Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Interviul de Crăciun al Preafericitului Patriarh Chiril acordat postului de televiziune „Rusiaˮ

Interviul de Crăciun al Preafericitului Patriarh Chiril acordat postului de televiziune „Rusiaˮ
Versiune pentru tipar
7 ianuarie 2014 15:40

La 7 ianuarie 2014, la postul de televiziune „Rossia-1ˮ a fost transmis interviul Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril, acordat cu ocazia Crăciunului jurnalistului și prezentatorului Dmitrii Kiselev, directorul general al agenției internaționale de informare a Rusiei „Rusia aziˮ.

— Sanctitatea Voastră, noi discutăm despre sărbătoarea Nașterea lui Hristos. Pentru majoritatea oamenilor este o srăbătoare de familie și, bineînțeles, a copiilor. Puteți oare să vă amintiți visurile, doleanțele Dumneavoastră, legate de această sărbătoare familială, sărbătoarea copiilor?

— Îmi e greu să-mi amintesc de visuri și doleanțe. Bineînțeles, ceva a fost ca la orice copil, dar ca și la orice matur, anumite gânduri pentru viitor, legate de Crăciun, de Anul Nou. Dar, de fapt, visul general care îmi cuprindea întreaga mea conștiință de copil, a fost legat de slujirea pentru Biserică. Eu nu mă țin minte în nici o perioadă a vârstei, când nu mi-am dorit să fiu preot. De aceea sărbătoarea Crăciunului, în contextul acestui vis, a avut o mare importanță. Eu îmi amintesc cu o mare căldură experiența mea a vieții bisericești în copilărie. Mă atrăgea totul. Mă atrăgea licărirea candelelor dis-de-dimineață înainte de Liturghie, mirosul tămâii, cântările… În anumite momente simțeam în mod deosebit cu inima mea de copil harul lui Dumnezeu. Nu pot uita un Crăciun, nu știu exact în ce an, când am venit cu o astfel de inspirație după vecernie (în Leningradul de atunci, conform tradiției, serviciile divine se săvârșeau seara și dimineața; slujbe de noapte nu erau). Și iată, întorcându-mă după acest serviciu divin, am simțit un astfel de avânt, încât m-am așezat și am scris o poezie. Nu o voi cita acum, dar este, probabil, unica poezie pe care am scris-o în viața mea.

Totuși creștinismul trece prin vremuri destul de grele. În unele țări ale Europei a dispărut chiar și cuvântul Crăciun, care se înlocuiește printr-un oarecare Xmas, adică sărbătoarea X. Acest pericol nu o paște, oare, pe Rusia?

— Ceea ce se referă la înlocuirea Crăciunului prin alte denumiri, este o acțiune politică, este o acțiune orientată spre eliminarea valorilor creștine din viața oamenilor, inclusiv a sărbătorilor creștine. Este dezarmarea duhovnicească a maselor. Este o tendință nemaipomenit de periculoasă. Noi trăim în acea epocă, când oamenii sunt foarte îngrijorați de drepturile și libertățile oamenilor. Iată ce e uimitor: apare purtarea de grijă  pentru orice fel de drepturi și libertăți, cu excepția unor drepturi și a unor libertăți -  libertatea de a mărturisi în mod deschis credința creștină. Noi vedem ce se întâmplă acum – când nu se permite prezentatorilor și chiar surorilor medicale a purta la gât cruce. Desigur, valorile creștine în Europa, fără îndoială, se păstrează în viața poporului – iar eu am experiența comunicării cu occidentalii, care păstrează toate acestea în inimile lor. Însă tendința politică, orientarea generală a elitelor, fără îndoială, poartă un caracter anticreștin și antireligios. Toate acestea sunt suportate foarte greu de suflet, doar noi am trecut prin epoca ateismului. Îți vine să strigi ca să te audă toată lumea: ˮOameni buni, opriți-vă! Noi știm ce viață e aceasta. Voi încă nu știți în măsură deplină. Faptul că demontați acum cele mai importante stimulente duhovnicești ale vieții poate duce la urmări catastrofaleˮ.

Dar dacă e să vorbim despre atitudinea de consumator față de Crăciun, trebuie să recunoaștem că în această atitudine de consum este puțin și din ˮteologieˮ, doar este sărbătorită venirea în lume a Mântuitorului. Noi așteptăm ceva de la Dumnezeu. Cineva așteaptă de la șef, altul – de la Dumnezeu. De aceea însăși ideea darului de Crăciun parcă este implantată în această filozofie a sărbătorii. Însă este o mare diferență: putem cere de la Dumnezeu lucruri demne, dar putem, uitând de Dumnezeu, să ne vindem pentru o activitate pur comercială, ceea ce și are loc. Oamenii deseori uită de sensul Crăciunului, se cufundă în stihia pieții, a consumului, totul se preface într-o mare sărbătoare comercială. Iată aceasta este foarte trist. Dea Dumnezeu, ca această tendință, care este la noi, să nu distrugă fundamentul haric interior și conținutul sărbătorii.

— Când spuneți „la noiˮ, bineînțeles că este vorba nu doar de Rusia, deoarece lumea noastră ortodoxă este mult mai largă, decât o singură țară, chiar și cea mai mare. Vorbiți despre provocările și amenințările aduse Bisericii, Ortodoxiei și creștinismului în genere. Ucraina trece prin vremuri grele. Ce cuvinte ați dori să adresați enoriașilor din Ucraina?

— Ceea ce se întâmplă în Ucraina, rănește dureros inima mea. Pentru mine Ucraina este o țară de baștină, este un popor scump mie și sunt enoriașii mei. Ceea ce fac ei acum, este legat de viața mea duhovnicească interioară. Mă rog pentru Ucraina, mă rog pentru poporul acesta. Eu înțeleg că există pericolul scindării națiunii, pericolul unei escaladări a confruntării civile. Ceea ce vedem acum este o situație revoluționară și noi, ca o țară ce a trecut prin revoluție, ar trebui să avem imunitate împotriva unor astfel de soluționări a sarcinilor politice. Doar experiența demonstrează că în timpul revoluției se declanșează patimile. Oamenii încep să vorbească într-un așa limbaj, să folosească o așa metodologie, cu a cărei ajutor nu este cu putință a soluționa nici o problemă. Revoluția este dezlănțuirea patimilor. Este folosirea energiei interioare pentru soluționarea unor probleme concrete, iar sarcina obișnuită a revoluției este schimbarea elitelor.

Mai este un aspect periculos al revoluției: faptul că ideile care se proclamă nu sunt, de fapt, un program. De pildă, celebra lozincă „egalitate, fraternitate, libertateˮ, parcă cineva putea să iasă împotriva ei în Franța, în Parisul revoluționar? Nimeni! Ce lozincă minunată – ea până acum este plasată pe frontispiciul  la toate primăriile din Republica Franceză. Dar ce s-a întâmplat?  După explozia  mișcărilor revoluționare a venit teroarea iacobină, iar apoi dictatura lui Bonaparte. În Rusia a fost aceeași lozincă, aceeași energie - și aceleași victime pe baricade, aceeași prăbușire a destinelor omenești. De aceea, adresarea principală a Bisericii este chemarea către pace, către calm, ceea ce a și făcut Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Nu poate exista alt limbaj. Biserica nu poate comunica cu programe politice. Și atunci când pe baricade apar preoți, care ațâță poporul, aceasta nu este un mesaj al Bisericii. Bineînțeles, mesajul adresat către oamenii excitați, care poartă în sine ideea concilierii, poate irita - „ce mai vorbesc și aceștia, una și aceeașiˮ. Însă „una și aceeașiˮ este anume cuvântul mântuitor al lui Dumnezeu. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouăˮ (In. 14:27). „Dacă-i cu putință, pe cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oameniiˮ, spune apostolul Pavel. Prin urmare, Biserica nu are un alt mesaj. Iată și acum mă adresez, dacă cineva mă aude în Ucraina. Trebuie să vă adunați, să vă concentrați. Aceasta nu înseamnă că eu mă adresez cu chemarea să revizuiți punctele voastre de vedere. Biserica niciodată nu se leagă pe sine de vreun proiect geopolitic concret. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi existat Biserica. Biserica poartă cuvântul împăcării, ea se adresează către sufletul omului. Ea trebuie să acorde ajutor oamenilor în aceste vremuri grele ca ei să se adune, să se concentreze și, se prea poate, să pună fundamentul unui astfel de dialog, care ar ajuta la soluționarea problemelor ce se află în fața Ucrainei.

— Sanctitatea Voastră, în Ucraina și în Rusia, și în alte state, în timpul tulburărilor sociale, un mare rol îl au rețelele de socializare, Internetul, computerele. Toate acestea fac viața noastră mai virtuală, mai ruptă de realitate, dacă vreți. Ce atitudine trebuie să avem?

— Este un indicator al crizei duhovnicești a oamenilor. Nu este nimic altceva decât o înrobire – înrobirea conștiinței și chiar înrobirea voinței. Eu cunosc oameni, care stau zi și noapte la monitorul computerului sau cu tableta și se cufundă în această realitate. Omul începe să simtă în mod virtual, se desfășoară romane virtuale, tragedii virtuale, conflicte virtuale. Intrați pe Internet – veți găsi multe conflicte virtuale. Noi ne pogorâm în regatul oglinzilor strâmbe. Desigur, în aceste oglinzi strâmbe se reflectă realitatea, ne reflectăm noi înșine, de aceea într-un anumit sens Internetul este reflectarea lumii duhovnicești a civilizației umane. Bineînțeles, este un motiv de meditare pentru Biserică, care poartă responsabilitatea pentru starea duhovnicească a oamenilor, deși la momentul dat nu numai Biserica, deoarece mulți oameni nu au făcut alegerea lor religioasă și se află în afara oricărei influențe religioase. De aceea este o provocare și pentru oamenii de cultură, de artă, în primul rând este o provocare pentru jurnaliști, pentru mass-media, care azi joacă un rol important în influențarea asupra conștiinței oamenilor. Dar ceea ce vedem este cu totul nesatisfăcător, este trist, este strașnic.

— Să înțeleg că nu sunteți împotriva Internet–ului – noi suntem împotriva zonelor murdare ale Internetului, dacă e să precizăm. Însă murdărie există nu doar în lumea virtuală, dar și în cea reală. Pământul nostru nu devine mai curat. De unde avem această filozofie, conform căreia curățenia este treaba măturătorilor? Ce să facem în acest caz?

— Este o problemă, după opinia mea, care are două cauze. În primul rând, desigur, este concepția omului și, în al doilea rând, este nivelul culturii. Îmi aduc aminte de un caz în anii 90, când în unul din centrele raionale ale regiunii Kaliningrad am fost invitat să țin o alocuțiune în fața locuitorilor. Erau vremuri grele – anii 90, scindare, degradare, distrugere… Mi s-a propus să vorbesc într-o încăpere, unde s-ar fi putut aduna un număr maxim de persoane. M-a întâmpinat primarul care era foarte speriat și alarmat, spunându-mi: ˮTotul ce va avea loc aici va fi critică în adresa mea. Acești oameni se vor revolta cu privire la activitatea desfășurată de mine. Însă anume eu am fost inițiatorul, eu am invitat pe cei prezenți, ca să punem toate punctele pe iˮ. Noi mergem prin oraș, în timp de seară, trecem pe lângă niște clădiri – cu pereți scriși, murdari; geamuri sparte, scări distruse… Intru în sală și primele cuvinte care au început să fie spuse, după adresarea mea, a fost o critică nemaipomenită a primarului pentru toate câte le-am văzut. Eu ascultam, ascultam și totul se producea cu o putere crescândă. Apoi am oprit pe oameni și le-am spus: ˮToate acestea le-am văzut. Nu am intrat pe scări, dar cred că acolo e și mai îngrozitor. Eu nu am intrat în apartamente, dar cred că acolo e și mai groaznic; dezordine în bucătării, vase nespălate, cutii de la încălțăminte veche pe dulapuri, lenjerie de pat nestrânsă, scrumiere cu chiștocuri. Dar cine este vinovat? Ei bine, se poate spune: primarul e de vină, că pe pereții clădirilor este scris, însă nu primarul a scris acolo. Nu primarul a spart geamurile. Voi cereți ca primarul să repare toate acestea. Însă toate acestea le-ați făcut voiˮ.

Cultura vieții de toate zilele a fost distrusă de revoluție. Până la revoluție nu a existat o astfel de dezordine. În primul rând, erau conace boierești, care erau focare ale culturii cotidiene. Pe lângă acesta, era o foarte bună cultură cotidiană în familiile de țărani. Era sărăcăcios, dar curat, după cum îmi spunea bunicul: ˮsărăcuț, dar curățelˮ. Astăzi la noi, se prea poate, nici nu e sărăcuț, dar e murdărel. Aceasta este prima cauză a problemei – lipsa nivelului cuvenit al culturii cotidiene.

Dar este, desigur, și o altă problemă, legată din nou de starea morală a omului. Doar toate acestea provin de la om. Iată din ce cauză Biserica acordă azi o atenție deosebită problemei ecologice. Noi chiar am adoptat la Soborul Arhieresc un document corespunzător, deoarece tema ecologiei este foarte importantă azi. Este un oarecare indicator, care ne ajută să înțelegem ce se petrece în sufletele oamenilor. Desigur, ceea ce se întreprinde azi la nivel de stat, de pildă, cu privire la curățirea Nordului, este o chestie semnificativă. Am propus să începem cu facerea curățeniei în toată țara – a plajelor, a pădurilor, în special a celor păduri care sunt în preajma orașelor mari. Ca să nu  vedem  în primăvară, apărând de sub zăpadă, aceste butelii de plastic și multe altele – da, trebuie să începem să facem curățenie în toată țara, în natura noastră, și, se prea poate, în procesul acestei curățiri noi vom deveni mai  curați în interior.

— Și fiecare va putea participa la aceasta.

— Foarte corect.

— Sanctitatea Voastră, să continuăm această temă a atmosferei, pe care o creăm singuri în jurul nostru. Pentru mulți rămâne de neînțeles cum să răspundem la acei, care nu sunt de acord în mod agresiv cu o viață pașnică și curată, pe care unii o propun, iar alții o distrug. La această temă se referă și problema relațiilor interetnice, se prea poate, a criminalității etnice, dacă vreți, este o problemă care durează de la Breivik până la Biriuliovo…

— Și una, și alta nu este specific pentru Rusia. Rusia s-a format ca un stat mare multietnic anume datorită faptului că majoritatea oamenilor, fiind ortodocși, datorită culturii sale ortodoxe, educației ortodoxe, concepției ortodoxe, au posedat o toleranță confesională foarte extinsă, să zicem așa. Acest termin era folosit în Imperiul Rus. Adică oamenii aveau o atitudine de respect către obișnuințele persoanelor de alte confesiuni, niciodată nu ofensau sentimentul religios, dar niciodată nu au admis ceea ce numim acum prozelitism. Dacă din partea altei credințe, altei religii se săvârșeau anumite acțiuni agresive, orientate asupra convertirii oamenilor noștri la o altă religie, aceasta întâlnea o  opoziție, până la opoziția fizică, până la conflicte armate. Dar în viața cea de toate zilele nimic din toate acestea nu exista.

Acum totul este altminteri – din multe motive, care încă nu au existat ieri. Noi știm că oamenii care vin în Rusia nu sunt întotdeauna familiarizați cu cultura, obiceiurile noastre, credința noastră și ei, din multe cauze, despre care nu voi vorbi acum, nu încearcă să înțeleagă că locuiesc în mediul unei majorități, care are o altă înțelegere despre cultura de zi cu zi, despre comportamentul pe străzi, despre relațiile dintre o femeie și un bărbat. Toate acestea duc la inconveniențe de natură culturală, să le numim astfel. Dacă aceasta rămâne la nivelul unei încordări cotidiene, există speranța că totul va trece la urma urmei. Dar când astfel de inconveniențe sunt o provocare a legii și a ordinii, răspunsul este foarte simplu – trebuie de făcut ordine în baza legii. Altă ieșire nu este. Nu trebuie să fie fărădelege, nu trebuie să fie violență, nu trebuie să fie așa numitul ˮumăr îndreptat, mână ridicată și totul trebuie distrus ca să facem ordine în această putere neorganizatăˮ. Este important ca să funcționeze legea și este important ca în baza acestei legi să fie zidite relațiile – până la acel moment când din nou nu va începe să funcționeze această hotărâre interioară a oamenilor ca să viețuiască pașnic și liniștit unii cu alții, în pofida divergenților existente. Eu nu văd o altă cale.

— Dar să revenim la Crăciun. Crăciunul și singurătatea, s-ar părea, lucruri incompatibile. Dar sunt mulți oameni, pentru care singurătatea de Crăciun este o realitate. Cum să găsească mângâiere?

—Singurătatea apare atunci, când persoana nu are obiectul dragostei sale. Când apare obiectul dragostei, dispare singurătatea. Dar ce înseamnă lipsa obiectului dragostei? Este lipsa unei alte persoane, căreia i-ai putea transmite sentimentul tău interior, atenția ta, grija ta, se prea poate, dragostea ta. Totul se trage de la individualismul nostru, de la egoismul nostru și de la autoizolarea noastră. Când mă uit la aceste clădiri imense de locuit de la Moscova, care au câte 24 de etaje, când privesc la aceste luminițe din apartamente și conștientizez că fiecare luminiță este o lume aparte, nelegată de luminița de alături, este o izolare deplină, este lipsa acelei vieți în comunitate, care era în Rusia secolului al XIX-lea – îți pui întrebarea: cum de trăiesc oamenii în astfel de condiții, dacă nu au familie? Dacă din anumite condiții și din anumite pricini, legate, se prea poate, de trecerea de pe loc pe loc, nu este acel anturaj, în care s-ar putea realiza, este o tragedie, cu adevărat. Iar ieșirea din această tragedie este foarte simplă – trebuie de privit mai atent în jurul nostru, cât de multe persoane au nevoie de ajutorul nostru, de atenția noastră. Îmi place să fac vizite de Crăciun, de Paște la  bătrâni, la singuratici, la boschetari, la invalizi. Uneori sunt întrebat: „Poate e suficient o singură dată să faceți vizita?ˮ Eu răspund astfel: „Eu nu merg ca să mă arate la televizor cât e de bun Patriarhul, eu am o necesitate interioarăˮ. De acolo, din acele case, eu ies altul. Eu simt că pe suflet mi s-a făcut mai luminos. Este aproape același lucru ce simți după serviciul divin. Doar oamenii credincioși  știu că din biserică ieși cu inima ușoară. La fel sunt eu când ies de la acei oameni. Ei mi-au dat mai mult decât le-am oferit eu, se prea poate.

De aceea, aș propune tuturor care suferă de pe urma singurătății, să meargă în lume cu inimă bună și deschisă, să meargă la acei care au nevoie de ajutor. Într-o astfel de vizită poți dobândi și prieteni, și apropiați, și obiectul grijii, prin urmare, poți să-ți distrugi singurătatea.

— Cum vi se pare vectorul general al dezvoltării civilizației?

— Noi trăim într-o epocă, când pentru prima dată în toată istoria omenirii, inclusiv vremurile păgâne, păcatul capătă justificare legislativă, când păcatul este impus prin puterea statului sau, dacă nu este impus, atunci se  face propagandă pentru el tot prin puterea statului cu trimiteri la libertățile omului. Când păcatul devine normă de conduită, societatea încetează să mai fie vitală. Trebuie să fii o persoană foarte mărginită sau, dacă e să vorbim despre politică, trebuie să avem un program politic foarte periculos sau să nu avem rațiune clară, ca să susținem tendințele distructive pentru societate. Păcatul distruge personalitatea umană. Nu este o născocire de a noastră, așa a spus Dumnezeu. Și nu doar a spus, El așa l-a creat pe om. El l-a creat pe om în așa fel, încât păcatul distruge personalitatea omului, vrem noi sau nu vrem. Deoarece acolo unde este păcat, acolo este moartea, aceasta este spus în cuvântul Domnului. Dar ce înseamnă moartea? Moartea este descompunerea existenței omenești, descompunerea vieții.

Dacă păcatul este impus prin puterea legii, prin puterea convingerii, prin propagandă, atunci viața omului este supusă unui pericol colosal. Personalitatea își pierde integritatea sa. Dar ce semnifică o astfel de pierdere la scara societății? Aceasta semnifică distrugerea integrității societății, a vitalității civilizației umane. Sunt întrebat deseori, ce înseamnă sfârșitul lumii. Sfârșitul lumii este o astfel de stare a societății, când este mai mult rău decât bine. În epistola apostolicească este spus că este ceva ce ne apără de sfârșitul lumii. Unii teologi au meditat asupra acestui gând, ce semnifică ceea ce ne apără. Considerau că este statul. Considerau că este Biserica. De fapt ceea ce ne apără este bunătatea, prin urmare, și toate instituțiile, care servesc la afirmarea bunătății, inclusiv statul, dacă el își îndeplinește această misiune, Biserica și multe altele. Deoarece atâta timp cât este mai mult bine decât rău, omul are potențial vital, societatea, civilizația mai are potențial vital. Dar dacă va exista mai mult rău, el se va răspândi vertiginos, precum microbii în sânge, și va duce la pieirea civilizației umane, prin urmare va duce la sfârșitul lumii.

— Dar totuși Dumneavoastră vorbiți despre valori conservative și mulți vor putea spune că acest conservatism împiedică dezvoltării. În ce măsură?  

 El nu împiedică dezvoltării, doar prin conservatism se subînțelege nu doar păstrarea trecutului. Eu de multe ori am vorbit despre aceasta, comparând cele spuse cu atitudinea unei persoane raționale față de gunoi. Gunoiul tot este un produs al trecutului, însă noi nu păstrăm gunoiul, noi îl aruncăm. Prin urmare, conservatismul păstrează valorile. Dar mai departe apare o întrebarea foarte interesantă: ce valori și cine determină aceste valori. Conservatismul prin natura sa este conservator. De ce? Deoarece valoarea autentică pentru om nu este acea valoare, pe care a creat-o singur, dar acea valoare, care este determinată de Însușii Dumnezeu. Dumnezeu este măsurătorul adevărului, măsurătorul dreptății. Când omul acceptă această valoare ca pe un adevăr absolut, îl apără și îl păstrează. El este conservatorul acelei  valori. Uneori ni se spune: sunt economiști conservatori și economiști liberali. Pentru mine nu există. O persoană conservativă, care păstrează valorile fundamentale, pe care Dumnezeu le-a pus în firea personalității și în genere în toată creația, poate fi economist liberal, poate fi politician liberal, dar ea va fi păstrătoarea acelor valori. Iar liberalismul este o libertate înțeleasă greșit. Este atunci când tu ești începutul și sfârșitul, alfa și omega. În Sfânta Scriptură este spus că Iisus Hristos este Alfa și Omega (vezi: Apoc. 1:8), iar în cazul liberalismului omul este alfa și omega. Singur poți să inventezi valorile tale și să le consideri că sunt absolute. La ce duce aceasta? Aceasta duce la atomizarea societății. Câte capete, atâtea păreri. Dar ceea ce este cel mai important este că omul își poate îndreptăți viciile, păcatele, crimele în așa fel și să le considere o astfel de valoare, ca într-un anumit moment îi va apărea necesitatea să-și împărtășească această valoare cu alții. Ceea ce vedem azi, este escaladarea principiilor de viață – este urmarea directă a ceea ce numim liberalism, liberalism autentic, dar nu acel condiționat, pe care noi îl asociem de politică sau economie.

— O ultimă scurtă întrebare. Ce este în puterea Bisericii?

— Biserica puțin ce poate face. Hristos poate totul. Dumnezeu poate totul. Iar Biserica este chemată să aducă pe oameni la atingerea de Dumnezeu, să susțină această legătură religioasă, dar aceasta este o mare problemă, în special în acea lume, care azi este sfâșiată de contradicții, tentații și care azi se află cu adevărat sub acțiunea foarte puternică a forțelor păcatului. Însă Dumnezeu poate totul. El este Domnul istoriei. El este Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Aceasta este, consider, cea mai importantă afirmație, pe care Biserica o adresează și omului, și societății, și întregii lumi.

— Vă mulțumesc mult, Sanctitatea Voastră! Vă doresc un Crăciun bun.

— Vă mulțumesc. 

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

 

Versiunea: ucraineană, rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie