Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la I Congres internațional al regenților și cantorilor Bisericii Ortodoxe Ruse

Discursul Sanctității Sale Patriarhul Chiril la I Congres internațional al regenților și cantorilor Bisericii Ortodoxe Ruse
Versiune pentru tipar
1 decembrie 2016 23:53

La 1 decembrie 2016, în Sala Soboarelor  bisericeşti a catedralei „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova, a avut loc întâlnirea Sanctităţii Sale Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril cu participanţii la I Congres Internaţional al regenţilor şi cantorilor Bisericii Ortodoxe Ruse. Sanctitatea Sa Vlădica s-a adresat către ei cu un discurs.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Iubiți părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut cordial pe toţi la această acţiune minunată – primul congres al regenţilor, cantorilor, al tuturor celor care sunt îngrijoraţi de dezvoltarea cântării ruse bisericeşti. Necesitatea unui asemenea congres este actuală deja de mult timp. Este îmbucurător că această iniţiativă importantă a apărut de jos, iniţiativele care generează de jos sunt vitale, deoarece provin de la necesităţile reale ale oamenilor. Şi faptul că ne-am adunat aici este urmarea iniţiativei care exprimă necesităţile voastre. De aceea există speranţa că acest congres se va desfăşura cu succes şi va ajuta la soluţionarea sau, cel puţin, la determinarea sarcinilor care vor trebuie să-şi găsească realizarea în viitor.

Precum cum se ştie, după evenimentele tragice ale anului 1917 istoria Bisericii noastre, iar împreună cu ea şi istoria cântărilor bisericeşti a mers pe două căi, în străinătate aveau loc unele lucruri, iar în Patria noastră – altele. În străinătate au existat colective corale excepţionale, în special în anii 1920 – începutul anilor 1930, care au plecat din vechea Rusie şi au păstrat tradiţiile cântării de până la revoluţie. Ele uluiau prin interpretările lor atât în biserici, cât şi în cadrul reprezentărilor laice occidentale. Şi cântarea ortodoxă rusă din străinătate era cu adevărat un factor misionar important, era pentru multe persoane ce trăiau în Occident descoperirea frumuseţii Ortodoxiei, a splendorii Liturghiei şi, desigur, a măreţiei tradiţiei noastre naţionale.

Altceva se petrecea în Uniunea Sovietică. Nu se poate să spunem că măiestria cântului a fost nimicită în totalitate, însă a fost închisă marea majoritate a bisericilor, mănăstirilor, totul a fost devastat şi nici un fel de coruri profesionale în anii 1920 şi 1930 practic nu au existat. Părinţii mei au făcut cunoştinţă unul cu altul la metocul lavrei Pecerska din Kiev în oraşul Leningrad, deoarece ambii au cântat în corul de amatori. Astfel de coruri de amatori au susţinut pe atunci tradiţia cântării bisericeşti. Este evident că nivelul acestei cântări nu era atât de înalt, cum s-ar dori.

Însă în anii postbelici situaţia s-a schimbat în legătură cu legalizarea Bisericii. Odată cu deschiderea parohiilor au început să apară coruri profesioniste, care erau conduse de minunaţi regenţi ai şcolii de înainte de revoluţie. Îi port în memorie pe aceşti regenţi, cel puţin pe cei din Sanct-Petersburg. La Moscova, în catedrala episcopală din Elohovo corul era condus de domnul Komarov, un regent excelent, muzician uimitor, păstrător al tradiţiei bisericeşti a cântului în or. Moscova. Iar în Petersburg îl putem numi pe Levin, regentul corului catedralei „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” din Sanct-Petersburg, precum şi pe mulţi alţii care au păstrat tradiţia de până la revoluţie în Sanct-Petersburg. Pentru a lua cunoştinţă de aceste tradiţii vechi, trebuia să vii la Moscova şi să asculţi corul în catedrala din Elohovo sau să pleci la Petersburg să asculţi corul în catedrala „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului” sau în catedrala „Sfântul Nicolae” care era condusă de profesorul academiei de Sanct-Petersburg domnul Şişkin. Aceste coruri erau cu adevărat păstrătoare ale tradiţiilor minunate. Tradiţiile erau foarte curate – nu se amestecau şi nu se acceptau impurităţi.

Dar deja la finele anilor 1970 – pot judeca după faptul ce se întâmpla în Petersburg – au început să fie aduse diverse modulări în tradiţia din Petersburg. S-a pierdut puritatea. În mod neaşteptat m-am întâlnit cu această tradiţie în anul 1975 la Helsinki. Ştiţi că Finlanda a fost parte din Imperiul Rus. Ea a păstrat, de altfel, multe legi încă de pe timpul imperiului Rus şi a păstrat totul ce se referea la cântul bisericesc. Slujba bisericească în catedrala din Helsinki era exact la fel ca slujba dumnezeiască din Sanct-Petersburg la finele secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. La acea slujbă am fost împreună cu profesorul protoiereu Alexandr Şmeman (ambii am fost invitaţi în Finlanda să ţinem lecţii) şi făcând schimb de opinii, ambii am ajuns la concluzia că o astfel de interpretare ca în Helsinki din punctul de vedere al păstrării tradiţiilor petersburgheze nu mai exista în Petersburg.

Dacă e să vorbim de starea interpretării în anii 1970 în Biserică în general, cu excepţia Moscovei şi a Petersburgului, putem spune că în acele vremuri se apropia o criză foarte periculoasă. Ea era legată de faptul că s-a epuizat această clasă de regenţi: au decedat acei regenţi ai generaţiei în vârstă care erau păstrători ai tradiţiei, iar alţii noi nu existau. Eu am simţit în mod acut această stare de lucruri atunci când am devenit rector al Academiei şi al seminarului de teologie din Leningrad. Mi-a fost clar că vor mai trece câţiva ani şi la scara întregii Biserici cântarea în parohii poate lua sfârşit, deoarece nu existau persoane care ar putea conduce corurile bisericeşti. Atunci a apărut un gând îndrăzneţ – să creăm o secţie deplină de regenţi în şcolile duhovniceşti din Leningrad. Cercurile de regenţi au fost şi în Academia şi seminarul din Moscova, şi în cele din Leningrad. Eu puţin am studiat într-un astfel de cerc. Însă era un cerc opţional: puteau veni sau nu, nu exista nici o programă, câte ceva învăţam şi noi. Dar pentru a crea învăţarea sistemică, ştiinţifică, corectă a regenţilor, era necesar a crea o şcoală de regenţi. Pe vremea ceea să creezi ceva în Biserică era forte dificil, era nevoie să capeţi aprobarea puterii sovietice locale. Iar conducerea sovietică în anii 1970 se afla pe poziţie fermă: nimic nou nu trebuie să apară în viaţa Bisericii, Biserica trebuie să se îngusteze, spaţiul ei trebuie să se micşoreze, deoarece Uniunea Sovietică nu îşi asocia viitorul său cu viaţa religioasă. De aceea orice propunere de a inaugura ceva, fie o biserică, o capelă, cu atât mai mult o şcoală, era întâmpinată cu mare rezistenţă.

Şi atunci mi-a ajutat din nou experienţa lucrului meu şi relaţiile legate de Finlanda. În Finlanda la seminarul ortodox în Kuopio învăţau fetiţe, inclusiv studiau arta de regent. Privind cum fetiţele cântau împreună cu băieţii, m-am gândit să înveţe la noi şi fetele, deoarece nu era cu putinţă să fondezi o cauză serioasă cum e arta de regent doar cu ajutorul băieţilor. Atunci a apărut gândul următor: putem oare să invităm vreo fată din Finlanda, pentru a duce în eroare puterea laică. Şi atunci m-am înţeles cu o  domnişoară pe nume Lena Pezzola care a manifestat dorinţa să vină la Leningrad. După aceea au început negocieri dificile cu puterea, că există necesitate, oamenii din străinătate doresc să studieze la noi, iar noi nu avem aceste posibilităţi. A durat mult timp. La urma urmei, cu mare greu mi s-a permis să o accept pe Lena Pezzola. Atunci am început să insist: „Ascultaţi, nu putem să o înmatriculăm doar pe una. Dacă o vom accepta pe una singură, va părea că e propagandă. Trebuie să dizolvăm cu cineva dintre ai noştri”. Mi s-a permis să dizolv cu încă trei. Una din aceste trei era sora mea dreaptă, alta era soţia unui student, a treia era fiica unuia din protoierei. Şi iată patru persoane în anul 1978 au fost înmatriculate la anul întâi al acestei secţii de regenţi, pe care o numeam clasa de regenţi.

Am invitat pedagogi excelenţi care predau în şcoala muzicală, la conservator şi eu am pus în faţa lor sarcina de a crea o şcoală reală de regenţi cu programa de studii minime ale şcolii muzicale. Cu mila lui Dumnezeu în curând această clasă s-a transformat într-o secţie adevărată de regenţi cu zeci de tineri şi tinere, care studiau acolo. Această experienţă a fost preluată mai apoi de Academia de teologie de la Moscova şi deja în anii 1980 şi 1990 noi aveam sute de regenţi, pregătiţi în aceste două şcoli.

Cred că un moment foarte important, decisiv a fost anul 1988, anul sărbătoririi aniversării a 1000 de ani de la Creştinarea Rusiei. Atunci cântarea bisericească a apărut în spaţiul public. Îmi amintesc de concertul istoric din Teatrul Bolşoy. Câte eforturi au fost depuse ca să obţinem acceptul ca şi concertul în onoarea aniversării a 1000 de ani de la Creştinarea Rusiei să aibă loc în Teatrul Bolşoy. Nouă mult timp ni se refuza, ni se propuneau alte locaţii, dar, la urma urmei, cu mila lui Dumnezeu am reuşit să obţinem ca în centrul Moscovei, în teatrul Bolşoy, pe scena slăvită, s-a arătat societăţii civile, lumii întregi splendoarea tradiţiei ruse bisericeşti a cântului. A fost un eveniment de o importanţă enormă culturală şi duhovnicească pentru ţară, deoarece în sală au venit acei care nu puteau veni în biserică. Erau reprezentanţii puterii, intelectualităţii şi aceasta a fost într-adevăr o revelaţie. În ziua de azi, se prea poate, mulţi nu înţeleg despre ce este vorba, parcă nu este nimic deosebit, ei, un concert de muzică bisericească într-o sală laică. Însă pe vremea ceea era un eveniment epocal, decisiv, deoarece se spărgea gheaţa care ţinea în chingi viaţa bisericească. Îmi aduc aminte cu cât entuziasm, cu lacrimi în ochi oamenii ascultau această cântare minunată sub bolţile teatrului Bolşoy în oraşul Moscova.

În anul 1984 am fost eliberat din funcţia de rector şi mutat din oraşul Leningrad la catedra din Smolensk. Şi atunci, atingându-mă de provincia noastră bisericească, am înţeles cât de importantă a fost deschiderea clasei de regenţi. Pentru întreaga regiune Smolensk exista, puteţi să vă imaginaţi, un singur regent şi un singur cor. Din Smolensk am plecat în Veazma, al doilea după mărime oraş în regiune cu o istorie minunată, legată de patriarhul Nicon şi ţarul Alexei Mihailovici. Veazma într-un moment al istorie a fost capitala statului rus: când a izbucnit epidemia de ciumă la Moscova, atunci ţarul şi Patriarhul au plecat la Veazma. Apoi Veazma a devenit centrul de formare a strategiei de înaintare asupra Poloniei pentru a elibera oraşul Smolensk. De aceea oraşul este foarte vestit şi catedrala „Sfânta Treime” în centrul oraşului este splendidă, şi lume este multă în oraş, iar la strană patru bătrânele cântau cu voci răguşite. Aceeaşi situaţie era în fiecare centru raional, nu mai vorbesc de sate. Atunci s-a evidenţiat cu toată claritatea această situaţie grea a Bisericii noastre, înţelegând cât de importantă era crearea secţiei de regenţi, a şcolii de regenţi şi în genere punerea problemei privind pregătirea profesională a regenţilor. Deja în anii 1980, iar în special în anii 1990 aveam în Biserică sute de regenţi pregătiţi profesional.

Dacă e să trecem la problemele noastre contemporane, voi trasa punctat unele. De fapt nu avem multe probleme, cu mila lui Dumnezeu. Cântarea noastră bisericească se dezvoltă, se perfecţionează, apar foarte multe colective minunate, care sunt capabile nu doar să cânte în biserici, dar şi să meargă cu concerte şi să prezinte tradiţia rusă a cântului bisericesc în ţară şi peste hotare. Însă mi se pare că totuşi trebuie să ne gândim la sistematizarea experienţei bisericeşti a cântului. Eu nu vorbesc de unificare, Doamne fereşte. În nici un caz nu se poate să spunem că în toate bisericile trebuie de cântat aşa cum se cântă la Moscova sau la Sanct-Petersburg, deşi de acum şi la Moscova, şi la Sanct-Petersburg nu se cântă în conformitate cu tradiţiile locale - multe sunt aduse din exterior, uneori sunt de natură pozitivă, uneori cu totul negativă. Aici, desigur, este importantă şi problema gustului, şi problema atitudinii faţă de tradiţie, de istorie. Însă, după opinia mea, trebuie să păstrăm obligatoriu tradiţiile din domeniul cântului.

Dacă e să vorbim de tradiţiile cântării bisericeşti de până la revoluţie, putem să ne întrebăm: ce fel de tradiţii au fost? Bineînţeles, pravila sinodală. Dacă va dispărea cu totul, dacă se va uita la noi cântarea sinodală în opt glasuri, va fi foarte rău. Eu am o atitudine foarte vulnerabilă la fanteziile pe tema celor opt glasuri. Nu se poate admite. Folosiţi fantezia în oricare alt domeniu, dar nu se poate să supuneţi fanteziei, armonizând şi perifrazând, ca să mă exprim în limbaj literar, pe baza tradiţiei ruse a celor opt glasuri aşa cum s-a format, inclusiv în perioada sinodală. Minunată a fost tradiţia de până la revoluţie a cântării bisericeşti. Dacă e să vorbim de glasuri, deosebirea de cântarea sinodală din Moscova era doar la interpretarea celui de al doilea glas. Al doilea glas este altul decât în tradiţia sinodală, însă aceasta era specificul Moscovei, care era acceptat de toţi cu respect. Unora glasul al doilea moscovit le place mai mult decât cel sinodal.

Existau şi alte tradiţii minunate. De pildă, tradiţia de până la revoluţie a Lavrei Pecerska din Kiev. Uneori poţi vedea în culegeri: „Cântarea Lavrei Pecerska din Kiev”. Însă eu nu sunt sigur că e cu adevărat Cântarea Lavrei Pecerska din Kiev. Trebuie să efectuăm o mare cercetare pentru a depista aceste cântări minunate, care îi uluiau pe oamenii de atunci şi, fără doar şi poate, vor ului şi pe ascultătorii contemporani. Consider că este cu putinţă a restabili cântarea de până la revoluţie din Valaam, deoarece s-au păstrat notele şi anumite amintiri despre aceste interpretări. Este patrimoniul nostru. Dacă îl vom pierde, va fi foarte rău. Dacă sub influenţa unor compozitori care încearcă să armonizeze aceste cântări, ea se va dizolva în interpretări, va fi de asemenea foarte rău. Trebuie de lăsat aşa cum a fost, toate aceste tradiţii trebuie să vieţuiască. Aceasta nu înseamnă că trebuie să cântăm după manierea sinodală, moscovită, din Pecerska Kieveană sau Valaam. Trebuie să deschidem posibilităţi pentru creaţie, pentru compunerea noilor opere. Însă ceea ce a venit la noi din istorie, nu trebuie distrus, precum nu trebuie, eu cred, să distrugem interpretarea bine cunoscută. Ea a venit la noi din istorie, este tezaurul istoric. Ceea despre ce vorbesc, este de parcă am copia din muzee tablouri sau am schimba faţetele clădirilor istorice în funcţie de gusturile noastre. Trebuie ca ceea ce s-a creat în trecut să fie păstrat, să fie lăsat aşa cum este, dar totuşi în nici un caz să nu ne limităm la această tradiţie, ca să deschidem posibilităţile de a crea pentru compozitorii contemporani. Aceasta are loc în prezent şi eu consider că noi trebuie să avem o atitudine de recunoştinţă faţă de toţi acei care îmbogăţesc azi repertoriul corurilor noastre bisericeşti cu operele lor.

