Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după marea vecernie de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril după marea vecernie de sărbătoarea Nașterii Domnului
Versiune pentru tipar
7 ianuarie 2016 23:32

În seara zilei de 7 ianuarie 2016, de sărbătoarea Nașterii Domnului, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat marea vecernie la catedrala sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreafinţia Voastră, stăpâne mitropolit Iuvenalii! Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre, dragi  stăpâni! Cinstiţi părinţi, maici egumene! Fraţi şi surori!

Vă felicit pe voi pe toţi cu prilejul marii sărbători a Naşterii lui Hristos. Aduc mulţumiri stăpânului Iuvenalii şi reprezentanţilor tineretului nostru ortodox pentru cuvintele calde, care au fost rostite.

Eu întotdeauna am emoţii deosebite în timpul acestor vecernii solemne, oficiate la Paști şi la Naşterea Domnului în prezenţa şi cu participarea practic a întregului cler al oraşului Moscova şi cu prezenţa a unui mare număr de oameni. Bineînţeles, nu poate întreaga Biserică a unui enorm megapolis să încapă chiar şi în cea mai mare biserică din lume şi, cu atât mai mult, nu poate încăpea între aceste ziduri toată lumea. Însă în feţele voastre, în voi în toţi se reflectă Biserica noastră Ortodoxă din capitală şi noi cu toţii o reprezentăm, inclusiv în rugăciuni, înaintea feţei lui Dumnezeu.

Tinerii care m-au felicitat azi, au pomenit de prigoanele la care sunt supuşi creştinii în zilele noastre. Şi este vorba nu doar de ţările, unde oamenilor li se curmă viaţa doar din considerentul că au manifestări exterioare ale credinţei creştine, dar şi de ţările, unde manifestarea credinţei în Hristos poate duce la pierderea serviciului, la izgonirea din societate, unde a fi creştin şi a îndeplini cu exactitate legea lui Dumnezeu înseamnă azi a merge împotriva curentului.

Anume despre aceasta aş vrea să vorbesdc cu voi acum. Noi sărbătorim Naşterea Domnului, noi pomenim un măreţ eveniment – venirea în lume a Domnului. El nu a adus vreo lege nouă – El a amintit despre conţinutul cel adevărat al legii lui Dumnezeu, care a fost înmânată de către Dumnezeu lui Moise, însă apoi, pe parcursul a multe secole, a început să fie înţeleasă doar prin prizma unor numeroase reguli de natură exterioară. Însuşi vectorul vieţii duhovniceşti a fost atât de mult deviat, încât practic nu mai rămânea speranţa de mântuire. Şi Domnul vine, după cum o spune chiar El, nu pentru a strica Legea, ci să să fie împlinită de oameni (vezi: Mt. 5:17). Întreaga Lui învăţătură ne oferă înţelegerea faptului în ce trebuie să credem şi cum trebuie să trăim, pentru ca în viaţa noastră să înfăptuim legea lui Dumnezeu.

Oamenii îşi organizează viaţa conform unor legi, reguli, prescripţii. Şi cu cât mai complicată devine viaţa omenirii în comun, cu cât mai complexă devine civilizaţia  umană, cu atât mai multe reguli apar - de ordin profesional, corportiv, diverse tipuri de instrucţiuni, legi de stat. Orice aspect al vieţii oamenilor este strict regulamentat şi dacă aceste legi, prescripţii, istrucţiuni nu sunt realizate, în acel caz persoana fie că este dojenită, fie că este disponibilizată din serviciu, fie că pierde în genere libertatea.

Dar ce se întâmplă cu acea lege pe care le-a dat-o oamenilor Dumnezeu? Astăzi suntem învăţaţi că o astfel de lege nu există în genere şi putem să ne comportăm în aşa fel, precum dorim – nu există nici un fel de prescripţii şi reguli. Şi ce avem în final? Există instrucţiuni cum de deridecat în oficii, cum de folosit ascensoarele, cum de dirijat circulaţia rutieră, dar nu există nici un fel de reguli potrivit cărora se poate şi trebuie să dirijăm viaţa noastră duhovnicească, esenţa noastră morală. Bineînţeles, astfel de reguli mai apar, dar ele nu poartă un caracter obligatoriu, deoarece nu sunt legate de nici o autoritate, cu excepţia celei umane. Însă fiecare ar putea spune: de ce eu trebuie să îmi formez viaţa mea internă, relaţiile mele cu alţii, relaţiile mele familiale conform unor reguli, inventate de o altă persoană? Şi el va avea dreptate.

Însă deloc întâmplător a fost dată legea lui Moise şi nu întâmplător această lege a fost înnoită în toată puterea de către Domnul Care a venit în lume. Această lege, dată de Dumnezeu şi care reglementează viaţa interioară morală a omului, are o autoritate absolută divină şi anume aşa a fost pe parcursul secolelor şi chiar a mileniilor. Mai mult ca atât,  legile laice au avut la fundamentul lor această lege morală a lui Dumnezeu. În jurisprudenţă există noţiunea de legătură dintre moralitate şi drept. Nu poate exista dreptul în ruptură de moralitate. Iar astăzi ni se spune: nici un fel de lege morală obligatorie pentru toţi nu există.

Dar în ce condiţii oamenii au îndrăznit să proclame abolirea acestei legi morale? Aceasta se putea face doar în cazul când oamenii se leapădă de Dumnezeu. Atunci moralitatea devină relativă – ea este asociată de autoritatea politicienilor, filozofilor, starurilor rock. Imitând pe aceşti „eroi”, oamenii încep să copieze şi modul lor de viaţă, însă aceste cazuri sunt singulare, ele nu se referă la întreaga societate, la întreg neamul omenesc.

Legea moralei poate fi obligatorie pentru toţi doar în cazul dacă se bazează pe legea lui Dumnezeu. Pentru ca această lege a moralităţii să fie distrusă şi ca viaţa morală să fie transformată într-o stihie haotică, s-a cerut lepădarea de ideea despre Dumnezeu. Această luptă ateistă nu îşi propune doar obiective filozofice, aşa cum s-au făcut tentative de a ne convinge. Credinţa în Dumnezeu are o relizare cu totul concretă în viaţa fiecărei persoane, deoarece dacă nu crezi în Dumnezeu, nu ai nici un fel de lege morală. Stihia ta interioară se dezlănţuie, tu  eşti în stare să faci totul ce doreşti. Dar parcă nu aceasta noi observăm în viaţa poporului nostru – dar poate că într-o măsură mai mică în viaţa poporului nostru, dacă e să privim la totul ce se întâmplă în lume.

Atunci când sărbătorim Naşterea Domnului, noi mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu. Noi spunem din nou şi din nou întregii lumi că Dumnezeu a venit în această lume, Domnul s-a întrupat ca să înnoiască legea morală, fără de care este cu neputinţă viaţa unei persoane, a societăţii şi a întregii civilizaţii umane. Dar pentru ca această lege să fie înnoită, ca ea să înceapă să funcţioneze, este nevoie să începem să credem în Dumnezeu. Dar cine ne va ajuta să credem? Există o astfel de putere, pe lângă cărţile inteligente şi predicile bune din biserică – este conştiinţa noastră, este sentimentul nostru înnăscut al moralităţii, care în mod ciudat nu corespunde cu nici o concepţie de morală inventată de oameni, dar coincide exact cu legea lui Dumnezeu. Legile lui Dumnezeu parcă sunt întipărite pe matricea noastră interioară, de parcă din ele este ţesută esenţa noastră morală. Însă anume aşa şi este. De aceea, cea mai mare dovadă a existenţei lui Dumnezeu este recunoaşterea existenţei acestei legi morale interioare, care este recunoscută de conştiinţă şi este afirmată de acea lege scrisă, pe care Dumnezeu a adus-o neamului omenesc.

De aceea lucrarea pe care o înfăptuieşte Biserica, predica pe care ea o adresează lumii, are o importanţă imensă, epocală. Dacă această predică va fi însuşită de un număr tot mai mare de oameni, noi avem speranţă de viitor, deoarece pe lângă multiplele probleme de diferit ordin, conflicte, contradicţii, oamenii întotdeauna vor putea găsi limbă comună, în caz dacă au valori morale comune. Astfel pot fi evitate războaie mari şi globale, pot fi soluţionate probleme complexe, legate de nivelul contemporan al dezvoltării tehnicii şi a tot ce însoţeşte viaţa noastră. Totul poate fi soluţionat, adică există un consens comun de ordin moral. Însă acest consens este cu neputinţă de realizat, dacă noi ne lepădăm de Dumnezeu, deoarece nici o persoană, cât de deşteaptă şi de autoritară ar fi, nu poate asigura un astfel de consens.

Fie ca şi cuvintele Bisericii prin puterea harului lui Dumnezeu să fie însuşite de minţile şi inimile poporului nostru. Eu urmăresc cu atenţie starea religioasă a societăţii noastre şi pot spune că au loc transformări. Se prea poate că nu atât de rapid, cum am dori, dar şi aceea ce vedem azi ne inspiră tot mai mult, doar renaşterea credinţei nu se produce în condiţii favorabile la maximum, dar în condiţiile în care asupra omului se prăbuşeşte un torent informaţional ostil, ateist. De aceea putem spune că a avut loc o minune adevărată nu doar în cele întâmplate în anii 90, existând anumite explicaţii omeneşti, dar şi actualmente, în mediul tineretului nostru şi a generaţiei de mijloc. Adresându-mă azi clerului, vă rog, dragi săpâni şi părinţi, să ţineţi minte cât de responsabilă este lucrarea căreia i-aţi consacrat întreaga viaţă. De trudele voastre, de starea duhovnicească a acelor comunităţi pe care le conduceţi, cu adevărat depinde viitorul. Dea Dumnezeu ca niciodată, în nici un caz – nici sub influenţa puterilor din exterior, nici în urma ciocnirilor din interior a unor oameni din sânul Bisericii – niciodată să nu scadă gradul temperaturii noastre duhovniceşti, ca noi să fim capabili să ducem cuvântul viu, actual despre mântuire şi celor apropiaţi, şi celor depărtaţi. Aş vrea să vă doresc din toată inima credinţă puternică, cuvioşie interioră fierbinte, capacitatea de a nu pierde din vizorul vieţii voastre ceea ce e cel mai important – slujirea Domnului şi afirmarea credinţei în sânul poporului nostru.

Vouă tuturor, dragii mei, şi în persoana voastră tuturor celor ce ne ascultă şi ne văd azi, aş vrea să le doresc credinţă puternică şi rezistentă, capacitatea de a respinge orice fel de ispite şi îndoială, ţinând minte că acolo unde este Dumnezeu, acolo este viitorul, acolo este speranţa, acolo este lumina şi acolo este viaţa. Vă felicit pe toţi cu prilejul Naşterii Domnulu

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 22-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor scârbiți” din strada Bolshaya Ordynka, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Iveria după Dumnezieasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea Novodevici, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Toți Sfinții” din Minsk

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea carității „Sfintele Marta și Maria” din Moscova

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni” din or. Armavir

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după slujba dumnezeiască în catedrala „Sfântul Ierarh Nicolae Făcătorul de minuni” din Eysk

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea stavropighială „Sfânta Treime” a Sfântului Ștefan de Mahra

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Soborului Sfinților de la Moscova în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlinul Moscovei