Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului şi de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

Predica Preafericitului Patriarh Kiril în duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului şi de ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei
Versiune pentru tipar
25 decembrie 2011 19:30

La 25 decembrie 2011 în duminica a 28-a după Cincizecime a Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului şi de ziua pomenirii sf. irh. Spiridon al Trimitundei, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Dumnezeiasca liturghie în biserica mmc. Nichita de pe strada Staraya Basmannaya din or. Moscova. După terminarea serviciului divin Înaintestătătorul  Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Scumpi părinţi, fraţi şi surori!

Vă felicit din inimă cu ziua de duminică care se numeşte în limba Statutului bisericesc duminica Sfinţilor Strămoşi după trup ai Domnului. În această zi, intrând în perioada de pregătire a Naşterii lui Hristos, noi pomenim pe cei care au premers Mântuitorului, care au fost strămoşii Lui prin sânge – îi pomenim pe sfinţii din Biserica Testamentului Vechi.

De asemenea în această zi, la 25 decembrie după stilul nou, noi sărbătorim pomenirea sfântului ierarh Spiridon al Trimitundei, făcător de minuni, cunoscut ca un apărător deosebit al nostru în faţa lui Dumnezeu. După cum sfântul ierarh Nicolae se cinsteşte în Rusia, tot aşa şi Spiridon al Trimitundei se cinsteşte în Grecia şi ambii aceşti sfinţi ierarhi sunt apropiaţi sufletului rus.

Către sfântul ierarh Spiridon al Trimitundei noi ne adresăm în diferite situaţii din viaţă. Chiar ieri seara mi s-a povestit la telefon cum Spiridon al Trimitundei a ajutat pe cineva să iasă dintr-o situaţie familială catastrofală. Oamenii au pierdut acoperişul de asupra capului, dar el le-a dat posibilitate să-şi capete locuinţă proprie, fiindcă ei cu rugăciune fierbinte i s-au adresat. Mulţi din cei care se ocupă cu comerţul care iau asupra lor responsabilitatea pentru economia ţării, de asemenea mărturisesc că sfântul Spiridon le ajută şi în problemele de ordin economic. Acest sfânt al lui Dumnezeu este bine cunoscut multor pelerini ruşi care, vizitând Bari, în drumul înapoi deseori trec pe insula Corfu, unde se odihnesc moaştele sfântului care nu sunt supuse putrezirii. Mâna dreaptă a marelui sfânt a fost şi în ţara noastră şi mulţi s-au închinat la ea.

Dar iată apare întrebarea: ce se întâmplă cu omul, când el dintr-o dată devine deosebit de alţii? Când această deosebire este observată de alţi oameni care comunică cu el, iar după moarte  descoperă că adresarea către el în rugăciune le aduce cele pentru ce ei se roagă? De ce unii muritori devin sfinţi, cum se întâmplă acest lucru?

„Nu este om care să fie viu şi să nu greşească”, se spune într-o minunată rugăciune pe care o citim la parastas. Aceasta înseamnă că sfinţii au păcătuit şi nu este nici un om fără păcate, în afară de Domnul nostru Iisus Hristos şi Maica Lui Preacurată – toţi ceilalţi poartă pe sine pecetea păcatului şi îl multiplică prin propriile greşeli, prim propriile păcate.

Ce semnifică, dar, sfinţenia omenească? Ce fel de orientare în viaţă trebuie să fie ca să ajungi la această înălţime duhovnicească? Unii consideră că este un refuz neapărat de tot ce este în lume: zăvorâre, mari nevoinţe, torturarea trupului... Dar nu este aşa. Într-adevăr, noi cunoaştem multe exemple ale faptului cum zăvorâţii, nevoitorii, preacuvioşii părinţi – aceia care frânau glasul trupului prin acţiunea drastică a propriei voinţe asupra instinctului omenesc – au dobândit sfinţenie. Însă sfinţenia au dobândit-o şi alţii – mari cneji şi conducători de oşti, sfinţi ierarhi şi mulţi mireni.

Citirea de azi din Evanghelia după Luca (Lc. 14:16-24) ne ajută să înţelegem cum trebuie să trăim pentru a fi cu Dumnezeu. Însă a fi cu Dumnezeu – aceasta înseamnă a merge pe calea desăvârşirii duhovniceşti, a cărei culme este sfinţenia omenească. Aţi auzit astăzi o pildă minunată despre cei chemaţi la cină. Unul nu a putut veni, fiindcă s-a căsătorit; altul – fiindcă  a cumpărat cinci perechi de boi şi se ducea să-i încerce; al treilea – fiindcă ţarină şi-a cumpărat... Şi atunci stăpânul care a chemat pe mulţi la nuntă, ordonă slugii sale să iasă în pieţele şi uliţele cetăţii şi să-i cheme pe  toţi pe care îi va întâlni în cale – pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi şi s-a umplut casa...

De ce anume această citire Evanghelică ne ajută să înţelegem, se prea poate, ceea ce este cel mai important, ceea ce trebuie să aibă în vedere cei ce doresc să urce pe scara desăvârşirii? Fiindcă în Evanghelie se spune foarte clar că Dumnezeu trebuie să fie pentru om dominanta fundamentală în viaţă. Dumnezeu niciodată şi pentru nimic în lume nu poate fi schimbat. Legătura cu El, legătura prin rugăciune, comunicarea cu El sunt cea mai mare valoare a existenţei omului şi mai mare valoare nu există, fiindcă Dumnezeu este izvorul vieţii. El este Providenţa neamului omenesc, a istoriei omeneşti, a existenţei întregului univers şi nu este o cauză mai măreaţă decât comunicarea cu Dumnezeu.

Uneori ni se pare că cel mai important lucru este comunicarea cu şeful monden de care depinde soarta noastră. Numai ce nu facem ca să-i intrăm în voie acestui şef: şi cadouri, şi semne de atenţie, şi ne străduim să executăm în mod disciplinat indicaţiile lui, şi stăm sluj, şi ochii ne sclipesc atunci când privim la el! Iar dacă să întrebi în taină pe acest om ce este cel mai important pentru el, va spune: aceasta şi este cel mai important, doar de şef depinde viitorul meu, bunăstarea mea personală, bunăstarea familiei mele, posibilitatea de a urca pe scara ierarhică; din aceste motive fac totul ca să-i fiu pe plac.

Însă Domnul prin pilda pe care am auzit-o astăzi ne convinge că ceea ce e cel mai important în viaţă – este dorinţa de a-I face pe plac lui Dumnezeu, de a răspunde la chemarea Lui, de a construi propria viaţă conform legii Lui. Nu este mai mare valoare – toate celelalte sunt nu de zece ori, dar de sute de ori mai prejos; iar cei care înţeleg aceasta, cei care astfel îşi organizează viaţa, devin sfinţi.

Nu trebuie să înţelegem această pildă în sensul că Mântuitorul osândeşte cumpărarea pământului sau a cinci perechi de boi, sau căsătoria. Nu spune stăpânul ospăţului: este rău că ai cumpărat ţarină; nu trebuia să cumperi boi, nu era nevoie să te căsătoreşti. Nu există astfel de cuvinte în Evanghelie! Însă Domnul aranjează priorităţile şi spune: cumpărând ţarină, muncind la ea, căpătând studii, educând copiii, construindu-ţi casă, făcându-ţi carieră, nu uita ceea ce este cel mai important – a răspunde la invitaţia lui Dumnezeu de a deveni participant la ospăţul de nuntă, a răspunde la chemarea lui Dumnezeu de a fi cu El, de a crede în El, iar acestei credinţe să supui întreaga viaţă.

Când călcăm pe această cale, nouă nu este mai uşor a înfrunta propriile slăbiciuni, rătăciri, ispite. Ne aşteaptă lupta. Însă omul credincios, care îşi dăruieşte mintea şi inima lui Dumnezeu, are încredere în El. El aude cuvântul lui Dumnezeu, el se străduie să înfăptuiască în viaţă legea lui Dumnezeu, poruncile lui Dumnezeu. Iar atunci când pentru înfăptuirea indicaţiilor lui Dumnezeu nu ne ajung puteri, omul credincios se adresează către Domnul cu pocăinţă, cu rugăminte pentru ajutor şi ca răspuns la aceste eforturi Domnul apleacă mila Sa şi ajută pe cel credincios să capete ceea ce fără Dumnezeu nu este cu putinţă a căpăta.

Merită a spune despre atât de simplele şi atât de importantele cuvinte pe care le-am auzit astăzi în epistola apostolului Pavel către Coloseni:  „Lepădaţi şi voi toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul” (vezi: Col. 3:8-9). Dacă oamenii ar fi îndeplinit această poruncă a apostolului, cum s-ar fi schimbat viaţa noastră! Am fi vorbit noi oare despre corupţie, despre nesimţirea cinovnicilor? Am fi vorbit noi oare despre torentele de clevetiri şi minciuni în spaţiul social, în Internet? Ne-am fi îngrozit noi oare de tot ceea ce se petrece cu personalitatea umană, când răutatea hulitoare se ridică aproape că în postura de ideal? Nimic din toate acestea nu ar fi existat, dacă am lăsa toată întinăciunea, aşa cum ne propune apostolul. Dar nu o putem lăsa, doar suntem absorbiţi de grijile pentru ţarină, pentru boi, pentru aranjarea vieţii, pentru salariu, pentru carieră – pentru câte lucruri suntem noi preocupaţi!

Sfântul ierarh Ioan Gură de Aur spune nişte cuvinte pătrunzătoare - că omul care trăieşte astfel, care se închină multor trebuinţe şi dorinţe ale sale, îşi pierde libertatea, fiindcă slujeşte nu unuia, nu la doi, nu la trei stăpâni, dar la o mulţime mare de stăpâni, căci fiecare trebuinţă a lui devine stăpân pentru el, ocupând conştiinţa omenească şi orientând voinţa către rău.

Sfânt devine acela care dobândeşte libertatea – în primul rând libertatea de circumstanţele exterioare, de înrobirea deşertăciunii exterioare cotidiene, de slujirea lui Mamona, de slujirea la tot ce înrobeşte în mod real pe om. A fi sfânt – înseamnă a fi om liber pe care nu este cu putinţă să-l manipulezi, care nu este robul păcatului, care trăind cu o viaţă simplă omenească, având, se prea poate, şi ţarină, şi boi, şi soţie, şi familie, şi automobil, şi serviciu, şi bani la cont, rămâne a fi om liber, fiindcă el s-a supus voinţei lui Dumnezeu, iar toate celelalte sunt secundare. Cel mai simplu om capătă posibilitatea de a fi sfânt şi parcă capătă aripi – doar din motivul că el în primul rând îşi apleacă capul în faţa lui Dumnezeu şi acceptă legea vieţii Lui.

Pomenind pe Sfinţii Strămoşi după trup ai Domnului, pe sfinţii Bisericii Testamentului Vechi, pomenind pe sfântul Spiridon al Trimitundei, noi proslăvim astăzi pe sfinţii lui Dumnezeu care au răspuns la chemarea lui Dumnezeu, ţinând minte că scopul principal al omului este comunicarea cu Dumnezeu şi viaţa cu El. Fie ca exemplul acestor sfinţi, cuvintele Evangheliei şi ale epistolei apostolului să ne ajute şi nouă  în acest secol zbuciumat şi deseori atât de înşelător să nu pierdem adevărul lui Dumnezeu, iar împreună cu el şi libertatea care însoţeşte pe om în calea lui spre Dumnezeu. Amin.

Serviciul de Presă al Patriarhului Moscovei şi al Întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica Lăsatului sec de brânză după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica întoarcerii fiului risipitor după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Întâmpinării Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită în Duminica Vameșului și a Fariseului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski” la cea de-a treisprezecea aniversare a întronării Sanctității Sale

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serafim de Sarov după Liturghia săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica după Nașterea Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită după Vecernia Mare săvârșiită de sărbătoarea Nașterii Domnului

Predica Patriarhului rostită de Înainte-prăznuirea Nașterii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Sanctității Sale Patriarhul Chiril rostită înaintea săvârșirii Te-Deum-ului cu prilejul anului nou