă Rusă să participe la acest proces politic, s-ar putea spune, privind concilierea dintre polonezi şi ruşi?

- Când te uiţi cu atenţie la istorie, îmbinarea de cuvinte „procesul politic” nu prea corespunde faptului, ce am dori să obţinem în urma vizitei noastre. În fiecare epocă a fost politica sa, iar relaţiile continuau să fie dificile în toate situaţiile politice. Şi atunci, când o parte păşea pe teritoriul istoric al alteia, şi atunci când vieţuiau în hotarele proprii, contextul politic întotdeauna era complicat.

Consider că adresarea Bisericii către această temă se află în afara oricărei politici. Dacă noi acum vom nega iniţiativa noastră comună cu Biserica Catolică a Poloniei de contextul poiitic de la începutul secolului al XX-lea, noi vom face o mare greşeală. Este foarte important să privim la toate acestea dintr-un alt punct de vedere.

Am mai vorbit că concilierea este un proces intern al omului, care nu poate fi supus unor consideraţii doar pragmatice: adică, se vor ameliora relaţiile economice, se vor elabora proiecte energetice, mai există vreun interes în ceva – atunci haideţi să avem relaţii mai bune. De fapt, o astfel de abordare îşi are dreptul la viaţă şi a avut loc deja în istorie. Dar pentru a întoarce fila relaţiilor bilaterale, este nevoie de alte circumstanţe.

Permiteţi-mi să vă spun că eforturile omeneşti sunt insuficiente. Noi în calitate de oameni credincioşi trebuie să chemăm puterea lui Dumnezeu, noi trebuie să ne rugăm puternic perntru împăcarea popoarelor noastre.

Iar pentru a face acest lucru în mod sincer şi cordial, noi, oamenii, trebuie să facem un anume pas, iar acestă adresare către popoarele polonez şi rus care, eu sper, va fi semnată, va deveni acel pas istoric, când două Biserici, care poartă responsabilitatea pentru viaţa duhovnicească a propriilor popoare, declară despre hotărârea de a ierta păcatele trecututlui şi a chema popoarele a scrie o nouă filă a istoriei – după posibiliate a scie pe curat, fără a comite anumite greşeli obijduitoare. Va reuşi sau nu va reuşi aceasta, va depinde în mare măsură de faptul cum oamenii vor percepe acestă iniţiativă. Însă Biserica are capacitatea a mobiliza oamenii la rugăciune şi eu sunt profund convins că fără puterea lui Dumnezeu, fără harul lui Dumnezeu, fără ajutorul de sus nu vom reuşi să dezlegăm aceste noduri istorice complicate în relaţiiloe noastre bilaterale.

Încă odată vreau să spun că adresarea comună este acel prim pas ca oamenii să înceapă să se roage pentru amelioarea relaţiilor noastre bilaterale.

- Experienţa Dumneavoastră personală, legată de faptul că mulţi ani aţi slujit în regiunea Smolensk, într-un anume fel ajută în acest proces? Voi spune doar că pentru noi, polonezii, important în regiunea Smolensk este Katyn, este catastrofa din anul 2010...

- Bineînţeles că şi acest factor este important, dar eu aş numi şi un altul. Eu cu adevărat de multe ori am fost în Polonia şi în calitatea mea de preşedinte al Departamentului pentru relaţii externe eu m-am preocupat de dialogul cu alte Biserici, inclusiv cu Biserica Catolică din Polonia. Eu cunosc bine viaţa duhovnicească a poporului vostru, respect foarte mult pasiunea religioasă a polonezilor şi dea Dumnezeu ca, în pofida apariţiei unui şir întreg de factori negartivi, să se păstreze cât mai mult posibil această prujină interioară duhovnicească în viaţa poporului, care l-a susţinut în cele mai grele momente ale vieţii lui.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre poporul nostru. Nu ar fi existat ruşi, nu ar fi existat Rusia, dacă nu ar fi existat această prujină puternică interioară. Noi, ca şi voi, astăzi trăim într-un timp complicat din pricina factorilor care distrug tradiţia bisericească şi religioasă. Dar să dea Dumnezeu ca în această perioadă responsabilă a istoriei Europei şi a întregii lumi să menţinem relaţii mai strânse, ca să putem face schimb de toate acele daruri, pe care fiecare din noi le are.

- Doar o singură întrebare: cum am înţeles, Dumneavoastră doriţi ca Bisericile Ortodoxă şi Catolică să militeze pentru toate aceste valori umăr la umăr?

- Nădăjduiesc foarte mult că va fi anume aşa şi am chiar o anumită bază pentru această speranţă. Noi suntem împreună în multe organizaţii internaţionale. Uneori suntem în minoritate, dar cu toate acestea noi apărăm poziţii care ne sunt apropiate şi eu sper că aşa va continua şi mai departe. După cum am spus astăzi, Bisericile Ortodoxă şi Catolică nu au alternativă – noi suntem aliaţi în apărarea acestor înalte principii în existenţa civilizaţiei umane.

- Sanctitatea Voastră, vă aflaţi în fruntea celei mai mari Biserici Ortodoxe Locale din lume. Vorbiţi, vă rog, pe scurt despre viaţa contemporană a Bisericii voastre atât în Rusia, cât şi în alte ţări, care intră în teritoriul ei canonic. Aţi putea numi problemele cele mai importante care stau în faţa Ortodoxiei?

- Biserica Ortodoxă Rusă într-adevăr îşi răspândeşte jurisdicţia nu doar în Rusia, Ucraina, Bielarus, Moldova, dar şi în acele ţări, unde Ortodoxia nu este religia majorităţii. Este vorba de fostele republici din Asia Mijlocie, ţările Baltice, iar în fiecare ţară, desigur, sunt propriile circumstanţe. Cred că pentru conştiinţa catolică, pentru Biserica Catolică, care îşi răspândeşte jurisdicţa sa într-un număr mare de ţări, este înţeles bine ce semnifică circumstanţele locale. Sarcina Bisericii constă în faptul ca în contextul condiţiilor locale să fie întotdeauna actuală, capabilă să deschidă oamenilor cuvântul lui Dumnezeu şi să-l facă convingător.

Dar dacă e să vormin de anumite probleme comune, legate de viaţa Bisericii Ruse în zilele noastre, aş spune următoarele. În primul rând, tăvălucul ateismului a mers peste Uniunea Sovietică ca nici peste o altă ţară. Noi cunoaştem că au fost limitări ale vieţii religioase în Europa Occidentală, inclusiv în Polonia. Dar când eu pentru prima dată, în 1968, am fost în Polonia, iar aceasta a fost prima ţară în care am venit, eu am fost pur şi simplu uluit când am văzut cum o călugăriţă mergea pe străzile Varşoviei în haina ei monahală.

- Când a fost aceasta?

- A fost la sfârşitul lui martie 1968. Monahiile umblau în hainele lor, nu era nici un costel închis. Când l-am întrebat pe omul care mă însoţea: „Această biserică este deschisă sau închisă?”, el a zâmbit şi mi-a spus: „La noi nu există biserici închise”.

Cu totul altfel s-au desfăşurat evenimentele la noi. La noi călugării nu aveau voie să umble în hainele lor. La noi marea majoritate a bisericilor au fost închise sau distruse. În această ordine de idei presiunea cruntă a ideologiei şi a resursei administrative asupra vieţii religioase timp de patru generaţii şi-au adus, desigur, roadele lor.

Est greu de spus ce ar fi fost cu Biserica Ortodoxă Rusă, dacă situaţia la vremea ei nu s-ar fi schimbat. Am fi putut noi să păstrăm credinţa în poporul nostru încă pe o perioadă de două sau trei decenii? Cotitura din anii 80 şi 90 a fost un moment critic în istoria Bisericii Ruse.

- A fost ultimul moment?

- A fost, se prea poate, ultimul moment. Vă voi aduce un exemplu din viaţa Eparhiei de Smolensk. În anul 1984 am fost numit la Smolensk. Puterea laică îmi interzicea în calitate de episcop să vizitez parohiile – eu puteam doar să slujesc în oraşul Smolensk. Dar primul lucru pe care l-am făcut a fost că nu am dat ascultare puterii şi am plecat.

Primul oraş pe care l-am vizitat în afara Smolenskului a fost Roslavli. Când am intrat acolo în biserică, parcă cineva m-a lovit cu cuţitul în inimă. Am văzut biserica într-o stare deplorabilă: era murdară, acoperită de funingine. În cor cântau doar trei sau patru bătrânele, iar în biserică se aflau bătrânele asemănătoare, şi ele erau foarte puţine la număr. Nici o faţă tânără – eu eram cel mai tânăr. Iar mergând prin sate, eu vedeam un tablou şi mai îngrozitor – biserici pe jumătate distruse, în care duminica se adunau câte 10-15 bătrânele.

Iată când am înţeles că am ajuns la limită: dacă va mai trece încă puţin timp, atunci aceste biserici vor fi pustii. Însă Domnul ne-a dat posibilitate, apropiindu-ne de această limită, anume de la ea să începem numărătoarea nouă a timpului istoric.

Eu nu o să vă vorbesc acum ce prezintă în sine Biserica Rusă – o puteţi face citind orice ghid. Eu pot spune doar că este Biserica majorităţii poporului. Este o Biserică care, fără îndoială, exercită influenţă de ordin duhovnicesc, moral asupra vieţii societăţii, dar totodată se ciocneşte atât de rudementele acelei conştiinţe ateiste, cât şi de noile provocări, care nu atât îşi trag originea din realităţile ruse, cât sunt importate. Sunt ideile liberalismului extrem radical, care exclud noţiuna de păcat în relaţiile dintre oameni şi introduc ideea relativismului moral – care după părerea noastră este şi mai periculoasă decât ideea ateismului militant.

- În ce sens este mai periculoasă decât ateismul?

- În acel sens că ateismul este un duşman deschis. Vedeţi că în faţa voastră se află duşmanul: el vă propune idei inacceptabile, iar dumneata ai o alegere – sau să accepţi, sau să te opui. Uneori această alegere est foarte radicală – sau rămâi în viaţă, sau mori. Prin această alegere au trecut părinţii mei, bunelul meu, un număr enorm de oameni, care au aparţinut Bisericii în Rusia, în Uniunea Sovietică.

Actualmente nimeni nu cere de la voi viaţa ori moartea. Acum doar pun stăpânire pe conştiinţa voastră, propunându-vă astfel de stereotipuri de gândire, care sunt susţinute, parcă, de foarte mulţi oameni, adevărul cărora parcă este incontestabil. Dar de fapt sunt nişte idei antibisericeşti, anticreştine, care duc la pieirea duhovnicească pentru om. Şi când vedem decăderea morală în viaţa multor societăţi, criza colosală a familiei, uitarea poruncilor, lipsa noţiunii de responsabilitate când este vorba de libertate – toate acestea fără să vrei te duc la gânduri triste. Şi în Rusia, şi în tot spaţiul Bisericii Ruse noi astăzi luptăm cu aceste două provocări – şi influenţa rudimentară a epocii ateismului, şi noul val al secularizării şi al liberalismului radical. Dea Dumnezeu să reuşim să depăşim aceste două provocări.

- Dar cum apreciaţi Dumneavoastră relaţiile dintre Biserică şi stat în Rusia contemporană?

- În Rusia, pentru prima dată, se prea poate, în istoria postrevoluţionară, principiul despărţirii Bisericii de la stat, proclamată în urma revoluţiei din Octombrie, acum este implementat destul de corect. Aceasta duce la faptul că statul, puterea şi Biserica sunt autonomi unii faţă de alţii. Noi cu adevărat suntem autonomi, noi nu ne amestecăm în treburile unor altora şi apreciem înalt această autonomie. Biserica Rusă ţine foarte mult la acea libertate şi la acea autonomie, care astăzi are loc.

- Şi nu există nici un fel de probleme în aceste relaţii?

- Dacă îmi permiteţi, despre probleme vom vorbi ceva mai târziu. După cum am mai spus, probleme nu există doar la cimitir, la care colegul meu mi-a răspuns: „Greşiţi. La cimitirele din oraşele mari există o sumedenie de probleme”.

Deci, există această autonomie. Dar, pe de altă parte, există o ordine comună a zilei. Problemele moralităţii nu sunt indiferente pentru orice stat normal. Nu este cu putinţă a regla nivelul relaţiilor dintre oameni, doar ridicând plafonul legislaţiei, fortificând organele de drept, perfecţionând instanţele de judecată. Toate acestea pot aduce un rezultat pozitiv, însă toate acestea nu opresc pe omul care intră în cinematograf şi împuşcă spectatorii. Aceasta nu opreşte pe oameni de la alte acţiuni demente, când părinţii îşi abandonează copiii, când copiii merg şi îşi omoară părinţii...

Cu aşlte cuvinte, nici un fel de legislaţie de stat, chiar şi cea mai perfectă, şi nici un sistem judecătoresc de drept nu garantează de la crime înfiorătoare, deoarece sursa crimelor este omul, lumea lui interioară, inima lui.

Cred că orice putere raţională înţelege importanţa moralităţii în relaţiile sociale. Un om moral este un om ce nu încalcă legile, chiar dacă el nu cunoaşte aceste legi. De aceea problemele, legate de moralitatea socială, precum şi altele care reies din ele, cum ar fi, de exemplu, alcoolismul, narcomania, prostituţia, mărirea numărului de avorturi – eu pot enumăra încă mult timp – sunt acele probleme, care stau la ordinea zilei în relaţiile dintre Biserică şi stat.

Biserica actualmente în modul cel mai activ se include în programele de depăşire a alcoolismului, mai ales în acele regiuni ale Rusiei, unde aceasta este actual, precum şi în programe de reabilitarea persoanelor dependente de droguri. Noi creăm aziluri pentru femeile tinere, care refuză a face avort. Eu nu le voi enumera pe toate – există un număr mare de programe sociale bisericeşti, pe care le realizăm în mod independent sau în colaborare cu anumite instituţii de stat.

Dar mai există o „aripă”, pe care ne sprijinim – este societatea civilă, este un număr mare de organizaţii necomerciale, cu care noi de asemenea colaborăm, înfăptuind propria ordine de zi păstorească.

- În timpul aflării în Rusia a chivotului cu Brâul Maicii Domnului în toamna anului trecut au venit să se închine la relicta sfântă un număr enorm de persoane. Circa patru milioane de brâuleţe, sfinţite lângă sfânta relictă, au fost împărţite oamenilor. Cum caracterizează acest fapt societatea contemporană rusă?

- Ca pe o societate cu un nivel foarte ridicat al religiozităţii. Au fost patru milioane timp de o lună, iar pentru ca aceste patru milioane de oameni să poată să se apropie de Brâul Maicii Domnului, într-un anume moment noi am refuzat la faptul ca oamenii să se atingă de Brău, fiindcă ei frânau torentul de oameni. Atunci Brăul, a fost ridicat şi oamenii pur şi simplu treceau sub el – anume aşa au reuşit să treacă circa patru milioane timp de o lună. Dar cu ce scârbire oamenii au condus Brâul Maicii Domnului! Dacă ar mai fi stat încă zece luni, atunci ar fi fost deja patruzeci de milioane şi nu sunt sigur că torentul de oameni ar fi secat.

Eu cu adevărat cred că societatea rusă şi societatea statelor, în care Biserica Ortodoxă Rusă îşi înfăptuieşte slujirea – este o societate religioasă. Însă, vorbind aşa, aş vrea să menţionez că în interiorul acestei societăţi există multe probleme şi se prea poate, principala problemă constă în insuficienţa învăţământului religios. Spre regret, deseori persoana care la sondajul sociologic susţine că este ortodox, duce o viaţă de necredincios. De aceea la ordinea zilei pentru Biserica Rusă este activitatea în domeniul catehizării, învăţarea religiei şi, desigur, eficientizarea activităţii pastorale, mai ales în rândul tineretului.

- Este vorba şi de catehizarea în şcoli?

- Catehizarea în şcoli este o problemă pe care nu am reuşit să o soluţionăm. Statul nu a mers la permiterea predării religiei ca disciplină şcolară în şcoli.

- Dar de ce?

- Statul a mers pe o altă cale – el a fost de acord cu varianta noastră de compromis, când am propus ca în şcoli să fie predate bazele culturilor – ortodoxă, musulmană, budistă, iudaică, iar pentru cei care doresc, cultura tuturor religiilor mondiale. În afară de aceasta, noi de asemenea am propus ca persoanele nereligioase să poate studia etica laică. Pentru ce s-a făcut aceasta? Principalii adversari ai predării în şcoli a catehizării, a disciplinelor religios orientate, vorbeau despre faptul că în condiţiile unei societăţi multireligioase şi multinaţionale aceasta va duce la conflict. A lupta cu presa noastră liberală, care a luptat cu sârguinţa, demnă de o altă utilizare, a fost cu neputinţă şi preşedintele Medvedev a mers la compromis, cu care am fost de acod.

- Astăzi?

- Astăzi.

- Dar mâine?

- Mâine ne vom ruga cu toţi împreună, vom lucra şi vom vedea ce se petrece cu poporul nostru şi în ce măsură predarea bazelor culturii religioase va umaniza viaţa copiilor şi a părinţilor.

- Aş vrea mult să revenim la declaraţia comună, pe care o veţi semna poimâine cu episcopul Mihalik. Ce sentimente personale resimţiţi în legătură cu acest document?

- Sunt de acord cu întreg documentul, el trezeşte în mine sentimentul de optimism şi într-un sens anume chiar sentimentul de bucurie. Doar atâtea fapte rele au existat în relaţiile dintre ţările şi popoarele noastre şi dacă într-un anume moment istoric cu participarea cea mai activă a celor două Biserici este semnat acest document, aceasta semnifică că popoarele nu sunt atât de rele, că ele deţin potenţialul pentru făurirea unui viitor minunat în comun. Un astfel de document nu poate trezi nici un fel de alt sentiment, decât sentimentul de satisfacţie şi bucurie.

- Dar alţi episcopi nu au avut nici un fel de dubii în legătură cu acest document?

- Noi nu am avut discuţii în cadrul întregului episcopat.

- La noi în Polonia a fost...

- Da, însă noi l-am discutat în diferite modalităţi printre arhierei şi în forma finală acest document va fi prezentat Soborului Arhieresc la începutul anului viitor.

- Deci, putem spune că este decizia Dumneavoastră personală de a semna acest document?

- Nu, nu este decizia mea personală. Această decizie a fost coordonată cu un grup întreg de arhierei, care participă la activitatea relaţiilor externe ale Bisericii Ruse şi noi am reieşit, inclusiv, şi de la dispoziţia oamenilor pe care îi cunoaştem. Consider că acest document va fi recepţionat pozitiv de episcopatul nostru şi de poporul credincios.

- Dar însăşi ideea din care parte a venit – din Polonia sau din Rusia?

- La o astfel de înrebare noi răspundem în felul următor: este o iniţiativă comună.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii 

Versiunea: ucraineană, rusă

Materiale la temă

Un ierarh al Bisericii Ortodoxe a Georgiei a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la biserica moscovită unde este păstorită diaspora ortodoxă georgiană

Președintele Departamentului pentru relațiile externe bisericești: Patriarhul Bartolomeu nu deorește să recunoască greșeala pe care a comis-o în problema ucraineană

A avut loc întâlnirea Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu ministrul afacerilor externe al Serbiei, Nikola Selaković

Sinodul a remarcat culpabilitatea canonică a hirotoniei ierarhului Patriarhiei Constantinopolului la care a participat un schismatic

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafericitului Mitropolit al Varșoviei și al întregii Polonii Sava cu prilejul zilei onomastice [Patriarhul : Mesaje de salut și adresări]

Condoleanțele Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale în legătură cu decesul exarhului Patriarhal onorific al întregii Belarus mitropolitul Filaret [Mesaje de salut și adresări]

Președintele Departamentului Sinodal pentru problemele tineretului a luat parte la solemnitățile Eparhiei de Liublin și Holm a Bisericii Ortodoxe Poloneze

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Preafericitului Mitropolit al Varșoviei Sava cu prilejul aniversării întronării [Patriarhul : Mesaje de salut și adresări]

Interviul Sanctității Sale Patriarhul Chiril oferit canalului de televiziune „Rossia” cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnului [Patriarhul : Interviuri]

V.R. Legoida a luat cuvântul la seminarul-consfătuire al Comisiei pentru armonizarea relațiilor interetnice și interreligioase a Camerei Obștești a Federației Ruse cu camerele obștești ale subiecților Federației Ruse

Interviul Sanctității Sale Patriarhul Chiril oferit postului de televiziune „Rossia 24” în legătură cu aniversarea a 200 de ani a descoperirii Antarctidei [Patriarhul : Interviuri]

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: În Antarctida noi vedem o reflexie a Împărăției lui Dumnezeu