Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica Închinării Sfintei Cruci după Liturghia oficiată la biserica „Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” în raionul Orehovo-Borisovo Iujnoe din or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în Duminica Închinării Sfintei Cruci după Liturghia oficiată la biserica „Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” în raionul Orehovo-Borisovo Iujnoe din or. Moscova
Versiune pentru tipar
3 aprilie 2016 20:27

La 3 aprilie 2016, în Duminica 3-a din Postul Mare, a Închinării Sfintei Cruci, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat rânduiala sfinţirii mari a bisericii „Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” în raionul Orehovo-Borisovo Iujnoie din or. Moscova şi a condus oficierea Dumnezeieştii liturghii a sfântului ierarh Vasile cel Mare în biserica nou sfinţită. După încheierea serviciului divin Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioşi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Dragi părinţi, fraţi şi surori! Cinstite părinte Ioan, parohul acestei biserici sfinte!

Vă felicit pe toţi cu prilejul celei de-a treia Duminici din Postul Mare care în limba Statutului bisericesc se numeşte Duminica Sfintei Cruci. În această zi pomenim suferinţele lui Hristos, medităm despre Crucea Domnului.

În timpul Liturghiei am ascultat un mic fragment din Evanghelia după Marcu (Mc. 8:34-9:1), în care se vorbeşte despre cruce. Mulţi dintre noi cunosc aceste cuvinte: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, spune Domnul.

Pe de o parte, astfel de cuvinte par a fi simple, pe de altă parte – în fiecare cuvânt se conţine o taină. Dacă vom încerca să aplicăm aceste cuvinte la viaţa noastră, multe ne vor fi de neînţeles. În primul rând, ce semnifică „să se lepede de sine”? Vrea sau nu vrea acel om, el percepe lumea lui Dumnezeu prin propria prismă. Vrea sau nu vrea acel om, însă lumea se află în jurul lui şi el parcă este centrul lumii şi este nevoie de multe forţe ca să conştientizeze că el nu este centrul, deoarece centrul se află în alt loc, acel centru este Dumnezeu.

Dacă omul conştientizează acest lucru, atunci multe se schimbă în viaţa sa. Deoarece dacă tu eşti centrul, atunci totul ce e în jurul tău există doar pentru tine şi fericirea ta, succesul vieţii tale depinde de cât de mult vei putea lua din lumea înconjurătoare şi vei pune pe altarul propriului „ego”. În categorii obişnuite, cotidiene, aceasta este asociat cu dorinţa de a avea mai mulţi bani, mai multe lucruri, mai multe plăceri, mai mult timp liber, mai multă putere, mai multă importanţă, mai multă celebritate.

Şi iată că omului care se percepe pe sine ca centrul lumii, dintr-o dată i se propune să se lepede de sine, să se întoarcă cu spatele la propria persoană. Dar în numele la ce? Se întâmplă că oamenii se leapădă de sine în numele scopurilor supreme. Noi ştim că orice faptă de eroism poate fi înfăptuită doar prin jertfire de sine. Nu e posibil să mergi în atac, apărându-ţi Patria, fără să te lepezi de sine. Nu e posibil să îl salvezi pe cineva, riscându-ţi viaţa, fără să te lepezi de sine. În momentele critice multe persoane sunt trezite de conştiinţă sau de credinţă pentru a se lepăda de sine în numele unui scop suprem.

Însă aceasta nu se întâmplă în fiecare zi. Pe când Domnul ne propune să ne lepădăm de sine şi să îl urmăm, încetând de a mai fi centrul universului. Şi nu doar să Îl urmăm pe Hristos, dar şi să luăm asupra noastră o anumită scârbire, o anumită cruce.

O putere deosebită se conţine în aceste cuvinte. Probabil că majoritatea persoanelor nu încearcă să pătrundă în sensul acestor cuvinte uimitoare, dar, atingându-se de ceva neînţeles, din mers îl neagă: „Nu este pentru mine”, „nu înţeleg”.

În această frază, pe lângă cuvântul „să se lepede”, mai există un cuvânt cheie – „cruce”. Trebuie luată crucea, adică scârbirea proprie. Nu trebuie purtate scârbirile altora – fiecare trebuie să-şi ia propria cruce, scârbirea sa şi să meargă după Hristos. Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur, meditând asupra acestor cuvinte ale Mântuitorului, spune: cu nimic altceva nu putem dobândi Împărăţia Cerurilor decât cu purtarea crucii. Omul nu are o altă modalitate, dar cu purtarea crucii dobândim Împărăţia lui Dumnezeu.

Se vede că ar fi greşit să considerăm fiecare nereuşită din viaţa umană, fiecare durere şi fiecare scârbire că este o cruce, deoarece urmare a durerii şi scârbirii uneori este greșeala noastră. Apoi noi depăşim această greşală şi scârbirea trece. Însă noi uneori comitem o eroare, iar urmările continuă pe parcursul întregii noastre vieţi. Cât de des tinerii, cuprinşi de dragoste, considerând că sentimentul pe care îl simt este veşnic, devin apropiaţi unul pentru altul, iar apoi se constată că ambii au comis o greşală enormă. Nu s-au lămurit în propriile sentimente, iar viaţa şi-au legat-o deja şi fiecare în parte încearcă să-şi depăşească scârbirea… Este acea greşală, dar poate că şi păcat a fost, deoarece totul ce începe cu păcat îşi are în calitate de urmare crucea. Cauza este în greşelile noastre, iar Domnul ne pune pe umeri crucea şi nu ne eliberează de purtarea ei, deoarece ştie: anume crucea este în stare să îl transforme pe om, să îl facă să fie cu totul altul pentru viaţa de aici, pe pământ şi să-i deschidă Împărăţia lui Dumnezeu. Deseori noi ne străduim să lepădăm astfel de cruci, să ne schimbăm viaţa, căutăm ceva nou, considerând că vom fi fericiţi. Însă în aceste cazuri fericirea nu vine sau vine pentru un scurt timp şi din nou ne părăseşte.

Crucea este, fără îndoială, scârbire, însă o scârbire care devine mântuitoare după voia şi planul lui Dumnezeu, în caz dacă o ducem până la  capăt. Omul creşte duhovniceşte, depăşind această scârbire. Eu am posibilitate să comunic cu părinţii, ai căror copii nu sunt prea dezvoltaţi sau suferă de pe urma unor maladii trupeşti, ceea ce îi diferenţiază de alţi copii de vârsta lor. Eu am întâlnit diverse reacţii ale părinţilor la acest fenomen. Unii sunt distruşi de nenorocire, privirea le este stinsă, viaţa le este terminată. Dar am văzut şi oameni cu feţe luminoase, aplecaţi de asupra pruncului sau adolescentului, care nu va fi niciodată tot aşa cum sunt alţii. Odată mama unui astfel de bolnav mi-a spus nişte cuvinte care mi s-au întipărit pentru toată viaţa în memorie şi în inimă: „Noi ne mântuim prin copilul nostru”. Pentru o astfel de mamă, pentru un astfel de tată lumea nu a dispărut, lumina nu s-a stins, dar licăreşte o luminiţă aparte în suflet, care luminează din interior viaţa lor şi care o umple cu o semnificaţie enormă. Astfel de oameni obţin fericirea, pacea şi tihna, dar ceea ce e cel mai important, după spusele lui Ioan Gură de Aur, intră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Noi trebuie să învăţăm să ne purtăm crucea. Este uşor de făcut, dacă vom face asocierea între purtarea crucii şi fericirea noastră. Dacă purtându-ne crucea devenim mai puternici, mai înţelepţi, mai maturi, dacă purtându-ne crucea noi apreciem fiecare zi pe care ne-o oferă Dumnezeu, dacă începem altminteri să percepem pe alţi oameni, să recepţionăm în alt mod o privire bună şi un cuvânt prietenos, dacă purtarea crucii ne ajută să vedem profunzimea sufletului altei persoane, în acest caz noi evoluăm – evoluăm foarte tare şi semnificativ, apropiindu-ne de dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

În Sfânta Scriptură nu există cuvinte de prisos sau care să fie false. Dacă Domnul spune ceva, înseamnă că anume aşa şi este. Dacă în viaţa noastră intră scârbirile, chiar în urma greşelilor noastre sau lipsei de raţiune, ele trebuie acceptate în aşa măsură ca ele să devină cruce mântuitoare, a cărei purtare să umple viaţa noastră cu sens şi să deschidă porţile veşniciei. Şi, îngenunchind în faţa Crucii a Însuşi Domnului şi Mântuitorului nostru, haideţi să privim altminteri la acest chip. Doar El este Dumnezeu, dar este şi Om. El este pe cruce, El trece prin suferinţe inimaginabile, însă o face nu pentru Sine – o face pentru noi. Şi dacă Dumnezeu a luat asupra Sa suferinţele de pe cruce ca noi să dobândim mântuirea, cât este de important pentru noi a duce crucea, ca cineva să aibă o viaţă mai uşoară, iar pentru sine să dobândim mântuirea. „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne”. Această închinare este pătrunsă de cea mai profundă semnificaţie duhovnicească, deoarece, închinându-ne suferinţelor, noi mărturisim despre credinţa noastră în Hristos, Care prin Cruce a adus mântuire întregului neam omenesc. Amin.

Serviciu de presă al Patriarhiei Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua Paștelor Blajinilor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Sfântul Arhistrateg Mihail” din Kremlin, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica Apostolului Toma după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la mănăstirea stavropighială „Înălțarea Sfintei Cruci” cu hramul în cinstea Icoanei Maicii Domnului de Ierusalim

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Marțea din Săptămâna Luminată după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Lavra „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Marea Vecernie Pascală săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Sâmbăta Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Joia Mare după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Слово Святейшего Патриарха Кирилла в канун Великого Четверга после богослужения в Заиконоспасском ставропигиальном монастыре

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Miercurea Mare după Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predică Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în ajunul Miercurii Mari la mănăstirea stavropighială „Sfântul Ierarh Alexie”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Marțea Mare după Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite săvârșită la mănăstirea stavropighială „Sfântul Mitropolit Petru” din Vysokoe