Aş vrea acum să vorbesc puţin la tema cântării populare. În perioada sovietică a devenit clar că dacă se va curma tradiţia corală profesională, atunci trebuie de renăscut cântarea populară. La aceeaşi Academie de teologie din Leningrad am început să o renaştem. Cum am început? Poporul poate cânta „Crezul” şi „Tatăl nostru”, însă pentru a renaşte la  dimensiunea întregii Liturghii, noi plasam printre lume pe cantorii în persoana băieţilor şi fetelor noastre şi ei împreună cu poporul cântau: de la început ectenia, apoi canonul Euharistic, apoi practic cea mai mare parte a Liturghiei era cântată de popor. Toţi acei care frecventau pe atunci biserica din Leningrad erau uluiţi de această cântare: atât de mult ridica duhul. Cred că renaşterea cântării populare – este una din căile de îmbisericire a poporului nostru, deoarece omul care participă la cântare, care aude sunetele puternice din dreapta, din stânga, din faţă, din spate, parcă se cufundă într-o stihie specială a rugăciunii de obşte, el simte ce înseamnă parohia, ce înseamnă comunitatea. El simte participarea sa în slujirea lui Dumnezeu. De aceea eu chem cu insistenţă persoanele responsabile de cântarea bisericească, să contribuie la renaşterea cântării populare. Poate nu trebuie făcută la o sută de procente, deoarece trebuie de lăsat spaţiu şi pentru cântarea profesională, care de asemenea are o mare importanţă şi influenţă estetică şi duhovnicească asupra omului, dar trebuie să începem să extindem spaţiul cântării populare în experienţa noastră liturgică.

Încă o temă care a venit la noi din trecut, dar care îşi păstrează actualitatea şi în prezent. Este ceea ce se întâmplă la strană în corurile profesionale. Doar de foarte multe ori acolo merg oameni pentru a câştiga bani… Când în strana din dreapta care este deschisă oamenii văd persoane cu totul străine, necredincioase, care şi arată corespunzător, aceasta  introduce o mare discrepanţă. Eu nu pot spune că din momentul de faţă noi trebuie să refuzăm la serviciile cantorilor profesionişti, dar aş pune o mare responsabilitate pe regenţii şi parohii noştri cu privire la îmbisericirea acestui public. Noi ne ocupăm de îmbisericirea copiilor, tinerilor, noi avem anumite cercuri pe lângă biserici, însă noi uităm de faptul că în primul rând trebuie să îmbisericim pe cei care coslujesc cu noi. Ce înseamnă cântarea? Este o coslujire. Dar dacă persoana este departe şi prin convingeri, şi prin sentimente de ceea ce simte omul credincios în timpul slujbei bisericeşti, cum poate deveni parte organică a comunităţii? Cum poate deveni coslujitor? Este pur şi simplu un corp străin care nu este neutral. Fără îndoială că el exercită o influenţă negativă. De aceea educaţia duhovnicească, îmbisericirea cantorilor este aceeaşi sarcină a regenţilor, cum e şi menţinerea nivelului înalt al măiestriei interpretative. Dacă regentul nu are suficientă înţelegere şi influenţă, deşi regentul este persoana cu cea mai mare influenţă pentru cei care cântă în cor, atunci trebuie să intervină clericii şi, bineînţeles, parohul.

Acum câteva cuvinte despre perfecţionarea pregătirii regenţilor. Există şcoli de regenţi în Sanct-Petersburg şi Moscova, însă mi se pare că acum trebuie să facem un nou pas important. Cu binecuvântarea mea ceva se întreprinde în Academia de teologie din Sanct-Petersburg. Noi trebuie să trecem acreditarea programei de studiu cu privire la pregătirea regenţilor, acreditarea şcolilor noastre de regenţi. Aceasta presupune, desigur, o creştere importantă a nivelului programelor, creşterea nivelului de predare atât a aspectului muzical, cât şi al celui teologic. Eu cred că noi trebuie să plasăm în faţa noastră sarcina ca secţia de regenţi să elibereze diploma de bacalaureat. Este foarte important. Atunci aceasta va fi recunoscută în întreaga ţară, şi nu doar în ţară, dar şi peste hotare. Pentru ca să fie anume aşa, trebuie de efectuat o activitate foarte mare în vederea pregătirii programelor, a pregătirii profesorilor, a soluţionării celorlalte sarcini. Este condiţia obligatorie pentru obţinerea acreditării de stat. Pentru ce este nevoie de aceasta? Deoarece noi în nici un caz nu trebuie să scădem nivelul regenţilor profesionali. Noi trebuie să îl ridicăm şi să tindem în permanență ca nivelul de pregătire a regenţilor în instituţiile noastre speciale de învăţământ să fie nu mai jos decât pregătirea muzicienilor în instituţiile corespunzătoare laice.

Am pomenit de disciplinele teologice. Când în anul 1978 se crea clasa de regenţi în Academia şi seminarul de teologie din Leningrad, atunci am înaintat o propunere ca pe lângă disciplinele muzicale să fie studiată teologia. Ţin bine minte discuţia la Consiliul ştiinţific. Mi se spunea: „De ce să mărim sarcina? Ei au şi aşa solfegiu, şi armonia, şi teoria muzicii, şi istoria muzicii. De ce mai este nevoie de anumite discipline teologice?” Însă eu am spus: „Noi trebuie să pregătim nu doar regenţi”, iar apoi am spus ceva ce a trezit zâmbete şi o deplină neîncredere în cuvintele mele – „noi trebuie să pregătim viitorii profesori de religie şi catehizatori ai poporului nostru”. Aceasta am spus-o în anul 1978, când astfel de cuvinte nu puteau fi pronunţate în voce, însă eu eram absolut convins că aceste vremuri vor veni. Eu ştiam că clericii nu vor avea suficiente puteri ca să înfăptuiască această muncă enormă. Anume aşa s-a întâmplat. Şi regenţii noştri, se prea poate, au devenit primii catehizatori din rândul mirenilor, care au înfăptuit această muncă din cele mai importante, o slujire din cele mai importante în Biserica noastră.

Iată că şi azi regentul bisericesc trebuie să fie catehizator, trebuie să cunoască disciplinele teologice. El trebuie să cunoască istoria Bisericii, desigur, teologia dogmatică, trebuie să fie o persoană luminată din punct de vedere teologic. Atunci, intrând în relaţii cu un astfel de regent, se vor schimba şi cantorii, inclusiv cei care vor veni din lume şi vor cânta în corurile noastre. De aceea aş vrea să pun această sarcină şi în faţa Academie de la Moscova şi, poate, în faţa altor şcoli de teologie de la noi, ca procesele legate de pregătirea licenţei şi acreditării secţiilor de regenţi în calitate de instituţii de învăţământ ce sunt abilitate să elibereze diplome de bacalaureat de model de stat, să fie începute sau continuate.

Dar, bineînţeles, că fiecare studiu începe din copilărie. Cred că şi studiul muzical bisericesc trebuie să înceapă din copilărie. Uneori la noi nu se ştie ce ocupaţii să ofere copilului în şcolile duminicale. Dar haideţi să atragem atenţia la importanţa pregătirii cantorilor în şcolile duminicale. Nu toţi copiii pot cânta, dar mulţi pot. Este diferit lucru cântarea în clasele primare ale şcolii duminicale, iar altceva este cântarea adolescenţilor. La ei într-adevăr se poate dezvolta un interes real faţă de cântarea bisericească, din rândul acestor persoane se pot extrage cadre pentru viitorii regenţi. Aceşti tineri, care au simţit interes faţă de cântarea bisericească, pot merge la seminar la secţia de regenţi şi să completeze corpusul de regenţi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

În încheiere vreau să spun câteva cuvinte despre congresul nostru. Cred că toate aceste gânduri s-ar putea dezvolta şi discuta la această temă. Nu cred că anumite decizii concrete definitive pot fi adoptate la acest prim congres, dar, cel puţin, putem formula un anumit program de acţiuni. Dacă e să vorbim în general despre organizarea lucrului general-bisericesc de mai departe, mi se pare că trebuie să fie creat un sistem de nivel general-bisericesc, care ar coordona toată această activitate, ar recepţiona semnalele ce parvin de la regenţi şi care ar putea, inclusiv, să determine contururile, parametrii politicii noastre bisericeşti în domeniul dezvoltării cântării bisericeşti. Sunt profund convins că în dezvoltarea cantorilor bisericeşti în Biserica Rusă în primul rând trebuie să participe nemijlocit şi hotărâtor înşişi regenţii şi cantorii bisericeşti – pentru aceasta vreau să vă dau binecuvântare. Să vă păzească Domnul!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Bulgare cu prilejul aniversării intronizării

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat primarului Moscovei, Serghei Sobeanin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat președintelui Guvernului Federației Ruse, Mihail Mișustin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu prilejul Zilei Apărătorului Patriei

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat deputatului Dumei de Stat a Federației Ruse, Vladimir Resin, cu prilejul aniversăriii a 85 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat mitropolitului Porfirii cu prilejul alegerii în tronul Patriarhilor Serbiei

Adresarea Patriarhului cu prilejul Zilei tineretului ortodox

Cuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Chiril la ședința Consiliului Suprem Bisericesc din 11 februarie 2021

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril aresat directorului Centrului național medical de cercetări chirurgicale „Alexandr Vișnevskii”, profesorul Amiran Revișvili, cu prilejul aniversării a 65 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Antiohiei cu prilejul aniversării intronizării