Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii sfântului mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință după Liturghia oficiată la biserica „Sfântul Gheorghe” pe colina Poklonnaya, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril de ziua pomenirii sfântului mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință după Liturghia oficiată la biserica „Sfântul Gheorghe” pe colina Poklonnaya, or. Moscova
Versiune pentru tipar
6 mai 2016 23:14

La 6 mai 2016, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Izvorul Dătător de Viață”, ziua pomenirii sfântului mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, în ajunul celei de-a 71-a aniversări a Victoriei în Marele război pentru apărarea Patriei, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a oficiat Liturghia în biserica în cinstea sfântului mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă pe colina Poklonnaya. După încheierea Liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către credincioși cu o predică.

Înaltpreasfinția Voastră! Cinstite părinte Serafim, parohul acestei sfinte biserici! Dragi părinți, frați și surori!

Vă felicit pe toți cu prilejul zilei de pomenire a sfântului mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință. În acest an această zi a nimerit în prima săptămână, cea Luminată, de după Paști, în ziua când noi o proslăvim pe Maica Domnului și în cinstea ei sfințim apa - această sărbătoare se numește „Izvorul Dătător de Viață”.

Sfântul mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință este o personalitate care într-un mod cu totul deosebit a intrat în istoria Bisericii. El a fost ostaș și a fost un mărturisitor curajos al credinței în Hristos, care s-a învrednicit de o așa putere, încât biruia nu doar pe vrăjmașii văzuți, dar a biruit și pe vrăjmașul nevăzut care într-un mod neînțeles i s-a arătat lui și oamenilor în formă de zmeu. Nimic asemănător nu a mai fost în istoria Bisericii și puțin probabil să mai fie, ca un om să poată omorî simbolul răutății. Însă el a făcut aceasta, deoarece într-un mod aparte s-a proslăvit în fața lui Dumnezeu și a arătat o putere duhovnicească și credință deosebită Domnului.

Iată din ce motiv sfântul Gheorghe a devenit ocrotitorul oastei iubitoare de Dumnezeu – deoarece ostășimea creștină niciodată nu săvârșește fapte ale răutății și ale nedreptății. Oastea creștină întotdeauna luptă pentru adevăr, împotriva răului și chiar dacă membrii acestei oști nu se conștientizează pe sine în măsură deplină drept creștini, din această cauză natura oastei iubitoare de Hristos nu se schimbă. Ea arată oamenilor și lumii puritatea imaculată a acțiunilor și a gândurilor. Oastea iubitoare de Hristos luptă în exclusivitate cu răul, când acest rău se manifestă în acțiuni militare, în agresiune, în distrugerea vieții poporului, în mulțimea de crime de război.

Noi știm că victoria în Marele război pentru apărarea Patriei a fost o victorie dreaptă. Nu noi am început războiul, însă pe pământul nostru a venit dușmanul, care din primele zile ale acțiunilor militare a început să manifeste o cruzime nemaivăzută, să distrugă populația pașnică, să dea foc la sate, să distrugă orașe. Când privești cadrele documentare, fără să vrei te gândești: dar ce ar fi fost în inima ta, dacă ai fi fost martorul acestor grozăvii? Poporul a viețuit în pace și liniște și, dintr-o dată, din cauza unei voințe rele, armate întregi, oști străine năvălesc pe pământul tău natal, distrug poporul tău, frații și surorile tale, calcă în picioare câmpurile semănate, nimicesc sate și orașe…

Iată din ce cauză de la bun început Marele război pentru apărarea Patriei a fost numit război sfânt, adică război pentru adevăr. De aceea și oștimea noastră, fie și nu au existat în ea preoți și nu se săvârșea acolo rugăciunea de obște (deși rugăciunea personală era săvârșită aproape de fiecare soldat), poate fi numită cu siguranță oastea iubitoare de Hristos. Doar noi am luptat pentru dreptate, pentru Patrie, pentru pământul nostru, pentru popor împotriva unui dușman viclean și crud.

Dea Dumnezeu ca acest ideal al oștimii iubitoare de Hristos niciodată să nu părăsească poporul nostru, forțele noastre armate. Și azi, când ostașii noștri participă la acțiuni militare în Orientul Mijlociu, noi știm că nu este o agresiune, nu este o ocupație, nu este impunerea propriei ideologii, nu este susținerea anumitor guverne – este lupta cu acel dușman groaznic, care poartă în sine răul nu doar pentru Orientul Mijlociu, dar și pentru întreg neamul omenesc. Acest rău noi îl numim în ziua de azi „terorism”. Teroriștii ucid oameni nevinovați care nu luptă cu ei și care nu prezintă nici un pericol – omoară pentru a îngrozi, pentru a înfrânge rezistența. Câte suferințe și victime nevinovate a adus terorismul!

Din această cauză lupta cu terorismul în ziua de azi este o luptă sfântă. Dea Dumnezeu ca aceasta să fie înțeles de toți în toată lumea, ca nimeni să nu divizeze pe teroriști în buni și răi, ca nimeni să nu se folosească de lupta cu terorismul pentru a-și dobândi propriile obiective, deseori nedeclarate, dar reale. Lupta cu un astfel de dușman și cu mijloace oneste este un război sfânt și noi ne rugăm ca Forțele armate ale Patriei noastre să rămână fideli în orice circumstanțe acelei orientări duhovnicești, care presupune participarea trupelor doar în luptă cu răul, în luptă pentru dreptate, în luptă pentru salvarea vieților omenești. Fie ca sfântul mare mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință, al cărui chip simbolic se regăsește pe stema Rusiei, pe stema capitalei noastre, să fie ocrotitorul Rusiei, ocrotitorul statului Rus, ocrotitorul capitalei noastre și, bineînțeles, ocrotitorul și rugătorul pentru oastea noastră iubitoare de Hristos.

Aș vrea să vă mulțumesc din inimă, părinte Serafim, clericilor din această sfântă biserică și în amintirea despre serviciul divin de azi să vă aduc în dar chipul lui Hristos Cel Înviat pe oul de Paște. Hristos a Înviat! Vă felicit pe toți cu prilejul sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Altele articole

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a Lavrei „Sfânta Treime” a Cuviosului Serghie

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 16-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala episcopală „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Sfânta Sofia - Înțelepciunea lui Dumnezeu” din Samara

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril în ajunul sărbătorii Înălțării Crucii Domnului după privegherea săvârșită în Catedrala „Schimbarea la Față a Mântuitorului” din or. Tolyatti

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Ghelendjik

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită în Duminica a 13-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Sfânta intocmai cu Apostolii marea cneaghine Olga” din Ostankino, or. Moscova

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mănăstirea „Sfântul Daniel”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 12-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Mare Mucenic Nichita” din Staraya Basmannaya Sloboda, or. Moscova

Cuvântul de învățătură al Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostit de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Petru după Te-Deum-ul săvârșit la Mănăstirea „Sfântul Mitropolit Petru” din Vysokoe

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Petru după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Kremlinul Moscovei