Biserica Ortodoxă Rusă

Site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei

Русская версияУкраинская версияМолдавская версияГреческая версияАнглийская версия
Patriarhia

Predica Întâistătătorului Bisericii Ruse în duminica după Naşterea lui Hristos la catedrala Adormirea Maicii Domnului din Kremlin (or. Moscova).

Predica Întâistătătorului Bisericii Ruse în duminica după Naşterea lui Hristos la catedrala Adormirea Maicii Domnului din Kremlin (or. Moscova).
Versiune pentru tipar
8 ianuarie 2012 18:05

La 8 ianuarie 2012, în duminica după Naşterea lui Hristos şi de sărbătoarea Soborului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a oficiat Liturghia Dumnezeiască în catedrala Patriarhală Adormirea Maicii Domnului din Kremlin (or. Moscova). După terminarea liturghiei Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a adresat către cei prezenţi cu o predică.

Înaltpreasfinţiile şi Preasfinţiile Voastre! Dragi părinţi, fraţi şi surori!

Vă salut pe toţi şi vă felicit cordial cu ziua a doua a Naşterii lui Hristos, pe care o numim Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cu ziua de duminică!

Astăzi noi pomenim pe oamenii care I-au fost aproape Mântuitorului după trup, familia Lui: pe Preacurata Maica Lui, pe Iosif Logodnicul, pe ţarul David – fiindcă din sămânţa lui au provenit strămoşii după trup ai Mântuitorului pe linia Maicii Domnului; şi, în sfârşit, pe Iacov, vărul Lui care a fost primul episcop al Ierusalimului.

Deseori vehiculăm că sărbătoarea Crăciunului este o sărbătoare de familie în acel sens că este corect a o petrece în cercul rudelor. Naşterea duce în sine o bucurie tainică: deşi se săvârşesc servicii divine solemne, în biserică se aud tare şi solemn cântări minunate, cu toate acestea sărbătoarea dată este înconjurată de liniştea Dumnezeiască, de pacea şi tihna interioară.

Dar nu doar din aceste considerente Crăciunul este o sărbătoare de familie. Semnificaţia acestei  sărbători se descoperă prin ziua de astăzi. Noi pomenim memoria oamenilor, apropiaţi prin trup de Hristos Mântuitorul, familia Lui omenească, fizică. Nu este întâmplător că anume astăzi este rostită o atare citire straşnică din Evanghelia după Matei (Mt. 2:13-23) despre crimele împăratului Irod care, mâniindu-se pe magi pentru faptul că ei, prin insuflarea lui Dumnezeu, nu au revenit la Ierusalim şi nu i-au povestit, unde se află Împăratul nou-născut al iudeilor, a hotărât să ucidă pe toţi pruncii din Betleem mai mici de doi ani.

Când vestea despre cele întâmplate a ajuns la familia Mântuitorului, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicându-i să fugă din Betleem. Astfel au fost amărâte primele zile de viaţă ale Mântuitorului. Erau cele mai grele zile de încercare – nu pentru Prunc, dar pentru Maica Lui şi pentru Iosif Logodnicul, pentru familia Lui. Intrarea în lume a Mântuitorului, noaptea paşnică din Betleem, fie şi într-o peşteră sărăcăcioasă, în curând s-au preschimbat în nelinişti, scârbe, emoţii, pericol de moarte, astfel încât era nevoie de fugit. Dar ce semnifica să fugi în acele vremuri? Nu era ca şi acum - te-ai aşezat în automobil, ai luat trenul sau avionul. Era nevoie de a traversa pământuri pustii care despărţeau Palestina de Egipt.

Tradiţia ne-a păstrat pentru noi iconografia acestei fugi: Preasfânta Fecioară cu Pruncul nou-născut - pe asin, iar bătrânul Iosif Logodnicul – pe jos. Ei merg prin pustie, fără apă, se prea poate fără alimente suficiente şi nu doar slugile împăratului rău Irod puteau ajunge din urmă familia, dar şi fiarele sălbatice. Este suficient să-ţi imaginezi acest tablou îngrozitor ca să înţelegi cât de scârbite erau primele zile după Naşterea Mântuitorului. Această scârbire a fost suportată de familie şi anume familia L-a păstrat pe Prunc pentru mântuirea neamului omenesc.

Desigur, totul se desfăşura conform proniei lui Dumnezeu, puterea Dumnezeiască însoţea această fugă. Însă doar nimeni pe aripi îngereşti nu a transportat familia din Betleem în Egipt – ei şi-au trecut partea lor a nevoinţei, a chinului, a scârbirii şi a suferinţelor vieţii.

Ziua de azi se poate numi pe bună dreptate sărbătoarea familiei creştine. Doar anume familia este acea comunitate de oameni care este chemată ca nici o altă comunitate, să împărtăşească şi scârbirile, şi bucuriile fiecărui membru al ei.  Familia este chemată să devină cetate, apărare pentru fiecare membru al ei, să devină casă caldă, vatră adevărată, în jurul căreia există viaţă.

Familia ca o lucrare măreaţă a lui Dumnezeu, făurită la începutul istoriei omenirii, prin viaţa strămoşilor Adam şi Eva s-a arătat a fi cea mai stabilă şi veşnică, s-ar putea spune, instituţie a vieţii sociale. Se schimbau formele organizării statale, sistemele politice, se înălţau, iar apoi se ruinau şi dispăreau pentru totdeauna ţări, state, imperii, dar familia s-a păstrat – ca o lucrare a lui Dumnezeu, ca o vatră, ca un leagăn, ca un loc în care se manifestă dragostea oamenilor unuia faţă de altul.

Şi iată că am ajuns la vremurile, când pseudocultura, îmbibată de păcat, care a intrat în trupul şi sângele omului contemporan cheamă la provoacare însăşi familia. Totul are loc prin mişcarea trupului, prin vocea instinctului şi se aranjează în logica simplă a intrării în voie a propriei patimi. Însă orice păcat şi orice crimă trebuie să fie explicate în mod obligatoriu, iar apoi justificate.  Şi noi auzim care sunt argumentele care justifică şi explică distrugerea familiei – libertatea omului, o dragoste înţeleasă greşit. Şi doar nimeni în mod deosebit nu condamnă ceea ce se întâmplă, mai mult ca atât, cinematografia, televiziunea implementează această idee, o justifică, o introduc ca pe o normă a vieţii, o prezintă ca pe liberul arbitru al personalităţii libere.

Ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă (vezi: Mt. 19:6). Aceste cuvinte le rosteşte Sfânta Biserică în timpul Tainei cununiei. Din ce cauză atât de îngrozitor, atât de clar, de direct şi fără de compromis sună aceste cuvinte? Fiindcă totul ce a stabilit Dumnezeu determină viaţa omului. Dumnezeu a dorit să pună în bazele acestei vieţi legile Sale proprii şi dacă omul atentează la ele, atunci se distruge el singur, dar nu legea lui Dumnezeu.

Familia este lucrarea Dumnezeiască şi orice distrugere a ei este păcat. Şi astăzi, când pomenim familia Domnului şi Mântuitorului, oamenii apropiaţi Lui prin trup, noi ne rugăm pentru familiile noastre, care sunt supuse astăzi distrugerii. Noi ne rugăm pentru însăşi instituţia căsătoriei care se demolează  prin coroziunea păcatului omenesc. Noi credem că prin această lucrare Dumnezeiască Domnul nu doar continuă neamul omenesc, dar şi păstrează dragostea, respectul, solidaritatea dintre oameni.

Fie ca pentru rugăciunile Preacuratei şi Preabinecuvântatei Stăpâne a noastre, ale sfântului Iosif Logodnicul, ale sfântului cuviosului împărat şi psalmist David, ale sfântului apostol Iacov, primul episcop al Ierusalimului şi fratele Domnului, Dumnezeu să întărească oamenii care vieţuiesc în căsătorie, să păstreze în pace şi integritate familiile lor, prin aceasta înmulţindu-se bunăstarea întregului popor. Învăţaţi de acest adevăr Dumnezeiesc care ni se deschide prin sărbătoarea Naşterii lui Hristos, să-L rugăm pe Domnul pentru împăcarea conflictelor familiale, pentru restabilirea familiilor separate, pentru întărirea familiilor în viaţa oamenilor întru îndeplinirea legii lui Dumnezeu, chemată a menţine însăşi viaţa neamului omenesc. Amin.

Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii

Versiunea: rusă, ucraineană

Toate materialele cu cuvintele-cheie

 

Altele articole

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 24-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 23-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 22-a după după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la schitul „Sfântul Alexandru Nevski”

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfântului Cuvios Serghie de Radonej

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Înălțării Crucii Domnului după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în Catedrala „Hristos Mântuitorul”

Predica Patriarhului rostită de sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Severnoe Butovo, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită în Duminica a 14-a după Cincizecime după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Veshneaki, or. Moscova

Predica Patriarhului rostită de ziua pomenirii Sfinților Binecredincioșilor cneji Daniel al Moscovei și Alexandru Nevski după Dumnezeiasca Liturghie săvârșită la Mânăstirea stavropighială „Sfântul Daniel”