Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, ţinută la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova)

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, ţinută la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova)
Versiune pentru tipar
4 decembrie 2012 16:00

La 4 decembrie 2012, de sărbătoarea „Intrarea în biserică a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria” şi cu ocazia aniversării a 95 din ziua întronizării sfântului ierarh Tihon, Patriarhul întregii Rusii, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în catedrala Patriarhală „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin (or. Moscova).

După citirea Evangheliei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Astăzi este una din marile sărbători din cele douăsprezece - Intrarea în biserică a Maicii Domnului. Această sărbătoare este stabilită în cinstea evenimentului, despre care nimic nu se spune în Sfânta Scriptură. Dar noi cunoaştem acest eveniment din Tradiţia Bisericii, deoarece din generaţie în generaţie, începând cu primii ani ai existenţei Bisericii lui Hristos, în comunitatea creştină se păstra pomenirea despre el. Mai târziu această memorie a fost fixată, în primul rând, în operele sfinţilor părinţi şi noi întâlnim modele minunate ale predicilor marilor sfinţi părinţi, dedicate sărbătorii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”.

Acest eveniment, prin sine, era destul de obişnuit pentru viaţa Ierusalimului de atunci – exista un obicei de a dedica pe cei întâi-născuţi lui Dumnezeu. Desigur, nu toţi părinţi procedau astfel, nu toţi îşi dădeau copilul la templu pentru educaţie, dar mulţi urmau acestui obicei – aduceau pruncii în templu şi îi dădeau spre educare celor, care slujeau în el. În acest sens evenimentul a fost unul obişnuit, însă Tradiţia ne povesteşte despre ceva ce face cele întâmplate a fi ieşite din comun. Maria pruncul, adusă de cuvioşii Ei părinţi pentru dedicarea lui Dumnezeu, este întâmpinată de arhiereu şi el singur o duce în templu. În această acţiune a arhiereului este, fără îndoială, o prorocie şi o predestinaţie a tot ce a săvârşit Preasfânta Fecioară şi a tot ceea ce, prin Ea, a săvârşit Dumnezeu pentru neamul omenesc.

Obiceiul minunat de a dedica pe copii lui Dumnezeu şi a-i da spre educare în templu mărturisea despre credinţa iudeilor în faptul că viaţa omului trebuie să înceapă prin atingerea de relicta sfântă. Această credinţă este pecetluită şi în Tradiţia Bisericii noastre – primul eveniment în viaţa celui nou născut este intrarea lui în biserică pentru oficierea Tainei Botezului. Acum copiii sunt aduşi de părinţi sau de naşi (deşi totul depinde de vârstă) şi cât este de minunat că această tradiţie de atingere a pruncului la începutul vieţii de Dumnezeu în templu este vie în sânul poporului nostru!

Biserica ocupă un loc aparte în viaţa omului nu din cauza că bisericile în majoritatea lor sunt măreţe şi frumoase, nu din cauza că bisericile, în deosebi cele vechi, sunt marcate de o istorie bogată, de participarea la crearea lor a celebrilor arhitecţi şi pictori. Biserica are importanţă, fiindcă în ea este prezent harul lui Dumnezeu. Dumnezeu într-un mod deosebit este prezent în biserică, deoarece anume în templu se adună Biserica lui Dumnezeu, comunitatea oamenilor credincioşi care cheamă duhul Sfânt, încercuind pristolul, în frunte cu episcopul sau preotul. Această chemare a Duhului Sfânt se transformă într-o putere reală duhovnicească, pe care Dumnezeu o trimite oamenilor.

Orice fel de Taină, săvârşită în biserică, dar mai ales taina Sfintei Euharistii, ne arată prezenţa lui Dumnezeu, prezenţa harului lui Dumnezeu. Oamenii cunosc din propria experienţă, dar nu din spusele cuiva, că vizitarea bisericii este însoţită de o trăire duhovnicească profundă, uneori conştientă, iar uneori inconştientă; că noi ieşim din biserică nu în acea stare duhovnicească, în care trăim atunci, când suntem în afara bisericii.

În mod uimitor harul lui Dumnezeu acţionează nu doar asupra sufletului, dar şi asupra trupului omului. Pe un anume timp se opreşte acţiunea maladiilor noastre, noi ne simţim mai bine din punct de vedere fizic. Desigur, oamenii care sunt departe de credinţă vor explica aceasta prin diverşi factori de natură exterioară. Dar există doar o singură explicaţie care în măsură deplină descoperă taina a ceea ce se întâmplă cu omul în biserică – o explicaţie care leagă omul cu Dumnezeu în rugăciune şi în Tainele, săvârşite în biserică. Anume aici noi căpătăm o experienţă deosebită a trăirii prezenţei lui Dumnezeu, care mai puternic decât orice argumente omeneşti, mai tare decât orice demonstraţii ne convinge că Dumnezeu există. Dacă nu ar fi existat acea atmosferă harică măreaţă, pe care şi noi aici o trăim, dacă nu ar fi existat această răspândire benefică în aerul duhovnicesc, dacă nu ar fi existat această înmuiere a inimilor – ce ar fi fost? Parcă cineva mai venea în biserica lui Dumnezeu, în special de sărbătorile mari, când şi serviciul este lung, şi oameni - mulţi? Doar frecventarea bisericii necesită timp – sau din contul odihnei, sau din contul trudelor noastre. Dar noi mergem în biserica lui Dumnezeu anume pentru că simţim harul lui Dumnezeu, pentru că simţim cât este de importantă frecventarea bisericii pentru om şi aceasta este cea mai bună demonstraţie a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră.

Anume pe această experienţă se bazează credinţa noastră. Iată din ce cauză pentru a avea credinţă, trebuie de frecventat biserica lui Dumnezeu. Cei care spun că cred şi fără a merge la biserică, greşesc. Deoarece ispitele vieţii, diversele învăţături false pot clinti raţiunea omenească, dacă credinţa lui se bazează doar pe raţionamente. Este nevoie de o dovadă interioară fără cusur, este necesară experienţa vie a trăirii prezenţei lui Dumnezeu – atunci nimic nu va clinti credinţa voastră.

De altfel, acest lucru îl cunoşteau bine prigonitorii Bisericii. De ce în timpul prigonirilor se distrug bisericile? S-ar părea de ce să nu fie păstrată biserica – chiar din punct de vedere utilitar poate fi folosită, aşa cum se făcea la noi după revoluţie. Însă în marea lor majoritate bisericile erau distruse – ca să nu fie nici locul, unde omul a trăit experienţa comunicării reale cu Dumnezeu, ca să nu simtă el această mărturie puternică despre Dumnezeu, ca să nu aibă el dovada existenţei lui Dumnezeu! Iată de ce erau distruse bisericile – ei ştiau că atâta timp cât stau şi atâta timp cât oamenii merg în ele, experienţa atingerii de harul lui Dumnezeu va întări credinţa – doar aşa şi a fost.

Noi astăzi sărbătorim încă un eveniment mare. Exact 95 de ani în urmă a avut loc întronizarea Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Tihon. În groaznicul noiembrie 1917, imediat după evenimentele revoluţionare, Preafericitul a fost ales şi de sărbătoarea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” s-a urcat pe tronul Patriarhal de la Moscova. Cât de mare era entuziasmul poporului! Visul de 200 de ani despre renaşterea instituţiei Patriarhului, iar odată cu aceasta şi cea canonică, adică a modului corect de conducere a Bisericii a fost înfăptuit. Se bucura şi clerul, şi poporul simplu, şi intelectualitatea noastră, şi mulţi de la conducere. Se bucurau, iar de acest eveniment legau renaşterea Rusiei, renaşterea Bisericii, renaşterea credinţei.

Însă Domnul l-a ridicat pe sfântul Său şi l-a chemat la slujirea Patriarhală cu alt scop. Timpul Patriarhului Tihon nu a fost timpul slavei externe a Bisericii. Anume atunci, conştientizând toată puterea prezenţei vădite a lui Dumnezeu în lume prin biserici, relicte sfinte, mănăstiri, puterea de stat a început să ducă război cu Biserica. Erau distruşi episcopii şi preoţii, erau demolate bisericile şi chiar aici, în Kremlin, în acele luni îngrozitoare, s-a produs o tragedie, despre care puţin cine mai ştie, când asupra Kremlinului au început să tragă din tunuri, dorind să distrugă catedralele, relictele sfinte în chiar inima ţării noastre.

Această demenţă s-a reuşit a fi oprită, graţie acestui lucru a fost păstrată catedrala „Adormirea Maicii Domnului” – martorul evenimentelor celor mai semnificative în istoria noastră naţională. S-au păstrat şi unele biserici, dar mănăstirile din Kremlin au fost distruse – şi „Înălţarea Domnului”, şi „Minunea Arhistratigului Mihail”, două mănăstiri istorice, de importanţă mare duhovnicească, au fost nimicite în Kremlin în anul 1929.
Dar şi toată această istorie cu distrugerea bisericilor, de asemenea, este o dovadă a existenţei lui Dumnezeu. Dacă nu există Dumnezeu, dacă este suficient a lumina oamenii, a le da instruire, a le da posibilitate să facă ştiinţă şi cu toţii vor deveni necredincioşi – de ce atunci de distrus lăcaşurile sfinte? Însă acei care comiteau aceste crime, bine ştiau ce fac. Ei cunoşteau că în bisericile lui Dumnezeu este prezent harul lui Dumnezeu, care îl întăreşte pe om.

Maica Domnului şi-a început viaţa Sa cu intrarea în templu şi apoi, după cum se vorbeşte azi în Epistola către Evrei (Evr.9:1-7), a devenit templu pentru Dumnezeu Cel Întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Şi de aceea, pomenind evenimentul solemn şi simbolic - Intrarea în biserică a Maicii Domnului, noi trebuie să înnoim atitudinea noastră personală faţă de biserica lui Dumnezeu. Noi trebuie să conştientizăm importanţa frecventării bisericii, a rugăciunii în biserică, atingerea de harul lui Dumnezeu. Astăzi nimeni nu distruge biserici, azi noi construim biserici. Cât este de important ca ele să se umple de popor, cât este de important ca oamenii să simtă în ele prezenţa lui Dumnezeu. Atunci multe se vor schimba în viaţă; şi tentaţiile, şi scârbirile, şi ispitele, şi minciunile, şi conflictele – totul ce distruge viaţa noastră – se vor vindeca prin puterea harului lui Dumnezeu. Proslăvind sărbătoarea „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, noi o rugăm ca Ea  să nu lase grija Sa pentru poporul nostru, pentru Biserica noastră, ca să întărească credinţa şi evlavia în inimile noastre. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii


Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou