Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 24-a după Cincizecime ținută după Liturghia oficiată la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Predica Preafericitului Patriarh Chiril în duminica a 24-a după Cincizecime ținută după Liturghia oficiată la catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova
Versiune pentru tipar
23 noiembrie 2014 20:42

La 23 noiembrie 2014, în duminica a 24-a după Cincizecime, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Cinstiți părinți, dragi frați și surori!

În această zi de duminică aș vrea să vă salut cordial pe toți în catedrala „Hristos Mântuitorul”. Astăzi se află aici mulți participanți ai Congresului misionarilor Bisericii Ortodoxe Ruse și către voi adresez azi cuvântul meu special.

Aș vrea să încep cu uimitoarele cuvinte spuse de apostolul Pavel în Epistola către Efeseni. Noi le-am auzit azi, deoarece această citire se cuvine a fi rostită conform statutului bisericesc. Iar cuvintele sunt acestea: căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două  - una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou și să  întemeieze pacea (vezi: Ef. 2:14-15). Cuvinte mai puternice, adresate misionarilor, este cu neputință să-ți imaginezi.

Despre ce vorbește apostolul Pavel? El vorbește despre sarcina misionară cea mai importantă în acele vremuri. Iudeii nu Îl acceptau pe Hristos, deși foarte mulți dintre ei erau gata să-L accepte, dar nu erau gata ca împreună cu păgânii să-și mărturisească credința. Hotarul dintre păgâni și iudei era atât de mare, încât era de neimaginat de a-l trece. Această graniță s-a încetățenit nu doar în vechea și adânca tradiție a iudeilor, care păstrau ca lumina ochilor credința în unicul Dumnezeu, de aceea necomunicând cu păgânii. Chiar și în viața de zi cu zi ei evitau orice comunicare, nici nu era vorba de căsătoriile mixte, nici de vreo oarecare conviețuire. Așa a fost pe parcursul veacurilor. Și apostolul vorbește despre faptul că Hristos a distrus despărțirea ce se afla între iudei și păgâni, ca din unii și din alții să facă întru Sine un om nou, întemeind pacea.

Dar cum era de făcut, cum era de înțelepțit pe iudei, ca ei întru Hristos să comunice cu păgânii; și cum de ajutat păgânilor de a distruge orice fel de superstiții în relațiile cu iudeii? Doar un singur răspuns îl avea apostolul Pavel: aceasta o poate face doar Însuși Hristos, unind pe ei doi în una, creând pe omul nou.

Biserica își duce cuvântul său și misiunea sa în lumea înconjurătoare. Câte hotare sunt acolo, aidoma celor ce au existat între păgâni și iudei! Mulțime de scindări – după convingeri și idealuri, din cauza statutului economic diferit al oamenilor – bogați și săraci; diferențe de ordin social, cultural, lingvistic - câte au existat! Iar misionarul invită această lume scindată să intre în curtea Bisericii și, prin urmare, să distrugă diferențele existente. Cum este posibil aceasta? Poate sunt niște născociri și Biserica nu este capabilă să propovăduiască pentru a depăși toate opreliștile omenești? Însă cuvântul lui Dumnezeu și experiența vieții bisericești mărturisesc că toate acestea sunt cu putință: Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește (Flp. 4:13).

Dar ce trebuie să facem ca oamenii să se unească într-o oarecare comunitate, ca să devină un tot întreg, în pofida diferențelor lor? Pentru aceasta trebuie să aducem oamenilor vestea actuală vie despre Hristos, nu doar repetând formulările veacurilor trecute, dar să aducem acel cuvânt care ar putea dintr-o dată să ajute la înțelegerea faptului cui ne adresăm, căci în Hristos nu doar sunt depășite diferențele, dar și se capătă plinătatea vieții. A face acest lucru este dificil, deoarece chemările la obținerea plinătăți vieții sună din toate părțile. Dar acestea nu sunt chemările care pot oferi plinătatea vieții. Sunt chemările la un trai fericit, fără de griji, asigurat material, la cheltuirea cât mai multă a banilor, la delectările vieții, la petrecerea în odihnă a timpului. Și omul, purtat de instinctele sale interioare, răspunde la această propovăduire îngrozitore care azi a impregnat toată cultura contemporană, devenind cea de bază în oceanul informațional, făcând impresia că e firească, obișnuită, legală și justă.

Și cum numai Biserica se atinge de această temă și aruncă provocări acestei ordine de idei, ce nedumerire apare, chiar strigăte răutăcioase: „Nu aveți dreptul să intrați în toate acestea, ședeți în fotoliile voastre, slujiți slujbele și Te Deum-urile voastre, nu vă atingeți de noi, în special de tineretul nostru, aici noi avem dreptul să propovăduim”. Pe acest fundal, deloc binevoitor, când puterile care duc o altă mărturie întrec măsura, trebuie să se înfăptuiască activitatea de misionarism a Bisericii și să răsune predica bisericească.

Bineînțeles, Însuși Domnul ne cheamă la Dumnezeu, la Biserică. Cu nici un fel de cuvinte frumoase, nici chiar nevoința vieții, nici prin propria pildă nu este cu putință să faci din pietre copiii lui Avraam (vezi: Mt. 3:9), doar cu harul lui Dumnezeu. Însă harul lui Dumnezeu începe să acționeze atunci, când în conștiința omului ceva se transformă, când apare necesitatea de a te adresa lui Dumnezeu, când apare dorința de a-ți revizui viața, de a-ți examina conștiința, gândurile, comportamentul. Anume în acest moment se încheie o anumită relație dintre Dumnezeu și om, și Domnul îi dă unui astfel de om harul Său, fără a-i forța voința prin puterea voinței Sale, dar dăruind energia Sa în acești primi pași făcuți în întâmpinarea Domnului.

Este foarte important, ca în ajunul acestor pași, când foarte multe sunt determinate de conștiința omului, când sentimentele încă tac și doar capul funcționează (după cum spunea sfântul ierarh Filaret, mitropolitul Moscovei, ale cărui moaște se odihnesc în această catedrală, „ziua de ieri începe în conștiință, deși aparține inimii”), când în cap apar atare gânduri, este atât de important ca ele să apară sub influența propovăduirii Bisericii. În aceasta și constă sensul mișcării de misionarism – a ajuta oamenii de a-și forma gânduri corecte. Cel mai important e ca în urma acestor chibzuințe, omul să înțeleagă necesitatea de a găsi un anumit sistem de valori, un oarecare sistem de coordinate în acest spațiu vital. De fapt, intrarea în Biserică anume și este acceptarea unui nou sistem de coordonate, unde clar se determină ce este bine, și ce este rău, ce trebuie să săvârșești, și ce nu trebuie.

În această cale mai este un remediu foarte important, de care fiecare propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se folosească nu din impunere, dar conform conștiinței sale. El singur trebuie să devină apropiat, aproapele pentru acei, cărora le duce cuvântul. În citirea de azi din Evanghelia după Luca, capitolul zece (10:25-37) se pune întrebarea:  dar cine este aproapele meu? Și atunci Domnul rostește pilda bine cunoscută despre samariteanul milostiv. Aproapele este acela care săvârșește binele, deoarece facerea de bine îi leagă pe oameni mai mult, decât relațiile de rudenie. Noi cunoaștem că relațiile de rudenie devin cauza pentru conflicte și ciocniri îngrozitoare, în special când se ajunge la împărțirea banilor sau la moștenire. Ce fel de relații de rudenie? Oamenii devin dușmani. Pe de altă parte, atunci când facem bine, noi ne unim cu alți oameni aidoma  situației cum samariteanul milostiv a devenit aproapele pentru iudeul ce a avut de suferit de la tâlhari. Ce comun putea fi între iudeu și samaritean? Însă binele a depășit această separare.

Citirea Evanghelică de azi este o ilustrare la cuvintele minunate ale apostolului Pavel din epistola sa către Efeseni: prin facerea de bine noi îi unim pe oameni într-un tot întreg, în Însuși Hristos, contribuind la crearea unui nou om. Pentru ce? Ca să întemeieze pacea, spune apostolul. De aceea scopul misiunii noastre, desigur, este adresarea oamenilor către Hristos, este, desigur, îmbisericirea lor, dar prin aceasta – crearea solidarității general-umane, care întrece diferențele și hotarele etnice, sociale, politice, geografice, de gen și de altă natură. Folosind puterea virtuților și a facerii de bine, Biserica este capabilă să devină aluatul de fermentație pentru întregul Univers. Ea este în stare să trezească la viață acele  procese, care vor duce la crearea omului nou, întru Iisus Hristos întemeind pacea.

Misiunea bisericească nu are hotare: scopul ei se deschide în perspectiva eshatologică, rezultatele ei, realizate aici, în viața pământească, trec în viața veșnică. Ea parcă extinde hotarele spațiului și ale timpului, unind cerescul și pământescul, veșnicul și vremelnicul. Iată de ce au răsunat cuvintele minunate, de care mi-am amintit adineauri, adresându-mă episcopului nou ipopsifiat: Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin (Mt. 28:19-20).

Vă felicit pe toți cu prilejul sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă, ucraineană

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou