Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Soborului Ыаштэшдщк Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Ruse după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită de sărbătoarea Soborului Ыаштэшдщк Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Ruse după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”
Versiune pentru tipar
5 februarie 2017 19:55

La 5 februarie 2017, în Duminica vameșului și a fariseului, de sărbătoarea Soborului Sfinților Noilor Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Ruse, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în catedrala episcopală sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După încheierea Dumnezeieștii Liturghii Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu un cuvânt de învățătură.

Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre! Iubiți părinți, frați, maici egumene, surori!

Vă felicit cordial cu prilejul zilei de duminică. Este o zi deosebită – este prima duminică prin care începem pregătirea de Postul Mare. Anume așa a coincis că în această duminică Biserica noastră proslăvește Mucenicii și Mărturisitorii Bisericii Ruse din secolul al XX-lea.

Prigonirile asupra Bisericii s-au săvârșit pe parcursul întregii istorii – din primele zile de existență a comunității creștine în Ierusalim. Acei care Îl mărturiseau pe Hristos în calitate de  Domn și Mântuitor, erau bătuți cu pietre, excomunicați, prigoniți chiar până la capătul pământului. Gândiți-vă la faptul că toți Apostolii, cu excepția Evanghelistului Ioan Teologul, au fost uciși, devenind victime ale prigoanei pentru Domnul și Mântuitorul! De ce adepții lui Hristos erau distruși? Deoarece multora li se părea că apariția Creștinismului le amenință scopurile și sarcinile lor religioase. Așa gândeau iudeii, așa credeau păgânii, iar în scurt timp și statul Roman a pus întrebarea: oare Creștinismul nu amenință integritatea, bunăstarea și unitatea marelui imperiu? Și atât timp cât unii împărați considerau că amenință numaidecât, prigoanele îngrozitoare au continuat până la începutul secolului al IV-lea. Aproape că în fiecare zi noi pomenim numele Mucenicilor și Mărturisitorilor din epoca acelor prigoane strașnice din perioada romană, care s-au năpustit asupra Bisericii și creștinilor în scopul, cică, al apărării intereselor statului.

Dar probabil doar în epoca modernă a apărut o nouă motivare pentru prigoane. Purtați de convingerile lor filozofice, dar mai bine spus, de fantezii, acei care au venit la putere au simțit în Creștinism un pericol ideologic, deoarece propovăduirea lui Hristos îl înălța pe om deasupra luptei de moment, îl elimina din contextul patimilor omenești, prin urmare, împiedica dirijarea conștiinței umane în numele realizării unor scopuri ideologice concrete. Însă nimeni nu a formulat cauzele adevărate ale prigoanelor așa cum o facem noi acum.  Se explica simplu: credința creștină încurcă progresului, împiedică dezvoltarea învățământului și științei, prin urmare, este un impediment în calea fericii oamenilor. Așadar, pentru ca oamenii să fie fericiți, creștinii trebuie uciși, bisericile lor - închise, iar statul să fie construit pe baze noi care nu au nimic comun cu moralitatea creștină. Aceste intenții păgubitoare diavolești au fost inoculate în conștiința elitei noastre, chiar a unei părți a poporului și prigoanele împotriva Bisericii Ruse au fost declanșate anume pentru ca să fie apropiat – să ne pătrundem de sensul acestor cuvinte – „viitorul luminos”. Deoarece creștinii împiedicau aducerea acestui „viitor luminos”, deși nimeni dintre ei nu s-a pronunțat împotriva orânduirii politice formate – ei doar mărturiseau cinstit credința. Când li se cerea: „Lepădă-te”, ei spuneau: „Nu, nu pot. Fidelitatea mea lui Hristos este mai presus de orice și eu sunt gata să mor pentru Hristos”. Sute de mii de oameni – probabil că mai mulți ca în Imperiul Roman – au fost uciși. Era poporul nostru, erau cei mai buni reprezentanți ai lui care, cică, împiedicau la construirea unui viitor luminos. Și, trecând prin încercările și suferințele secolului al XX-lea, prin nenorocirile marelui război și victimele enorme ca pedeapsă groaznică pentru toată această demonizare, poporul nostru a început treptat să se elibereze de prizonieratul în care s-a aflat.

Astăzi avem posibilitatea să vorbim despre totul în mod deschis, fără să ne temem de cineva, să abordăm probleme foarte importante. Și se prea poate, cea mai importantă problemă este următoarea: există oare ceva în această lume, în special legat de bunăstarea și prosperitatea omului, de dragul căruia ar fi meritat uciderea unul altuia? Doar și azi noi urmărim acțiunile demente ale celor ce își distrug concurenții – este aceeași modalitate de a-și curăți calea într-un „viitor luminat”, de a deveni mai cunoscut, mai bogat, de a avea mai multă putere. Experiența istoriei creștine ne învață următoarele: este interzis să mergem pe calea acesta. Mai mult ca atât, este o cale care duce nicăieri. Parcă puteau împărații romani – Neron, marele Traian, Diocletian – să creadă că întreaga organizare a puternicului imperiu – jurisprudența, armata, disciplina, sistemul financiar, infrastructura transportului – care asigura dominația asupra întregii Mări Mediterane, va fi incapabilă să distrugă credința creștină? Ei cu toții au greșit amarnic. Ei au plecat din istorie ca niște prigonitori, ca oameni cruzi, iar credința creștină există. Probabil, exact așa prigonitorii în Europa Occidentală în perioada modernă distrugeau bisericile și mănăstirile, considerând că doar cultura politică și filozofia politică, care excludeau pe Dumnezeu și chemau la luptă cu religia, vor permite construirea unei societăți prospere și izgonirea credinței creștine. Nu au reușit!

Însă, probabil, cel mai uluitor exemplu al prăbușirii prigonirilor este Biserica noastră și țara noastră. De ce este așa? Astăzi în timpul Liturghiei a fost citit fragmentul din Epistola apostolului Pavel către Romani, în care el spune că este sigur că „nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom.8:38-39). Anume acest fapt nu l-au cunoscut prigonitorii. Eu nu au știut că în acești oameni – slabi, puși în genunchi de puterea statului – sălășluiește puterea lui Dumnezeu. Fără a se lepăda de Hristos, fără a trăda propriile interese, acești oameni Îl apărau pe Hristos, iar El îi apăra pe ei și ei cu toții se află în împărăția Lui. Dar Hristos îi apăra nu doar în planul mântuirii lor personale, dar și în raport cu acea cauză căreia ei slujeau. Astăzi, în centrul Moscovei, în această catedrală „Hristos Mântuitorul”, reconstruită din pulbere, care prin însăși existența ei este un simbol al renașterii credinței Sfintei Rusii, aducem mari mulțumiri lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre pentru Noii Mucenici și Mărturisitori ai Bisericii Ruse, a căror jertfă a întărit credința poporului nostru. Noi știm că acești Noi Mucenici și Mărturisitori se roagă pentru țara noastră, pentru Biserica noastră. Oare acea creștere duhovnicească și materială pe care, în pofida greutăților, o vedem azi cu toții, nu este răspunsul lui Dumnezeu la acea jertfă și la acea rugăciune, pe care o ridică la tronul Lui Sfinții Noii mucenici și Mărturisitori, predecesorii noștri de pe tărâmul Sfintei Biserici Ortodoxe Ruse?

Noi am pășit în anul aducerii aminte despre evenimentele ce au o vechime de un secol și dea Dumnezeu ca aceste amintiri și gânduri cu privire la tragedia poporului nostru să ne ajute întotdeauna să ne izbăvim de ispite și tentații ce împing oamenii la cele mai strașnice fapte – cică în numele unei bunăstări ipotetice. Să nu fie așa! Vă felicit pe toți cu prilejul sărbătorii!

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie