Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril în ziua de Sâmbătă a Primei Săptămâni din Postul Mare rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în biserica „Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril ai Alexandriei” din Sivtsev Vrajek

Predica Sanctităţii Sale Patriarhul Chiril în ziua de Sâmbătă a Primei Săptămâni din Postul Mare rostită după Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în biserica „Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril ai Alexandriei” din Sivtsev Vrajek
Versiune pentru tipar
4 martie 2017 16:35

La 4 martie 2017, în ziua de Sâmbătă a Primei Săptămâni din Postul Mare, ziua pomenirii Sfântului Mucenic Ermoghen, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Făcătorul de minuni, şi a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sfinţii Ierarhi Atanasie şi Chiril, Patriarhii Alexandriei”, care se află în Sivtsev Vrajek, or. Moscova. După încheierea slujbei dumnezeieşti Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a adresat către credincioşi cu un cuvânt de învăţătură.

În numele Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În timpul Primei Săptămâni a Postului Mare creştinii ortodocşi, cel puţin aceia dintre ei care a avut această posibilitate, au vizitat biserica în fiecare zi, mulţi – dimineaţa şi seara.  Această experienţă de rugăciune din Prima Săptămână are o importanţă foarte mare pentru viaţa duhovnicească. Aflându-ne în biserică pe parcursul slujbelor îndelungate, noi ne cufundăm în stihia harică care nu poate să nu acţioneze asupra conştiinţei şi inimii omului, deoarece este plină de multe sensuri. Aceste sensuri nu întotdeauna ajung la noi – cineva nu prea înţelege textul în limba slavonă, cineva nu cunoaşte istoria originii Cărţilor Dumnezeieşti, nu îşi imaginează epoca în care au fost scrise. Multe pot părea stranii, neînţelese, dar, totuşi, fiecare în măsura propriilor puteri înţelege esenţialul: cu noi vorbeşte Dumnezeu prin aceste texte Dumnezeieşti, întâi de toate, prin cuvintele Psaltirii.

Pe lângă faptul că noi în timpul acestor slujbe dumnezeieşti de lungă durată recepţionăm sensurile Dumnezeieşti, noi de asemenea auzim chemările la pocăinţă, la rugăciune, la milostenie, la tot ceea ce formează un om, cu atât mai mult - un creştin. În Prima Săptămână a Postului Mare cu toţii trebuie să cugetăm la starea noastră lăuntrică, la păcatele noastre, să ne analizăm gândurile, faptele, sentimentele, să le supunem unei judecăţi severe şi să aducem pocăinţă. Toate acestea le facem ca să devenim mai buni, ca să ne rupem din traiul de fiecare zi, din griji şi deşertăciune în care suntem cufundaţi – de cele mai dese ori datorită circumstanţelor, iar uneori şi din propria voinţă – ca să simţim mai bine apropierea lui Dumnezeu, să ne atingem de harul lui Dumnezeu.

Creşterea omului, lupta cu păcatele, tendinţa către desăvârşire, bizuindu-se doar pe propriile puteri, nu pot fi încununate de succes, deoarece omul este provocat de forţe ce sunt de multe ori mai puternice ca el. Ispitele şi tentaţiile de ordin exterior, precum şi manifestările fireşti ale trupului omenesc, dar şi multe altele plasează raţiunea noastră, voinţa noastră în condiţii foarte limitate, nu ne oferă posibilitatea să descoperim în măsură deplină potenţialul interior duhovnicesc, să biruim gândurile rele de păcat, patimile şi viciile.

De ce totuşi nu renunţăm la luptă, de ce avem speranţă? Deoarece în mişcarea către desăvârșire, dacă suntem gata să mergem pe această cale, cu noi este Însuşi Domnul. El ne transmite harul Său, energia Sa, puterea Sa. Anume datorită puterii Lui, energiei Lui, harului Lui noi suntem în stare să urcăm în cer, către stele, în pofida forţei gravitaţionale a pământului.

Omului credincios care păşeşte pe calea mântuirii Domnul îi dă energia Sa, harul Său întâi de toate prin Tainele Bisericii. Sfântul Grigorie de Nyssa a spus nişte cuvinte puţin înţelese, la prima vedere, dar pline de un mare sens: „Împărtăşindu-ne cu Sfintele Taine ale lui Hristos, noi devenim ca El” – adică noi devenim aidoma lui Dumnezeu. Bineînţeles, Sfântul nu a avut în vedere posibilitatea omului de a deveni prin fire ca şi Dumnezeu – firea Dumnezeiască şi firea omenească sunt diferite şi îi este cu neputinţă firii omeneşti să devină fire Dumnezeiască. Însă omul are posibilitatea să recepţioneze energiile Dumnezeieşti, dar, deoarece energiile acestea sunt nemateriale, atunci când le însuşim, primim în noi Dumnezeirea.

Este greu de înţeles cu raţiunea, dar aşa ne învaţă Însuşi Domnul: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică (vezi: In. 6:54), acela devine fiul lui Dumnezeu. Întreaga tradiţie patristică care vorbeşte despre unirea omului cu Dumnezeu în Taina Euharistiei, se întemeiază pe cuvintele lui Hristos Mântuitorul Însuşi, pe învățătura Sfinţilor Apostoli. Noi credem că anume aşa se întâmplă – noi devenim părtaşi ai energiilor Dumnezeieşti nemateriale. Anume această forţă este capabilă să transforme neputinţa noastră omenească: pe păcătos să îl facă sfânt, pe criminal – nevoitor, cunoscut prin asceză, fiind pildă pentru alţii, precum s-a întâmplat nu rareori în istoria Bisericii: Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam (vezi: Mt. 3:9). Anume de aceea este foarte important să ne împărtăşim cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

Deseori oamenii ortodocşi îşi pun întrebarea: cât de des trebuie să ne împărtăşim? Aş vrea să vă aduc ca pildă gândurile lui avva Theon, care se găsesc în scrierile Cuviosului Ioan Casian Romanul. Se cunoaşte puţin despre avva Theon – nu există descriere detaliată a vieţii acestui Sfânt, doar se ştie că a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea, a fost sihastru şi a petrecut mai bine de 30 de ani în deşertul egiptean, nu departe de Alexandria. Stareţul era cunoscut datorită puterii sale de tămăduire: la el în pustiu veneau mulţi locuitori ai Alexandriei cu bolile şi suferințele lor şi stareţul le ajuta. Există mărturii foarte interesante despre faptul că la el veneau nu doar oamenii, dar şi animalele, care în acele vremuri se întâlneau în deşert – şi bivoli, şi capre; ele făceau cerc în jurul Sfântului, iar el le adăpa din izvorul de lângă chilia sa. Această unitate armonioasă a omului sfânt cu natura şi oamenii este o mărturie foarte puternică a unui har deosebit, pogorât asupra stareţului.

Ce spunea, aşadar, avva Theon despre împărtăşanie? În acele vremuri exista un obicei în rândul monahilor să se împărtăşească o dată în an şi stareţul învăţa că este un obicei incorect, că în acest obicei se manifestă nu atât smerenia, cât mândria, deoarece acei care se împărtăşesc o dată pe an afirmă că sunt nedemni să se împărtăşească mai des. Ce concluzie putem scoate? Prin urmare, o dată pe an ei se consideră demni de a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele ale Însuşi Domnului şi Mântuitorului. În baza celor spuse, avva Theon concluzionează: trebuie să ne împărtăşim cu deplina conştiinţă a nedestoiniciei noastre cel puţin în fiecare zi a Domnului. Iar ziua Domnului este Duminica.

Această mărturie a unui om sfânt, vestit prin minunile sale, prin dragostea pentru Dumnezeu şi natura înconjurătoare, al cărui nevoinţă este imortalizată în Scrierile Cuviosului Ioan Casian Romanul, ar trebuie să ne ajute să înţelegem cum trebuie să ne împărtășim cu Sfintele Taine ale lui Hristos. În nici un moment al vieţii nu putem îndrăzni să spunem că acum suntem gata, că acum suntem demni – deoarece nu putem să ne spălăm de toate păcatele noastre şi nu putem tămădui toate neputințele noastre, şi bolile noastre nu le putem vindeca cu nici un fel de leacuri – dar trebuie, cel puţin în zi de duminică, să venim la Sfântul Potir cu conştientizarea păcatelor noastre, cu mărturisirea sinceră a lor. Dacă cineva, din cauza unor pricini, nu se poate împărtăşi în fiecare duminică, cel puţin împărtăşania trebuie să fie destul de deasă. Altminteri, noi ne bizuim în exclusivitate pe propriile forţe – în  nevoinţele noastre duhovniceşti, în tendinţa noastră spre îndreptarea vieţii, precum şi în  soluţionarea multor probleme ce stau în faţa noastră. Refuzând împărtăşania cu Trupul şi Sângele lui Hristos, noi parcă spunem că totul vom face singuri, însă singuri multe nu le putem reuşi. Dar dacă suntem cu Domnul, atunci El ne conduce prin viaţă, El ne sfătuieşte, El ne ajută să evităm cuvintele şi faptele, periculoase pentru viaţa noastră, în special, pentru viaţa duhovnicească.

Fie ca experienţa patristică, măreţele cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nyssa şi învăţăturile înţelepte ale lui avva Theon să ne ajute să simţim necesitatea de a ne uni cu Hristos în Taina Sfintei Euharistii, ca să avem speranţă pentru viaţa de veci. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

 

Versiunea: rusă

Toate materialele cu cuvintele-cheie