Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Răspunsurile date de Preafericitul Patriarh Chiril la întrebările puse de participanții la primul for ortodox „De la inimă la inimă”

Răspunsurile date de Preafericitul Patriarh Chiril la întrebările puse de participanții la primul for ortodox „De la inimă la inimă”
Versiune pentru tipar
2 septembrie 2014 10:56

La 30 august 2014, în incinta Teatrului dramatic regional din or. Tambov, a avut loc întâlnirea Preafericitului Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril cu conducerea sistemului de învățământ al Districtului federal central, cu rectori ai instituțiilor de învățământ superior, cu directori de școli, cu pedagogi – participanți la forul ortodox pentru cultură și învățământ „De la inimă la inimă”. Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a adresat către cei prezenți cu o alocuțiune. Apoi Întâistătătorul Bisericii Ruse a răspuns la întrebările participanților la întâlnire.

― Bună ziua, Sanctitatea Voastră, mă numesc Nina Alexandrovna, sunt directorul unei școli sătești, suntem foarte bucuroși că ne-am întâlnit cu Dumneavoastră, pentru noi e foarte important să vă auzim opinia. Astăzi în Rusia continuă reforma sistemului de învățământ care trezește o discuție vie în societate. Cum arată timpul, chiar și problema susținerii Examenului unic de stat nu este azi o temă închisă. Astfel, nu demult, la propunerea președintelui Federației Ruse a fost luată decizia de a returna experiența scrierii compunerilor de absolvire. Sanctitatea Voatră, cum apreciați vectorul general al dezvoltării învățământului rus, în special în domeniul umanitar?

― Noi vorbim despre abordarea fragmentară în formarea cunoștințelor, la care azi e orientat sistemul Examenului Unic de Stat (EUS). Pentru mine, după cum am mai spus, este foarte important sistemul, însă sistemul în științele naturale provine din construcțiile matematice, legile fizicii. Iar științele umanistice pot fi studiate astfel, încât să nu se formeze în conștiință vreun sistem.

Voi aduce un exemplu: absolvind școala, nu știam nimic despre istoria artelor, ca și toți absolvenții din vremea mea, dar probabil și că și din timpurile noastre. Doar mai târziu, începând să studiez în mod independent această disciplină, am înțeles că nu se poate înțelege istoria generală fără ea, nu se poate înțelege istoria gândirii, deoarece arhitectura, pictura sunt niște ferestre, prin care privim în trecut. Noi vedem în ele sufletele oamenilor, noi înțelegem speranțele lor, filozofia  vieții lor. Dacă cunoașteți istoria artelor, dacă cunoașteți cum s-au schimbat stilurile literare, arhitecturale, picturale, începeți să înțelegeți că în spatele acestor mari transformări se află transformarea gândului. Și dacă în urma studierii acestei discipline vă formați un tablou integru, el va rămâne cu voi până la sfârșitul vieții, ceea ce îl îmbogățește foarte mult pe om.

Dar dacă învățământul nostru umanitar nu va oferi un sistem de cunoștințe, nu va promova pe elevi la însușirea acestui sistem, ei niciodată nu vor deveni cu adevărat oameni cu studii. Doar nu poți păstra în memorie totul – în memorie poți păstra doar sistemul. Dacă ați însușit sistemul, atunci fiecare carte pe care o veți citi, fiecare tablou pe care îl veți vedea, fiecare clădire pe care o veți aprecia din punctul de vedere al cunoștințelor proprii, vor fi ca bucățele de smalț care se pun în mozaica concepției proprii. Omul va include pe parcursul întregii vieți elemente de mozaic în tabloul care a început să se formeze prin intermediul studierii în școala medie, apoi în instituția de învățământ superior, iar apoi prin autodidactică. Atunci el înțelege relațiile dintre cauză și efect în privința celor întâmplate cu omul, cultura, lumea, prin urmare, devine cu adevărat o persoană cultă.

Se prea poate, eu nu mă descurc în detalii, însă eu am un sistem care mă ajută să înțeleg multe în domeniul culturii și al artei. Actualmente sunt atras în permanență de tema restaurării bisericilor și, în genere, a monumentelor arhitecturale. Mă bizui pe ceea ce cunosc în istoria arhitecturii și aceasta deseori îmi este de ajutor, inclusiv în timpul discuțiilor cu specialiștii care comit erori în procesul de restaurare, după opinia mea. Astfel, am avut recent o discuție îndelungată și încordată pe Solovki. Vizitând arhipelagul, am văzut rezultatele restaurării efectuate recent și am spus: „Petru mine o astfel de restaurare e ca și un incendiu – a fost monumentul, deși semidistrus, iar voi l-ați înlocuit cu altul nou”. Acest lucru au putut să-l facă doar oamenii cu studii fragmentare, care nu apreciază tabloul integru al lumii. De aceea, eu consider că  studiile umanistice trebuie să formeze la elevi o abordare sistemică. Vă mulțumesc pentru întrebarea pusă. 

― Bună ziua, Sanctitatea Voastră, mă cheamă Gonorov Anton Vasilievici, sunt profesor de istorie al școlii-liceu din orașul Oriol. Recent a fost aprobat standardul profesional al pedagogilor și acest document, după cum se așteaptă, va deveni criteriul de pregătire și evaluare a lucrului învățătorului, însă în textul lui nu se specifică ce rol trebuie să ocupe învățătorul în educarea moral-spirituală a elevilor, în pofida faptului că standardul învățământului de stat acordă acestui aspect un rol decisiv. Oare societatea ortodoxă nu trebuie să iasă cu inițiativa privind introducerea vreo unui amendament în standardul profesionist, care ar legifera rolul învățătorului în procesul de educare a copilului?

― Vă mulțumesc pentru întrebarea pusă. Un răspuns laconic: bineînțeles că da! Fără dimensiunea educativă, despre aceasta am vorbit deja, va fi un standard fals. Școala nu poate exista fără funcția educativă – în acest fel ea se sărăcește sau, cel puțin, încetează să mai fie școala vieții; încă nu se știe ce se va păstra în memoria absolventului mai mult – cunoștințele sau educația.

Voi aduce un exemplu. Am intrat la seminar în anul 1965, era în Leningradul de atunci și unii profesori erau absolvenții Academiei teologice din Sanct-Petersburg încă înainte de revoluție. Eu am cunoscut acești oameni minunați. Erau specialiști de o pregătire înaltă, poligloți, care cunoșteau câteva limbi vechi. Dreptul canonic ne-a predat docentul Ignatov, un jurist strălucit de până la revoluție, care l-a cunoscut personal pe Plevako. Privind la noi, ei încercau să adapteze la nivelul nostru de conștiințe totul ce doreau să ne spună și era evident că vorbeau cu noi într-un limbaj, adaptat la mentalitatea noastră, a studiilor noastre. O parte considerabilă din lecțiile lor ei o consacrau unor teme generale. De altfel, domnul Ignatov ne preda și stilistica. Se întâmpla că venea, scotea din servieta sa roasă conspectul, îl deschidea, începea lecția și, dintr-o dată, trecea la vreo temă luată din viață, general-culturală, dar de cele mai dese ori educativă. Ni se vorbea despre multe, chiar și despre alegerea miresei. Dacă acum sunt multe domnișoare credincioase, pe atunci, când studiam, nu era tineret în biserici și pentru noi, seminariștii (noi ne pregăteam, în genere, pentru slujirea preoțească, gândurile despre călugărie au venit mai târziu), era o mare problemă – unde și cum să faci cunoștință, ce criterii de alegere trebuie să existe, cum de apreciat omul. Chiar și aceste probleme pedagogii cu experiență le discutau cu noi. Și iată că majoritatea celor care au  studiat cu mine (puțini au mai rămas în viață) țin minte totul ce ne povesteau profesorii despre viață, dar ce ne spuneau despre stilistică – nu țin minte.

Un pedagog deștept în mod obligatoriu va da un impuls educativ, uneori chiar în detrimentul orelor. A inocula anumite concepții, gusturi, deprinderi, inclusiv în regulile de comportament – este un lucru neverosimil de greu și școala, refuzând la aceste îndatoriri, s-a slăbit pe sine. Așa că aveți dreptate: trebuie de acționat.

― Sanctitatea Voastră, Susana Anatolievna, colaborator al Institutului Dezvoltării învățământului. Legislația noastră determină că studierea de către elevi a bazelor religiei trebuie să fie realizată în școlile de cultură generală de pe pozițiile abordării culturologice. Eu consider că o astfel de abordare îngustează categoric realizarea cursurilor de orientare religioasă în educarea moral-duhovnicească a copiilor. În practică este foarte dificil de determinat hotarul dintre abordarea culturologică și cea religioasă. În multe țări europene este admisă în mod oficial predarea în școlile de stat a bazelor credinței, confesiei – se prea poate este binevenit să trecem la aceasta și în școlile ruse?

— În primul rând, Legea cu privire la libertatea conștiinței și organizațiile religioase permite o atare posibilitate, însă la noi este vorba de predarea facultativă a bazelor religiei la cerința elevilor și a părinților lor. Este fixat în lege. Însă a cere azi, la etapa dată a dezvoltării noastre sociale, studierea obligatorie a Legii lui Dumnezeu, ar fi incorect și iată din ce cauză. Mulți se numesc pe sine ortodocși din punctul de vedere al originii lor, al apartenenței la etnia rusă și cultura rusă, însă cunoștințe reale despre credință nu posedă și îmbisericire reală nu au. Când am început să introducem Bazele culturii ortodoxe,  reprezentanții noștri în școli s-au ciocnit de îngrijorarea celor care se considerau ortodocși, dar aveau temeri ca ai lor copii să învețe cultura ortodoxă. Adică societatea în întregime nu este prea gata. Oamenii îmbisericiți, desigur, sunt gata și ei au dreptul să obțină predarea facultativă a disciplinelor orientate religios, în special în școlile private. Iar referitor la predarea generală, haideți deocamdată să ne oprim la nivelul culturologic. Va trece un anumit timp și noi vom aprecia rezultatele, însă, judecând după reacția oponenților Bisericii față de acest curs culturologic, noi suntem pe calea cea dreaptă.

― Sanctitatea Voastră, mă numesc Serebreanaia Alena Victorovna, sunt directorul școlii duminicale și profesor al Bazelor culturii ortodoxe în orașul Tambov. Noi știm că unul din principiul Bisericii Ortodoxe este cel al sobornicității, al cauzei comune, orientate pentru binele tuturor. O pildă a acestei lucrări poate servi acțiunea efectuată în regiunea Tambov „Renașterea moștenirii istorico-duhovnicești”. Această acțiune ne-a unit - și pe profesori, și pe elevi, și pe părinți, și societatea. Sanctitatea Voastră, cum considerați, ce mai poate deveni o cauză comună în condițiile zilei de azi, ce ar contribui la unirea societății și făurirea Patriei?

― Consider că în fiecare loc pot fi propuse diverse direcții. Eu nu sunt gata să vă propun o listă anumită, voi spune din mers. Ceea ce mă deranjează în viața noastră și ceea ce ar putea deveni un program general-național al lucrului în comun, indiferent de studiile, situația, locul de trai al oamenilor etc. – este curățenia, curățenia fizică a mediului ambiant. Încă  cu puțin timp în urmă îmi puteam permite să fac plimbări prin pădurile din suburbia Moscovei, să ies la locurile de odihnă. Mă uimea îngrozitoarea murdărire a naturii – un număr imens de butelii din plastic, murdărie, rămășițe de alimente, pădurea este transformată într-o rampă de gunoi… Dar în ce s-au transformat plajele minunate cândva în golful Finlandez, lângă Sanct-Petersburg, pe care le țin minte din copilărie – era o puritate primordială!

Cât de trist arată multe sate ale noastre! Și nu pentru că oamenii trăiesc în sărăcie, dar pentru că viețuiesc în murdărie. Îmi aduc aminte de o convorbire pe care am avut-o cu locuitorii orașului Sovetsk, regiunea Kaliningrad. Era la începutul anilor 90 – vremuri grele, o distrugere totală. În oraș - ferestre sparte, uși murdărite, gunoi peste tot… Și iată că la adunare toți au început să-l atace pe primar – cică în oraș este o mare delăsare. Și atunci eu am spus: „Eu am venit nu pentru a-i lua apărarea primarului vostru. Iată că am mers adineauri pe lângă niște geamuri sparte la scări – el le-a spart? Iar totul ce e scris necenzurat – el a scris? Iar murdăria pe drumuri? Primarul poate că nu are mijloace pentru a spăla sau a repara totul, deoarece situația economică nu o permite acum. Însă nu el, ci voi ați făcut toate acestea”. Și apoi am adăugat: „Când vizitez parohiile, întotdeauna rog ca să fiu invitat în casa preotului. Intru în casă și primul lucru pe care îl solicit, este să fiu dus la bucătărie. Îmi e suficient să arunc o privire la bucătărie ca să înțeleg ce se întâmplă în parohie.  Dacă noi nu putem să ne organizăm propriul spațiu la bucătărie, dacă noi nu putem, trezindu-ne dimineața, să strângem patul, dacă noi nu observăm murdăria pe scară – de ce atunci, ieșind în stradă, noi ne uimim că primarul ceva nu a făcut?”

Sunt profund  convins că trebuie desfășurată o campanie general-națională în vederea curățirii pământului nostru, a suburbiilor noastre, a pădurilor noastre, în vederea efectuării curățirii în satele noastre. Da, omul poate trăi sărac, dar de ce el trebuie să aibă un sarai lăsat pe o parte? De ce să nu se apuce măcar de o astfel de amenajare modestă? Și dacă același primar sau un alt conducător va vedea că oamenii se străduie, el vrând-nevrând se va apuca să-i ajute. Se prea poate că nu ați așteptat de la mine o teză de natură ecologică, dar sunt profund convins că una din ideile general-naționale, una din companiile care ar uni oamenii astăzi, trebuie să fie lupta pentru puritatea spațiului nostru.

— Bună ziua! Tatiana Sergheevna Cemoghina. Comitetul de învățământ și știință al regiunii Kursk. Sanctitatea Voastră, forul la care participăm se numește „De la inimă la inimă”. În acest context aș vrea să întreb, cum vedeți predestinația învățătorului. Astăzi ați vorbit mult despre rolul său în procesul de învățământ, despre misiunea lui măreață, dar totodată aș vrea să aflu ce căi ale dezvoltării duhovnicești ale învățătorului puteți numi? Faptul e că învățătorul apare în rolul purtătorului valorilor tradiționale și în aceasta este marea lui predestinație. Mulțumesc.

— Mulțumesc. Este o întrebare minunată. Voi vorbi în acest caz ca un preot - nu despre ecologie, nu despre știință, nu despre istoria artelor, dar despre faptul cât este de important ca în inima învățătorului să existe credința. Credința îi ajută foarte mult omului să nu comită greșeli în viață, dar dacă se întâmplă, atunci să se căiască în fața lui Dumnezeu și să se îndrepte pe sine. Nu este cu putință să înveți pe alții, dacă nu crești singur, dacă nu crești în interiorul tău. Cuvintele unui atare om vor fi formale și copiii simt aceasta. Dinamica dezvoltării interioare a personalității pedagogului este o condiție obligatorie a succesului său. Dacă pedagogul încearcă să-și învingă slăbiciunile sau, exprimându-ne în limbaj bisericesc, păcatele sale, dacă el vede bârna în propriul ochi și se străduie să scoată această bârnă, îi este mult mai ușor să dea aceste sfaturi. Exact la fel e în cazul preotului; când părintele spune ceva, fără a trece cuvintele prin inimă, voi îndată veți înțelege aceasta. Dacă el, mărturisind, începe să chibzuiască profund și onest, dacă înțelegeți că el vorbește și despre sine, că el singur trece prin aceasta, atunci cuvintele lui devin neverosimil de puternice.

Experiența noastră interioară, duhovnicească, lupta noastră interioară cu noi înșine are importanță nu doar pentru noi – ea are importanță pentru acei cu care comunicăm. Fie e preotul care propovăduiește sau mărturisește, fie e pedagogul care învață copiii – dacă există dezvoltarea interioară, dacă acest vector de la pământ și cer există, totul va reuși. Vă mulțumesc pentru atenție.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii


Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie