Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril înainte de rânduiala iertării la catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril înainte de rânduiala iertării la catedrala „Hristos Mântuitorul”
Versiune pentru tipar
13 martie 2016 23:05

În seara zilei de 13 martie 2016, în Duminica lăsatului sec de brânză (Duminica iertării), pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat vecernia cu rânduiala iertării la catedrala „Hristos Mântuitorul”. După otpustul vecerniei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Cu serviciul divin de azi seara noi păşim pe tărâmul Postului cel Mare. Sensul postului constă în schimbarea minţii şi inimii omeneşti. Fiecare dintre noi are nevoie de o astfel de schimbare, deoarece situaţia principală şi cauza principală care determină înrăutăţirea stării noastre interioare, apariţia maladiilor duhovniceşti, este păcatul. Iar schimbarea spre mai bine a stării interioare a omului înseamnă eliberarea de păcat.

Anume de aceea sfinţii părinţi indică asupra faptului că sensul postului este pocăinţa. Când noi ne căim sincer în faţa lui Dumnezeu, când căpătăm iertarea de păcate în Taina mărturisirii şi a Sfintei Euharistii, noi ne eliberăm de păcatele noastre şi survine o transformare adevărată spre mai bine. Dar există o condiţie obligatorie a pocăinţei şi în citirea Evangheliei de azi, pe care Biserica ne-a propus-o dimineaţa în timpul Dumnezeieştii liturghii, unde se conţin cuvinte uimitoare prin puterea lor: „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Mt. 6:14-15). Cu alte cuvinte, o condiţie obligatorie a pocăinţei este iertarea pe care o cerem de la alţi oameni.

O condiţie obligatorie a pocăinţei este de asemenea capacitatea noastră de a ierta o altă persoană. Fiecare ştie din experienţă că nu e uşor. Este simplu când nu este un conflict real, când nu sunt atinse mintea şi sentimentele, când nu sunt excitate emoţiile negative – atunci aceasta pare ca un schimb de saluturi sau amabilităţi. Noi spunem unii altora: „Iartă-mă pentru Dumnezeu!” Şi răspundem: „Dumnezeu să te ierte!” Dar cu totul un alt sentiment ne cuprinde când ne întâlnim cu acei care ne-au  obijduit în mod real sau pe care noi i-am obijduit. Iată anume atunci trebuie să săvârşim o nevoinţă duhovnicească, trecând peste mândria noastră, peste înţelegerea noastră a adevărului, deseori falsă, pentru a îndeplini ceea ce ne învaţă azi Evanghelia prin cuvintele Domnului Însuşi.

Rânduiala iertării după slujba de seară în Duminica lăsatului sec de brânză anume este chemare minunată a Bisericii, adresată tuturor oamenilor de a ierta pe cei ce i-au obijduit şi singuri să ceară iertare de la cei pe care i-au obijduit. Dar nu este rău deloc că noi ne adresăm cu astfel de cuvinte despre iertare şi către cei cu care nu avem un conflict vădit. Este bine, deoarece nu se ştie ce se petrece în conştiinţa acelui om, pe care noi nu îl considerăm duşmanul nostru, inamicul nostru, faţă de care noi nu simţim sentimente negative. Doar se poate întâmpla că celălalt om, fără ca noi să ştim, este pătruns de aceste sentimente. De aceea, cerând iertare de la oamenii cu care noi parcă nu ne aflăm în ceartă sau în conflict, noi le ajutăm să se elibereze de astfel de gânduri.

Biserica acordă o importanţă deosebită rânduielii iertării şi cheamă ca această iertare să nu fie formală, ca ea să fie un act conştient al libertăţii noastre, orientat spre îndeplinirea voinţei lui Dumnezeu şi iertarea altei persoane – pentru ca şi Domnul să ne ierte.

Aş vrea să cer de la toţi iertare, deoarece, se prea poate, unele cuvinte şi fapte ale mele sunt înţelese de cineva ca fiind cauza aducătoare de răni şi scârbiri. Eu niciodată nu am avut, nu am şi nu voi avea vreo dată intenţii de a provoca cuiva vreo rană sau scârbire, dar se prea poate că anume astfel sunt percepute unele cuvinte şi acţiuni ale mele. De aceea eu cer iertare de la fiecare dintre voi şi de la întreaga Biserică. Iertaţi-mă pe mine, păcătosul!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie