Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de joi a Săptămânii Luminate după terminarea liturghiei în lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în ziua de joi a Săptămânii Luminate după terminarea liturghiei în lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie
Versiune pentru tipar
24 aprilie 2014 20:24

La 24 aprilie 2014, în ziua de joi a Săptămânii Luminate, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a vizitat lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie. În catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Întâistătătorul Bisericii Ruse a oficiat Dumnezeiasca liturghie. După terminarea serviciului divin Întâistătătorul Biserici Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Înaltpreasfinția Voastră, stăpâne arhiepiscop Feognost, locțiitor al acestui sfânt locaș! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit cordial pe toți cu ocazia marii sărbători – Paștele cel mântuitor al lui Dumnezeu. Mă bucur că Domnul m-a adus în aceste zile de Paște în lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie. Am scârbit cu duhul, când din cauza unor circumstanțe, care nu au depins de mine, nu am putut fi în acest an, conform, tradiției, în lavra „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie în prima săptămână a Postului Mare.  Serviciile divine din acea săptămână eu le săvârșesc în lavră, dar anume în zilele primei săptămâni a fost convocat așa-numita sinaxă, adică adunarea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale la Constantinopol, încotro eu trebuia să plec cu mare scârbire. Deoarece vizitarea lavrei, precum și a altor mănăstiri în prima săptămână a Postului Mare, legată de o rugăciune deosebită și o stare deosebită de pocăință a duhului, întotdeauna exercita – bineînțeles nu doar pentru mine, dar și pentru fiecare creștin ortodox – o acțiune duhovnicească deosebită. Prima săptămână a fost și rămâne o hrană benefică pentru suflet, ce oferă puteri pentru multe și mute luni, deoarece fiind lipsit de comunicare cu voi în acele zile sfinte ale primei săptămâni a Patruzecimii, cu un sentiment deosebit, împreună cu voi, Îl proslăvesc între pereții lavrei „Sfânta Treime” a cuviosului Serghie pe Hristos cel Înviat.

În ziua de joi a Săptămânii Luminate, după cum am auzit în predică, este citit un fragment din Evanghelie, care relatează despre vizitarea lui Hristos Mântuitorul a unuia din ucenicii tainici, Nicodim, care era membrul Sinedriului, adică era unul din bătrânii poporului, de aceea nu putea să se întâlnească în mod vădit cu Domnul Isus Hristos, dar în vizite venea în mod tainic. Noi nu știm despre toate aceste întâlniri și toate discuțiile, doar de cea descrisă într-un mod minunat de sfântul evanghelist Ioan Teologul. Adresându-se către Nicodim, Mântuitorul pronunță cuvinte–cheie, foarte importante: „Adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (vezi: In. 3:5).

Domnul a avut în vedere, desigur, săvârșirea Tainei Botezului, dar nu numai. Sfântul Vasile cel Mare, meditând la tema Sfântului Duh și a importanței Lui pentru viața întregului Univers, vorbește  minunat despre faptul că anume Sfântul Duh este izvorul, adică cauza vieții veșnice.

Fiecare cunoaște din propria experiență: pentru ca să existe ceva viu, trebuie să existe energie. Omul moare, dacă nu ia alimente, dacă nu capătă energie din exterior. Pământul va muri, dacă se va stinge Soarele, care transmite energie Pământului. Și la scara universului, și la scara întregii creații este necesar un izvor de energie pentru existența fizică.

Organizarea lumii ne învață că doar în condițiile existenței unei surse de energie din exterior poate exista viața, poate exista universul și toată creația lui Dumnezeu. Dacă vorbim de viața veșnică a sufletului uman, și pentru o astfel de viață este nevoie de un izvor de energie din exterior, deoarece omul nu conține în sine o astfel de energie. Dacă nu ar exista o acțiune din exterior, atunci omul nu ar fi putut să trăiască nu doar în mod fizic, dar și sufletul lui ar muri împreună cu moartea trupului.

Sfântul Vasile cel Mare ne vorbește despre faptul că izvorul acestei energii pentru sufletul omenesc este harul Sfântului Duh, adică energia a lui Dumnezeu Însuși. Cu ajutorul Sfântului Duh noi trăim, este viu sufletul nostru. Anume de aceea fără Sfântul Duh sufletului omului nu doar că nu poate intra după moarte în Împărăția lui Dumnezeu, dar nici de existat nu va putea.

Există mai multe modalități ca omul să refuze la izvorul energiei exterioare. Omul poate refuza la mâncare. Noi știm că aceasta se poate întâmpla – sau atunci când omul se îmbolnăvește de o maladie sufletească, sau când refuză de bună voie la mâncare, dorind să obțină vreun scop prin acțiunea asupra celor din jur. Deseori acest refuz la mâncare aduce la deces.

Noi putem să refuzăm și la utilizarea energiei din exterior a soarelui. Noi putem să ne izolăm cu ziduri de beton, noi putem să ne îngropăm în pământ, noi putem pleca de la acest izvor exterior de energie, în acest caz nu vom trăi mult timp. Prin această analogie putem judeca despre faptul, cum omul este în stare să se izoleze pe sine de la energia Sfântului Duh.

Chibzuind la această temă, sfântul ierarh Vasile cel Mare spune că patimile omenești la fel fac sufletul omului incapabil de a primi harul Sfântului Duh, precum un ochi bolnav nu este în stare să perceapă lumina. Această comparație este foarte exactă și descrie foarte corect rolul omului în lucrarea mântuirii. Prin propria putere omul nu se poate mântui – doar Sfântul Duh îl mântuiește pe om și aduce sufletul său nemuritor în împărăția  lui Dumnezeu. Aidoma faptului cum putem să refuzăm la mâncare, cum putem să ne îngropăm într-o peșteră sau să ne izolăm pe sine de  razele luminii solare, tot așa prin propriile patimi și prin păcatul nostru noi putem să ne închidem sufletul nostru de la acțiunea harului Sfântului Duh și atunci nu mai vedem nici un fel de împărăție a lui Dumnezeu, nici un fel de viață a sufletului.

Ceea ce descrie sfântul ierarh Vasile cel Mare în limba greacă, se numește prin cuvântul „sinergia”, adică o energie comună, o acțiune comună a lui Dumnezeu și a omului. Cauza mântuirii este cauza lui Dumnezeu, deoarece fără puterea Sfântului Duh noi nu putem viețui și cu atât mai mult nu se poate mântui sufletul. Iar omul participă în mod liber la acest proces, fie deschizându-și sufetul în întâmpinarea harului Dumnezeiesc, fie închizându-l. În această sinergie se îmbină în mod armonios atotputernicia lui Dumnezeu cu libertatea omului, posibilitatea de a alege și puterea proniei Dumnezeiești.

Cuvântul Evangheliei de azi după Ioan descoperă în fața noastră taina mântuirii noastre, care este însușită de om, inclusiv prin intermediul înțelepciunii patristice. Pentru noi, oamenii care trăim în secolul al XXI-lea, este o mărturie de importanță vitală, deoarece nu vom mai auzi nimic asemănător, nici într-o școală nu vom studia aceasta, cu excepția școlilor teologice. Puțini cine dintre autoritățile laice ne pot învăța acest lucru – pe noi ne învață acest lucru cuvântul lui Dumnezeu. Cât este de important ca noi să păstrăm această legătură cu  logosul lui Dumnezeu, cât este de important să ne alimentăm cu înțelepciunea revelației Dumnezeiești, deoarece doar prin această înțelepciune noi putem să descoperim pentru sine calea către mântuire. Fiind învățați de citirea evanghelică de azi, noi vom păși pe calea vieții, străduindu-ne să ne deschidem sufletul în întâmpinarea acțiunii harului Dumnezeiesc, ținând minte că doar Duhul dătător de viață este izvorul vieți veșnice. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie