Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril în Duminica lăsatului sec de carnerostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril în Duminica lăsatului sec de carnerostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în catedrala „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova
Versiune pentru tipar
19 februarie 2017 23:25

La 19 februarie 2017, în Duminica lăsatului sec de carne, a Înfricoșătoarei Judecăți, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în catedrala episcopală sobornicească „Hristos Mântuitorul”, or. Moscova. După încheierea Liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioși cu un cuvânt de învățătură.

Pe voi pe toți, iubiți vlădici, părinți, frați și surori, înalți oaspeți, vă felicit cordial cu prilejul zilei de duminică!

În apropierea Postului Mare, pregătind  pe oameni pentru tărâmul pocăinței, Biserica propune meditații pentru fiecare zi de duminică. Astăzi aceste gânduri sunt legate de tema judecății. Înfricoșătoarea Judecată – este o manifestare a adevărului lui Dumnezeu în relația cu fiecare om, în relația cu întreaga istorie a omenirii. Noi în permanență căutăm dreptate – când cineva dintre apropiați ne obijduiește, când ne simțim ofensați la serviciu, când sunt încălcate interesele unor comunități de oameni; și de fiecare dată, dorind să obținem dreptate, plasăm în centrul dorințelor noastre pe noi înșine. Noi apreciem din punctul nostru de vedere ce înseamnă justețea și dacă concepția noastră intră în contradicție cu opinia altora, suntem gata să intrăm în conflict. Noi știm cu ce se sfârșesc certurile din familie în apărarea dreptății – așa cum o înțelege fiecare dintre părți. Știm cu ce finalizează ciocnirile civile, care de asemenea sunt legate de lupta pentru dreptate.

Astăzi în Biserică începem să pomenim evenimentele ce au o vechime de 100 de ani, care au dus la abdicarea țarului în februarie 1917 și la instaurarea noii puteri. Evenimentele ulterioare sunt bine cunoscute: puterea s-a arătat a fi slabă, mișcarea acțiunilor civile de contraforță nu a fost oprită, speranțele oamenilor nu au fost satisfăcute și toate acestea – în condițiile de război cu un dușman extern. Puterea nu era în stare să mai îndrepte ceva și pur și simplu s-a prăbușit - ea a fost acaparată de cei care erau mai bine organizați, mai cruzi și mai orientați. Noi știm ce s-a întâmplat în urma acestei acaparări a puterii – țara și poporul au fost aruncate în tumultul războiului civil. Astăzi ne zguduim, când auzim vești despre evenimentele din Ucraina. Noi vedem cum oamenii suferă de pe urma luptei fratricide. Haideți să ne imaginăm că o astfel de luptă fratricidă se desfășura în anii de după revoluție la scara întregii țări, a întregii Rusii istorice – când fratele se ridica împotriva fratelui, când se vărsa sânge, când oamenii dădeau dovadă de o cruzime îngrozitoare.

De cele mai dese ori ne imaginăm Judecata de Apoi în așa fel, de parcă ar fi o judecată a oamenilor. Însă Judecata lui Dumnezeu acționează deja acum, deoarece Domnul a dorit să includă judecata în însăși firea omului. Omul este în stare să se judece singur pe sine. Potrivit cărei legi? Celei de stat? Nu, potrivit judecății conștiinței. Noi știm că de foarte multe ori judecata conștiinței este pentru noi cea mai îngrozitoare. Am avut ocazia să mă întâlnesc cu diferiți infractori, condamnați la termeni lungi de închisoare. Și când în timpul convorbirii  de încredere întrebam ce este cel mai greu pentru ei, deseori îmi spuneau: „Conștiința. Nu mă pot liniști. Parcă și pedeapsa am ispășit-o, dar conștiința nu mă lasă”.

Judecata conștiinței este cea mai severă și mai imparțială, aceasta este judecata lui Dumnezeu, deoarece Domnul a inclus sentimentul moral în firea noastră. Omul este unica ființă care e în stare să se judece singură pe sine. Și, probabil, Înfricoșătoarea Judecată va fi continuarea acestei judecăți. Datorită limitării omenești noi multe le uităm, din memorie pleacă păcatele și conflictele și conștiința se liniștește. Alteori conștiința se distruge prin vicii, alcoolism sau pur și simplu prin obișnuința de a săvârși fărădelegi. Însă Înfricoșătoarea Judecată va completa toate imperfecțiunile judecății oamenilor: memoria slabă, cinismul, indiferența, încălcarea poruncilor lui Dumnezeu – totul ce nu a permis să ne facem propria judecată pe parcursul vieții.

Care sunt consecințele judecății? Dacă judecata descoperă faptul crimei, persoana este supusă pedepsei. Dar dacă este judecata conștiinței? Noi vreo dată ne-am pedepsit pe noi înșine? Bineînțeles, noi încercăm să ne justificăm. Noi, în calitate de unicul avocat la această judecată, spunem că am procedat nu prea rău, că cealaltă parte a fost vinovată și sunt  circumstanțe care ne-au împins spre încălcare. Dar mai există argumente și mai uimitoare: „Parcă eu sunt mai rău decât alții? Vecinul o duce și mai rău! Dar prietena mea ce face? De ce să mă osândesc pe mine? Nu sunt mai rău decât ceilalți”. Și noi facem orice, ca să slăbim judecata conștiinței și suntem tare departe de gândul că recunoașterea propriei vinovății trage după sine și pedeapsa.

Haideți să ne întrebăm pe noi înșine – doar fiecare a avut în viață o situație când a procedat rău – ce fel de pedepse am ales să ne aplicăm pentru vreo încălcare? Ce am făcut, fără a fi impuși din exterior, ca să putem să ne răscumpărăm păcatul? Domnul spune că la judecată vor fi îndreptățiți cei care au dat de mâncare celui flămând, au dat de băut celui însetat, au oferit adăpost drumețului, au îmbrăcat pe cel gol, au cercetat pe cel bolnav, au vizitat pe cel întemnițat, pentru a-l susține. Noi ne-am aplicat vreo pedeapsă cândva în calitate de răspuns la vocea conștiinței? Noi ne-am spus, fiecare, că acest păcat trebuie singur să îl răscumpăr prin ceea ce cere de la mine Domnul - să dau de mâncare, să dau de băut, să vizitez, să primesc? Se prea poate cineva procedează anume așa, dar în marea majoritate oamenii nu se gândesc la aceasta.

Dar ce se întâmplă când nu facem toate acestea? Doar Domnul ne iubește și nu vrea moartea noastră. Atunci El ne pedepsește, uneori foarte sever. Noi știm cum pot fi pedepsele pentru greșelile noastre; cum ceea pentru ce am pledat, dintr-o dată se întoarce printr-o nenorocire personală. Dar noi aproape niciodată nu întrebăm, de ce aceasta s-a întâmplat cu noi, dar dacă întrebăm, de cele mai dese ori răspundem următoarele: nu știm de ce avem o atare nenorocire. Dar Domnul știe – El vrea ca la Înfricoșătoarea Judecată noi să fim îndreptățiți și El ne conduce prin suferințele din viața noastră.

Ceea ce este just cu referire la viața personală, este drept și cu referință la viața poporului. Revoluția a fost o mare crimă și acei care au amăgit poporul, cine l-a indus în eroare, cine l-a provocat la conflicte, urmăreau cu totul alte scopuri, decât cele declarate în mod public. Era cu totul o altă agendă a zilei, de care oamenii nici nu bănuiau. Și a lovit acest tunet istoric – câte victime nevinovate, câte nenorociri! Probabil, într-un anumit moment, oamenii care au obținut victoria în acele conflicte revoluționare, au triumfat. Și ce dacă? Aproape toți din cei care au săvârșit revoluția, au devenit victime ale represaliilor ulterioare – acei care au vărsat sânge nevinovat, care au torturat și au chinuit, cei care au distrus temeliile vieții poporului, care au dezrădăcinat credința și au demolat biserici.

Judecata lui Dumnezeu asupra evenimentelor sângeroase din anul 1917 s-a produs deja în istoria poporului nostru – tot așa precum ea se produce în viața fiecăruia dintre oameni. Dacă auzim vocea lui Dumnezeu, dacă acceptăm rațional pedeapsa lui Dumnezeu, dacă pășim pe calea facerii de bine în viața personală, atunci în fața noastră se deschide posibilitatea de a veni cu conștiința curată în fața lui Dumnezeu la Judecata Lui cea de pe urmă. Același lucru putem spune și despre popor. Noi nu trebuie să renunțăm la memoria noastră istorică și să lăsăm fără atenție evenimentele care s-au produs în acel an, precum și următoarele suferințe ale poporului nostru. Tineretul nu trebui să spună: aceasta s-a întâmplat cu strămoșii noștri și pe noi nu ne privește. Aceasta se referă la toți, se referă la poporul nostru. Din aceste evenimente de vechime seculară noi trebuie să tragem o concluzie foarte importantă: trebuie prin virtute să învingem păcatele noastre și păcatele străbunilor noștri. Noi trebuie să construim o societate bună, dreaptă, noi trebuie să scoatem păcatul din viața noastră personală și socială. Noi trebuie să vedem suferința celor care sunt slabi, neputincioși, flămânzi, goi, însetați, întemnițați, bolnavi. Noi trebuie să vedem durerea altei persoane. Dar dacă vom continua să căutăm scopuri noi în căutarea unei alte dreptăți, doar acoperiți de cuvinte frumoase, dacă vom dori din nou să provocăm răni pe trupul poporului nostru, dacă trăind în condiții de bunăstare noi vom fi incapabili să săvârșim fapte bune, noi nu vom fi garantați de zguduiri nici în viața personală, nici în cea socială, deoarece supraviețuirea societății umane este în legătură directă cu faptele de milă. Binele este acea componentă ce reține lumea de la descompunere, iar istoria umană – de la un final groaznic. De aceea chiar din punctul de vedere pragmatic, din punctul de vedere al supraviețuirii, noi trebuie să săvârșim fapte bune. Este programul nostru de viață. Noi trebuie să răspândim toate faptele bune pe un număr cât mai mare de oameni. Noi trebuie să construim civilizația duhului, dar nu civilizația trupului. Și atunci Domnul va înclina spre noi mila Sa, deoarece cuvintele lui Dumnezeu niciodată nu sunt spuse în deșert.

Să ținem minte cuvintele evanghelice de azi și cuvintele pătrunzătoare ale lui Ioan Gură de Aur care a spus că Judecata lui Dumnezeu este în sufletul omului. Să săvârșim judecată asupra noi înșine – judecata propriei conștiințe. Să luăm asupra noastră anumite sarcini ca să ne ispășim vina de care ne vorbește, de asemenea, conștiința noastră. Și atunci cu adevărat vom avea nădejde, după cum spune cuvântul lui Dumnezeu, la „viață din belșug” (In. 10:10), deoarece cuvintele lui Dumnezeu niciodată nu sunt spuse în deșert. Încercând odată dreptatea cuvintelor dumnezeiești prin pilda istorică proprie, să nu repetăm din nou aceste încercări.

Să păzească Domnul Patria noastră, Biserica noastră, întreaga Rusie istorică! Să păzească Domnul în inima fiecăruia dintre noi credință puternică și încrederea în cuvintele dumnezeiești. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Mesajul de felicitare al Patriarhului adresat mitropolitului Filaret (Vahromeev) cu prilejul aniversării a 55 de ani a hirotoniei arhierești

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat lui Serghei Sobeanin în legătură cu aniversarea a 10 ani de muncă în funcția de primar al Moscovei

Mesajul de condoleanțe al Sanctității Sale Patriarhul Chiril în legătură cu decesul artistei poporului din RSFSR Irina Skobtseva

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat artistului poporului din RSFSR Nichita Mihalkov cu prilejul aniversării a 75 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat conducătorului Serviciului federal „Rospotrebnadzor” Ana Popova cu prilejul zilei de naștere

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat redactorului-șef al revistei „Novyi mir” Andrei Vasilevsky cu prilejul aniversării a 65 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat directorului general al Rețelei de televiziune și radiodifuziune din Rusia Andrei Romanchenko cu prilejul aniversării a 60 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Bulgare cu prilejul aniversării a 75 de ani din ziua nașterii

Mesajul de felicitare al Pariarhului cu prilejul zilei festive a Academiei de teologie din Moscova

Mesajul de felicitare al Sanctității Sale Patriarhul Chiril adresat lui E. Rahmon cu prilejul realegerii în funcția de Președinte al Republicii Tajikistan