Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după liturghie în biserica “Pogorârii Sfântului Duh” din loc. Pervomaiskoie, or. Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după liturghie în biserica “Pogorârii Sfântului Duh” din loc. Pervomaiskoie, or. Moscova
Versiune pentru tipar
24 noiembrie 2013 19:12

La 24 noiembrie 2013 Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat cinul sfințirii mari a bisericii restaurate în cinstea Pogorârii Sfântului Duh din localitatea Pervomaiskoie, districtul administrativ Troitskoie, or. Moscova, și Liturghia în biserica nou sfințită. După terminarea Liturghiei, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstite părinte paroh! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit pe toți cu ocazia sărbătorii, zilei de duminică. Astăzi este un eveniment deosebit în această biserică în cinstea Pogorârii Sfântului Duh din Pervomaiskoie. Este acea parte a suburbiei Moscovei, care actualmente este anexată la Moscova, fiind prima mea ieșire în noile teritorii ale capitalei în calitate de episcop al orașului Moscova și primul serviciu divin, săvârșit în această nouă parte a capitalei noastre.

Aș vrea să-mi exprim recunoștința mitropolitului Iuvenalii, care ani de-a rândul a cârmuit și această parte a suburbiei Moscovei, care azi este alipită la Moscova. Bineînțeles, grija Dumneavoastră păstorească se răspândea și asupra acestei biserici vechi, despre a cărei istorie ne-a relatat atât de convingător părintele paroh.

Biserica a suferit multe încercări și profanări. Construită chiar la începutul secolului al XVIII-lea, în amintirea bătăliei de lângă Poltava, mai târziu cu o sută de ani și ceva a fost supusă unei strașnice devastări. Francezii, ocupând această parte a suburbiei Moscovei, au făcut din această biserică grajd. Biserica a fost devastată, dar cu mila Domnului nu a fost distrusă, de aceea chiar peste un an a fost din nou sfințită și în ea a reînceput viața.

Însă cea mai mare devastare a survenit în anii de după revoluție, despre aceasta ne-a povestit părintele paroh. Eu pot doar adăuga că aici au fost multe de toate – de la depozit de cereale până la teren de dans. Încercarea de a folosi biserica pentru, cică, nevoile oamenilor, s-a transformat în devastarea și distrugerea bisericii și pustiirea sufletelor omenești – precum călărimea lui Murate, care și-a ținut aici caii – stăpânirea nu a obținut biruință.

De fiecare dată, când omul încearcă să obțină ceva pe contul lui Dumnezeu, el pierde nu doar ceea ce dorește să obțină – el pierde și mai mult. Iată de ce spune Sfânta Scriptură, că “Dumnezeu nu se lasă batjocorit”  (Gal. 6:7). Nu te poți îmbogăți, vânzând averea bisericească. La începutul anilor 1920 au fost prădate practic toate bisericile, au fost rupte toate împodobirile de argint, doar din lavra “Sfânta Treime” au fost scoase câteva căldări de diamante - ele au fost rupte de pe icoane, de pe sfintele vase… Toate acestea se făceau pentru a hrăni, cică, pe cei flămânzi. Însă flămânzii cum au flămânzit, așa și flămânzeau în continuare, cum au murit, așa și mureau mai departe. Dar unde sunt toate aceste odoare? Totul s-a prefăcut în cenușă. Există o astfel de legitate și oamenii, care au trecut prin încercări severe, ceea ce a cerut de la ei fermitatea în credință, puterea mărturisirii, probabil mai bine decât contemporanii noștri, care nu au avut această experiență, înțeleg despre ce vorbesc eu acum.

Astăzi a fost citită o povestire uimitoare din Evanghelie, bine cunoscută tuturor, despre faptul cum un samarinean milostiv i-a ajutat celui, pe care tâlharii l-au despuiat (Lc. 10:25-37). Povestind această istorie, Domnul întreabă: „Care a fost aproapele celui căzut între tâlhari?” Compatrioții lui iudei, printre care a fost un preot și un levit, adică slujitor la templu, sau un om din alt neam, un samarinean, cu care evreii nici măcar nu comunicau în viața de toate zilele? Dar anume acel samarinean i-a ajutat nefericitului, de aceea răspunsul, dat Domnului, apreciază situația corect: „Bineînțeles, acela care a făcut milă cu el”.

Adineauri în cuvântul adresat către Preasfințitul Mitrofan, am vorbit despre importanța facerii de fapte bune, deoarece facerea de fapte bune îi transformă pe oamenii care nu se cunosc, depărtați unii de alții, în oameni apropiați. De dragul unui om străin este greu să sacrifici ceva, iar pentru aproapele este ușor a jertfi. Însă aproapele este cunoscut nu după arborele genealogic, nu după înscrierile în pașaport, dar după experiența vieții. Când săvârșim bine unii altora, noi devenim apropiați, iar pentru cel apropiat poți face foarte multe. Dar ce semnifică, când oamenii, fără a fi rude sau chiar cunoscuți, încep să facă bine unii altora? Aceasta înseamnă că societatea devine solidară, unind în jurul lor pe anumiți oameni.

Ca gândul nostru să fie înțeles mai lesne, voi face trimitere nu la pilde depărtate cu o vechime de două mii de ani și chiar nu la istoria evanghelică. Voi face trimitere la evenimentele zilelor noastre: îngrozitoarea inundație în Krymsk sau  inundarea fără precedent a Extremului Orient. Oameni cu totul necunoscuți au început să acorde ajutor anii altora, au început să adune mijloace. Mijloace impunătoare au fost colectate de Biserică și eu mulțumesc din inimă tuturor parohiilor, vouă tuturor, dragii mei, care măcar o copeicuță ați jertfit celor îndepărtați, care pentru voi nu sunt apropiați, dar care devin apropiați, în numele cărora se săvârșește o faptă bună.

Societatea noastră și, în special, tineretul nostru este supus ispitelor, despre care știm bine cu toții. Uneori ni se pare că atacul amoralității, care devastează sufletul uman, care distruge toate idealurile, îi transformă pe oameni în anumiți atomi, ce nu sunt legați între ei, iar acest atomism al societății distruge caracterul ei unitar. Egoismul, iubirea de sine, consumul, delectarea cu confortul, încercările de a căpăta bunăstarea materială și superprofitul prin orice căi, distrug relațiile sociale.

Când gândim sau vorbim astfel, noi spunem adevărul. Nu există mai mare egoist decât acela, care se îmbogățește pe contul altora, care îi face pe alții să devină săraci, nefericiți, îi lipsește de salarii, de serviciu. Nu există mai mare egoist decât acela, care își mărește contul în bancă și propria bunăstare din contul nefericirii și lacrimilor oamenilor, din contul pustiirii sufletelor oamenilor, din contul distrugerii familiilor, din contul copiilor pierduți. Într-un anumit moment multora dintre noi se pare că în societate au început procese ireversibile, că această descompunere în atomi nu este cu putință a o opri. Și, de odată, se produce un eveniment, care cere solidaritate, fie e vorba de Krymsk, fie de Extremul Orient, și noi vedem cum oamenii, care nu sunt legați prin relații de sânge cu acei sinistrați, pleacă, devin voluntari, stau într-un rând, loviți de rafale strașnice de vânt, apărând cu propriile corpuri digul de pe malul râului Amur.

Dar câte mijloace au fost jertfite de oamenii, care niciodată nu au fost în Extremul Orient, care, se prea poate, nu pot găsi dintr-o dată pe hartă râul Amur! Însă compătimirea, consimțirea îl aduce pe om în mișcare, care face ca cei depărtați, necunoscuți, să devină apropiați. Dar dacă devin apropiați, înseamnă că vorbim despre o comunitate reală a oamenilor – comunitate, pe care noi o numim societate umană. Nu poate exista o altă creștere în solidaritate, decât ajutorul și susținerea reciprocă.

Eu în  mod special folosesc cuvintele pe care oamenii le folosesc în afara bisericii. Dar care sunt cuvintele utilizate în biserică? Noi vorbim despre unitatea Duhului întru legătura păcii (vezi:. Еfes. 4:3), noi vorbim despre slujirea pentru apropiații noștri, noi vorbim despre faptul că aceste lucruri sunt arhiimportante pentru a schimba spre mai bine viața oamenilor, dar și pentru a deschide în fața noastră ușile Împărăției Cerurilor. Domnul nu ne va întreba despre nimic altceva la Judecata de Apoi - El ne va întreba dacă am ajutat apropiaților noștri.

Citirea de azi din Evanghelie, care este bine cunoscută, repet, majorității oamenilor, deschide în fața noastră încă o fațetă – atât de contemporană, atât de actuală, inclusiv pentru poporul nostru, pentru țara noastră. Noi putem fi puternici, noi putem fi capabili să ne apărăm unii pe alții, noi putem fi în stare să ne unim rândurile pentru a soluționa sarcini importante, de ordin material și duhovnicesc doar atunci, când vom vedea unii în alții pe aproapele nostru. Însă nu e cu putință a-l cunoaște pe aproapele tău decât prin săvârșirea faptelor bune.

Cât de minunat răsună cuvintele lui Ioan Gură de Aur: „De ce speri că Dumnezeu îți va de cele cerute, dacă tu nu ai dat aproapelui tău?” Într-adevăr, ce drept avem să ne adresăm lui Dumnezeu și să rugăm: Doamne, ajută-mă! Atunci când rugăm astfel, haideți să ne aducem aminte: se prea poate, cineva a rugat să-l ajutăm? Sau să mijlocim pentru cineva, cuiva să ajutăm prin cuvânt și faptă sau printr-o sumă chiar neînsemnată? Și când cerem cu insistență de la Dumnezeu: Ajută-mă!, haideți să ne aducem aminte: am ajutat noi oare cuiva? Dacă nu am ajutat, trebuie să ne oprim din rugăciune, deoarece o astfel de rugăciune nu va ajunge la Tronul lui Dumnezeu, trebuie să mergem și să facem o faptă bună – sau acelora, pe care mai înainte i-am respins, sau, se prea poate, celor, pe care îi vom găsi în calea vieții. Și dacă, adresându-ne Domnului, noi putem spune: “Doamne, ajută-mă, deoarece în măsura puterilor mele, fiind om slab, dar ducându-mi viața conform poruncilor Tale, ajut altor oameni”, atunci Domnul va auzi rugăciunea noastră.

Totul este legat în mod uimitor – cele duhovnicești și cele materiale, rugăciunea și viața noastră cotidiană, cuvântul lui Dumnezeu cu poruncile sale înălțătoare și bucuriile și tragediile reale. Și când toată această interdependență noi o percepem prin experiența noastră duhovnicească, nouă ni se deschid ochii, noi căpătăm vederea, noi pătrundem în sensul  existenței umane, noi devenim capabili să ne organizăm viața în concordanță cu legea principală a fericirii umane – legea dragostei, pe care Dumnezeu a dorit să o pună la baza relațiilor noastre omenești.

Fie ca Domnul să binecuvânteze această biserică în cinstea Pogorârii Sfântului Duh. Fie ca Domnul să binecuvânteze pe toți enoriașii, pe părintele paroh, clerul. Eu din toată inima, chemând asupra voastră binecuvântarea lui Dumnezeu, vă doresc să creșteți în puterea duhului, în puterea rugăciunii și în puterea săvârșirii faptelor bune. În amintirea vizitei la această biserică aș vrea să vă aduc în dar icoana sfântului cuviosului și purtătorului de Dumnezeu Serafim de Sarov cu o plăcuță memorabilă. Pentru rugăciunile lui să păstreze Domnul pe toți cei care vin în această biserică sfântă. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Binecredinciosului cneaz Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica a 23-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 21-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 20-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”