Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după terminarea Liturghiei la biserica în cinstea icoanei Maicii Domnului „A Semnului” în Hovrino

Predica Preafericitului Patriarh Chiril după terminarea Liturghiei la biserica în cinstea icoanei Maicii Domnului „A Semnului” în Hovrino
Versiune pentru tipar
27 aprilie 2014 22:29

La 27 aprilie 2014, în duminica a 2-a după Paște, a sfântului apostol Toma, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat rânduiala sfințirii mari a bisericii în cinstea icoanei Maicii Domnului ”A Semnului” în Hovrino, or. Moscova, și a condus Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfințită. După terminarea Liturghie Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Preasfințiile Voastre, cucernici stăpâni! Multstimate părinte Gheorghii, parohul acestei sfinte biserici! Dragi părinți, frați și surori!

Duminica de azi este o zi deosebită, prima după Paște. Anume în această zi noi vorbim, se prea poate, despre ceea ce este cel mai important, ceea ce transformă viața omului, o viață obișnuită, într-o valoare netrecătoare în ochii lui Dumnezeu și în proprii ochi ai omului.

Povestirea cunoscută despre credința lui Toma, a acelui Toma care nu a crezut când i-au spus ucenicii că a venit Hristos cel Înviat, poartă în sine foarte multe înțelesuri. Se termină fragmentul evanghelic (In. 20:19-31), pe care l-am auzit azi, prin cuvinte minunate despre faptul că fiecare cine crede în Domnul Iisus Hristos, prin credință, va avea viață în El. Adică, prin credința în Iisus Hristos, prin credința în Dumnezeu omul obține posibilitatea să trăiască în Dumnezeu, adică să trăiască veșnic. El obține posibilitatea să fie cu Dumnezeu întotdeauna prin comunicare cu El.

Domnul nu a spus că pentru a avea viață în El trebuie de făcut anumite lucruri concrete, de pildă, de construit sau de creat ceva ce ar zgudui conștiința oamenilor, de săvârșit descoperiri științifice, de avut clarviziuni deosebite în domeniul gândirii, de creat opere de artă excepționale. El nu a spus că pentru a avea viață în El, trebuie de avut putere omenească și de a o folosi întru bine. El nu a spus că pentru a avea viață în El, trebuie să fii un om atotputernic, bogat, prosper. El a spus doar una – că acel ce crede că Iisus este Hristosul, adică este Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu, acela va avea viață întru Hristos, în Dumnezeu. Prin urmare, credința este acea putere, care este în stare să ne ducă în veșnicie și nici o altă putere, nici o altă virtute, nici o altă dimensiune umanistică nu este suficientă pentru a obține veșnicia în Dumnezeu, doar credința are importanță.

Atâta timp cât există lumea, atâta există și credința. Chiar și acei oameni care au deviat de pe calea cunoașterii adevărate a lui Dumnezeu sub acțiunea diverselor filozofii false sau a înțelegerii incorecte a experienței umane, îndumnezeiau ceea ce nu era Dumnezeu. Și aceia aveau  credință în inimă. Însă o astfel de credință este insuficientă. Trebuie de crezut în faptul că Iisus este Hristos și Fiul lui Dumnezeu.

A crede nu este întotdeauna simplu. Cum a spus Vasile cel Mare: orice cuvânt al lui Dumnezeu este adevăr, plin de putere, deși natura ne convinge de contrariul. De aceea credința este o mare nevoință (vezi: Sfântul ierarh Vasile cel Mare. Reguli de morală. Regula 8: Despre credință și adevărul cuvintelor lui Dumnezeu).

Aceste cuvinte ale lui Vasile cel Mare, care era o persoană foarte cultă, savantă, care cunoștea  excepțional filozofia antică, care a fost la înălțimea gândului etic de atunci, atât de clar formulează ce înseamnă să crezi.

A crede înseamnă deseori să mergi împotriva experienței omenești, a pragmatismului, împotriva legii naturii. Deoarece natura ne convinge  deseori de contrariul. De ce Toma nu a crezut cuvintelor apostolilor? Deoarece natura afirma contrariul: nu poate învia omul, el moare, trupul lui se descompune, se divizează în molecule, dispare. Cum poate  învia omul? Era împotriva experienței lui Toma, precum și împotriva experienței majorității oamenilor, care trăiau pe pământ. De aceea el spune acele cuvinte strașnice: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. Am nevoie de dovezi care m-ar convinge că Hristos a Înviat. Și când apare Mântuitorul, El pur și simplu spune: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”. „Fericiți cei ce n-au  văzut și au crezut!”

Credința este o putere deosebită, caracteristică omului. Este puterea minții, puterea voinței, puterea sentimentelor. Credința înglobează în sine tot potențialul personalității umane, totul de ce este capabil omul. De aceea a vedea ceea ce se află în afara experienței omenești, a vedea ceea ce nu este posibil a vedea în viața personală, se poate de făcut doar la o intensitate enormă interioară, la o concentrare a puterilor, deoarece este o mare nevoință, spune Vasile cel Mare.

De ce a dorit Domnul ca anume credința să determine mântuirea omului, ca mântuirea lui să depindă de credință? Deoarece credința este o astfel de stare a omului, care cere dăruirea tuturor puterilor. Fiecare cine măcar odată s-a rugat puternic în viața sa, de pildă înainte de moarte sau pentru viața rudelor grav bolnave, pentru părinții și copiii săi, cunoaște ce înseamnă nevoința unei rugăciuni adevărate. Hristos care s-a rugat în Ghetsimani, a vărsat sudoare de sânge. Putem să ne imaginăm cât de încordate erau puterile Lui omenești, când se ruga cu o astfel de râvnă!

Credința cere această concentrare de puteri. De aceea ea este condiția obligatorie a mântuirii noastre. Deși sfântul ierarh Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu a dorit ca mântuirea omului să se producă fără eforturile lui omenești, de aceea a cerut de la noi credință ca fiind o condiție obligatorie a participării omului în cauza mântuirii, în cuvintele lui Ioan Gură de Aur se ascunde gândul despre faptul că, bineînțeles, nu credința îl salvează pe om, dar Însuși Dumnezeu. Însă pentru a deveni acel obiect al misiunii lui Dumnezeu de mântuire, care este capabil să recepționeze această misiune, omul trebuie să creadă.

Atâta timp cât există lumea, atâta timp există credința și tot atâta există necredința. Necredința își are explicațiile sale plauzibile. Este foarte clar de ce omul nu crede.Dacă el se bizuie doar pe cunoștințe și pe experiență, atunci totul ce depășește aceste cunoștințe și această experiență, el neagă. Există un dicton: aceasta nu poate fi, deoarece nu poate fi niciodată. Deseori pronunțând sau nepronunțând aceste cuvinte, omul neagă însăși  posibilitatea existenței faptului ce se află în afara experienței sale, exact repetând cele săvârșite de Toma. Învierea se afla în afara experienței lui Toma și el nu a crezut.. Se prea poate că nu ar fi crezut nici ceilalți apostoli, dacă ar fi lipsit. Nu se știe cum ar fi procedat fiecare dintre ei în această situație, căci atât de neașteptată, atât de uimitoare a fost vestea despre faptul că Hristos cel Înviat a venit la apostoli.

Uneori, justificând necredința proprie și necredința propriilor copii, în special necredința tineretului, noi spunem: „În timpurile noastre este greu să crezi”. Dar de ce în timpurile noastre este greu să crezi? Omenirea în fiecare epocă crea anumite produse, care se puteau referi la rezultatele dezvoltării civilizaționale. Parcă piramidele egiptene nu uluiau imaginația? Iar sistemul  de irigație al Nilului de jos parcă nu vrăjea mințile oamenilor? Un sistem extrem de complex de canale, pe care omul nu l-a cunoscut. Dar apariția hârtiei? Dar invenția scrisului? Dar cunoașterea astronomiei? Dar cunoștințele din domeniul medicinii? Parcă nu uluiau ele imaginația oamenilor? Niciodată nu trebuie să facem trimiteri la epocă, subliniind că, cică, realizările epocii contemporane sunt o piedică pentru om în credința lui în Dumnezeu. Este o rătăcire absolută.

Ceea ce se întâmplă în lume, ceea  ce este rezultatul studiilor umane, al minții, al organizației, al investiției de finanțe, nu poate influența în nici un mod asupra concepției omului, doar dacă este vorba de o alegere adevărată, dacă omul nu plutește doar în torentul comun, la voia valurilor. Dar dacă el își croiește în mod conștient calea sa de viață, toate acestea nu pot influența în nici un mod asupra credinței sale sau chiar asupra necredinței sale.

Noi trebuie să ținem minte, credința este acolo, unde este o intensitate interioară, unde este gând și unde începe o experiență reală a atingerii omului de altă lume. Această experiență este diferită. La Toma a fost  experiența atingerii fizice de Trupul Înviat al Mântuitorului. Majoritatea oamenilor nu dețin o astfel de experiență, dar au experiența rugăciunii. Estre cea mai puternică experiență, când  la rugăciunile noastre Dumnezeu ne trimite ceea ce am rugat.

O experiență neverosimil de puternică este depusă în întreaga viață umană. Dacă e să privim cu atenție asupra faptului cum a trăi un anume om, ce s-a întâmplat în copilăria lui, în tinerețea și maturitatea lui, atunci fiecare poate vedea asupra sa mâna lui Dumnezeu nu doar în realizări și biruințe, dar și în înfrângeri și suferințe. Doar trebuie să învățăm să privim la propria viață de la înălțimea  zborului de pasăre, să ne străduim să vedem relațiile de cauză și efect, care au dus la anumite evenimente. Și atunci ni se va descoperi mâna lui Dumnezeu și în viața noastră, precum ni se descoperă în viața popoarelor, iar pentru noi – în istoria Patriei noastre multpătimite.

Trebuie să nu înțelegi și să nu vezi nimic, ca să negi că mâna lui Dumnezeu este, fără doar și poate, cu poporul nostru. Ea l-a purtat prin bucurii, prin scârbiri, prin tragedii, prin puterea purificatoare a suferințelor, ca în secolul al XXI-lea acest popor, poporul nostru, poporul sfintei Rusii, să arate lumii pilda renașterii duhovnicești și a unei credințe puternice, asupra căreia nu influențează în nici un mod produsele civilizației contemporane.

Dea Dumnezeu ca harul lui Dumnezeu, care apare în calea vieții noastre, să ne întărească și în căile cunoașterii de Dumnezeu, să ne întărească credința, iar prin credință – să ne dea  speranță la viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Hristos a Înviat!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou