Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica iertării după Liturghia la biserica în cinstea sfântului mucenic Ermoghen în Krylatskoie

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica iertării după Liturghia la biserica în cinstea sfântului mucenic Ermoghen în Krylatskoie
Versiune pentru tipar
13 martie 2016 20:31

La 13 martie 2016, în Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat rânduiala sfinţirii mari a bisericii în cinstea sfântului mucenic Ermoghen în Krylatskoie, or. Moscova, şi Dumnezeiasca liturghie în biserica nou sfinţită. După încheierea serviciului divin Sanctitatea Sa Stăpânul s-a adresat către credincioși cu o predică.

Preasfințiile Voastre, stimați stăpâni! Stimate  părinte paroh Alexii! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit pe toți din inimă cu prilejul unui mare eveniment în viața Moscovei - sfințirea aici, în Krylatskoie, a primei biserici în numele sfântului ierarh Ermoghen. Numele lui a fost uitat pe nedrept - bineînțeles nu în Biserică, dar în societatea noastră și chiar în Moscova. Dar cu mila lui Dumnezeu pe parcursul ultimilor ani, în special în legătură cu aniversările acelor vremuri îngrozitoare, pe care le numim Tulburi, și cu acea luptă eroică care a avut loc la Moscova, anume datorită faptului că nu a fost înfrânt Patriarhul Ermoghen de dușmani, noi fără îndoială am contribuit la renașterea și în societate, și în poporul nostru a amintirii despre acest nevoitor sfânt. Astfel s-a înfăptuit visul a foarte numeroși oameni care formează nu o singură generație, ca la Moscova, la zidurile Kremlinului, să fie ridicat un monument al sfântului ierarh Ermoghen, cel care a inspirat și a organizat din punctul de vedere duhovnicesc rezistența nu doar față de cotropitorii străini, dar și față de acele tulburări, care au pus stăpânire pe rațiunea și inimile oamenilor ruși la începutul secolului al XVII-lea. Cu mila lui Dumnezeu este ridicată și această biserică – prima care este zidită în numele sfântului ierarh Ermoghen. Construcția ei este finalizată, deși a trecut cu mari dificultăți. Aș vrea să-mi exprim recunoștința tuturor celor care au trudit, creând această biserică a lui Dumnezeu și puțin mai târziu le vor fi înmânate distincții. Astăzi aș vrea să spun câteva cuvinte despre importanța acestei ultimi duminici înainte de Postul Mare.

Noi pomenim în această zi izgonirea primilor oameni din rai. În genere totul ce este legat de primele pagini ale Bibliei este acoperit de o oarecare taină și sfinții părinți ne-au vorbit că nu trebuie să percepem ad literam fiecare cuvânt, deoarece sensul acestor scrieri depășește tot ce e scris. În tradiția sfinților părinți există tâlcuiri minunate la Cartea Genezei, citindu-le pe care te uimești de profunzimea gândului și de capacitatea rațiunii omenești de a pătrunde în tainele ascunse ale Revelației Dumnezeiești. Devine clar că izgonirea din rai este o acțiune tainică care cu adevărat a avut loc. Însă sensul nu constă doar în faptul că oamenii care nu L-au ascultat pe Dumnezeu au fost izgoniți din grădina Dumnezeiască, numită rai. Sensul evenimentului este foarte important și se referă la viața noastră. Domnul a eliminat pe oameni de la comunicarea cu Sine. Izgonirea este imaginea senzorială a respingerii. Dar efectul respingerii are loc atunci când nu există  atracție reciprocă. Noi știm cum se desfac căsătoriile, cum se scindează societatea și colectivele umane, diverse tipuri de organizații. De îndată ce oamenii pierd încrederea, de îndată ce încep să vorbească în diferite limbi, de îndată ce încep să urmărească diverse scopuri, ei pierd capacitatea de a păstra unitatea și chiar solidaritatea, care deseori apare din necesitatea unirii oamenilor în numele scopurilor practice. Chiar și aceasta nu se reușește – diferențele de idei divizează.

Ceva asemănător s-a produs și atunci, în zorii istoriei umane. Bineînțeles, a fost nu doar diferența de idei, doar Dumnezeu i-a inclus pe oameni în viața Sa și ei viețuiau într-un spațiu anumit special, unde Domnul prin puterea Sa echilibra toate contradicțiile, generate de firea fizică a omului și a lumii ambiante. Oamenii trăiau în armonie unii cu alții și cu lumea înconjurătoare, chiar și cele mai îngrozitoare fiare nu îi atacau. Un anumit har al lui Dumnezeu era revărsat peste creața Sa și nu existau nici un fel de contradicții, deoarece prin puterea harului se echilibrau tendințele de orientare diferită.

Mai era ceva foarte important. Echilibrul care era asigurat de harul lui Dumnezeu, putea exista doar în condițiile acceptării de către oameni a regulilor și a legilor. Iar Dumnezeu le-a dat oamenilor doar o lege: de a-I fi ascultători Lui. Dar ei au încălcat această lege și armonia s-a distrus, a apărut o oarecare putere care i-a dezunit și a rupt toate aceste relații armonioase.

Pentru ca noi, oamenii contemporani, să înțelegem mai bine despre ce este vorba, putem trage paralele cu viața noastră contemporană. Dacă oamenii încalcă legile laice, devenind periculoși pentru societate, dacă contradicțiile cu societatea ajung la o astfel de intensitate, încât se pot solda cu conflicte sângeroase, atunci societatea izolează astfel de oameni. Ei sunt ținuți în închisori și locuri de corecție comportamentală, ei nu pot viețui alături de alte persoane, deoarece nu acceptă și nu urmează legile care asigură, inclusiv, viața în comun a celor care au diverse scopuri, diverse dorințe, diferite concepții asupra lumii înconjurătoare.

Ceva asemănător a avut loc și atunci. Oamenii au încălcat Legea lui Dumnezeu și au fost izolați de Dumnezeu. Și, ca și în cazul cu criminalii ordinari, soluția era nu doar în izolarea forțată a oamenilor, dar în alegerea lor liberă – să îndeplinească sau nu legea. Nu a fost Dumnezeu Cel groaznic Acela care i-a izgonit pe nefericiți, dar ei singuri s-au izolat pe sine de Dumnezeu, fără a dori să viețuiască în lumea Lui, deoarece lumea Lui a fost fondată pe legea Lui.

Însă Domnul nu și-a părăsit creația și nici nu putea să o părăsească, deoarece creația lui Dumnezeu este ceva deosebit pentru Însuși Dumnezeu și omul, ca vârf al acestei creații, prezintă de asemenea ceva deosebit pentru Dumnezeu. În pofida izgonirii din lumea divină, numită rai, Dumnezeu nu încetează de a avea relații cu oamenii. Noi știm cum în Testamentul Vechi El vorbește cu proorocii, cum El se întâlnește cu Avraam, cum îl inspiră pe Moise, cum dă oamenilor cele 10 porunci. S-ar părea că totul este terminat: oamenii sunt izgoniți, ei sunt în detenție, ei sunt izolați de lumea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu le merge întotdeauna în întâmpinare.

Domnul manifestă milă chiar și față de oamenii care au păcătuit, care I-au întors spatele, mai mult ca atât, care de multe ori s-au lepădat de El, care au decăzut până la poclonirea la idoli, care în genere au negat Însăși existența lui Dumnezeu. Însă această milă era limitată. Dumnezeu nu putea oferi oamenilor puterea sa, harul Său, deoarece nu putea împărtăși viața Sa cu omenirea căzută. El parcă o ajută de la o parte, însă păcatul a coborât cortina grea, a înălțat un zid de nepătruns care despărțea pe Dumnezeu, Izvorul haric, de om.

Povestirea biblică despre căderea în păcat și urmările ei este însoțită de o făgăduință foarte importantă, pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor. El îi pedepsește și totodată spune: că  Sămânța femeii, adică Cineva Care se va naște din femeie, va zdrobi capul șarpelui, va distruge izvorul răului, va elibera pe oameni de dependența obligatorie și de netăgăduit față de rău. Anume de aceea iudeii antici așteptau atât de mult acest moment, când va veni Mesia, deoarece cu El se asocia eliberarea omului.

Și Mesia a venit – Domnul Iisus Hristos. El se aduce în jertfă. El răscumpără vina primilor oameni și a întregii omeniri. El nimicește zidul dintre Dumnezeu și om și din nou torentul harului Dumnezeiesc intră în viața oamenilor. Dar ce înseamnă aceasta în practică? Oamenii au devenit mai buni? Ei mai puțin păcătuiesc? Desigur că nu! Cred că omul contemporan păcătuiește chiar mai mult decât cei din antichitate. Dar există diferențe dintre existența actuală de aceea de până la Hristos. Prin puterea harului lui Dumnezeu noi suntem în stare să ne eliberăm de puterea păcatului, să aducem pocăință, să căpătăm iertare și din nou și din nou, până la infinit, să căpătăm darul harului lui Dumnezeu, prin care ne mântuim. De aceea în viața noastră există și izgonirea din rai – de fiecare dată când păcătuim, când Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu – și revenirea în rai, când depășim păcatul propriu și prin harul lui Dumnezeu ne unim cu Creatorul. Această mișcare a vieții omenești, urcușurile și coborâșurile, sunt drama existenței noastre omenești. În această dramă este prezentă în permanență încordarea duhovnicească de o putere enormă și posibilitatea de a dobândi raiul lui Dumnezeu - și aici, pe pământ, în inimile noastre, și în veșnicie.

Astăzi este ultima duminică înainte de Postul cel Mare – un timp deosebit când trebuie să ne concentrăm gândurile, sentimentele, să ne supunem unei autoanalize interioare și, cel mai important, să spovedim păcatele noastre și să ne împărtășim cu Sfintele Taine ale lui Hristos cât se poate de des, deoarece prin spovedirea păcatului și prin împărtășanie noi primim iertare și în fața noastră din nou se deschid porțile raiului. E drept, se mai întâmplă că nu reușim bine să ajungem până la aceste porți că din nou păcătuim. Dar nu pentru mult timp - sunt acele porți care se pot deschide în fața noastră în orice moment al vieții noastre în așa fel, ca să nu se mai închidă în viața veșnică.

Acesta este sensul zilei de azi. Și să ne ajute aceste povestiri biblice și cuvinte Evanghelice pe care le-am auzit azi, ca să avem cea mai mare atenție pentru zilele Sfintei Patruzecimi, ținând minte că fiecare post ne oferă șansa de a deveni alți oameni și de a ne apropia de Dumnezeu, ca să moștenim Împărăția lui Dumnezeiască. Vă felicit pe voi pe toți cu prilejul sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 24-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 23-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 22-a după după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Severnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”