Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare, săvârșită în catedrala „Arătarea Domnului”, or. Moscova, în ziua de Marți a Primei Săptămâni din Postul Mare

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Pavecernița Mare, săvârșită în catedrala „Arătarea Domnului”, or. Moscova, în ziua de Marți a Primei Săptămâni din Postul Mare
Versiune pentru tipar
28 februarie 2017 23:49

În seara zilei de 28 februarie 2017, în ziua de Marți a Primei Săptămâni din Postul Mare, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Pavecernița Mare cu citirea Canonului cel mare de pocăință al Cuviosului Andrei Criteanul în catedrala episcopală „Arătarea Domnului”, or. Moscova. După încheierea slujbei dumnezeiești Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către păstoriți cu un cuvânt de învățătură.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!

Timpul postului este timpul luptei cu păcatele noastre. În iureşul vieţii cotidiene este foarte greu să te concentrezi asupra problemelor lumii noastre interioare; uneori nu reuşim să ne gândim la faptul, dacă procedăm bine sau rău. Timpul Postului Mare este predestinat anume pentru faptul ca să ne ajute să păşim pe calea luptei cu păcatul. Această luptă îşi are  regulile şi legile sale, există propria logică. Sfinţii Părinţi, nevoitorii şi asceţii, care au cunoscut din propria experienţă ce înseamnă biruinţa asupra păcatului, spre fericirea noastră cea mare, au lăsat mărturii minunate scrise cu privire la lupta duhovnicească interioară şi ele nu sunt rezultatul meditaţiilor teoretice, dar sunt reflectarea unei experienţe duhovniceşti reale. Deşi majoritatea acestor scriitori aparţin unor vremuri demult trecute, scrierile lor sunt actuale şi acum, deoarece lumea din jurul nostru se modifică, dat firea omenească este neschimbătoare. Oamenii se ciocnesc de noi probleme şi ispite, însă firea omenească rămâne aceeaşi, aşa cum a fost creată de pronia Dumnezeiască şi în conformitate cu legile Dumnezeiești.

În rândul numeroşilor asceţi şi nevoitori din trecut un loc aparte îl ocupă Cuviosul Efrem Sirul care mult mai minuţios, dar mai bine de spus, mai sistemic decât alţii a redat în scrierile sale etapele luptei duhovniceşti. Potrivit Tipicului bisericesc, scrierile lui se cuvin a fi citite în timpul slujbelor dumnezeieşti de dimineaţă din Postul Mare – în mănăstiri aşa se procedează  deseori, pe când în experienţa parohială, din cauza limitării timpului, aceste lecturi de obicei sunt omise. Însă fiecare dintre noi are posibilitatea să ia cunoştinţă de scrierile Sfântului Cuvios Efrem Sirul. Aş vrea să vă relatez despre gândurile cele mai importante ale sfântului Cuviosului Efrem Sirul referitor la legile şi logica luptei duhovniceşti cu păcatul.

Păcatul ia naştere în gânduri, de cele mai dese ori este un gând întâmplător, un episod şi deja de om depinde, dacă va transforma acest episod în o parte a vieţii sale, dacă va vieţui cu astfel de gânduri şi se va pogorî tot mai adânc în ele. Gândul de acest fel în limbajul Sfinţilor Părinţi, inclusiv în cel al cuviosului Efrem Sirul, se numeşte gând de păcat. Vorbind  despre urmările unei atitudini neatente faţă de gândul la păcat, Sfântul Efrem Sirul propune o comparaţie foarte exactă şi ironică: omul care nu a putut să biruie gândul păcătos, se duce la fund aidoma corăbiei care suferă naufragiu lângă chei. Într-adevăr, trebuie să se întâmple ceva neverosimil ca nava să se ducă la fund nu în largul mării, nu în mijlocul valurilor, al vântului şi al furtunii, dar într-un golf liniştit, lângă chei. Omul încă nu a săvârşit păcatul, însă gândul de păcat deja a pus stăpânire pe conştiinţa lui. Natura omului, sufletul lui deja sunt contaminate de păcat şi el se prăpădeşte doar de la un gând. Noi ştim care sunt urmările îngrozitoare ale gândurilor păcatoase, care deseori nu doar că distrug starea duhovnicească, dar ameninţă însăşi viaţa omului. Aceste lucruri se întâmplă cu oamenii care nu alungă din propria conştiinţă gândul despre sinucidere. Gândul dat îţi poate veni în mod întâmplător, sub influenţa vreo unei informaţii din afară, dar dacă omul începe să vieţuiască cu acest gând, imaginându-şi diverse lucruri în legătură cu sine, atunci, indiferent de dorinţa lui, acest gând e în stare să îl ducă la sinucidere.

Există câteva gânduri de păcat, la care atrage atenţia Sfântul Efrem Sirul, în acord cu mulţi Părinţi din vechime. Consecutivitatea acestor gânduri de păcat este următoarea: lăcomia pântecelui, când omul merge la pierzanie prin consumul excesiv de alimente şi nu din cauza că este flămând, ci din cauza că gândul acesta s-a transformat în patimă; desfrânarea; iubirea de argint – nu dorinţa legitimă de a avea mijloace pentru a-şi asigura propria existenţă şi cea a familiei, pentru realizarea planurilor de viaţă, ci dragostea pentru bani de dragul banilor. Ştim cu toţii cum oamenii îşi pierd capul şi vieţuiesc doar cu gândul ca să obţină tot mai mulţi bani fără a se gândi ce vor face cu ei. Următorul gând de păcat este mânia, care e în stare să îl ducă pe om până la nebunie; apogeul mâniei este furia, când omul se transformă în întregime în purtătorul răului. Întristarea este un gând periculos de păcat, care dezorientează pe om tot aşa precum mâhnirea îi slăbeşte puterile, lipsindu-l de un scop clar în viaţă, pogorându-i vieţuirea în întuneric. Iubirea de slavă deșartă este un gând de păcat ce trezeşte la om o sensibilitate aparte faţă de aprecierea celor din jur. Scopul unic în viaţă devin acţiunile, orientate pentru dobândirea recunoaşterii din partea celorlalţi. După cum ştiţi, în ziua de azi în reţelele de socializare se întâlneşte o maladie reală: tinerii sunt gata să săvârşească cele mai groaznice acţiuni, cu riscul vieţii, doar să-şi facă o fotografie şi să  capete în reţelele de socializare un „like”. Unii tineri parcă nu mai văd în viaţă un alt scop, decât adunarea de „like”-uri, iar lipsa lor este  recepționată ca o tragedie adevărată. Şi, în sfârşit, mândria – probabil, cel mai periculos gând de păcat, care duce la eliminarea din viaţa omului a tot ce este Dumnezeiesc, doar întruchiparea şi imaginea unei mândrii absolute este diavolul.

Există, bineînţeles, şi alte gânduri de păcat, însă Sfântul Efrem subliniază pericolul deosebit al acestor opt anume. Lui îi aparţin cuvintele minunate: „Nu e în puterea noastră apariţia gândului de păcat, dar e în puterea noastră ca acest gând să nu se transforme în patimă”. Într-adevăr, după cum s-a mai spus, gândul de păcat poate apărea întâmplător, din cauza unor circumstanţe, ca o reacţie la unele cuvinte sau imagini văzute. Din păcate, cu astfel de chipuri care trezesc gânduri de păcat este împânzită cultura noastră contemporană. Astfel, indiferent de interesele producătorilor de filme contemporane – banii sau, se prea poate, unele scopuri mai periculoase – dar faptul rămâne fapt: nu există practic nici un film contemporan, în care nu ar exista imagini ce nu ar fi în stare să trezească gânduri de păcat. Apare problema: ce se întâmplă cu cultura – acea cultură ce este chemată să înalţe personalitatea, să o înzestreze cu capacitatea de a se opune răului?

Noi trăim în vremurile când factori din exteriori încarcă până la maximum psihicul uman cu gânduri de păcat. Cum putem da un răspuns demn? Să ne adresăm din nou către Sfântul Cuvios Efrem Sirul care ne învaţă că biruinţa asupra păcatului trebuie să o obţinem anume atunci când apare gândul de păcat. Dacă reţinem acest gând în noi şi el devine un gând permanent, în acest caz e foarte greu să-l birui, deşi în această etapă a vieţii sale omul credincios începe să-şi pună întrebări dacă duce o viaţă corectă şi de ce este urmărit în permanență de unul şi acelaşi gând. Însă e foarte greu să te lepezi de vreun gând ce a devenit parte a vieţii cotidiene. Cea mai uşoară victorie poate fi obţinută la prima linie de apărare, atunci când gândul de păcat doar apare – este mult mai greu să duci lupta cu gândul deja întipărit în minte.

Ce se întâmplă mai departe? Dacă această luptă finalizează cu înfrângerea omului, la el apare dorinţa de a-şi realiza dorinţele de păcat şi la gândul dat se asociază voinţa. Iar pasul următor este săvârşirea păcatului – deja nu în gânduri, dar în viaţa reală. La această etapă, care este aproape de desperare, lupta mai este posibilă, dar dacă şi în acest caz lupta este pierdută, atunci păcatul pune stăpânire pe om.

Tactica aceasta pare a fi simplă, dar fiecare etapă a ei este o dramă serioasă interioară, este încordarea puterilor, mobilizarea voinţei, a sentimentelor, a raţiunii. Probabil la nici unul din aceste hotare nu este cu putinţă să obţinem biruinţă asupra păcatului, dacă acţionăm de unul singur. Dar, spre fericire, noi nu suntem singuri în Biserică. În primul rând, când ridicăm rugăciuni de obşte pentru noi, Dumnezeu ne aude. În Biserică omul se mântuieşte cu puterea harului lui Dumnezeu şi nici o putere de voinţă nu este în stare să biruie păcatul – doar puterea lui Dumnezeu. Şi dacă ne vom uni eforturile noastre omeneşti, gândurile noastre, înţelegerea noastră a tacticii de a ne opune păcatului cu acţiunea harului lui Dumnezeu, atunci vom obţine o posibilitate reală de a birui păcatul şi de a ne organiza viaţa în conformitate cu legea lui Dumnezeu. Fie ca Domnul să fie cu noi în această luptă deloc uşoară. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie