Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Soborului noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse la catedrala în cinstea Adormirii Maicii Domnului din Kremlin

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Soborului noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse la catedrala în cinstea Adormirii Maicii Domnului din Kremlin
Versiune pentru tipar
9 februarie 2014 20:48

La 9 februarie 2014, în duminica vameșului și a fariseului, sărbătoarea Soborului noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala în cinstea Adormirii Maicii Domnului din Kremlin.

După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către enoriași cu o predică.

Preasfințiile Voastre! Excelența Voastră, Președintele Republicii Macedonia! Dragi părinți, frați și surori!

Aș vrea să vă salut cordial cu ocazia marii sărbători pentru întreaga noastră Biserică. Această sărbătoare este stabilită în cinstea noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Ruse, ale căror vieți ne sunt necunoscute până acum. Dar și acei pe care îi știm, ale căror vieți ne sunt cunoscute, acei care sunt proslăviți de Biserică, numără peste o mie de persoane. Este un număr enorm al celor, care în secolul al XX-lea nu s-au temut să meargă în întâmpinarea morții, torturilor, uitării, clevetirii de dragul adevărului lui Dumnezeu.

Probabil, nimic nu poate ului conștiința contemporanilor noștri decât acea experiență, tragica experiență a poporului nostru, care a arătat atâția mucenici și mărturisitori. Este greu să ne imaginăm în ce condiții neverosimile se înfăptuia această mărturisire. Deseori oamenii erau impuși să se lepede de credință. Era cel mai simplu caz și majoritatea absolută spuneau „nu”! Deseori prigonitorii dintr-o dată condamnau un astfel de om la moarte sau, din contra, dădeau înapoi. Dar dacă ar fi fost doar așa, cât de simplu ar fi fost! Dacă printr-un singur răspuns „Cred” s-ar putea de determinat propria atitudine față de Dumnezeu, față de Hristos și prin aceasta să pecetluim adevărul lui Dumnezeu! Însă vrăjmașul era iscusit, neverosimil de viclean, excepțional de organizat. Aceasta se descoperă, în special, celor care au avut posibilitatea să citească procesele verbale îngrozitoare ale interogatoriilor, dosarele de anchetă, unde totul este atât de încurcat, atât de complicat. Dacă ai arăta rezultatul interogatoriului unui criminalist contemporan, el ar spune: „Omul acesta, care  a fost supus interogatoriului, este dușman” – atât  de corect  din punctul de vedere juridic sunt aceste învinuiri. Și totuși erau și dintre aceia, care în pofida cazuisticii, chibzuirii până la detalii, organizării mașinăriei de exterminare, erau în stare să răspundă prigonitorului: „Eu sunt cu Hristos și eu nu o să-L trădez!”

Dar cum se puneau întrebările, dacă nu existau întrebări directe? Întrebările erau puse în mod indirect: „Pe cine mai puteți numi? Cine împreună cu tine mergea la biserică? Cu cine ați mai discutat pe teme religioase? Ce v-a răspuns acea persoană?” – pentru ca cel interogat să spună numele altora, ceea ce își doreau cei care înfăptuiau represalii în masă. Deseori ei îl convingeau pe cel interogat în faptul că persoana, împotriva căruia el nu voia să mărturisească, de fapt a povesti totul despre el și l-a numit dușman. Acum tu trebuie să răspunzi doar prin același lucru: spune că este dușman. Și mulți vorbeau, însă destinul lor nu se deosebea cu nimic de destinul celor, care nu vorbeau – doar că ultimii erau bătuți mai mult, erau torturați mai mult, pentru a li se smulge învinuiri în adresa altor persoane.

Din aceste considerente executarea prin moarte în anii de represalii nu este un motiv suficient pentru canonizare. În astfel de caz toți care au fost supuși represaliilor ar trebui să fie canonizați. Biserica nu a mers pe această cale și azi ea îi oprește pe toți acei care, dorind să mărească numărul de noi mucenici în cadrul eparhiei sau al Bisericii cu statut de sine stătătoare, doresc să meargă pe această cale ușoară: a fost executat – prin urmare este sfânt. Dar dacă acest „sfânt”, înainte de a fi condamnat la moarte, a adus la execuție pe mulți alții? Dacă asupra lui este în mod indirect sângele altora?

Anume această abordarea vicleană în timpul interogatoriilor îi deosebește pe noii mucenici ai pământului nostru, ai Bisericii noastre din secolul al XX-lea de tot ceea ce a fost mai înainte. Deoarece niciodată mai înainte omul nu a fost pus într-o situație atât de complicată din punctul de vedere al moralității. Nimeni nu a fost supus unei astfel de presiuni viclene și întortocheate ca acei care au trecut prin aceste temnițe.

Biserica noastră niciodată nu a canonizat pe oameni doar după un indiciu: este executat, înseamnă este sfânt. Știu că și în interiorul Biserici noastre sunt unii care consideră că trebuie de simplificat la maximum abordarea față de canonizarea mucenicilor: dacă este faptul unei morți violente, în special a persoanei în treaptă de preot, înseamnă că trebuie să fie canonizat. Este o rătăcire profundă. Însă când, în cazuri rare, cercetătorii noștri reușesc să se atingă de dosarele de condamnare la moarte, de acele dosare ale interogatoriilor, trebuie să mai găsești ceva ce să poată fi contrapus vicleniei chinuitorilor. Doar erau cazuri când oamenii nu cedau, când nu cleveteau asupra la nimeni, când în mod deschis mărturiseau credința în Domnul; dar deseori procesele verbale ale interogărilor erau scrise împotriva voinței lor și penița pentru a semna se dădea atunci când ei nu mai aveau capacitatea să aprecieze textul, aflându-se la limita între viață și moarte. De aceea nu orice fel de autodenunțare și nu orice mărturie falsă de fapt este ca atare. Este necesară o studiere minuțioasă a tuturor circumstanțelor pentru a lua o decizie finală și a ne convinge de faptul că în fața noastră cu adevărat este un mucenic și mărturisitor al Bisericii Ruse. Iar de aceștia sunt mai mult de o mie.

Ce semnifică aceasta pentru noi? Oameni care în temnițe îngrozitoare, ascunși de ochii societății, în afara oricăror legături cu mijloacele mass-media, în completă singurătate, față în față cu călăii, au arătat cu adevărat o pildă minunată de stoicism și sfințenie, și Biserica le-a proslăvit numele. Dar ce le spuneau anchetatorii, călăii? Ei vorbeau foarte simplu și clar: „Prin gândurile tale, prin faptele tale, prin concepțiile tale tu încurci poporului nostru să meargă spre fericire. Noi nu vrem să fim sub jugul exploatatorilor, noi nu vrem să trudim pentru cineva. Noi vrem să lucrăm pentru sine, pentru țara noastră. Noi vrem să dezvoltăm învățământul, știința, arta, iar tu cu convingerile tale te postezi împotriva acestei mișcări. Privește la rândurile drepte ale persoanelor ce merg la paradă pe Piața Roșie! Iată acolo este viitorul, iar tu ești în drumul acestui torent. Recunoaște că tot ce faci este prostesc, că totul este urmarea agramației tale, a întunecimii tale, a necunoașterii științei”. Însă mucenicii și mărturisitorii nu erau de acord cu aceasta, iar mulți dintre ei erau persoane având cunoștințe foarte înalte, având o înaltă cultură și studii, ei înțelegeau prea bine ce semnifică mișcarea omului înainte.

Cu această ispită Biserica se ciocnește până în zilele noastre, chiar și în cele mai prospere țări, când se spune: adoptați legi care, cică, scot legăturile discriminării de pe anumiți oameni. Iar pe urmă aflăm că este vorba nu de o discriminare de ordin civil, politic, economic sau cultural. Este vorba despre viața intimă a omului - și nouă ni se propune ca acest aspect al vieții păcătoase să îl  justificăm prin legi. Chiar și la păgâni nu a fost așa ceva, deși noțiunea de păcat la păgâni era foarte ștearsă.

Exact la fel cum se spunea mucenicilor și mărturisitorilor noștri, tot așa se spune actualmente credincioșilor: „Sunteți niște oameni întunecați, ați rămas în urmă, nu știți ce înseamnă democrația, nu știți ce semnifică liberul arbitru. Voi vă alimentați cu stereotipuri vechi, voi împiedicați mersului înainte”. Și doar mulți cad de acord, precum cădeau de acord acolo, în temniță: „Într-adevăr, poate mă înșel? Se prea poate, prin credința mea creștină eu împiedic cu adevărat mersului înainte? Poate e mai bine să merg împreună cu gloata? Tot așa să mărșăluiesc, precum mărșăluiau paradele ateiste pe Piața Roșie?”

Iată și acum este  adresată oamenilor această chemare, nu este nimic nou. Noi știm că cineva este ispitit, începe să se justifice pe sine, iar pe alții să tenteze. Dar sunt oameni, care stau cu fermitate pentru adevărul lui Dumnezeu anume așa, cum este arătat în Testamentul Vechi și în cel Nou. Dumnezeu a dat oamenilor legi, a căror încălcare duce după sine moartea civilizației umane. Și dacă noi vrem să trăim ca popor, ca societate, ca civilizație, noi nu putem să aruncăm provocare legilor lui Dumnezeu cu privire la existența umană. Cu atât mai mult noi nu putem pentru o supă de fasole, de dragul unei bunăstări ipotetice, să ne lepădăm de adevărul lui Dumnezeu și să mergem în direcția, în care au mers, inclusiv, conaționalii noștri care au cedat  în timpul interogatoriilor, dar încotro nu au mers mucenicii și mărturisitorii pământului nostru.

Amintindu-ne de jertfa mucenicilor și mărturisitorilor, noi ne rugăm pentru aceea ce s-a întâmplat azi după Liturghia târzie la catedrala din orașul Iujno-Sahalinsk. La orele două  după ora locală un om a intrat cu o armă de foc în biserică, a ucis o monahie și pe unul din enoriași, care, se vede, a încercat să-l oprească, apoi a mai făcut câteva împușcături și a rănit șase persoane, care se află acum la spital. Nu se știe de ce s-a condus. Se prea poate, era bolnav mintal, dar poate, ascultând multe vorbe care se spun acum despre Biserică, a hotărât să curețe calea spre un viitor luminos pentru contemporanii noștri. Acei, care azi au decedat, au murit în biserica lui Dumnezeu. Ei au încercat să împiedice pe acel om să profaneze relicvele noastre sfinte. Ei au murit ca niște eroi, ca ostași pe linia întâi a frontului. Noi ne vom ruga pentru acești oameni, ne-am rugat și azi.

Deloc simplu s-a dezvoltat istoria omenirii. Câte contradicții, rătăciri, dificultăți! Cum să nu pierzi calea? Cum să nu te pierzi pe tine însuți? Cum să nu răstignești propriile principii și idealuri? Ca să rămâi tu însuți, trebuie să ai în mâini firul ce te duce spre salvare. Acest fir de salvare este Însușii Dumnezeu, Care ne-a dat legea Sa Dumnezeiască și a spus cuvinte simple: dacă o veți urma, veți avea viață veșnică.  Nu doar o bunăstare de moment – veți avea viață veșnică; și noi credem că nu sunt cuvinte deșarte. De aceea vom ține strâns acest fir, cât de mult ar dori cineva să ni-l smulgă – prin viclenie sau forță. Noi îl vom ține strâns, precum l-au ținut noii mucenici și mărturisitori ai Bisericii noastre, fără a se teme de nimic, chiar de moarte. Credem că doar prin putere duhovnicească, rugăciune și ajutorul lui Dumnezeu noi vom putea să depășim multe greutăți, ispite și amărăciuni, prin care trece omul contemporan și ne vom pogorî în înțelegerea faptului că împreună cu Dumnezeu vom rămâne întotdeauna învingători. Vă felicit încă odată cu ocazia zilei de duminică, a pomenirii noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse. Fie ca pentru rugăciunile lor Domul să păstreze întreaga Rusie istorică, statul Rus și Biserica noastră pentru mulți și fericiți ani.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială a Cuviosului Sava Storojevsky

Sanctitatea Sa Patriarhul Chiril: Astăzi niște evenimente foarte grele au loc în Ucraina frățească

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril cu prilejul aniversării din ziua întronării Sfântului Ierarh Tihon după Te-Deum-ul săvârșit la Mănăstirea stavropighială Donskoi

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în catedrala „Adormirea Maici Domnului” din Kremlin, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfânta Muceniță Lidia” din Kaliningrad

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după privegherea în catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul” din or. Kaliningrad

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Tihon și a părinților Soborului Local din anii 1917-1918 după Dumnezieasca Liturghie săvârșită în paraclisul Universității „Sfântul Patriarh Tihon”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 22-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor scârbiți” din strada Bolshaya Ordynka, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Iveria după Dumnezieasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Novodevici, or. Moscova