Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în ajunul Duminicii Triumfului Ortodoxiei, ținută la mănăstirea stavropighială „Întâmpinarea Domnului”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în ajunul Duminicii Triumfului Ortodoxiei, ținută la mănăstirea stavropighială „Întâmpinarea Domnului”
Versiune pentru tipar
20 martie 2016 08:24

La 19 martie 2016, în ajunul Duminicii întâi din Postul cel Mare, a Triumfului Ortodoxiei, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat privegherea la mănăstirea stavropighială de călugări „Întâmpinarea Domnului”, or. Moscova. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către ei prezenți cu o predică.

Preasfinţia Voastră, stăpâne Tihon! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit pe toţi cu prilejul marii sărbători a Triumfului Ortodoxiei. Vă mulţumesc, stăpâne, pentru cuvintele calde şi pentru rugăciunile pe care le săvârşiţi aici cu fraţii, inclusiv susţinându-l pe Patriarh în ascultările lui cotidiene.

Prima săptămână a Postului Mare este un timp deosebit. Acei cărora pe parcursul acestei săptămâni le reuşeşte dimineaţa şi seara să frecventeze biserica, să chibzuiască şi să citească textele, pe care le propune Biserica în timpul serviciilor divine de dimineaţă şi seară, înţeleg de ce tezaur duhovnicesc noi ne atingem prin participarea la viaţa liturgică a Bisericii. Ne atingem cu raţiunea şi, cel mai important, cu inima şi simţim răspunsul la rugăciunile noastre. Doar Domnul, fără îndoială, ajută fiecăruia să-şi poarte trudele care îi sunt însărcinate în acel loc, unde este el este postat prin Pronia lui Dumnezeu.

Meditând la viaţa duhovnicească, iar anume de aceasta ne îndeletnicim pe parcursul întregii săptămâni, nu putem să trecem sub tăcere un factor foarte important care însoţeşte viaţa fiecărei persoane – e vorba de scârbiri şi mâhniri. Oamenilor nu le prea place să vorbească despre scârbiri şi mâhniri. Poate că nu le place să se plângă, să analizeze cele întâmplate cu ei. Precum nu le place să se atingă de maladie, tot aşa nu le place să se atingă de scârbiri. Se prea poate că anume de lipsa deprinderii de conştientizare a scârbirilor are loc nedorinţa omului, în special a celui contemporan, de a accepta scârbirile şi mâhnirile.

Cuvinte minunate găsim la cuviosul Efrem Sirul: „Fără mâhniri şi scârbiri nu există mântuire”. Iar la cuviosul Marcu Pustnicul găsim alte cuvinte foarte importante: „Nu orice scârbire ni se trimite pentru păcate”. Aşadar, pe de o parte, scârbirea şi mâhnirea este un oarecare factor necesar pentru creşterea duhovnicească a omului. Pe de altă parte, scârbirea poate fi pedeapsă pentru păcatele noastre şi faptele noastre, dar nu oricare, după cum ne învaţă Marcu Pustnicul. Doar există scârbiri care au loc de pe urma negândirii noastre. Există scârbiri care se produc de pe urma necunoaşterii sau rătăcirii. Dar există scârbiri care se întâmplă cu noi în afara voinţei noastre, când deodată ne ciocnim de circumstanţe dificile din viaţă. Pot fi probleme de sănătate, probleme la serviciu, probleme în familie – câte se mai pot întâmpla în viaţă!

Dacă scârbirile se produc pe neaşteptate, când, s-ar părea, nu trebuie nimic să se întâmple, în acest caz trebuie să fim cu deosebită atenţie. În acest sens noţiunea de scârbire se intersectează cu noţiunea crucii. Doar crucea nu este numai durere la orice motiv şi în orice caz, este acea durere şi acea greutate pe care noi o ducem indiferent de faptul, dacă merităm noi această cruce sau nu o merităm, am atras-o noi asupra noastră ca urmare a faptelor rele sau nu. În această situaţie sfinţii părinţi spun că anume aceasta este crucea de la Dumnezeu; şi scârbirea care nu provine nici din greşelile noastre, nici din necunoaştere sau lipsa râvnei, ni se dă de sus.

Pentru ce dar este nevoie de scârbire şi cruce? Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur ne învaţă că este importantă nu însăşi scârbirea, nu însăşi mâhnirea, dar rezultatele lor. Domnul ne oferă posibilitatea de a trece prin scârbiri şi mâhniri, ca noi să ne manifestăm calităţile noastre. Aidoma faptului cum omul care se pregăteşte să devină căpitan şi să dirijeze corăbii este angajat pe corabie în calitate de matroz şi i se oferă posibilitatea de a trece prin valurile tumultuoase, de a rezista la furtuni, de a se căli în timpul călătoriei pe mare; tot aşa şi Domnul ne trimite scârbiri şi mâhniri, punând pe umerii noştri crucea. Nu pentru a ne strivi sub greutatea acestei cruci, nu pentru a-l scoate pe om de pe calea vieţii sale, dar pentru ca noi, atingându-ne de scârbire şi mâhnire, să găsim în sine puteri de a da un răspuns demn de creştin la tot ce se întâmplă şi în faţa situaţiilor din viaţă să apreciem cu chibzuinţă şi nepărtinitor gândurile şi faptele noastre.

În Sfânta Scriptură şi la sfinţii părinţi noi găsim de asemenea afirmarea care deseori trezeşte o reacţie negativă la contemporani: pe cine Dumnezeu îl iubeşte, pe acela îl şi necăjeşte (Pilde 3:12). Dacă Domnul trimite scârbiri, prin urmare, El nu Şi-a întors spatele, prin urmare El îi dă o şansă omului de a depăşi dificultăţile, îi acordă o şansă de creştere. Anume o astfel de abordare faţă de scârbiri şi mâhniri, de care ne ciocnim, îi acordă creştinului o mare putere duhovnicească, îi ajută să se ridice de asupra situaţiilor dificile, să nu-şi piardă capul, să nu-şi piardă reperele din viaţă, să nu cadă sub greutatea sarcinilor.

Experienţa vieţii cu Dumnezeu, cu Hristos, îi dă omului o mare putere. De fapt, ce este mărturia mucenicilor, a mărturisitorilor, dacă nu mărturia acestei forţa interioare? Şi dacă noi trecem prin viaţă împreună cu Dumnezeu, atunci puterea Dumnezeiască ne întăreşte şi Dumnezeu ne devine mai aproape. Iată de ce creştinismul este o concepţie foarte optimistă asupra lumii, asupra vieţii şi asupra omului. Este cu totul altceva decât ceea ce încearcă să prezinte cei ce critică credinţa. Deoarece credinţa îi oferă omului o putere Dumnezeiască enormă, iar prin această putere – înţelepciune şi capacitate de a se opune circumstanţelor dificile ale vieţii, fără a căror depăşire nu poate exista o creştere duhovnicească.

Din nou aş vrea să repet cuvintele minunate ale cuviosului Efrem Sirul: „Fără scârbiri şi mâhniri nu există mântuire”. Să ne ajute nouă Domnul ca în mod înţelept, mântuitor, să mergem pe calea vieţii, devenind mai înţelepţi cu gândurile minunate pe care le găsim în moştenirea sfinţilor părinţi şi în tradiţia serviciilor divine ale Bisericii noastre. Vă felicit pe voi pe toţi cu prilejul terminării primei săptămâni a Postului Mare.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie