Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii cuviosului Serghie de Radonej ținută în lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de ziua pomenirii cuviosului Serghie de Radonej ținută în lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie
Versiune pentru tipar
18 iulie 2014 16:15

Sărbătoarea marcată anual la 18 iulie - aflarea cinstitelor moaște a cuviosului Serghie, egumenul de Radonej (1422) - a fost în acest an culminarea solemnităților, dedicate aniversării a 700 de ani de la nașterea marelui nevoitor rus. După încheierea Liturghiei, oficiată la Piața Soborului din lavra „Sfânta Treime” a sfântului Serghie, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a adresat către numeroșii pelerini cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstiți părinți, maici egumene, frați și surori! Înalți reprezentanți ai puterii de stat!

Aș vrea să vă felicit cordial pe toți cu ocazia marii sărbători pentru întreaga noastră Patrie, pentru întreaga Rusie – ziua de pomenire a sfântului cuviosului și purtătorului de Dumnezeu părintelui nostru Serghie, egumenul de Radonej.

Sfântul cuvios al lui Dumnezeu Serghie este cu adevărat un luminător la scara întregii sale vieți și a întregii istorii. Precum în flacăra lumânării se concentrează întreaga ei energie, tot așa și în personalitatea cuviosului Serghie s-a concentrat întreaga lumină și întreaga putere duhovnicească a Sfintei Rusii.

Când noi pronunțăm „Sfânta Rusie”, ce avem în vedere? Unii consideră că este doar o mitologemă, o oarecare idee, care a fost caracteristică poporului nostru în evul mediu. Alții încearcă să găsească întruparea Sfintei Rusii într-un anume segment al istoriei și, arătând la o perioadă anumită, spun: anume aici a fost Sfânta Rusie. Dar nu este corect nici una, nici alta. Sfânta Rusie nu este un mit și Sfânta Rusie nu este o realitate istorică. Sfânta Rusie este ceea ce numim „metarealitate”, ceea ce este în afara hotarelor realității omenești. Dar dacă noi utilizăm cuvântul „realitate”, înseamnă că ceea ce se află în afara hotarelor, are atribuție la viața noastră cotidiană. Și devine clar că Sfânta Rusie este un ideal nemuritor moral-duhovnicesc al poporului nostru și expresia acestui ideal, dominanta lui, este sfințenia.

Este uimitor, dar dacă e să punem o întrebare simplă: unde încă sfințenia a fost un ideal de bază, un ideal principal al vieții omenești? Doar este vorba nu despre mănăstiri, nu despre grupuri închise de oameni care s-au consacrat pe sine slujirii lui Dumnezeu – este vorba despre un popor enorm. De obicei poporul are alte idealuri, legate de viața pământească – idealuri ale bogăției, puterii, stăpânirii. Însă idealul poporului nostru a fost sfințenia, era ideea întregii națiuni și de aceea cei care dobândeau sfințenia, cei care realizau acest ideal general-național, deveneau eroi – eroi ai duhului, nevoitori, luminători, acei care erau pildă pentru alții - și pentru cneji, și pentru boieri, și pentru stăpânitori, și pentru conducătorii de oști, și pentru țăranii simpli, și pentru monahi, și pentru mireni. Iar cel mai mult a întrupat în sine idealul Sfintei Rusii, cel care este pe primul loc – e sfântul cuviosul Serghie, egumenul de Radonej.

De ce el se află pe primul loc? Cine a determinat o astfel de succesiune: cine este primul, cine este al doilea? Cineva va putea întreba: ce am putea citi din cele scrise de cuviosul Serghie? Răspunsul este următorul: nu veți putea citi nimic, el nu a lăsat nici un rând scris. Dar poate el a făcut ceva foarte important, ce s-ar putea de văzut, de pipăit, de ce ne-am putea atinge? Nu,  el doar a ridicat o mănăstire – modestă, din lemn, în desișul pădurii. În ziua de azi dacă vii pe calea aerului din Moscova în Serghiev Posad, vezi atât de multă  pădure și atât de puține drumuri! Dar ce era în vremurile celea? Un desiș de netrecut și anume aici a fost creată o mică mănăstire. Nu putea sfântul Serghie să fie exponentul puterii întregului popor și al întregii Biserici…

Însă cuviosul Serghie, care a demonstrat sfințenia vieții sale în simplitate și smerenie, în înțelepciune și curaj, a devenit o astfel de imagine a Sfintei Rusii. Nu prin operele scrise este puternic sfântul Serghie, dar prin ucenicii săi. Deja în timpul vieții sale, iar apoi și după adormirea sa, vor fi create numeroase mănăstiri, care încep să repete experiența duhovnicească a lavrei „Sfânta Treime” a sfântului Serghie. Iar lavra începe să se extindă, să se întărească, să se amenajeze și să devină nu doar un centru duhovnicesc, dar și locul de împotrivire contra dușmanilor din exterior. Noi știm că atunci când în secolul al XVII-lea au început Vremurile Tulburi și soarta țării atârna de un fir de ață, zidurile lavrei nu au cedat în fața dușmanului ce depășea multiplu numărul monahilor. De ce? Pentru că puterea duhului monahilor care opuneau rezistență și al arcașilor era atât de mare, încât era cu neputință a o învinge.

Anume aici noi sesizăm o anumită legătură dintre nevoința duhovnicească a omului, sfințenia și realitatea vieții noastre, a existenței noastre istorice. Această legătură este evidentă, deoarece sfințenia nu poate fi limitată doar la o singură persoană. Sfințenia este un fenomen al harului lui Dumnezeu, iar harul lui Dumnezeu este mai puternic decât orice radiație, ea influențează mințile și inimile, ea unește mii și milioane de oameni. Toate acestea nu sunt cu putință a le vedea și a le pipăi, precum nu este cu putință a citi operele cuviosului Serghie, deoarece ele pur și simplu nu au existat. Însă harul lui Dumnezeu prin oamenii sfinți produce o mare minune a schimbării personalității umane.

Noi știm că anume prin sfințenia sa, dar nu prin anumite daruri din exterior, nu printr-o voință sau putere deosebită – anume prin sfințenie a unit cuviosul Serghie cnezatele rusești scindate. Cu inima, luminată de harul lui Dumnezeu, el a văzut în Dmitrii Donskoi pe acel care va fi în stare să-l distrugă pe dușman. Și unind cu vocea sa înceată, dar cu rugăciunea fierbinte și puternică, pământurile rusești scindate, astfel a determinat victoria pe câmpia Kulikovo, de unde a și început eliberarea Patriei noastre.

Anume astfel cele duhovnicești influențează asupra celor lumești, exterioare. Dar ce se întâmplă, când cele duhovnicești sunt izgonite din viață? Lumescul devine slab, nimicnicit, deseori caricatural. Și cu cât mai mult se încordează oamenii, ca să-și multiplice forța, fără a avea legătură cu harul lui Dumnezeu și cu duhul, cu atât eforturile lor sunt mai fără rezultat.

Istoria Patriei noastre în secolul al XX-lea este o pildă vie a faptului, cum cele mai puternice eforturi omenești, realizate în afara legăturii cu Dumnezeu, se distrug aidoma Turnului Babel. De aceea, se prea poate, principala lecție pe care ne-a dat-o cuviosul Serghie, pe care ne-a dat-o Sfânta Rusie ca pe un ideal etern, nemuritor – constă în faptul ca noi să păstrăm acest ideal, ca să tindem spre el, iar în calea spre acest ideal să facem tot posibilul ca viața noastră să devină mai curată, mai luminoasă, mai justă, ca poporul nostru să obțină unitatea, puterea duhovnicească și capacitatea de a soluționa problemele care se iscă în calea lui istorică. Toate acestea sunt posibile dacă suntem cu Dumnezeu. Și cuviosul Serghie, la care am venit într-un mare număr azi la mănăstire, ne învață aceasta. Să nu uităm de lecția măreață și mântuitoare, care ne-a fost oferită. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană