Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Chiril de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova
Versiune pentru tipar
28 august 2014 22:17

La 28 august 2014, de sărbătoarea Adormirii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioară Maria, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova. După citirea Evangheliei Întâistătătorul Bisericii Ruse a ținut o predică.

În numele Tatălui și Fiului și Sfântului Duh!

Astăzi este o mare sărbătoare din rândul celor douăsprezece – Adormirea Preasfintei  Născătoare de Dumnezeu. În cinstea acestui eveniment în Rusia sunt sfințite multe catedrale, inclusiv principala dintre ele - catedrala „Adormirea Maicii Domnului” în Kremlinul din Moscova. Nu este întâmplător că poporul nostru venerează atât de mult această sărbătoare – în evenimentul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu s-a arătat toată slava lui Dumnezeu, care a pogorât pe Ea.

De fiecare dată, când sărbătorim vreun eveniment anumit, legat de proslăvirea Maicii lui Dumnezeu, în timpul Liturghiei este citit un fragment mic din epistola apostolului Pavel către locuitorii orașului grecesc Filipi în Macedonia (Flp. 2:5-11), unde a fost creată de către ei o comunitate creștină. Adresându-se către filipeni, apostolul spune că gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, mai adăugând niște cuvinte stranii la prima vedere: s-a deșertat pe Sine, chip de rob luând… și s-a smerit pe Sine .. până la moarte și încă moarte de cruce (2:7-8). Prin urmare, după cum mărturisește apostolul Pavel, sentimentul principal al Mântuitorului era smerenia.

În conștiința oamenilor contemporani, care sunt departe de Biserică și de Evanghelie, smerenia este o manifestare a slăbiciunii. Ce înseamnă să fii smerit? În permanență să te supui altora? Cu o înfățișare tristă, să ai capul aplecat, fără a putea să-ți aperi punctul de vedere, concepțiile tale, propria opinie asupra lumii? Ce fel de virtute e aceasta? Cu un astfel de sentiment nu este cu putință să viețuiești! Aproximativ astfel apreciază această virtute creștină oamenii care sunt departe de Evanghelie. Dar cât de mult nu se asociază acest stereotip contemporan cu ceea ce vedem la Iisus Hristos! Sentimentul Lui principal era smerenia, dar ce putere era în El, ce îndrăzneală, ce curaj! Hristos nu s-a temut să arunce o provocare societății și, ceea ce e cel mai important, celor care sunt la putere. El i-a învinuit de fățărnicie, de deviere de la credință, de denaturare a acelei revelații care a fost dată lui Moise și proorocilor. Anume din această cauză cuvintele Lui au trezit ca răspuns o răutate atât de mare, o reacție atât de îngrozitoare, care L-a adus – cu nimic vinovat, clevetit, învinuit de martori mincinoși – pe Golgota. Da, cu nimic nu corelează acest stereotip contemporan, această înțelegere falsă a smereniei evanghelice cu chipul Mântuitorului.

Dar ce este atunci o smerenie adevărată și de ce anume asupra ei indică apostolul Pavel, vorbind despre sentimentele Mântuitorului? Pentru ca noi, oamenii secolului al XXI-lea, să putem înțelege sensul smereniei, noi trebuie să pornim de la ceea ce este contrar ei – mândria, ceea ce este mai obișnuit pentru noi, care azi deseori este percepută ca normă a existenței omenești.

Ce semnifică mândria? Ea nu trebuie să fie confundată cu un comportament al unei persane neraționale, prost educate, care vrea să pară mai importantă decât este cu adevărat. Oamenii ageri imediat observă aceasta și iau în derâdere o astfel de lăudăroșenie și fudulie. Însă mândria și lăudăroșenia sunt lucruri diferite; persoana poate fi foarte educată, modestă, dar neverosimil de mândră. Mândria nu este o modalitate de comunicare cu alte persoane, dar este o stare lăuntrică a omului, pentru care există doar o singură valoare – propriul „eu”. Dacă în centrul vieții omului este el însuși, iar celelalte sunt auxiliare, neînsemnate, de periferie – aceasta și este mândria. În exterior mândria poate chiar să se asemene cu smerenia. Uneori așa și se vorbește: smerenie mai mult decât mândrie. Omul se uită în jos, este sfios în comunicare, iar în interior este plin de mândrie.

Mândria este opusă smereniei, deoarece tata mândriei și personificarea ei este diavolul. În centrul existenței sale este el însuși. Anume de aici începe depărtarea îngerului Lucifer de la Domnul: în viața lui nu mai rămăsese loc pentru Dumnezeu, totul era absorbit de propria personalitate. Astfel Luciferul s-a transformat în satana, îndepărtat până la infinit de Creator. Dacă omul se cufundă în stihia propriului „eu” și în sufletul său practic nu rămâne loc pentru alții, acolo nu este loc nici pentru Dumnezeu. Omul mândru nu este în stare să stabilească legătura cu Dumnezeu, el nu este în stare să se roage, nu este în stare să înțeleagă greșelile sale, nu este capabil să aducă pocăință.

Pe când omul smerit este acela care curețe spațiul său interior, îndepărtează propriul „ego” și cedează locul central din viață lui Dumnezeu. În sufletului unui astfel de om se află grija pentru alții, prin necesitățile apropiaților săi el recepționează și pe sine însuși. Bineînțeles, supunându-se legilor existenței, el trebuie să își poarte de grijă privind alimentarea, hainele, casa, precum și apropiații și rudele lui, însă în centrul vieții sale se află Dumnezeu. Un astfel de om își curețe vasul sufletului său și Domnul intră în acest spațiu liber al inimii omului și îi dăruiește un dar deosebit al harului. Cu cât mai mult omul elimină propriul „ego” către periferia acelui sistem de valori pe care îl mărturisește, cu atât mai mult spațiul se umple cu Dumnezeu, cu atât e mai strânsă legătura cu Domnul, cu atât e mai abundent torentul de har.

De ce anume acest fragment din Apostol se citește la toate sărbătorile, când Biserica o proslăvește pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Anume de aceea că Ea a curățit spațiul interior al sufletului Său, al inimii Sale, încât Domnul să intre în acest spațiu, umplându-l cu har, umplându-l cu Sine. Și Fecioara a devenit Maica Feciorului lui Dumnezeu, al Domnului Iisus Hristos, al Aceluia la Care sentimentul principal era smerenia.

Noi conștientizăm în măsură deplină cât e de greu ca omul contemporan să  accepte cuvintele despre smerenie. Omului contemporan îi este mai ușor să accepte cu totul alte cuvinte.  Însă viața dusă conform legii propriului „ego”, dorința către satisfacerea permanentă a propriilor necesități, excluderea deplină din propria viață a altor oameni – parcă toate acestea îl aduc pe om la fericire? Cine dintre noi ar putea să arate cu mâna la un astfel de om și să spună; cât este de fericit? Doar acela care nu îi cunoaște viața. Omul se poate deplasa în automobile frumoase, poate locui într-o casă splendidă, se poate delecta cu o situație înaltă în societate și dintr-o parte pare a fi fericit și prosper, însă el singur înțelege că nu este chiar așa. Viața lui se transformă într-un iureș strașnic, deoarece apar din nou și din nou alte impedimente care trebuie biruite, pentru a satisface necesitățile propriului „ego”, viața lui se transformă într-o alergare într-un spațiu închis, aidoma unei veverițe ce aleargă într-o roată, în care nu există mișcare înainte. Cea mai mică dificultate, o nereușită în carieră, o maladie, vreun conflict o rănesc crud pe acea persoană, iar deseori în genere o aruncă la periferia vieții. Câți sunt dintre cei trufași la acea periferie, ce nu și-au atins scopurile propuse! Și în mod special astfel de oameni suferă, când la schimbarea circumstanțelor din exterior ei sunt lipsiți de posibilitatea de a-și satisface necesitățile.

Omul smerit poartă în sine un potențial permanent de fericire, indiferent de condițiile exterioare ale vieții. Indiferent de propria situație omul smerit întotdeauna are bucurie în inimă, deoarece cu el este Dumnezeu, cu el este harul Dumnezeiesc, prin urmare și plinătatea vieții. Omul smerit este întotdeauna un om fericit, chiar dacă în exterior el nu pare a fi așa.

Dacă vom chibzui la dimensiunea socială a virtuții smereniei, atunci ne putem imagina o societate care își duce viața în conformitate cu această lege a lui Hristos și constă din oameni ce sunt orientați nu asupra propriei persoane, dar în primul rând pentru a crea un bine celor din jur. Aceasta e o societate a sfinților, o societate a dreptății, este acea societate, care prezenta un ideal pentru mulți, inclusiv pentru acei, care au luat în mâini arma, pentru ca pe calea revoluției să construiască o astfel de orânduire. Nu este nevoie de nici un fel de revoluție, trebuie de săvârșit cea mai importantă revoluție – în interiorul propriei personalități, de a-și reformata propria conștiință, propriul sistem de valori, pentru a-l obține pe Dumnezeu și pentru ca Domnul să intre în acest spațiu al sufletului, curățat de eforturile noastre interioare și să ne arate nouă marea putere a prezenței Sale.

Pilda Împărătesei Cerului – a Fecioarei Maria, pilda sfinților lui Dumnezeu este un ideal permanent pentru fiecare creștin care are o atitudine conștientă față de alegerea sa creștinească. Să ne ajute Domnul să însușim înțelepciunea cuvintelor apostolicești, pe care le auzim de fiecare dată, când proslăvim numele Preabinecuvântatei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica Triumfului Ortodoxiei după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ajunul Duminicii Triumfului Ortodoxiei după privegherea săvârșită la biserica „Sfântul și Dreptul cneaz Igor de Cernigov” din Peredelkino

Predica Patriarhului rostită în ziua de Sâmbătă a primei săptămâni din Postul Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Pustia lui Zosima”

Predica Sanctității Sale Patrirhul Chiril rostită în ajunul zilei de Sâmbătă a primei săptămâni din Postul Mare după slujba dumnezeiască săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ziua de Vineri a primei săptămâni din Postul Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare săvârșită în ziua de Joi a primei săptămâni din Postul Mare la Mănăstirea stavropighială „Întâmpinarea Domnului”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ziua de Joi a primei săptămâni din Postul Mare după slujba dumnezeiască de dimineață săvârșită la Mănăstirea stavropighială Zaikonospassky

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare săvârșită în ziua de Miercuri a primei săptămâni din Postul Mare la Mănăstirea Novospassky, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ziua de Miercuri a primei săptămâni din Postul Mare după Liturghia Darurilor Înainte Sfințite săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare săvârșită în ziua de Marți a primei săptămâni din Postul Mare în catedrala episcopală „Arătarea Domnului”, or. Moscova